Revendicare imobiliara

Sentinţă civilă 309 din 25.01.2011


INSTANTA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei B la data de 05.01.2011, in dosarul nr. 2010, intimata C P a solicitat completarea sentintei civile nr.3439 pronuntata de Judecatoria B in dosarul de fata la data de  30.11.2010 deoarece  instanta a omis sa se pronunte  asupra cererii intimatei privind cheltuielile de judecata efectuate de intimata in acest dosar.

Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 2812 Cod procedura civila.

Analizand inscrisurile depuse in cauza si concluziile formulate de intimata prin aparator, instanta constata ca a omis sa se pronunte asupra cererii intimatei pentru obligarea revizuentilor  Municipiul Barlad si Consiliul local al Municipiului B la plata cheltuielilor de judecata.

Potrivit art. 2812 alin.1 Cod procedura civila,  daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari.

Analizand cererea si inscrisurile depuse, instanta constata ca cererea este intemeiata, astfel incat o va admite si in temeiul art.  2812 - 281^3  Cod procedura civila, va completa sentinta civila nr. 3439 pronuntata de Judecatoria B la data de  30.11.2010, in sensul ca va obliga pe revizuenti sa suporte cheltuielile de judecata constand in onorariu de avocat, in cuantum de 700 lei, dovedit de intimata cu chitanta depusa la dosar.

1