Rolul activ al judecatorului.

ROLUL ACTIV AL JUDECĂTORULUI

Dispoziţiile art. 129 – 130 Cod procedură civilă, care reglementează rolul activ al judecătorului în procesul civil nu trebuie să afecteze principiul disponibilităţii şi echilibrul procesual dintre părţi, ci trebuie să dea eficienţă intereselor generale consacrate prin normele imperative, menite să concure la soluţionarea cauzelor în mod legal şi într-un termen rezonabil.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pucioasa  sub nr. 243/283 din 06.02.2009 reclamantul R.V.  a chemat în judecată pe pârâtul  P.C. pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa debitoarea să fie obligat să plătească suma de 6.500 lei.

În motivarea cererii reclamantul arată că a dus autoturismul să marca FORD nr. de înmatriculare DB 05 SDF, la atelierul auto al pârâtului pentru a i se efectua o reparaţie la sistemul electric. Acesta a efectuat anumite lucrări la alternator, pentru care a perceput suma de 250 lei. Deşi, în prezenţa reclamantului maşina a fost pornită şi mergea, a doua zi acesta a fost anunţat de către pârât să meargă să ia maşina pentru că aceasta nu mai funcţionează.

Ulterior, arată reclamantul, maşina a fost reparată la un service auto, unde s-a constatat că fusese ars calculatorul de bord şi unde costul reparaţiei a costat 6500 lei.

Reclamantul apreciază că pârâtul se face vinovat de defecţiunea pentru care a fost nevoit să plătească suma de 6500 lei, respectiv arderea calculatorului de bord şi solicită obligarea acestuia la plata costului reparaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 826/30.06.2009 Judecătoria Pucioasa a respins acţiunea, reţinând că din probele administrate în cauză nu se face dovada certă că intervenţia pârâtului la autoturismul reclamantului a constituit cauza defecţiunii calculatorului de bord şi că martorul audiat în cauză şi care este una din persoanele care au participat la remedierea defecţiunii nu a făcut o confirmare în acest sens.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs reclamantul susţinând că judecătorul fondului nu a manifestat un rol activ, că la prima instanţă a solicitat orice probă admisă de lege pentru a dovedi faptul că  a suferit o pagubă, că atât depoziţiile martorilor cât şi înscrisurile prezentate atestă că a suferit un prejudiciu şi că se impunea efectuarea în cauză a expertizei tehnice.

S-a mai arătat că a fost de acord cu efectuarea expertizei tehnice considerând că era utilă soluţionării cauzei însă a formulat obiecţiuni privind modul de repartizare a onorariului pentru expert şi că prima instanţă nu a făcut nici o referire la relaţiile solicitate firmei de autoturisme.

În termen legal pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului întrucât recurentul deşi a administrat proba cu înscrisuri şi martori nu a putut să dovedească implicarea sa în defectarea calculatorului de bord al autoturismului.

Examinând sentinţa civilă în raport de motivele de recurs, de probele administrate ca şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de recurs potrivit căruia judecătorul fondului nu a avut rol activ, acesta este nefondat.

Rolul activ al instanţei nu poate excede principiului disponibilităţii din procesul civil, deoarece probele se solicită de părţi prin acţiunea introductivă, se încuviinţează şi se administrează de instanţă.

Dispoziţiile art.129 – 130 Cod procedură civilă care reglementează rolul activ al judecătorului în procesul civil, nu trebuie să afecteze principiul disponibilităţii şi echilibrul procesual dintre părţi, ci trebuie să se îmbine cu obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu bună – credinţă, obligaţie a cărei neîndeplinire este sancţionată de normele Codului procedură civilă.

Aşadar, rolul activ al judecătorului este important pentru asigurarea calităţii şi celerităţii actului de justiţie fără a deveni însă un mijloc de promovare al conduitei procesuale arbitrare a părţilor.

În speţă, se constată că la instanţa de fond reclamantul a renunţat de a se solicita relaţii de la firma de autoturisme cu privire la defecţiunile constatate şi care ar fi cauzele acestora, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei civile şi de asemenea a refuzat efectuarea în cauză a unei expertize tehnice neavând nici o relevanţă faptul că obiecţiunile acestuia s-ar fi referit doar la modul de suportate a onorariului pentru expert aşa cum arată în motivele de recurs.

Depăşeşte obligaţiile instanţei pretenţia reclamantului recurent de a solicita firmei de autoturisme relaţii scrise cu privire la cauza defecţiunilor, în condiţiile în care aşa cum s-a arătat acesta a renunţat în faţa instanţei de fond la o astfel de solicitare.

Motivul de recurs legat de faptul că paguba pe care a suferit-o a fost atestată de depoziţiile martorilor este de asemenea nefondat.

Din depoziţiile celor trei martori audiaţi în cauză nu rezultă că pârâtul prin fapta sa ar fi produs o pagubă recurentului ci aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă simplul fapt că pârâtul a însoţit pe recurent la service-ul auto sau că a efectuat o anumită lucrare nu poate dovedi culpa intimatului pentru defecţiunea respectivă, cu atât mai mult cu cât unul din martorii audiaţi în cauză şi care este una din persoanele care a participat la remedierea defecţiunii nu a făcut o confirmare în acest sens.

Prin urmare, faţă de considerentele de mai sus tribunalul apreciază că admiterea recursului, casarea sentinţei  şi trimiterea cauzei spre rejudecare aşa cum a solicitat reclamantul recurent, nu se justifică şi pe cale de consecinţă în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul.

(Decizia civilă nr. 86/19.01.2010)

Domenii speta

Spete similare