Existenţa unei convenţii între succesibili, în sensul de a nu pretinde drepturi succesorale după defunct, în timpul vieţii unui succesibil ( soţul supravieţuitor), nu poate valora acceptare tacită a succesiunii

Decizie 167 din 15.04.2010


Existenţa unei convenţii între succesibili, în sensul de a nu pretinde drepturi succesorale după defunct, în timpul vieţii unui succesibil ( soţul supravieţuitor), nu poate valora acceptare tacită a succesiunii, deoarece acceptarea tacită presupune efectuarea de acte de administrare importante sau de acte de dispoziţie asupra bunurilor succesorale, succesibilul pârât apelant neinteresându-se de bunurile succesorale.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgovişte  sub nr. 1848/315/2009 reclamantul M. D. a chemat în judecată pe pârâţii M. C., M. I. şi M. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune  din averea succesorală a defunctei M. I. şi să se constate că este singurul moştenitor acceptant al succesiunii defunctei.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul are calitate de soţ supravieţuitor, iar pârâţii sunt descendenţi de gradul I, că în timpul căsătoriei cu defuncta a cumpărat un apartament situat în Târgovişte, că succesiunea nu a făcut obiectul dezbaterii succesorale, fiind singurul care a acceptat tacit  succesiunea, urmând a se constata că este singurul moştenitor acceptant, pârâţii fiind străini de succesiune prin neacceptare.

În şedinţa publică din 23.04.2009, apărătorul ales al reclamantului, a invocat excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală şi, conform art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa de fond  a dispus unirea excepţiei cu fondul cauzei, fiind necesare aceleaşi probatorii, atât pe excepţie, cât şi pe fond.

La solicitarea reclamantului, prima instanţa a încuviinţat proba testimonială, cu înscrisuri şi interogatoriu, iar pentru pârâtul M. C. proba testimonială cu un martor, cu înscrisuri şi interogatoriu pentru pârâtul M. I., apreciind ca fiind utile şi concludente în sensul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă.

În urma administrării probelor încuviinţate, prin sentinţa civilă nr. 5025/12.11.2009 Judecătoria Târgovişte a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul M. D. împotriva pârâţilor M. C., M. I. şi M. D.; a admis excepţia  prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, excepţie formulată de reclamant; a constatat prescris dreptul de opţiune succesorală al pârâţilor; a constatat că reclamantul M. D. este singurul moştenitor acceptant, în calitate de soţ supravieţuitor, al averii succesorale rămasă de pe urma defunctei M. I., decedată la 26.04.1994, respectiv cota de 1 din imobilul apartament  situat în Târgovişte, str. I. (în prezent str. A. I.), bl 24, sc. D, ap.66, judeţul D., conform titlului de proprietate nr.  36591/15.02.1995; cealaltă cotă de 1 din imobilul apartament situat în Târgovişte, str. I. (în prezent str. A. I.), bl 24, sc. D, ap. 66, judeţul D., aparţine reclamantului, în calitate de codevălmaş, apartamentul fiind bun comun dobândit în timpul căsătoriei cu defuncta; a respins capătul de cerere referitor la ieşirea din indiviziune şi cererea completatoare  formulată de pârâtul M. D. şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că de pe urma defunctei M. I., decedată la 26.04.1994, au rămas ca moştenitori M. D., în calitate de soţ supravieţuitor şi pârâţii, în calitate de fii,  descendenţi de gradul I, că reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit în timpul căsătoriei cu defuncta un apartament situat în Târgovişte, fiind singurul moştenitor acceptant, pârâţii fiind străini de succesiune prin neacceptare, că excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală a fost unită cu fondul cauzei; că pârâtul M. D. a completat masa succesorală cu teren arabil în suprafaţă de 1 ha, situat în comuna C., judeţul Dâmboviţa (fila 20); că din depoziţia  martorei T.A. (fila 53) se reţine că după decesul defunctei  apartamentul a fost folosit numai de către reclamant, că pârâţii M. I. şi D. nu au mai fost în apartament de la înmormântarea mamei lor, că numai reclamantul s-a ocupat de întreţinerea apartamentului şi a făcut îmbunătăţiri la  acesta, această situaţie fiind confirmată şi de martora M. D. (fila 54); că martora R.D.(fila 55) a arătat că numai reclamantul s-a folosit de apartamentul bun succesoral, că pârâtul M. C. era cel ce  s-a ocupat de întreţinerea reclamantului şi că ceilalţi copii ai reclamantului nu s-au preocupat de apartament, nu au locuit în acesta.

Instanţa de fond a mai reţinut că prin răspunsurile date la interogatoriu reclamantul a arătat că a folosit în exclusivitate apartamentul, că nu a existat nicio înţelegere cu pârâţii, că în exclusivitate a făcut îmbunătăţiri la apartament, a achitat utilităţile, descurcându-se singur (fila 61); că martorul M. C. (fila 73) a arătat că nu are cunoştinţă de existenţa unei înţelegeri între părţi şi nu cunoaşte dacă pârâţii au locuit în apartament, precizând că pârâtul M. D. „nu a luat niciun bun după decesul mamei sale”; că martorul O. I. a arătat că pârâtul M. D. nu a folosit niciun bun succesoral şi a dus alimente reclamantului la solicitarea lui M. D.; că martora propusă de pârâtul M. I., numita C. E. (fila 75) a declarat că nu cunoaşte nimic în legătură cu procesul părţilor; că la interogatoriul luat din oficiu de instanţă pârâtului M. C. (fila 84), acesta a arătat că din anul 1994, data decesului mamei sale, şi, în prezent, nu a folosit niciun bun succesoral, nu a făcut niciun act de acceptare a succesiunii, nu l-a interesat succesiunea, reclamantul M. D. fiind singurul ce a folosit bunurile succesorale; că pârâtul M. I., prin răspunsurile date la interogatoriu din oficiu (fila 85), a precizat aceleaşi aspecte în sensul că nu a folosit apartamentul şi nici bunurile succesorale, că singurul care a acceptat moştenirea este reclamantul.

S-a reţinut că speţa a fost analizată şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, atât cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, cât şi cu privire la fondul cauzei şi cererea completatoare formulată de pârâtul M.D..

În drept, s-a reţinut că potrivit art. 651 Cod civil,  succesiunile se deschid prin  moarte, reţinându-se că pentru a avea dreptul la moştenire soţul supravieţuitor trebuie să aibă calitatea de soţ la data deschiderii moştenirii, calitate pe care reclamantul o îndeplineşte, că în cazul decesului unuia dintre soţi, prima problemă ce trebuie rezolvată pentru stabilirea drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor este determinarea masei succesorale, adică a drepturilor şi obligaţiilor care o compun  când există şi alţi moştenitori, în cauză descendenţi de gradul , iar la moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează şi trebuie să se determine  partea cuvenită soţului defunct din această comunitate care urmează să intre în masa succesorală, în cauză cota de 1 aparţine defunctei din imobilul apartament,  iar soţul supravieţuitor, în cauză reclamantul, culege partea ce i se cuvine din comunicate, nu în calitate de moştenitor ci în calitate de codevălmaş, adică titular asupra comunităţii (în cauză reclamantul are cota sa de 1 din apartament), că recunoaşterea acestui drept asupra comunităţii de bunuri dintre soţi nu depinde de regulile care guvernează materia dreptului succesoral, iar soţul supravieţuitor are drepturi asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu defuncta în temeiul Codului familiei, a raporturilor de familie, iar nu ca moştenitor şi că împărţeala comunităţii se face potrivit dispoziţiilor Codului  familiei, prevăzute pentru desfacerea căsătoriei (art. 36 Codul familiei ).

Faţă de cele reţinute mai sus, prima instanţă a constatat că reclamantul M. D. are cotă de 1  din imobilul apartament, în calitate de codevălmaş, iar cealaltă cotă de 1 ce aparţine defunctei M. I., se supune regulilor dreptului succesoral, reţinând că în concurs cu descendenţii defunctei soţul supravieţuitor are dreptul la o pătrime din moştenire adică 1 din cota de 1 aparţinând defunctei şi că în prezenţa soţului supravieţuitor, descendenţii defunctei împart între ei în părţi egale sau pe tulpini nu moştenirea întreagă vizată de codul civil, ci numai ceea ce  rămâne după defalcarea cotei cuvenite soţului supravieţuitor.

Cu privire la dreptul de opţiune succesorală, instanţa de fond a reţinut că pentru ca soarta juridică a moştenirii să nu rămână multă vreme incertă, acesta trebuie să fie exercitat într-un termen de 6 luni, calculat de la data deschiderii moştenirii, această dată fiind momentul morţii celui care lasă moştenirea, în acest sens art. 700 alin. 1 Cod civil, prevăzând că dreptul de accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, iar acest termen este un termen de prescripţie aşa cum a statuat Instanţa Supremă, reţinând că prescripţia începe să curgă de la deschiderea moştenirii faţă de toţi succesibilii, or în cauza dedusă judecăţii nu ne regăsim în cazurile de excepţie de la regula calculării termenului de prescripţie şi că în cauză nu există  motive de suspendare şi întrerupere ale prescripţiei, situaţie reieşită atât din depoziţiile martorilor ce au fost audiaţi cât şi din răspunsurile date la interogatoriu de pârâţi.

Din probele administrate, prima instanţă a reţinut că în cauză reiese că pârâţii, în calitate de succesibili, nu şi-au exercitat dreptul de opţiune în termenul prevăzut de art. 700 cod civil şi, astfel, se stinge dreptul de a accepta moştenirea şi, odată cu acest drept, se stinge, cu efect retroactiv, şi titlul lor de moştenitori, pârâţii devenind străini de moştenire, iar stingerea prin prescripţie a dreptului de opţiune atrage stingerea chiar a vocaţiei succesorale.

Din materialul probator administrat în cauză, coroborat cu răspunsurile date la interogatoriu de pârâţi, s-a reţinut că a rezultat că aceştia nu au făcut acceptarea pură şi simplă a moştenirii, nici expres, nici tacit nu au făcut acte cu semnificaţia  acceptării tacite nu au făcut acte materiale nu au intrat în posesiunea şi folosinţa bunurilor succesorale nu au întocmit acte de dispoziţie şi nici acţiuni  în justiţie, pârâţii nefăcând acte de administrare şi nerezultând o acceptare pură şi simplă forţată şi nicio acceptare sub beneficiul de inventar (ca variantă intermediară).

S-a mai menţionat că cererea completatoare formulată de pârâtul M. D. (fila 20) a fost respinsă, în condiţiile în care se solicită terenul în suprafaţă de 1 ha, situat în comuna C., judeţul D, aflat în proprietatea reclamantului conform titlului de proprietate nr. 99455/1999 şi că deoarece reclamantul nu a decedat, pârâtul nu poate cere împărţirea bunului acestuia, că succesiunile se deschid prin moarte şi nu poate fi moştenit un om viu.

Reţinând argumentaţia de mai sus care vizează, atât excepţia invocată, cât şi fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că se impune a admite, în parte, cererea formulată de reclamant, ca fiind întemeiată şi dovedită, a admite excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, ca fiind fondată şi a constata prescris dreptul de opţiune succesorală al pârâţilor.

Instanţa de fond a constatat că reclamantul este singurul moştenitor acceptant, în calitate de soţ supravieţuitor, al averii succesorale rămasă de pe urma defunctei M.I., respectiv cota de 1 din imobilul apartament, situat în T, reţinând că cealaltă cotă de 1 din imobilul apartament, situat în T, aparţine reclamantului în calitate de codevălmaş, apartamentul fiind bun comun şi deoarece reclamantul s-a constatat a fi singurul moştenitor acceptant al cotei de 1 aparţinând defunctei şi având cota sa proprie de 1 din apartament,  nu există o masă succesorală ce poate fi împărţită, rămasă de pe urma defunctei, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 728 Cod civil privind ieşirea din indiviziune.

Instanţa de fond a apreciat că se impune a respinge capătul de cerere referitor la ieşirea din indiviziune,  precum şi cererea completatoare formulată de pârâtul M.D. privind împărţirea terenului reclamantului în viaţă, în urma verificărilor întreprinse de instanţă, de pe urma defunctei M. I., nerămânând alte bunuri cu referire la terenuri (fila 42 , fila 45 , fila  52).

Împotriva sentinţei civile menţionate a declarat apel, în termen legal, pârâtul M. D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Se critică faptul că sentinţa civilă a fost pronunţată în lipsa apelantului pârât, acesta formulând o cerere completatoare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, respectiv tatăl pârâţilor – M. D. şi admiterea în principiu a părţii care li se cuvine pârâţilor din apartamentul rămas de pe urma mamei defuncte, acest apartament nefiind evaluat.

Prin motivele de apel, apelantul pârât solicită numirea unui expert în construcţii pentru evaluarea apartamentului şi să fie împărţit, în mod egal, dreptul ce li se cuvine celor trei fraţi, întrucât niciodată aceştia nu au renunţat la dreptul la apartament, aşa cum, în mod eronat, precizează tatăl acestora, M. D..

Se subliniază faptul că nu este vorba despre prescripţia dreptului de opţiune succesorală, întrucât cei trei fraţi au fost de acord ca tatăl lor să locuiască în apartament până la finele vieţii şi după aceea să facă starea succesorală între fraţi, astfel că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că M. D. este singurul moştenitor acceptant al averii succesorale, încălcându-se flagrant drepturile pârâţilor de moştenitori.

Se solicită admiterea apelului.

Prin întâmpinarea formulată intimatul reclamant M. D. a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond, din probele administrate în cauză, respectiv din declaraţiile martorilor audiaţi şi din răspunsurile la interogatoriile luate din oficiu, a reţinut că cei trei pârâţi nu au acceptat moştenirea nici expres şi nici tacit (art. 689 Cod civil) în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii prin moartea defunctei.

Susţine intimatul reclamant că pârâţii nu au făcut niciun fel de act material care să poată avea semnificaţia acceptării tacite, nu au intrat în posesia sau folosinţa niciunui bun succesoral, nu au întocmit acte de administrare fără caracter urgent, acte de dispoziţie sau acţiuni în justiţie cu privire la bunurile succesorale. De asemenea, pârâţii nu au întocmit acte din care să reiasă o acceptare pură şi simplă forţată (art. 703 şi art. 712 Cod civil) sau o acceptare sub beneficiu de inventar a moştenirii reprezentate de cota de 1 din apartamentul în cauză (art. 713 Cod civil).

Se mai arată, de către intimatul reclamant, că acesta, în calitate de unic moştenitor acceptant, a fost singurul care a folosit apartamentul din care deţinea oricum cota de 1 în calitate de codevălmaş, apartamentul fiind bun comun dobândit în timpul căsătoriei şi că în cei 16 ani de la decesul soţiei sale a făcut în apartament o serie de lucrări de modernizare, îmbunătăţire şi reabilitare, achitând impozitele şi utilităţile, locuind în permanenţă în apartament, atât înainte cât şi după decesul soţiei, nefiindu-i tulburată în vreun fel folosinţa şi exclusiva de niciunul din cei trei pârâţi.

Se subliniază faptul că procedura de citare cu apelantul pârât la ultimul termen de judecată la instanţa de fond, la care urma să-i fie luat şi interogatoriul, a fost legal îndeplinită, potrivit normelor Codului de procedură civilă, citaţia fiind semnată de primire de soţia acestuia.

Se solicită respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. 5025/12.11.2009 pronunţată în dosarul nr. 1848/315/2009 al Judecătoriei Târgovişte ca fiind legală şi temeinică.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul Dâmboviţa prin decizia civilă nr. 167/15 aprilie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât M. D. împotriva sentinţei civile nr. 5025/12.11.2009, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosar nr. 1848/315/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. D. şi intimaţii pârâţi M. C. şi M. I., păstrând hotărârea atacată.

Pentru a se decide astfel, s-au reţinut următoarele:

Împrejurarea invocată de către apelantul pârât M. D., în sensul că sentinţa apelată a fost pronunţată în lipsa sa, nu este de natură să ducă la reformarea soluţiei, câtă vreme nu există nicio dispoziţie legală care să impună judecătorului obligaţia de a soluţiona cauza în prezenţa tuturor părţilor, iar pârâtul apelant a fost legal citat, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare ( aflată la fila 83 din dosarul de fond), acesta neinvocând alte împrejurări din care să rezulte vătămarea vreunui drept.

Apelantul mai susţine că nu poate opera prescripţia dreptului de opţiune succesorală, întrucât cei trei fraţi au fost de acord ca tatăl lor să locuiască în apartament până la finele vieţii şi după aceea să facă ieşirea din indiviziune, astfel că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că reclamantul M. D. este singurul moştenitor acceptant al averii succesorale, încălcându-se flagrant drepturile pârâţilor de moştenitori.

Nici această critică nu poate fi primită, câtă vreme, existenţa unei convenţii între succesibili, în sensul de a nu pretinde drepturi succesorale după defuncta lor mamă, în timpul vieţii unui succesibil ( soţul supravieţuitor), chiar dovedită, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, nu poate valora acceptare tacită a succesiunii, deoarece acceptarea tacită presupune efectuarea de acte de administrare importante sau de acte de dispoziţie asupra bunurilor succesorale, succesibilul pârât apelant neinteresându-se de bunurile succesorale.

Cum critica apelantului sub aspectul greşitei admiteri de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei dreptului de obţine succesorală, este neîntemeiată, nu se mai impunea nici evaluarea apartamentului ori partajarea lui, aşa cum susţine nejustificat apelantul.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul în temeiul dispoziţiilor art.296 din Codul de procedură civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat, cu consecinţa păstrării sentinţei apelate.