Fara titlu

Sentinţă penală 21 din 24.03.2010


Sentinţa penală nr. 21/24 Martie 2010, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosar nr. 905/181/2009

Domeniu: Infracţiuni

Cu adresa nr.265/P/2009, s-a înregistrat la această instanţă la data de 24.09.2009 sub nr. 905/181/2009 Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi  trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G. C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 al.1,4 c.p. raportat la art. 209 al.1 lit. i c.p. şi art. 86 al.1 din OUG 195/2002, modificată, cu aplicarea art. 33, lit. a c.p.

 S-a reţinut în actul de sesizare că în fapt,  la data de  05-06-2009 inculpatul a fost rugat de numitul H. C. D., cumnatul său, să aibă grijă de gospodăria acestuia din comuna Ponoarele, satul Gărdăneasa, judeţul Mehedinţi deoarece urma să părăsească localitatea o perioadă mai mare de timp. Inculpatul a acceptat şi, în aceeaşi zi,  aflându-se singur în domiciliul cumnatului său, în jurul orelor 15.oo ştiind că acesta deţine o motocicletă marca Minsk, a luat hotărârea să se deplaseze cu aceasta până în oraşul Baia de Aramă. Astfel, inculpatul a căutat cheile de contact ale motocicletei, pe care după ce le-a găsit, a pornit motocicleta, cu care s-a deplasat din localitatea Gărdăneasa spre oraşul Baia de Aramă, iar pe strada Republicii, acesta a intrat în coliziune cu o altă motocicletă ce era condusă de numitul M. I., care circula din sens opus şi care a pierdut controlul direcţiei motocicletei condusă de acesta, pătrunzând pe sensul  de circulaţie pe care se deplasa inculpatul.

Se susţine în continuare în rechizitoriu că în urma coliziunii, numitul M. I. a suferit leziuni minore şi a fost transportat la Spitalul …., iar ulterior la Spitalul Judeţean …., unde  i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Efectuându-se verificări, a rezultat, din adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor … nr. 60.646 din 23-06-2009, că inculpatul nu figurează  în evidenţa acestei instituţii ca posesor al permisului de conducere, iar din copia cărţii de identitate a vehiculului, a reieşit că motocicleta marca Minsck condusă  în data de 05-06-2009, are  capacitatea cilindrică de  125 cm3, este proprietatea numitului  H. C. D.  şi este înmatriculată sub nr. 46-MH-551.

Procedându-se la audierea  numitului H.C. D., acesta a declarat că  nu i-a încredinţat inculpatului motocicleta proprietatea sa, acesta profitând că se afla singur în locuinţa martorului, a luat-o, folosindu-se de cheile de contact originale ale motocicletei.

Se concluzionează că, fapta inculpatului  G. C. de a lua motocicleta  numitului H. C. D., fără consimţământul acestuia, folosindu-se de cheia de contact  adevărată, pe care a condus-o pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art.  208 al.1,4 c.p. rap. la art. 209 al.1 lit. i c.p. şi art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cele două infracţiuni comise, fiind în concurs real.

Se precizează că faptele inculpatului au fost dovedite cu următoarele probe: proces verbal de constatare ( filele 11-12), plansele foto de la locul accidentului cu avariile motocicletei condusă de  numitul Mihuţescu Ion(f.13-19) , declaraţiile martorilor ( filele.21-28) ,  adresa nr. 60646/23-06-2009 a  Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor … ( f. 30),  copia cărţii de identitate a autovehiculului şi copia certificatului de înmatriculare a acestuia (f. 31-33) şi declaraţiile inculpatului (f.39,40,42,43,46).

În faza cercetării judecătoreşti instanţa a luat act de precizările inculpatului că nu înţelege să dea declaraţie în această calitate,  a procedat la  audierea martorilor din rechizitoriu, iar la dosarul cauzei a fost depusă fişa de antecedente penale privind pe inculpat.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

În urma probatoriului administrat instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca aceea avută în vedere prin rechizitoriu , constatând că numitul H. C. D. intenţionând se plece din domiciliul său pentru o perioadă mai mare de timp l-a rugat pe inculpatul G. C. , cumnatul său , să aibă grijă de gospodăria sa din comuna Ponoarele , sat Gărdăneasa , judeţul Mehedinţi.

Astfel , în data de 5.06.2009 inculpatul ştiind că numitul H. C. D. deţine în proprietate o motocicletă marca „ Minsk” a luat hotărârea să o sustragă şi să se deplaseze cu aceasta până în oraşul Baia de Aramă. În acest sens inculpatul a luat cheile de contact ale motocicletei pe care a pornit-o deplasându-se din comuna Ponoarele , sat Gărdăneasa , judeţul Mehedinţi, în localitatea Baia de Aramă, iar pe strada Republicii a intrat în coliziune cu o altă motocicletă condusă de numitul M. I. , care circula din sens opus , acesta din urmă pierzând  controlul motocicletei  şi pătrunzând pe sensul de circulaţie pe care se deplasa numitul G. C..

Din adresa nr. 60646 din 23.06.2009 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor ….,  instanţa reţine că inculpatul nu figurează  în evidenţa acestei instituţii ca posesor al permisului de conducere , iar din copia cărţii de identitate a vehiculului se constată că motocicleta marca „Minsk” este proprietatea numitului H.C.D., este înmatriculată sub nr. 46- MH- 551 , având o capacitate cilindrică de 125 cm3.

De asemenea , din depoziţia martorului H. C. D. , instanţa reţine că inculpatul a luat motocicleta fără consimţământul proprietarului , folosindu-se de cheia de contact adevărată , pe care a  condus-o pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Reţinând această stare de fapt,  în drept, faptele inculpatului  G. C. de a lua motocicleta  numitului H. C.D., fără consimţământul acestuia, folosindu-se de cheia de contact  adevărată, motocicletă pe care a condus-o pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art.  208 al.1,4 c.p. rap. la art. 209 al.1 lit. i c.p. şi art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 .

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, dedusă din aceea că, a avut reprezentarea faptelor sale şi a rezultatelor şi a urmărit producerea acestora respectiv, lezarea relaţiilor sociale ocrotite de normele de drept, cu consecinţa punerii în pericol a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, precum şi relaţiile sociale referitoare la posesia şi detenţia bunurilor mobile.

De aceea reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa va dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 208 al.1,4 c.p. rap. la art. 209 al.1 lit. i c.p. şi art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului , instanţa va avea în vedere, conform art. 72 c.p. pericolul social concret al faptelor săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate.

De asemenea, la individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere conduita acestuia după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa instanţei şi atitudinea sinceră în cursul  procesului penal , astfel că va face aplicarea dispoziţiilor art. 76  rap la art. 74 lit.c c.p..

Având în vedere aceste aspecte, instanţa apreciază că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 al.1,4 c.p. rap. la art. 209 al.1 lit. i c.p  , respectiv  o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 sunt de natură să asigure realizarea scopurilor prev. de art. 52 c.p. şi anume prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reeducarea acestuia.

Infracţiunile săvârşite de inculpat fiind în concurs real, instanţa  urmează să facă aplicaţiunea disp. art. 33 – 34 c.p. şi va dispune contopirea pedepselor aplicate, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani.

Cu privire la individualizarea executării pedepsei, instanţa apreciază, în contextul celor deja menţionate, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, astfel că, în baza art. 81 c.p. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 4 ani.

De asemenea, inculpatului i se va aplica pedeapsa accesorie, în baza art.71 al.2 c.p., dispunând interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 al.l.litera a teza a II a  şi litera b c.p. ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice  sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza disp. art.71 al.5 c.p. instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionată a pedepsei închisorii.

În baza dispoziţiilor art. 359 c.p.p., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza dispoziţiilor art. 191 al.lc.p.p. instanţa va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 369,2 lei, din care 200 lei onorariu avocat, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei .