Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 9658 din 11.11.2009


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău,  petenta B R  S.A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 61/169 din 11.03.2009.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că OJPC nu avea competenţa materială şi teritorială de a aplica sancţiunea contravenţională. S-a mai arătat că nu se poate stabili un indice precis de referinţă, acesta modificându-se la fiecare trei luni.

În drept, au fost invocate prevederile OG nr.2/2001, OG nr.21/1992 şi ale HG nr.748/2007.

Plângerea a fost formulată în termen legal, conform art. 31 alin.1 din OG2/2001 şi este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art.36 din OG2/2001.

Organul constatator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.

În drept, au fost invocate prevederile  C.p.c., O.G.nr.21/1992 modificată şi HG nr.748/2007.

La dosarul cauzei, au fost depuse următoarele. 

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal nr. 61/169 din 11.03.2009, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei, în temeiul art.18 din OG nr.21/1992, întrucât la controlul efectuat în urma reclamaţiei unui consumator, s-a constatat că acesta a încheiat contractul de credit bancar nr. 04073605/26.07.2007 pentru nevoi personale pe o perioadă de 240 de luni, iar creditul a fost acordat cu o dobândă promoţională fixă pentru primul an de 6,9 %, iar după primul an, respectiv din 31.07.2008 la soldul creditului se va aplica o dobândă variabilă care este revizuibilă în funcţie de politica de dobânzi a băncii, conform art.7 alin.1 din contract, iar la art.7 alin.2 se menţionează că banca va putea modifica unilateral procentul de dobândă variabilă curentă contractuală, fără a da şi alte explicaţii şi informaţii privind modul de calcul al acestei dobânzi. S-a constatat de asemenea că lipsa acestei informaţii din contract constituie abatere de la prevederile art.18 din OG nr.21/1992 republicată, iar consumatorul nu a avut posibilitatea de a face o alegere raţională conform intereselor sale.

Instanţa constată ca fiind neîntemeiate susţinerile petentei referitoare la necompetenţa  materială şi teritorială a agentului constatator, având în vedere dispoziţiile HG nr.748/2007 în vigoare la data efectuării controlului, astfel încât reţine că sub acest aspect procesul-verbal a fost în mod corect întocmit, ţinând seama totodată şi de locul efectuării controlului, respectiv Sucursala B a băncii petente.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, instanţa constată că în procesul-verbal contestat se menţionează drept dată a săvârşirii contravenţiei data de 17.02.2009.

Potrivit art.18 din OG nr.21/1992, „consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate”.

Instanţa constată că în raport de încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina petentei, fapta contravenţională nu are caracter continuu. În temeiul art.13 alin.2 teza a II a din OG nr.2/2001, „contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp”. În speţa de faţă, momentul încheierii contractului de credit bancar este clar determinat, respectiv data de 26.07.2007, acela fiind momentul când se pretinde că, în raport de lipsa informaţiilor clare privind dobânda, consumatorul nu a avut posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele sale. Ca atare, pretinsa încălcare a obligaţiei legale reglementate de art.18 din OG nr.21/1992 s-a produs la momentul încheierii contractului, faptul că acest contract de credit bancar se derulează pe o durată de 240 de luni neconferind caracter continuu contravenţiei.

În consecinţă, în mod greşit agentul constatator a stabilit drept dată a săvârşirii contravenţiei 17.02.2009, data constatării, când aşa cum s-a arătat anterior data săvârşirii era de fapt 26.07.2007, data încheierii contractului de credit bancar nr. 04073605/26.07.2007. Potrivit art.13 alin.1 din OG nr.2/2001, „aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei”. În raport de aceste prevederi legale, instanţa apreciază ca fiind prescrisă aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale în cauza de faţă.

Analizând contractul de credit bancar nr. 04073605/26.07.2007, semnat de consumator, instanţa constată că art.7 cuprinde informaţii clare referitoare la dobânda contractuală, atât pentru primul an din perioada de creditare, cât şi pentru perioada ulterioară, fiind detaliate modul de calcul, situaţiile şi condiţiile în care banca va putea modifica unilateral procentul de dobândă variabilă.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, instanţa va admite plângerea, apreciind-o întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va anula procesul-verbal contestat.

1