. Lichidator judiciar. Înlocuire.
Art. 20 din Legea nr. 64/1995 republicată prevede că în orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice – dol sau culpă gravă – şi în condiţiile stabilite pentru desemnarea administratorului, judecătorul sindic îl poate înlocui, prin încheiere.
În practică pot fi întâlnite însă şi alte situaţii care impun desemnarea unui alt lichidator, fiind avute în vedere stadiul procesual, considerentele persoanei nominalizate în cauză şi poziţia procesuală a creditorilor.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 64/1995 republicată, în cazul procedurii falimentului, judecătorul sindic desemnează un lichidator, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 17 – 21 din lege.
Textul art. 20 prevede că în orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice – dol sau culpă gravă – şi în condiţiile stabilite pentru desemnarea administratorului, judecătorul sindic îl poate înlocui, prin încheiere.
În practică pot fi întâlnite însă şi alte situaţii care impun desemnarea unui alt lichidator, ţinându-se seama de stadiul procesual, de considerentele persoanei nominalizate în cauză şi de poziţia procesuală a creditorilor.
Întrucât persoana fizică nominalizată nu şi-a putut îndeplini obligaţiile legale, pe considerentul exercitării atribuţiilor de administrator la o societate comercială înscrisă pe tabelul practicienilor în reorganizare judiciară, iar creditorii şi-au exprimat acordul pentru numirea unui alt lichidator, se va admite cererea de înlocuire a expertului desemnat.
(sentinţa civilă nr. 2728 COM/ 29.10.2001, irevocabilă prin nerecurare)
Curtea de Apel Oradea
Apel. Cerere de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea înregistrării incidentului de plată în Centrala Incidentelor de Plăţi. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 997 din Noul Cod de procedură civilă.
Tribunalul Arad
Procedura insolvenţei
Tribunalul Iași
Contestaţie raport de activitate
Tribunalul Constanța
Faliment. Plan de distribuire a sumelor obţinute din averea debitorului. Obiecţiuni. Autoritate de lucru judecat.
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere formulată de un creditor, de obligare a debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de conservare şi administrare a bunurilor debitoarei, întemeiată pe prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006 şi p