Verificarea creanţelor. Drepturi băneşti ale personalului navigant.
Conform art. 501 cod comercial, proprietarul sau coproprietarul navei, care nu s-au obligat personal, pot să se elibereze de răspundere prin abandonul vasului ori navlului ce li se datorează, cu excepţia celor relative la salariile şi emolumentele personalului echipajului.
Prin urmare, plata drepturilor băneşti constituie o obligaţie personală şi directă a armatorului proprietar, independent de faptul exploatării comerciale a navei de către un terţ.
În temeiul art. 88 alin.2 din Legea nr. 64/ 1995 , R.V. a declarat faţă de debitoarea C.N.M. NAVROM S.A. o creanţă în valoare de 300 dolari SUA, reprezentând indemnizaţie aferentă perioadei de ambarcare pe m/n ,,Soveja ‘’.
Lichidatorul companiei de navigaţie NAVROM S.A. a contestat această creanţă, apreciind că această sumă urmează a fi solicitată de la S.C. TAGANAV S.R.L., în operarea căreia s-a aflat nava menţionată, în acea perioadă.
Contestaţia este neîntemeiată.
Creditorul a fost ambarcat pe m/n ,,Soveja’’ în perioada mai 1998 – martie 1999.
La acea dată, nava era în proprietatea C.N.M. NAVROM S.A., însă se afla în exploatarea unei terţe societăţi.
Creanţa solicitată este probată prin clauzele contractului de ambarcare încheiat la 06.05.1998, precum şi prin bonul de plată a diurnei de străinătate emis la bord şi datat 01.08.1999.
Răspunderea materială a debitoarei pentru suma reclamată cu titlu de drepturi băneşti rezidă atât din prevederile contractului colectiv de muncă ale personalului navigant, cât şi din prevederile art. 501 cod comercial.
Conform acestui text, proprietarul sau coproprietarul navei, care nu s-au obligat personal, pot să se elibereze de răspundere prin abandonul vasului ori navlului ce li se datorează, cu excepţia celor relative la salariile şi emolumentele personalului echipajului.
Prin urmare, plata drepturilor băneşti constituie o obligaţie personală şi directă a armatorului proprietar, independent de faptul exploatării comerciale a navei de către un terţ.
Pentru aceste motive, contestaţia urmează a fi respinsă, cu consecinţa înscrierii creanţei de 300 dolari SUA pe tabelul definitiv al obligaţiilor, rangul fiind stabilit în conformitate cu art. 108 pct. 3 din lege.
(sentinţa civilă nr. 647 COM/ 02.03.2000, irevocabilă prin nerecurare)
Tribunalul București
Contestaţia împotriva hotărârii adunării creditorilor
Tribunalul Vâlcea
LEGEA PRIVIND INSOLVENŢA.DISPOZIŢIILE ART.121.PCT.1 RAPORTATE LA CELE ALE ART.123 PCT.4 DIN LEGE.
Tribunalul Iași
Contestaţie raport şi plan de distribuire sume – plan de distribuire parţială
Tribunalul Bacău
Faliment.Suspendare.Efecte sentinţă de deschidere a procedurii insolvenţei.
Tribunalul București
Contestaţie impotriva masurilor luate de administratorul judiciar