Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 6960 din 02.07.2009


1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.03.2009, petentul a formulat plângere contravenţională prin care acesta a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie seria BC nr. 100047904.

În motivarea plângerii ,petentul a arătat că semnalmentele din imagine nu corespund cu cele ale autoturismului său.

În drept , petentul  nu şi-a motivat plângerea.

În susţinerea plângerii, petentul a anexat copia procesului verbal  .

2.Apărările formulate

La data de 16.03.2009 a fost înaintat de către organul constatator materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal şi întâmpinarea prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată întrucât procesul verbal de sancţionare a fost întocmit cu respectarea cerinţelor legale ; că în baza art 39 din OUG 195/2002 , petentul în calitate de deţinător al autovehiculului cu nr de înmatriculare NT a comunicat datele sale de identificare  prin care a arătat că la data de 09.11.2008 , ora 01.05 a condus autovehiculul mai sus menţionat pe DN 2 E 85 în interiorul localităţii N B la km 276+172 m ; petentul a condus a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare NT pe DN2E85 în localitatea N B la km 276+172 m, jud. Bacău , cu viteza de 92,50 KM/h , depăşind astfel limita legală admisă cu 42,50 km /h; că sancţiunea a fost consemnată în baza comunicării deţinătorului vehiculului în temeiul art 39 din OUG 195/2002 şi transpusă pe actele procedurale conform art 181 alin 1 din HG 1391 /2006 şi art 109 alin 3 din OUG 195/2002 ;  că înregistrarea  efectuată de aparatul radar este cea reale aşa cum rezultă din planşele foto , iar aparatul care a înregistrat viteza deţine Buletinul de verificare Metrologică nr 0104964  emise la data de 12.06.2008 de Biroul de Metrologie Legală cu valabilitate un an .

În drept au fost invocate dispoziţiile art 115-118 c.pr.civ. , ale OUG 195/2002 şi  OG 2 /2001.

La întâmpinare au fost anexate înscrisuri.

3.Probatoriul administrat

În şedinţa din data de 30.04.2009 ,i s-a încuviinţat petentului proba cu înscrisuri .

4.Starea de fapt

Analizând lucrările dosarului, instanţa reţine că prin procesul verbal seria BC nr. 100047904 ,petentul a fost sancţionat cu suma de 486 lei şi cu 6 puncte penalizare pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art 108 alin1 lit d pct 3 din OUG 195/2002 sancţionate de art 102 alin 2 din OUG 195 /2002 constând în aceea că se deplasa cu autoturismul cu nr de înmatriculare NT , pe DN2-E85 ,km 276+172 în localitatea N B , jud Bacău cu viteza de 95,20 km/h viteză stabilită cu aparatul radar şi înregistrare video, pe un sector de drum cu limita de viteză 50 km /h .

5.Reglementări incidente

a. Reglementări interne

Art 108 alin 1 lit c pct 3  din OUG nr 195/2002 prevede că este contravenţie depăşirea cu 41 - 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic

b. Practica CEDO

În cauza Lutz c. Germaniei ,Curtea Europeană a Drepturilor Omului , reiterând argumentele din cauza Ozturk c. Germaniei privind faptul că generalitatea normei şi caracterul punitiv şi represiv al sancţiunii sunt suficiente pentru a considera fapta ca „acuzaţie în materie penală” a analizat inclusiv respectarea prezumţiei de nevinovăţie în procedurile supuse analizei, statuând astfel expres faptul că această prezumţie este aplicabilă în acest tip de cauze privind încălcarea regimului circulaţiei rutiere.

De asemenea, Curtea a reţinut că măsura retragerii de puncte în materie de conducere auto are atât un caracter preventiv, dar şi un caracter punitiv şi disuasiv specific pedepselor accesorii, că amenda aplicată pentru depăşirea vitezei legale intră în câmpul de aplicare al art.6 ( cauza O’Halloran şi Francis c.Marii Britanii ) .

C .Norme aplicabile în speţă

Instanţa constată că ,potrivit art 20 alin 2 din Constituţia României , dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului , la care România este parte şi legile interne , au prioritate reglementările internaţionale , cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile .

6. Soluţia adoptată

Analizând condiţiile de fond ale procesului verbal ,având în vedere dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO în materie, instanţa apreciază că în cauză revine organului constatator sarcina dovedirii existenţei faptei şi a vinovăţiei petentului.

Instanţa nu poate avea în vedere la stabilirea elementelor obiective şi subiective ale contravenţiei doar procesul verbal de contravenţie încheiat de organul constatator, principiul nemijlocirii impunând administrarea probelor în faţa instanţei. Instanţa trebuie să-şi sprijine soluţia adoptată pe probe primare, ceea ce presupune un raport nemijlocit între probă şi fapt. 

Din comparaţia planşelor foto depuse de către intimat şi a planşelor foto depuse de către petent rezultă că nu există identitate între autovehiculul surprins la data de 09.11.2008 în com N B şi cel cu nr de înmatriculare NT aparţinând petentului , forma stopurilor fiind diferită  .Având în vedere că organul constatator nu a făcut dovada existenţei faptei, lipsind astfel latura obiectivă, instanţa consideră că procesul verbal de contravenţie este nelegal, fiind întocmit cu nerespectarea principiului legalităţii.

Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art 1 din OG 2/2001 şi art 6 din CEDO, instanţa va admite acţiunea formulată de petent şi va anula procesul verbal de contravenţie seria BC nr. 100047904  şi exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 486  lei.

7.Alte aspecte

Ca urmare a anulării procesului verbal şi a exonerării petentului de la suportarea sancţiunii principale , instanţa consideră că  datorită caracterului punitiv al pedepsei accesorii nu se mai impune a fi aplicată măsura reţinerii de puncte de penalizare .

1