Dispoziţie emisă de primar în condiţiile Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate

Nu poate face obiectul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 o dispoziţie emisă de primar în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 518 din 29.02.2012, Tribunalul Timiş a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta P.C., împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Timişoara, A.G. şi E.E.M.

În cauză a declarat recurs reclamanta şi prin decizia civilă nr. 5345 din 6decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 8240/30/2011 Curtea de Apel Timişoara l-a respins ca nefundat conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ. cu motivarea că în opoziţie cu susţinerilor recurentei, recurentei, dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 669/13.03.2009 nu poate face obiect al excepţiei de nelegalitate, în condiţiile impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta nu poate fi calificată drept act administrativ, în înţelesul textului legal menţionat.

Într-adevăr, această dispoziţie, deşi emisă de către primar, organ ales şi reprezentativ al unităţii administrativ teritoriale, nu se încadrează în definiţia dată noţiunii de „act administrativ” prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel cum s-a reţinut în întreaga literatură de specialitate şi în practica judiciară, actele de soluţionare a notificărilor prin care se solicită acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu au caracter administrativ, ci sunt de natură civilă, întrucât vizează exclusiv bunuri aflate în proprietate privată, iar nu în domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, fiind emise pentru trecerea acestora în patrimoniul persoanelor îndreptăţite în natură sau pentru acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent, respectiv pentru gestionarea domeniului privat al unităţii administrativ teritoriale ori a patrimoniului unei alte entităţi învestite cu soluţionarea notificării.

Este esenţial a se observa că prevederile Legii nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia recunosc calitatea de entitate învestită cu soluţionarea notificărilor nu doar primăriilor, ci şi unor societăţi comerciale, regii autonome, persoane juridice care nu pot fi calificate drept autorităţi publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt organe ale statului ori ale unităţilor administrativ teritoriale. Rezultă astfel că actele în care astfel de entităţi dispun soluţionarea notificărilor nu sunt emise de autorităţi publice şi nici în regim de putere publică, astfel încât nu corespund criteriilor instituite prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, chiar dacă în speţa particulară dedusă judecăţii actul de soluţionare a notificării a fost emis de primar, entitate care poate fi calificată autoritate publică acesta nu a fost emis în regim de putere publică, ci în cadrul unor raporturi juridice de drept civil, reglementate de dreptul civil, privat, iar nu de dreptul public.

Un astfel de act poate fi atacat deci chiar de către terţele persoane , cum este reclamanta, doar în procedura de drept comun, în faţa instanţelor civile, neputând să facă obiect al unei acţiuni în contencios administrativ ori al excepţiei de nelegalitate.

Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, astfel fiind, apare nefondat recursul declarat şi se respinge.

Domenii speta

Spete similare