Ordonanta presedintiala

Sentinţă civilă 44 din 15.01.2008


Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Bicaz reclamanta S.M în numele si pentru minorii S.M.M. si S.S., a chemat în judecata civila, pe cale de ordonanta presedintiala pe pârâtul S.I., solicitând instantei pronuntarea unei hotarâri care sa suplineasca consimtamântul acestuia necesar în vederea eliberarii pasaportului individual sau la trecerea pe pasaportul mamei a celor doi minori; invocând obiectul cauzei si caracterul  urgent, reclamanta a solicitat solutionarea fara citarea partilor si pronuntarea unei ordonante executorie, fara somatie si fara trecerea vreunui termen, invocând dispozitiile art.581 si urmatoarele Cod  procedura civila.

In motivare, reclamanta arata ca este casatorita cu pârâtul, casatorie din care au rezultat cei doi minori, ca lucreaza în Italia fiind înregistrata drept cetatean al Uniunii Europene, cu domiciliul în Provincia Roma, Italia, iar ambii copii se afla la domiciliul sau în Italia, înregistrati cu acte legale; reclamanta învedereaza ca fiica sa M.M. este  înscrisa la scoala în Italia si trebuie sa reînceapa cursurile scolare dupa terminarea vacantei de iarna iar minorul S.S., fiul sau este la o vîrsta (1 an si 5 luni) la care supravegherea si îngrijirea materna sunt indispensabile.

Reclamanta sustine ca pârâtul este de acord ca cei doi minori sa calatoreasca împreuna cu ea si sa locuiasca în Italia, sens în care a dat o declaratie autentificata prin care îsi exprima acordul ca fiica sa sa o însoteasca, ca ea s-a întors în tara pentru a face demersuri în vederea eliberarii documentelor de calatorie ale celor doi minori, întrucît pasaportul fiicei sale a expirat la data de 11.07.2007. Precizeaza ca pârâtul refuza însa de a-si exprima acordul cu privire la eliberarea acestor acte iar ca urgenta solicitarii este motivata nu numai de necesitatea întoarcerii fiicei la cursurile scolare din Italia si a prezentei ambilor copii înregistrati la domiciliul sau din aceasta tara, datorita motivelor sus precizate, dar si de faptul ca a rezervat bilete de avion pentru ea si fiica sa în data de 16.01.2008, fiul sau, datorita vârstei beneficiind de gratuitate în acest sens.

La data de 15.01.2008 reclamanta, prin aparator ales si-a precizat actiunea , în sensul completarii cererii initiale cu urmatorul  capat de cerere: suplinirea consimtamântului pârâtului cu privire la posibilitatea minorului S.S în vîrsta de 1 an si 5 luni  de a parasi teritoriul tarii împreuna cu mama-reclamanta, motivînd ca pârâtul si-a dat acordul expres prin declaratie autentificata, în acest sens, numai în ce o priveste pe minora S.M.M.;  a motivat de asemenea, ca minorul este înca hranit de mama prin alaptare, fiind dependent de aceasta, iar mama reclamanta este obligata a parasi teritoriul tarii pentru a se reîntoarce la domiciliul din Italia împreuna cu fiica  M.M. care trebuie sa-si reia cursurile scolare.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta retine:

Partile în cauza sunt casatorite, din casatorie rezultînd cei doi minori, S.M.M si S.S. Mama reclamanta este înregistrata ca cetatean al Uniunii Europene, conform Atestarii din 17.09.2007, cu domiciliul legal în provincia Roma, având înregistrati si ambii sai copii, cu documente legale, la domiciliul ei.Instanta retine ca minora este înscrisa la o scoala în Italia unde urmeaza a reîncepe cursurile scolare, ca minorul în vârsta de 1 an si 5 luni este hranit prin  alaptare de mama a carei îngrijire este indispensabila copilului, ca mama împreuna cu fiica au rezervari la bilete de avion cu destinatia spre tara de domiciliu, în data de 16.01.2008, minorul beneficiind de gratuitate datorita vârstei fragede, în situatia în care este însotit de mama; tatal pârât si-a exprimat prin declaratie autentificata acordul ca minora sa calatoreasca în Italia însotita de mama-reclamanta,  dar a refuzat în mod nejustificat sa-si exprime acordul pentru ca minora sa fie trecuta în pasaportul mamei, ori sa i se elibereze pasaport individual în conditiile legii si de asemenea, sa-si exprime acordul pentru ca minorul de 1 an si 5 luni sa paraseasca tara împreuna cu mama.

Constatând ca pentru minorul Sova Simone în vîrsta de 1 an si 5 luni, tatal –pârât, în  mod nejustificat nu si-a exprimat acordul pentru ca acesta sa paraseasca tara însotit de mama, pentru a se reîntoarce la domiciliul legal din  Italia, instanta, fata de vîrsta frageda a minorului si faptul ca acesta este hranit prin alaptare iar prezenta reclamantei este indispensabila, apreciaza ca în cauza sunt întrunite conditiile legale prev. de art.581 Cod procedura civila cît si art.18 alin.2 din Legea 272/2004si celelalte dispozitii legale din aceeasi lege care prevad ca în cauzele referitoare la minori primeaza, întotdeauna, interesul superior al acestuia. Pentru aceste considerente instanta va admite cererea si va suplini consimtamântul tatalui pârât cu privire la posibilitatea fiului sau de a se deplasa în strainatate împreuna cu mama. De asemenea, potrivit art.11 pct.4 din Ordonanta 65/1997, apare întemeiata si cererea mamei reclamante de a suplini consimtamântul scris al pârâtului pentru înscrierea minorului în pasaportul sau, cerinta prevazuta de lege pentru deplasarea copilului în strainatate.