Dosar nr. 13719/121/2010*
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GALAŢI
SECTIE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
S e n t i n ţ a nr. 122/2011
din 18 Octombrie 2011
I N S T A N Ţ A
Prin încheierea din 23.11.2010 pronunţată în dosarul nr. 8424/121/2009 Curtea de Apel Galaţi a
dispus sesizarea Secţiei Contencios Administrativ a tribunalului galaţi pentru soluţionarea excepţiei de
nelegalitate a dispoziţiei nr. 3515/R/2007 emisă de Primarul municipiului Galaţi.
În motivarea excepţiei de nelegalitate reclamanta CL a precizat că :
- este aceeaşi dispoziţie a cărei anulare a solicitat-o şi prin acţiunea introductivă;
- dispoziţia a fost emisă cu fraudarea legii.
Pârâtul a solicitat respingerea excepţiei ca nefondată.
Instanţa a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii prezentei excepţii de nelegalitate.
Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ
actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică o altă
procedură judiciară.
Or potrivit art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a
cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la Secţia Civilă a
Tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii
învestite cu soluţionarea notificării în termen de 30 de zile de la comunicare.
Existând o altă procedură judiciară reglementată prin lege organică, Tribunalul constată că nu
sunt îndeplinite condiţiile obligatorii pentru admisibilitatea excepţiei de nelegalitate.
Excepţia de nelegalitate este inadmisibilă şi pentru următoarele motive:
Art. 4 din Legea 554/2004 scopul invocării excepţiei de nelegalitate este înlăturarea actului
administrativ din proces şi nu obţinerea unui răspuns cu privire la obiectul acţiunii principale.
Astfel nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în acelaşi timp în cadrul
aceluiaşi litigiu, atât pe calea acţiunii directe cât şi pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate.
Pentru aceste motive, Tribunalul va respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a
dispoziţiei nr. 3515/R/2007 a Primarului Municipiului Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Admite excepţia inadmisibilităţii.
Respinge excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 18.10.2011.
Curtea de Apel Oradea
Anulare decizie emisă de directorul Direcţiei Silvice judeţene. Retrogradare din funcţia de şef de ocol silvic
Curtea de Apel Iași
Control administrativ multiplu al actelor de control încheiate de auditorii publici externi. Semnificatia acestuia si urmarile sale în plan procesual, în ceea ce priveste competenta instantelor de contencios administrativ de a solutiona litigiile rez...
Tribunalul Olt
contestatie acte emise Camera de Conturi Olt
Tribunalul Covasna
Contestaţie act administrativ fiscal
Tribunalul Galați
Inexistenţa refuzului nejustificat de emitere a avizului de principiu al Sucursalei Regionala C.F. pentru emiterea autorizaţiei de construire spaţiu comercial în zona de siguranţă şi zona de protecţie a infrastructurii feroviare publice