Civil –Legea 10/2001

Sentinţă civilă 4164 din 21.10.2011


R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA,

COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR. 4164

Sedinta publica de la 21 octombrie

T  R I B U N A L U L ,

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la nr. .../88/23.09.2010, reclamanta ... a chemat în judecata pe pârâtii Valea Nucarilor, prin primar, Primarul comunei Valea Nucarilor si Consiliul Local al comunei Valea Nucarilor, judet Tulcea, solicitând obligarea acestora la emiterea unei decizii prin care sa i se retrocedeze imobilul ..., situat în sat Agighiol, comuna Valea Nucarilor, judet Tulcea, precum si obligarea lor la respectarea dispozitiilor art. 10 alin. 5 din Legea Nr. 10/2001, în sensul de a stabili valoarea despagubirilor aferente imobilului sau, în caz contrar, împuternicirea sa pentru efectuarea expertizei extrajudiciare.

In motivare, reclamanta arata ca, prin sentinta civila nr. 2436/06.11.2008 a Tribunalului Tulcea, ramasa irevocabila, în esenta, pârâtii au fost obligati sa-i restituie în natura terenul în suprafata de 1295 m.p., identificat prin raportul de expertiza efectuat în cauza, însa pe acest teren se afla o constructie denumita ..., edificata de membri C.A.P. cu materialele rezultate din demolarea constructiilor ce au apartinut autorilor sai, si relativ la care s-a retinut ca nu mai este necesara unitatii detinatoare, fiind data în folosinta unor persoane fizice.

Se mai sustine ca s-a solicitat autoritatilor emiterea deciziei chiar si în conditiile prevazute de art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, cu stabilirea despagubirii aferente prin expertiza, dar pârâtii nu s-au conformat.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 10 alin. 3 si 5 din Legea nr. 10/2001 si art. 1077 Cod civil.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, sentinta civila nr. 2436/6 noiembrie 2008 a Tribunalului Tulcea, corespondenta cu Institutia Prefectului si Primaria comunei Valea Nucarilor, alte înscrisuri, solicitând si efectuarea în cauza a unei expertize tehnico-imobiliare.

In cauza, a formulat cerere de interventie în interes propriu intervenientul .., ce a fost respinsa ca inadmisibila.

La 27 decembrie 2010, reclamanta a depus precizari la actiune, învederând ca prin primul capat de cerere solicita obligarea la emiterea unei hotarâri a Consiliului Local prin care sa se aprobe vânzarea-cumpararea ... catre reclamanta, în conditiile art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

In aparare, pârâtii au depus întâmpinare prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a comunei Valea Nucarilor si a Consiliului Local Valea Nucarilor, exceptia inadmisibilitatii, exceptia lipsei capacitatii de folosinta a Consiliului Local Valea Nucarilor si exceptia tardivitatii, ce au fost respinse ca nefondate, prin Incheierea din 16 martie 2011.

La prezenta cauza, s-a atasat dosarul nr. .../2007 al Tribunalului Tulcea.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanta retine ca, prin Sentinta civila nr. 2436/6 noiembrie 2008 a Tribunalului Tulcea, ramasa irevocabila, au fost obligati pârâtii Societatea Agricola ..., Primarul comunei Valea Nucarilor si comuna Valea Nucarilor prin primar, sa restituie reclamantei ... terenul în suprafata de 1295 m.p., delimitat prin raportul de expertiza efectuat în cauza.

In considerentele hotarârii, intrate, de asemenea, în puterea lucrului judecat, s-a retinut ca imobilul ... a fost edificat de membri cooperatori cu o parte din materialele rezultate în urma demolarii constructiilor ce au apartinut autorilor reclamantei, în timp ce anexele C2, C3, C5, si C7 au fost edificate de persoane fizice, fara autorizatie, ulterior predarii Casei ... catre Societatea Agricola ... Agighiol, dar si ca nici ... si niciuna dintre anexe nu mai sunt necesare unitatii detinatoare, fiind date în folosinta unor persoane fizice, ceea ce face aplicabile prevederile art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

Or, art. 10 alin. 5 din actul normativ învederat statueaza ca se restituie în natura si terenurile pe care, ulterior preluarii abuzive, s-au edificat constructii autorizate care nu mai sunt necesare unitatii detinatoare, daca persoana îndreptatita achita acesteia o despagubire reprezentând valoarea de piata a constructiei respective, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.

Textul de lege invocat ca si temei de drept nu consacra o operatiune de vânzare-cumparare ce intervine între unitatea detinatoare si solicitantul terenului, respectiv despagubirea nu reprezinta un pret al vânzarii pentru a fi obligat Consiliul Local sa aprobe o atare tranzactie asa cum s-a solicitat prin cererea principala, modificata.

In opinia instantei, art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 reglementeaza de fapt o accesiune imobiliara, prin care proprietarul terenului restituit devine si proprietarul constructiei, cu obligatia achitarii despagubirii prevazuta de lege.

In speta, se impunea promovarea de catre reclamanta a unei actiuni prin care sa se constate ca a intervenit accesiunea în discutie, ca titlu care sa constate dreptul de proprietate pentru ca reclamanta nu are un înscris care sa serveasca drept mijloc de proba pentru dreptul de proprietate pe care deja l-a dobândit asupra Casei ..., prin efectul Sentintei civile nr. 2436 din 6 mai2008 a Tribunalului Tulcea.

Rezulta, prin urmare, ca reclamanta a ales o cale gresita pentru recunoasterea dreptului de proprietate, dupa cum s-a aratat, în cauza, neputându-se realiza o operatiune de vânzare-cumparare.

Din corespondenta reclamantei cu Institutia Prefectului rezulta ca si constructia ..., ca si terenul restituit, se afla inclusa în domeniul privat al comunei Valea Nucarilor, judet Tulcea, iar Hotarârea nr. 5 din 17.03.2010 a Consiliului Local Valea Nucarilor, depusa la dosar în extras, aproba atât inventarul domeniului public al comunei, cât si inventarul domeniului privat, pozitia 22 (fila 97, vol. I) putând cuprinde bunurile din domeniul privat, fiind mentionata gresit la rubrica "denumire act proprietar sau alte acte doveditoare" - sentinta civila nr. 2436 din 6.11.2008 a Tribunalului Tulcea ce stabileste o cu totul alta situatie.

Insa, indiferent de regimul juridic al constructiei, si de modul de inventariere realizat de Consiliul Local Valea Nucarilor, prin efectul sentintei civile nr. 2436 din 06.11.2008 a Tribunalului Tulcea si aplicarea dispozitiilor art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, reclamanta este proprietarul constructiei Casa Agronomului.

Nu prezinta absolut nicio relevanta nici împrejurarea ca aceasta constructie este folosita, în baza unor contracte de închiriere, de catre doua persoane fizice, pe de o parte pentru ca aceste persoane nu au decât un drept de folosinta asupra spatiului închiriat iar, pe de alta parte, realizarea de îmbunatatiri si edificarea unor anexe fara autorizatie, au facut-o pe propriul  risc pentru ca asupra imobilului nu aveau un drept de proprietate, pe lânga faptul ca nu au obtinut autorizatie de constructie, ceea ce nici autoritatea locala nu poate ignora, autoritate ce este obligata ea însasi sa respecte si sa apere dreptul de proprietate, si nu exclusiv un drept de folosinta, problema sociala invocata nefiind decât rezultatul culpei locatarilor.

In consecinta, având în vedere argumentele prezentate, instanta va respinge cererea reclamantei ca nefondata, în forma modificata la 27 decembrie 2010, nefiind valorificate concluziile scrise prin care se aduc precizari actiunii dupa închiderea dezbaterilor si preluarea concluziilor aparatorului.

In temeiul art. 274 Cod proc. civ., reclamanta va fi obligata la plata sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata catre pârâti, ce au fost determinate numai în baza facturii din 28.06.2011, în timp ce cu privire la contravaloarea bonurilor de benzina depuse de aparator nu s-a probat ca a fost achitata de pârâti si fac obiectul desocotirii partilor în derularea contractului de asistenta încheiat.

1

Domenii speta