Dreptul de dispoziţie al debitorului, după deschiderea procedurii. Valorificarea unor bunuri din patrimoniu. Consecinţele decăderii din dreptul de a propune un plan.

Dreptul de dispoziţie al debitorului, după deschiderea procedurii. Valorificarea unor bunuri din patrimoniu. Consecinţele decăderii din dreptul de a propune un plan.

În măsura în care debitorul aflat în încetare de plăţi îşi  declară intenţia de reorganizare, dreptul său de administrare şi chiar de dispoziţie asupra bunurilor sale nu se stinge ca efect al deschiderii procedurii.

Acest drept nu operează însă nelimitat, ca timp procesual, ci este raportat la prevederile legale care privesc momentul depunerii planului de reorganizare sau de lichidare, reglementat de art. 59 din Legea nr.64/1995 republicată. Tardivitatea depunerii planului de reorganizare prin prisma acestor dispoziţii are ca efect decăderea din dreptul de a mai propune un plan, care ca sancţiune operează retroactiv, ea neputând fi dispusă, ci doar constatată de către instanţă.

În consecinţă, încheierea unui act de vânzare-cumpărare asupra bunurilor debitoarei, după depunerea tardivă a planului de reorganizare - chiar dacă tardivitatea a fost constatată ulterior naşterii raportului juridic - este lovită de nulitate, fără a avea relevanţă faptul că operaţiunea juridică a fost raportată la normele referitoare la privatizare.

Lichidatorul societăţii comerciale AGROMEC  ADAMCLISI S.A. – societate în faliment, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul ENCICĂ FLORIN să se dispună nulitatea de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21/ 24.04.2000, pentru activul ,,Secţia Mecanizare Deleni’’, împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 4.441 m2.

În considerente, s-a arătat că prin sentinţa civilă pronunţată la 23.03.2000 s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de această societate pe acţiuni, iar la  22.06.2001 s-a declanşat procedura falimentului.

Întrucât societatea în încetare de plăţi nu şi-a declarat, în termen legal, în condiţiile art. 26 alin. 1 lit. f din lege, intenţia de reorganizare, a operat de drept ridicarea dreptului debitoarei de a-şi administra bunurile din avere, societatea fiind desesizată de activele din patrimoniul său. Lichidatorul a susţinut că directorul societăţii a ignorat acest efect al deschiderii procedurii şi a înstrăinat, pentru suma de 7.140.000 lei, activul menţionat, către pârât.

Vânzarea s-a realizat, conform actelor prezentate, în temeiul O.U.G. nr. 88/ 1997 modificată prin Legea nr. 99/ 1999 şi H.G. nr. 450/ 1999, cu menţiunea că Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului – ca instituţie publică implicată în procesul privatizării - nu a fost informată cu privire la situaţia juridică a  debitoarei.

S-a apreciat că în aceste condiţii, faţă de data încheierii contractului, persoana juridică nu mai avea capacitatea de a dispune de bunurile sale, iar nulitatea se impune ca măsură de protejare a intereselor publice, a creditorilor societăţii.

Au fost invocate dispoziţiile art. 5 alin. 2, art. 6, art. 23 lit. c şi art. 78 din Legea nr. 64/ 1995 republicată, fiind făcută precizarea că acţiunea nu se întemeiază pe prevederile art. 44 – 46 din lege.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că în speţă nu există nici un temei de nulitate absolută, care să lipsească de eficienţă actul juridic contestat.

S-a susţinut că transferul de proprietate a operat în perioada în care S.C. AGROMEC ADAMCLISI S.A. şi-a păstrat dreptul de administrare, fiind propus un plan de reorganizare, chiar dacă acesta nu fusese confirmat de tribunal.

În aceste condiţii, vânzarea organizată în condiţiile procesului privatizării, cu asistenţa A.P.A.P.S., a fost posibilă şi legală, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/ 1997 cu modificările ulterioare, referitoare la existenţa unui termen de prescripţie de trei luni, de la data la care reclamantul ,,a cunoscut sau trebuia să cunoască (…)’’ existenţa operaţiunii ori a actului atacat.

S-a solicitat, totodată, să se constate ca urmare adjudecării imobilului, pârâtul a înscris cu rol fiscal activul şi a achitat impozitul aferent, formulând în acelaşi timp – din perspectiva art. 1337 cod civil şi art. 48 din Legea nr. 64/ 1995 republicată – excepţia de garanţie, cu posibilitatea declarării ulterioare a daunelor interese.

Prin încheierea din 25.11.2002, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât din perspectiva art. 3228 din O.U.G. nr. 88/ 1997 modificată prin Titlul I al Legii nr. 99/ 1999. S-a reţinut că dispoziţia legală invocată nu are relevanţă şi aplicabilitate în prezenta cauză, în măsura în care cele două acte normative (Legea nr. 99/ 1999 şi Legea nr. 64/ 1995) au finalităţi diferite.

Procedura prevăzută de Legea nr. 64/ 1995 este incompatibilă cu cele privind privatizarea societăţii comerciale cu capital majoritar de stat, întrucât normele cuprinse în O.U.G. nr. 88/ 1997 (în vigoare la data încheierii actelor juridice) se raportează în esenţă la o persoană juridică viabilă, aptă să facă faţă datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile, iar nu la o societate comercială în încetare de plăţi.

Cele două acte normative au, de altfel, o finalitate diferită; în timp ce Legea nr. 64/ 1995 reglementează modalitatea de urmărire silită colectivă a debitorului în încetare de plăţi, pentru acoperirea pasivului, procedura privatizării se raportează la ansamblul de norme care tind la reducerea implicării statului în economie, prin participaţiile la societăţile cu capital majoritar de stat.

Pe fond, instanţa a reţinut următoarele considerente:

În speţă, lichidatorul are calitate procesuală activă, dedusă din dispoziţiile generale ale art. 23 lit. c  din Legea nr. 64/ 1995 republicată, conform cărora poate intenta acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în frauda intereselor creditorilor săi, precum şi a oricăror transferuri patrimoniale susceptibile să prejudicieze pe creditori.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice se exercită, în orice situaţie, prin reprezentanţii săi legali, spre deosebire de persoana fizică, aptă să-şi valorifice singură atributele derivate din această prerogativă.

În situaţia persoanelor juridice de drept privat, Codul de procedură civilă menţionează, ca normă derogatorie de la dispoziţiile art. 87 alin. 1 pct. 2, că persoana (fizică ori juridică – comerciant) supusă procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului va fi citată prin administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar.

Prin urmare, valorificarea dreptului la acţiune al lichidatorului din perspectiva art. 23 lit. c din lege va avea întotdeauna efecte juridice opozabile persoanei juridice supuse acestei proceduri, întrucât va privi drepturile şi obligaţiile asumate în legătură cu bunuri din patrimoniul său, lichidatorul acţionând în interesul procedurii.

Faţă de S.C. AGROMEC ADAMCLISI S.A. a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, conform art. 31 alin.7 din Legea nr. 64/ 1995 republicată, la 23.03.2000.

La 14.04.2000, debitorul a fost notificat asupra situaţiei sale juridice, fiindu-i comunicată, totodată, copie de pe dispozitivul sus-menţionatei încheieri.

La 26.04.2000, debitorul a prezentat un plan de reorganizare a activităţii, care a fost supus procedurilor legale de publicare în Monitorul Oficial.

Ulterior acestui moment procesual, judecătorul sindic a pus în discuţie tardivitatea depunerii planului de reorganizare prin prisma dispoziţiilor art. 59 alin. ultim din lege, iar potrivit încheierii interlocutorii din 12.03.2001, s-a constatat că reorganizarea prin plan a fost propusă cu depăşirea termenului legal.

Încheierea menţionată nu a fost contestată de debitor, în recurs, iar prin sentinţa civilă nr. 1638 COM/ 22.06.2001 s-a dispus trecerea debitorului la procedura falimentului.

Pârâtul susţine că societatea aflată în încetare de plăţi şi-a păstrat dreptul de a dispune de bunurile sale, pe perioada în care nu s-a pus în discuţie trecerea la faliment, aspect dedus din faptul existenţei planului de reorganizare.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 64/ 1995 republicată prevăd că deschiderea procedurii (în condiţiile art. 31) ridică debitorului dreptul de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele, daca nu şi-a declarat, în condiţiile art. 26 alin. 1 lit. f, intenţia de reorganizare.

Din interpretarea textului rezultă că, în măsura în care debitorul aflat în încetare de plăţi îşi declară intenţia de reorganizare, dreptul său de administrare şi chiar de dispoziţie asupra bunurilor sale nu se stinge ca efect al deschiderii procedurii.

Acest drept nu opereaza însă nelimitat, ca timp procesual, ci este raportat la prevederile legale care privesc momentul depunerii planului de reorganizare sau de lichidare, reglementat de art. 59 din lege.

Textele alin. 4 şi 5 ale art. 59 stabilesc că planul trebuie depus în termen de 30 de zile de la data deschiderii procedurii, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai depune un asemenea plan şi cu consecinţa trecerii la faliment.

Prin urmare, dreptul de dispoziţie şi de administrare a bunurilor debitorului subzistă doar în măsura în care planul de reorganizare sau de lichidare este prezentat în termenul legal, el fiind din nou limitat la momentul în care acest plan este supus votului creditorilor, sub aspectul viabilităţii lui.

Acest fapt rezultă în mod explicit din dispoziţiile art. 71 alin. 1 din Legea nr. 64/ 1995. Conform acestei norme, dacă debitorul îşi declară, potrivit art. 26 alin.1 lit. f, intenţia de a-şi reorganiza activitatea şi ulterior planul este confirmat, conform art. 68, de judecătorul sindic, el va putea să-şi conducă activitatea şi să îşi administreze averea, sub supravegherea administratorului (…).

În consecinţă, depunerea planului de redresare a activităţii ori de lichidare a bunurilor din averea debitorului produce efecte legate de prorogarea unor atribute ale dreptului de proprietate a comerciantului în încetare de plăţi, prin voinţa legiuitorului, după momentul deschiderii procedurii.

Exercitarea acestor prerogative va fi supusă, însă, întotdeauna, cerinţei procesuale impuse de art. 59 alin. 4, referitoare la prezentarea actului în termen legal.

Aşa fiind, decăderea din dreptul de a mai propune un plan operează – ca sancţiune – retroactiv, ea neputând fi dispusă, ci doar constatată de către instanţă.

Această situaţie nu a fost, de altfel, contestată de debitoare la data pronunţării încheierii privind decăderea şi nici ulterior, cu ocazia iniţierii procedurii falimentului, împrejurare faţă de care societatea sau terţul interesat nu mai poate invoca existenţa unui drept de dispoziţie al persoanei juridice, după data de 23.03.2000.

Textul art. 78 din Legea nr. 64/ 1995 republicată condiţionează, aşadar, printr-o normă imperativă păstrarea dreptului de dispoziţie al debitorului asupra bunurilor, de exprimarea intenţiei de reorganizare, statuând în acelaşi mod că în absenţa actului, se ridică debitoarei acest drept. Legea determină astfel o restrângere a capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice, întrucât societatea în încetare de plăţi, aflată în situaţia menţionată, nu va mai putea să-şi exercite, prin organele sale de conducere, dreptul de dispoziţie asupra bunurilor patrimoniale.

Nu are relevanţă, totodată, nici împrejurarea că societatea s-a prevalat de dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 88/ 1997 modificate prin Titlul I al Legii nr.99/ 1999, referitoare la privatizare.

Aprobarea dată de acţionarul majoritar pentru valorificarea acestor active şi emiterea unei hotărâri A.G.A. în acest sens nu validează în nici o modalitate actul lovit de nulitate, câtă vreme persoana juridică era decăzută, la acea dată, din dreptul de a mai dispune de activele sale.

De altfel, deşi legea procedurii colective nu o reglementează expres, situaţia juridică a societăţii în încetare de plăţi nu mai este pe deplin raportată la dispoziţiile Legii nr. 31/1990, iar efectele stării de insolvenţă se extind în mod neechivoc asupra atributelor şi competenţelor adunării generale a asociaţilor/ acţionarilor, indiferent de structura capitalului social.

Nu sunt incidente în cauză nici prevederile art. 42 din Legea nr. 64/ 1995 republicată, potrivit cărora prin excepţie de la dispoziţiile art. 40, nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, efectuat de către debitor în cursul exercitării normale a activităţii sale.

Norma este de strictă interpretare, ea urmărind menţinerea acelor acte juridice încheiate de debitor, chiar pe parcursul perioadei celor trei ani anteriori deschiderii procedurii, care nu pot fi calificate ca frauduloase ori prejudiciabile pentru interesele creditorilor, din perspectiva art. 39 – 40 din lege.

Nu poate avea aceeaşi interpretare actul juridic încheiat după deschiderea procedurii, care nu poate fi considerat ca efectuat ,,în cursul exercitării normale a activităţii’’ şi a cărui valabilitate este dedusă conform dispoziţiilor legale menţionate.

În consecinţă, acţiunea urmează a fi admisă, cu consecinţa constatării nulităţii actului de vânzare-cumpărare menţionat şi a repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii lui.

(sentinţa civilă nr. 8737 COM/ 16.12.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 270/ 2003 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)

Domenii speta

Spete similare