Contractul individual de muncă pe durată determinată. Încetarea de drept a contractului la expirarea termenului. Inaplicabilitatea interdicţiilor cu caracter temporar privitoare la concediere

În cazul contractului individual de muncă pe durată determinată, la revenirea titularului pe post, angajatorul nu emite o decizie de concediere, ci o decizie prin care ia act de încetarea de drept a contractului individual de muncă al salariatului.

Încetarea de drept a contractului de muncă încheiat pe perioadă determinată operează chiar dacă angajatul se află în incapacitate temporară de muncă, la momentul ajungerii la termen a contractului sau a îndeplinirii condiţiei până la care acesta a fost încheiat. Nefiind în prezenţa unei concedieri, care reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, nu sunt aplicabile interdicţiile prevăzute la art. 60 din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 2420 din 14.06.2012, Tribunalul Arad a respins acţiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, reprezentată prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamantul a fost angajatul pârâtei. Prin actul adiţional nr. 1848/05.12.2011 a fost modificat contractul individual de muncă, schimbându-se natura contractului individual de muncă, funcţia şi locul de muncă, în sensul că, începând cu data de 05.12.2011, reclamantul a fost angajat în funcţia de şef coloană la SDN Arad, pe perioadă determinată, respectiv „până la revenirea pe post a titularului (A.A.)”.

 Prin decizia nr. 119/02.03.2012, emisă de pârâtă în temeiul art. 56 lit. i din Codul muncii, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 01.03.2012, ca „urmare a revenirii pe post a d-lui A.A. – şef coloană SDN Arad”. Ea a fost comunicată reclamantului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, semnată de reclamant la data de 09.03.2012.

Conform art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.

Reclamantul nu a contestat temeiul încetării contractului de muncă şi faptul că a expirat termenul pentru care acesta a fost încheiat, invocând doar nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii. Tribunalul a apreciat că nu este întemeiată susţinerea reclamantului referitoare la încălcarea acestor dispoziţii legale.

Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă „pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.

Reclamantul s-a prevalat de certificatul de concediu medical seria CCMAD, nr. 0365096. În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordinul nr. 233/125 din 14 martie 2006 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical şi a instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizaţii asiguraţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, emis de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, reclamantul avea obligaţia de a depune acest certificat la angajator.

Ori, aşa cum reiese din certificatul de concediu medical, acesta a fost acordat la data de 29.02.2012, conform art. 23 din actul normativ indicat, aceasta fiind data la care medicul a completat şi eliberat concediul medical. Cu toate acestea, reclamantul a înregistrat acest certificat de concediu la angajator, respectiv la pârâtă, abia la data de 09.03.2012, care este data la care i-a fost comunicată decizia de încetare a contractului de muncă. Susţinerile reclamantului referitoare la faptul că anterior acestei date a încercat să depună certificatul la angajator, însă nu i s-ar fi primit, nu au fost reţinute din probatoriul administrat.

Instanţa de fond a considerat că, la emiterea şi comunicarea deciziei contestate, au fost respectate dispoziţiile legale. Situaţia în care s-ar fi aflat reclamantul, respectiv aceea de incapacitate temporară de muncă, nu a fost adusă la cunoştinţa angajatorului anterior emiterii deciziei şi nici până la data comunicării acesteia, ci doar ulterior, astfel încât interdicţia temporară privitoare la încetarea contractului de muncă nu şi-a produs efectele.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, arătând că instanţa de judecată nu a avut în vedere şi nu a analizat probele administrate în cauză. Reclamantul  a dovedit cu martorul H.I. faptul că la începutul lunii martie a fost la secţia din Arad pentru a depune certificatul medical, care  nu i-a fost primit, fiind nevoit sa-l depună la Timişoara. Astfel, deşi a dovedit că se afla în incapacitate de muncă, a adus la cunoştinţa angajatorului această stare, acesta a procedat în mod abuziv la emiterea deciziei nr. 119/02.03.2012.

În drept, s-a invocat art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Deşi legal citată, intimata nu a depus întâmpinare.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat recursul reclamantului ca neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul-recurent a fost angajat pe perioadă determinată, în funcţia de şef coloană la SDN Arad, respectiv „până la revenirea pe post a titularului (A. A.)”. Astfel, decizia nr. 119/02.03.2012 nu este o decizie de concediere, ci o decizie prin care se ia act de încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului, întrucât titularul postului ocupat de acesta a revenit la post.

Încetarea de drept a contractului de muncă încheiat pe perioadă determinată, operează chiar dacă angajatul se află în incapacitate temporară de muncă, la momentul ajungerii la termen sau a îndeplinirii condiţiei până la care acesta a fost încheiat, momentul fiind, în speţă, revenirea titularului pe post.

Nefiind vorba de o concediere, care reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, nu sunt aplicabile interdicţiile prevăzute la art. 59 din Legea 53/2003.

Având în vedere cele expuse, cu substituirea motivării instanţei de fond, Curtea a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. pr. civ.

Domenii speta

Spete similare