Verificarea creanţelor. Calea procesuală a contestaţiei.
Lichidatorul nu are dreptul de a cenzura creanţele declarate de creditorii societăţii în încetare de plăţi, fără ca asupra cuantumului acestora să existe o hotărâre pronunţată de judecătorul sindic, în soluţionarea contestaţiilor prevăzute de Legea nr. 64/1995.
Contestaţia creditoarei SIF Transilvania asupra măsurii lichidatorului de a nu înscrie, pe tabelul preliminar al obligaţiilor, întreaga creanţă declarată, ci doar partea apreciată ca întemeiată, este fondată.
Conform art. 88 din Legea nr.64/1995 republicată, verificarea valabilităţii, a cuantumului şi a rangului de prioritate al creanţelor declarate împotriva debitoarei se realizează prin soluţionarea, de către judecătorul sindic, a contestaţiilor lichidatorului, debitorului ori a creditorilor interesaţi.
Prin urmare, este nelegală măsura luată de lichidator, de a menţiona în tabelul preliminar al obligaţiilor doar suma de 3.334.658 lei cu titlul de creanţă datorată, iar nu şi a diferenţei de 2.146.000 lei - pe considerentul stingerii ei prin plată şi deci, ca nedatorată. Orice obiecţiune a lichidatorului asupra cuantumului creanţelor declarate urmează a face obiectul unei contestaţii, în cadrul căreia se va stabili legitimitatea sumelor pretinse de creditori cu respectarea normelor procesuale şi cu administrarea probatoriilor necesare.
(sentinţa civilă nr. 3181 COM / 21.12.2000, irevocabilă prin nerecurare)
Tribunalul Comercial Argeș
Cerere formulată de lichidatorul judiciar de anulare a actului încheiat în condiţiile art. 46 din Legea insolvenţei
Curtea de Apel Ploiești
Procedura insolvenţei. Contract de leasing financiar. Clauză abuzivă
Curtea de Apel Suceava
CERERE CONSOLIDARE CREANTA A.V.A.S.
Curtea de Apel Pitești
DECLARAŢIE DE CREANŢĂ. CONTESTARE. CALITATE PROCESUALĂ. COMPETENŢĂ.
Tribunalul Mehedinți
Faliment.Includerea penalităţile de întârziere în masa credală