Minori

Sentinţă civilă 12 din 10.01.2012


INSTANTA

In urma  deliberarii in secret in Camera de Consiliu, conform art. 256 C. pr. civ., a adoptat urmatoarea hotarare:

I. Procedura de judecata

A. Cererea de chemare in judecata

Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.10.2011, reclamantul M J a chemat in judecata pe parata B L solicitand instantei sa incuviinteze sa mentina relatii personale cu minora M S.

In fapt, reclamantul a aratat ca, a fost casatorit cu parata, din casatorie a rezultat minora S.  In urma divortului, minora a fost incredintata paratei. A aratat ca parata nu ii permite sa-si vada copilul. Reclamantul a  aratat ca doreste sa-si petreaca timpul cu minora o data la doua saptamani, la sfarsit de saptamana, de sarbatori.

Cererea de chemare in judecata nu a fost motivata in drept.

Actiunea a fost timbrata  cu taxa de timbru in cuantum de 10 lei, conform art. 7 lit. c  din Legea 146/1997-Legea taxelor de timbru, modificata si completata. In conformitate cu art. 1 alin. 2 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar,  a fost aplicat timbrul judiciar in valoare de 0,30 lei.

B. Intampinare

Parata, desi legal citata,  nu a depus intampinare  si nu s-a prezentat in fata instantei pentru a arata probele si mijloacele de aparare.

C. Probe

Reclamantul a atasat la dosar urmatoarele copii de pe inscrisuri:  sentinta civila nr. 419 din data de 28.09.2009 (filele 4-5), sentinta civila nr. 252 din 04.07.2011 (fila 6), certificat de nastere minora (fila 22), carte de identitate (fila 24).

A fost depus la dosar referatul de ancheta sociala intocmit de Directia de Asistenta sociala din cadrul Primariei V  efectuata la  resedinta reclamantului (fila 40-41).

In temeiul rolului activ, instanta a dispus evaluarea psihologica a minorei M S, raportul de evaluare fiind depus la dosar la filele 29-32.

In cauza a fost administrat proba cu inscrisurile depuse la dosar si proba testimoniala cu martora X, declaratia acesteia fiind consemnata si depusa la dosar la fila 42.

D.  Aspecte procedurale

In cauza a fost citat Serviciul de Autoritate Tutelara din cadrul Primariei comunei M.

Instanta a audiat in camera de consiliu pe minora N M G, in varsta de 8 ani, procesul verbal de audiere a minorului fiind atasat la dosar la fila 28.

II. Solutia instantei

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :

In fapt, prin sentinta civila nr. 419 din data de 28.09.2009 pronuntata de Judecatoria  M in dosarul X/2009 s-a dispus desfacerea casatoriei incheiata intre reclamantul Mn J si parata B L, minora S, nascuta la data de 27.12.2005 fiind incredintata spre crestere si educare mamei.

Reclamantul a introdus prezenta actiune prin care solicita  ca instanta sa incuviinteze sa mentina legaturi personale cu minora S.

In drept, instanta are in vedere dispozitiile art. 6 alin. 7 C. civ. si art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevad ca dispozitiile codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatiea legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil-

Asadar, spetei de fata ii sunt aplicabile dispozitiile Noului Cod civil, in vigoare de la data de 01.10.2011.

Potrivit art. 401 C. civ. in cazul in care locuinta copilului minor, dupa divort,  este stabilita  la unul din parinti, parintele separat de copil are dreptul de a avea legaturi personale cu acesta. In caz de neintelegere intre parinti, instanta de tutela decide cu privire la modalitatile de exercitare a acestui drept.

Raportand dispozitiile legale mai sus mentionate la situatia de fapt retinuta in speta, instanta gaseste intemeiata actiunea formulata de reclamanta.

Instanta retine ca dreptul parintelui de a avea legaturi personale cu copilul sau nu poate fi suprimat, si ca, atat timp cat nu s-a pronuntat decaderea din drepturile parintesti, tatal este indreptatit sa aiba legaturi personale cu minorul.

In acest sens, sunt si dispozitiile  Noului Cod civil, care consacra deplina egalitate in drepturi a parintilor in ceea ce priveste exercitarea drepturilor si indatoririlor fata de copiii minori, exercitarea drepturilor parintesti realizandu-se exclusiv in interesul copilului minor, interes fundamental.

Pe de alta parte, intanta retine ca art.262 N. cod civ. consacra  dreptul copilului de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintele cu care nu locuieste.

Tot astfel,  aspectul se impune a fi analizata si in contextul art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si a practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului in aceasta materie, deoarece limitarea legaturilor firesti dintre parinte si copil afecteaza dreptul la respectarea vietii de familie.

In realizarea efectiva a legaturii dintre tata si copil, trebuie sa se tina cont  de varsta copilului, de situatia partilor, de dreptul de a fi crescut si educat de ambii parinti si de a se bucura cat mai mult timp posibil pentru a deveni un adult echilibrat psihic si emotional.

In prezent minora S este de varsta mica (6 -7 ani), varsta  la  care incepe sa-si dezvolte personalitatea si nu mai depinde in mod necesar numai de mama.

Dupa cum rezulta din referatul de ancheta sociala efectuata (fila 40-41), reclamantul locuieste impreuna cu sora sa, intr-un apartament proprietatea sotilor Dula, compus din doua camere, bucatarie si baie, bine mobilate si utilate cu bunuri de folosinta indelungata, curat intretinute, incalzite electric. Se concluzioneaza ca, la domiciliul reclamantului sunt conditii materiale si morale bune care permit o dezvolatre armonioasa a minorei in perioadele cand isi viziteaza tatal.

Totodata, se constata ca, reclamantul prezinta garantii materiale pentru a asigura un climat decent necesar cresterii unui copil minor, are stare buna de sanatate.

Din raportul de evaluare psihologica, din analiza indirecta a datelor referitoare la relatia dintre tata si copil, se remarca faptul ca relatia dintre copil si tatal sau pare a fi marcata de indiferenta si distantare emotionala (fila 32). Insa, avand in vedere declaratia martorei audiate in cauza, prin care se dovedeste ca reclamantul nu  a avut posibilitatea sa viziteze pe minora de aproximativ 1 an de zile, nu a putut vorbi la telefon cu aceasta, instanta apreciaza ca distantarea minorei de reclamant se datoreaza lipsei de comunicare.

Pe de alta parte, din raportul de evaluare psihologica, rezulta ca, la minora nu prezinta sentimente de frica, anxietate sau trauma legate de persoana tatalui.

 Asadar, instanta apreciaza ca este necesara restabilirea relatiei dintre minora si tatal sau, pentru ca minora sa se dezvolte ca un adult sanatos.

Din declaratia martorei audiate in cauza, rezulta ca, parata nu permite reclamantului si nici rudelor sa mentina relatii cu minora. Este evident ca, reclamantul si parata se afla intr-o stare conflictuala, aspect care conduce la concluzia ca prezenta acestora alaturi de minora ar amplifica tensiunile existente intre ei. Avand in vedere acest aspect, instanta apreciaza ca, realizarea si consolidarea unor legaturi personale intre tata si fiica sa se poate realiza numai prin luarea acesteia la domiciliul reclamnatului. Faptul ca minora a fost crescuta de familia unde la acest moment locuieste relamantul-asa cum rezulta din declatia martorei-fila 42, ca isi cunoste rudele, confera prezumtia ca minora  s-ar simti in siguranta alaturi de tatal sau si familia extinsa, la locuinta acestora.

Mentinerea unei legaturi parintesti intre copil si parintele caruia nu i-a fost incredintat minorul trebuie sa se realizeze permanent fara insa ca minorul sa fie stingherit in vreun fel in evolutia lui si fara a se incalca drepturile si responsabilitatile celuilalt parinte caruia minorul i-a fost incredintat.

Insa, pentru ca relatia indiferenta de la acest moment dintre minora si tatal ei sa se restabilizeze,  se impune ca  relatiile sa de desfasoare treptat, fara fortarea minorei sa-si viziteze tatal, cu o preocupare activa, sustinere morala, atat din partea mamei, din partea tatalui si familia extinsa, eventual consiliere de specialitate a minorei.

De asemenea, intrucat minora locuieste in loc. M, iar tatal sau in loc. V, minora se afla la varsta prescolara, instanta apreciaza ca vizitarea minorei o data la doua saptamani, asa cum a solicitat reclamantul, ar fi de natura sa destabilizeze programul minorei si ar putea fi impovarator pentru aceasta.

Totodata, instanta apreciaza  ca o relatie normal afectiva intre parinte si minora se poate stabili, treptat, prin faptul intalnirii dintre minora si parinte de sarbatori, respectiv in vacanta de vara, momente importante pentru un minor de varsta prescolara.

Asadar, avand in vedere interesul minorului, dreptul si obligatia parinteasca a reclamantului, precum si dreptul copilului de a stabili si mentine relatii personale cu parintii, instanta va incuviinta ca reclamantul M J sa mentina relatii persoanele si contacte directe cu minora M S, nascuta la data de X.2005, astfel:

- prin luarea si gazduirea minorei de catre reclamant, la locuinta acestuia, in prima sambata a fiecarei luni, incepand cu ora 16, pana a doua zi, duminica, la ora 12;

- prin luarea si gazduirea  minorei a doua zi de Craciun (26 decembrie) de la ora 12,00 pana la data de 27 decembrie a fiecarui an, la locuinta reclamantului;

- prin luare si gazduirea minorei a doua zi de Paste de la ora 10,00  pana a doua zi la ora 18,00, la  locuinta reclamantului;

- prin luarea si gazduirea minorei de  catre reclamant, la domiciliul sau, in fiecare vacanta de  vara,  o saptamana.

Pentru stabilirea acestui program de vizitare, instanta a avut in vedere  pe de alta parte ca, partile vor putea solicita modificarea programului de vizitare pe viitor, in accord cu interesul minorului, capacitatea acestuia de adaptare, daca imprejurarile actuale de modifica, avand in vedere ca in acesta materie hotararea are autoritate de lucru judecat relativa.

Instanta va obliga reclamant sa ia minora si sa o readuca  la domiciliul paratei la sfarsitul programului de vizitare.

Instanta atrage atentia partilor ca este in interesul superior la copilului  ca ambii sa manifeste o disponibilitate maxima si cooperare deplina, astfel incat copilul sa se bucure  de prezenta, de afectiunea, de grija si cresterea ambilor parinti. Eventualele neintelegeri si resentimente intre soti nu ar trebui sa se rasfranga asupra minorei, iar scopul impunerii de catre instanta a unui program de vizitare este de a asigura o dezvoltare armonioasa a minorei alaturi de ambii parinti.