Fond funciar

Sentinţă civilă 2706 din 05.10.2010


INSTANTA

Asupra cauzei de fata,

Prin cererea inregistrata sub nr. X/189/04.06.2009 pe rolul Judecatoriei X, petentul X a chemat in judecata  pe intimata Comisia locala pentru stabilirea drepetului de proprietate asupra terenurilor din com. X, jud. V si Comisia Judeteana X, solicitand obligarea acesteia la punerea petentului in posesie cu suprafata de 1,50 ha padure,  mostenire de la autorii sai X si X.

In motivarea in fapt a cererii, petentul a aratat ca este fiul defunctilor X si X si in aceasta calitate, a solicitat  Comisiei locale Voinesti finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate  asupra suprafetei de 1,50 ha padure si intregirea titlurilor de proprietate  nr.147020 din 22.10.2008 si nr. 147021 din 06.10.2008.  A  mai aratat ca  pentru aceasta suprafata a obtinut  un Extras din Borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatiilor agricole din com. X, plasa X, emis de Arhivele Nationale. Precizeaza ca nu a primit nici un raspuns de la Comisie, considerand acest fapt ca un refuz de a-l pune in posesie.

Cererea a fost motivata in drept pe dispozitiile art.64 alin.1 si 2 din Legea nr.18/1991, raportat la art.53 din aceeasi lege.

Petentul a folosit proba cu inscrisuri si expertiza tehnica judiciara topografica.

Intimata Comisia com. X a formulat intampinare, solicitand respingerea plangerii, cu motivarea ca, asa cum i s-a raspuns petentului prin adresa nr.X din 19.06.2009,  suprafata solicitata nu corespunde cu cea mentionata in Extrasul de la Arhivele Nationale, iar petentul nu a formulat cerere de reconstituire in termen, conform legilor fondului funciar. 

A folosit proba cu inscrisuri si a depus in copie, documentatia prealabila titlurilor de proprietate emise pana in prezent.

In cauza s-a efectuat expertiza topografica de catre expert X, rezultatele acesteia fiind cuprinse in raportul depus la filele 91-95.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Petentul, in calitate de fiu al defunctului X, a formulat, in baza legilor fondului funciar, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, pana in prezent fiind reconstituit dreptul asupra unei parti din terenul ce a apartinut autorului.

Asa cum rezulta din inscrisurile depuse de parti si din raportul de  expertiza, petentul mai avea dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafete de 1,2531 ha teren cu vegetatie forestiera, de la autorul sau. 

Instanta nu poate primi apararea intimatei, pentru ca petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, fiindu-i reconstituit pentru o parte din terenurile ce au apartinut autorului sau, ulterior, solicitand completarea cu teren cu vegetatie forestiera, date fiind noile dovezi obtinute de la Arhivele Nationale.

Potrivit prevederilor  art. 45 alin.1 din Legea nr.18/1991, persoanele fizice sau, dupa caz, mostenitorii acestora, ale caror terenuri cu vegetatie forestiera, paduri, zavoaie, tufarisuri, pasuni si fanete impadurite au trecut in proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate si pentru diferenta de peste 1 ha, dar nu mai mult de 30 ha. de familie.

Aceasta suprafata nu a putut fi identificata cu exactitate  de expert  din doua motive: nu  se gasesc  planuri  si schite cadastrale din perioada in care a fost preluat terenul de catre stat, iar petentul nu s-a prezentat la efectuarea expertizei pentru a indica amplasamentul. Totusi, expertul a  constatat ca suprafata mentionata in Extrasul eliberat de Arhivele Nationale (fila 62)  face  parte din  tarlaua 1, parcelele Pd. 15 si Pd. 26, situate in punctul toponimic ,,X”, in extravilanul satului X, jud. X.  Expertul a concluzionat ca, potrivit evidentelor Comisiei locale,  intreaga suprafata de teren cu vegetatie forestiera a fost restituita unui numar de 178 de cetateni care au formulat cerere in baza Legii nr.18/1991.

Din probele administrate nu rezulta cu exactitate amplasamentul terenului solicitat de petent, iar acesta nu a indicat unde anume se afla terenul tatalui sau.

Petentul  a  solicitat  punerea  in posesie doar pe aceasta suprafata, care a fost restituita in totalitate. Punerea in posesie este o etapa in procedura de reconstituire, potrivit Legii nr.18/1991.

Reconstituirea se poate face si prin alte modalitati, iar punerea in posesie se poate face si pe alte amplasamente, potrivit legii, nefiind obligatorie ca reconstituirea sa se faca pe vechiul amplasament, mai ales cand acesta nu este liber, iar titlurile emise pana in prezent celorlalte persoane nu au fost contestate.

Conform art.11 alin.21 din Legea nr.18/1991, terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de productie de la persoanele fizice, fara inscriere in cooperativele agricole de productie sau de catre stat, fara nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. Pentru aceste motive, instanta nu poate obliga Comisia la punerea in posesie a petentului.

Petentul nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, eventual pe alte suprafete libere (sau prin echivalent), astfel incat instanta nu poate acorda mai mult decat s-a  cerut.

Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca plangerea este neintemeiata, prin urmare o va respinge.

In consecinta, va respinge si cererea privind daunele cominatorii.

1