Sesizarea instanţei de judecată. Restituirea cauzei penale la procuror pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind: competenţa după materie a organului de urmărire penală; prezentarea materialului de urmărire penală; cuprinsul rechizitoriului. Recurs

Sesizarea instanţei de judecată. Restituirea cauzei penale la procuror pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind: competenţa după materie a organului de urmărire penală; prezentarea materialului de urmărire penală; cuprinsul rechizitoriului. Recurs. Nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii judecătoreşti de restituire a cauzei la procuror. Consecinţă: casarea sentinţei penale, cu trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii primei instanţe

Potrivit art. 263 C. pr. pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a făcut urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute de art. 203 C. pr. pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea (…). În rechizitoriul procurorului au fost descrise faptele imputate de organul de urmărire penală inculpatului, încadrarea juridică a  acestor fapte şi perioada de timp de la care se reţine săvârşirea lor. Lipsa menţiunilor privind prejudiciul cauzat prin aceste fapte şi nedispunerea unei expertize tehnice de specialitate referitoare la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 145 din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa, nu fac parte dintre cazurile de restituire a cauzei la procuror prevăzute de art. 332 şi 268 C. pr. pen.

Aceste cazuri se referă la: încălcarea normelor de competenţă după materie sau calitatea persoanei; necompetenţa organului de cercetare penală care a efectuat cercetarea penală în cauză; nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Relativ la stabilirea organului de urmărire penală competent după materie, în raport de întinderea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 145 din Legea nr. 85/2006, instanţa de recurs constată că această infracţiune nu atrage competenţa după materie şi calitatea persoanei atribuită prin art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. 1 ind. 2 din O.U.G. nr. 43/2002 respectiv, art. 5 din Legea nr. 78/2000, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nefiind enumerată ca faptă de corupţie sau asimilată, potrivit legii, categoriei infracţiunilor de corupţie.

În fine, referitor la neregularităţile actului procedural privind prezentarea materialului de urmărire penală, instanţa de recurs statuează, mai întâi, că neobservarea sau încălcarea normelor procesual-penale care reglementează această etapă a urmăririi penale, instituite de art. 250 C. pr. pen., nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, potrivit art. 197 alin. (2) C. pr. pen., ci al nulităţii relative, potrivit art. 197 alin. (1) şi (4) C. pr. pen. În cauză, procurorul a îndeplinit cerinţele cuprinse de art. 254 C. pr. pen., în sensul că a citat inculpaţii în vederea prezentării materialului de urmărire penală, iar după ce a constatat că unul dintre aceştia nu se prezintă, nejustificat, iar cel de-al doilea, deşi s-a prezentat, refuză să ia la cunoştinţă de prezentarea materialului de urmărire penală invocând absenţa apărătorului ales, a întocmit referatul din care rezultă motivele care au condus la imposibilitatea prezentării materialului. În aceste condiţii nu se poate reţine o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpaţilor, astfel încât, înlăturarea acestei vătămări să facă necesară refacerea actului referitor la prezentarea materialului de urmărire penală şi restituirea cauzei la procuror, în temeiul prevederilor art. 332 C. pr. pen., instanţa de judecată fiind în măsură să asigure inculpaţilor posibilitatea efectivă de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, precum şi de a formula cereri şi a propune probe noi, în apărarea lor.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 923/P/2011 au fost trimişi în judecată inculpaţii G.I. şi U.V. pentru săvârşirea faptelor de delapidare prevăzută de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 361 din 17.09.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 10986/83/2011, au fost admise excepţiile formulate de inculpatul G.I. şi în consecinţă, în baza art. 332 alin. (2) C. pr. pen. s-a dispus restituirea la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, cauza penală privind pe inculpaţii: G.I. şi U.V., trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi art. 246 C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Arad a reţinut că la  primul termen de judecată fixat, respectiv 19 martie 2012, inculpatul G.I. prin apărătorul ales a depus, în scris, la dosar, cerere de restituire a cauzei la procuror, în temeiul dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. pr. pen., invocând mai multe excepţii, pe care le-a susţinut oral la dezbaterea pe fond, şi anume:

1.Verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului nu s-a făcut de către procurorul competent, întrucât în cazul de faţă, o parte din actele de urmărire penală au fost efectuate de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare – respectiv doamna P.M., astfel că verificarea temeiniciei şi legalităţii rechizitoriului trebuia făcută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

2. Urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent material; nu există corespondenţă între faptele descrise în plângerile penale/denunţurile penale formulate împotriva inculpatului G.I. şi faptele pentru care a fost pus sub acuzare, respectiv cele pentru care s-a extins urmărirea penală ori s-a dispus schimbarea încadrării juridice; nu există corespondenţă între faptele pentru care a fost pus sub învinuire acest inculpat şi cele pentru care a fost audiat, respectiv i-au fost aduse la cunoştinţă; nu există corespondenţă între faptele menţionate anterior şi cele descrise în expozitivul rechizitoriului şi nici între acestea şi cele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată prin dispozitivul rechizitoriului; nu se poate stabili pentru care faptă penală a fost trimis în judecată acest inculpat şi pentru care a fost scos de sub urmărire penală; nu se indică probele pe care se întemeiază fiecare dintre acuzaţiile aduse împotriva inculpatului G.I., respectiv cele pentru care a fost trimis în judecată. În dezvoltarea amplă a acestor excepţii, s-a arătat că, în cuprinsul rechizitoriului nu s-au arătat împrejurările de loc, timp, mijloace, mod, scop în care a fost săvârşită fapta, aceasta nu a fost descrisă, ceea ce este esenţial în ceea ce priveşte respectarea dreptului la apărare şi deşi nerespectarea acestor dispoziţii legale nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, vătămarea ce li s-a produs în acest fel este lesne de dedus. De asemenea, s-a susţinut că nu a fost stabilit prejudiciul cauzat ca urmare a infracţiunilor deduse judecăţii, şi faţă de declaraţiile părţilor vătămate care s-au constituit părţi civile cu sume mai mari de 1000000 euro, se impunea o verificarea a competenţei materiale a organului de urmărire penală.

3.Inculpatului G.I. nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, în condiţiile în care acesta a fost citat pentru data de 28.11.2011 în dosarul nr. 923/P/2011, dosar despre care nu avea cunoştinţă şi nu i s-a acordat un termen în vederea studierii materialului de urmărire penală,  încălcându-se  în mod grav dreptul la apărare, fiind pus în imposibilitatea de a studia actele de urmărire penală şi de a formula apărări faţă de acuzaţiile ce i s-au adus.

 Referitor la excepţiile invocate, s-a reţinut că, potrivit art. 1 C. pr. pen., legea apără, între altele, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.

S-a mai reţinut că, în Codul de procedură penală sunt prevăzute diferit regulile după cum urmează a se desfăşura urmărirea penală şi judecata, drepturile ce le au persoanele faţă de care se desfăşoară activitatea de urmărire penală şi judecată. Respectarea tuturor acestor reguli constituie garanţia desfăşurării unui proces echitabil şi în spiritul aflării adevărului. În acest sens, în partea generală a Codului de procedură penală, Titlul I, capitolul I, sunt arătate regulile de bază ale procesului penal, care se aplică pe întregul parcurs al procesului penal, indiferent de faza în care se găseşte. Printre aceste reguli sunt amintite cele privind legalitatea procesului penal, aflarea adevărului sau rolul activ al organelor judiciare.

Tribunalul a constatat că de o importanţă covârşitoare şi ca un corolar al textelor mai sus citate în art. 5 ind.2 şi 6 sunt reglementate dispoziţii cu privire la prezumţia de nevinovăţie şi garantarea dreptului la apărare. În conformitate cu alin. (2) al art. 6 C. pr. pen., în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile prevăzute de lege şi să le administreze probele în apărare. S-a reţinut că aceste exigenţe procesuale şi procedurale privind garantarea şi asigurarea dreptului la apărare al inculpatului, corespund şi exigenţelor art. 6 paragraf 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil ( „orice acuzat are în special dreptul să fie informat în termenul cel mai scurt (...) şi în mod amănunţit asupra naturii şi  cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa şi să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale”), exprimate ca atare în cauza S. şi alţii contra Turciei ( Hotărârea din 17 iulie 2001) şi cu precădere în cauza A.C. contra României (Hotărârea din 12 aprilie 2011) în cuprinsul căreia este statuat că „dispoziţiile paragrafului 3 al art. 6 recunosc dreptul acuzatului de a fi informat nu numai cu privire la fundamentul acuzaţiilor ce i se aduc, adică a faptelor materiale ce îi sunt reţinute în sarcină, dar şi cu privire la calificarea juridică dată respectivelor fapte şi aceasta într-o manieră detaliată.

Procedând la verificarea sesizării instanţei prin prisma excepţiei invocate la punctul 2, tribunalul a constatat că trimiterea în judecată se dispune prin rechizitoriu, care constituie act procedural scris, în care se consemnează actul de dispoziţie al procurorului. Rechizitoriul este format din  trei părţi – introducerea, expunerea şi dispozitivul. În conformitate cu dispoziţiile art. 263 C. pr. pen., s-a reţinut că expunerea constă în descrierea faptei reţinute în sarcina inculpatului, precum şi arătarea probelor pe care se întemeiază situaţia de fapt reţinută şi vinovăţia inculpatului. Descrierea trebuie să se refere la toate împrejurările de timp, de loc, mijloace, mod, scop în care a fost săvârşită fapta, dacă acestea au consecinţe asupra încadrării faptei reţinute sau la individualizarea răspunderii penale. În expunere se arată încadrarea juridică a faptei, cu motivarea în drept a acestei încadrări, care trebuie să conducă la concluzia că sunt întrunite toate condiţiile pentru trimiterea în judecată a inculpatului. Dacă  urmărirea s-a desfăşurat cu privire la mai multe infracţiuni sau la mai multe persoane, expunerea trebuie să cuprindă descrierea tuturor faptelor reţinute şi forma de participare a tuturor inculpaţilor, cu rolul fiecăruia în săvârşirea faptelor.

Analizând actul de acuzare Tribunalul Arad a constatat că pentru inculpatul G.I. nu este descrisă fapta care constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sesizarea trebuind să se refere la faptă nu la încadrarea juridică, faptă care, pentru acest inculpat nu există. De asemenea, s-a constatat că nu este indicată perioada de timp în care se reţine a fi comisă fapta, pentru a se putea  calcula, eventual, termenul de prescripţie a răspunderii penale, având în vedere că lichidarea societăţii a început în anul 2000.

S-a reţinut că infracţiunea de delapidare, pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, este o infracţiune de prejudiciu şi în cauză nu a fost stabilit un prejudiciu cauzat părţilor vătămate SC L. SA şi SC R. SRL. S-a constatat că, în cuprinsul rechizitoriului se face referire la prejudicierea falitei SC L. SA şi SC R. SRL, iar în dispozitivul acestuia este menţionată ca parte vătămată/parte civilă C.L., în calitate de reprezentant legal al SC R. SRL. În cuprinsul dispozitivului nu există nici o referire la SC L. SRL, iar SC R. SRL nu are nici o constituire de parte civilă la dosarul cauzei. Prin urmare, s-a constatat că prin lipsa menţiunilor privind prejudiciul, părţile vătămate/părţi civile, inculpaţilor li s-a încălcat dreptul la apărare. Încălcarea dreptului la apărare precum şi cel la un proces echitabil potrivit art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi înlăturate decât prin anularea actelor de urmărire penală întocmite.

S-a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de delapidare, infracţiune împotriva patrimoniului, situaţie în care prejudiciul se determină în mod cert, prin administrarea de probe, ori, s-a reţinut că în cauză partea vătămată C.S. îl precizează iniţial la 1.500.000 euro pentru ca ulterior, în urma apărărilor formulate de inculpaţi, să îl „estimeze” la  1.000.000 euro. Aşadar, s-a apreciat că stabilirea unui  cuantum cert  al prejudiciului, este esenţială, întrucât dacă este peste valoarea de 1.000.000 euro (aşa cum au susţinut ambele părţi vătămate), competenţa de a efectua urmărirea penală aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie conform art. 13 alin. (2 ind. 1) din O.U.G. nr. 43/2002 modificată, situaţie în care,  cercetarea penală s-a făcut de un organ necompetent.

S-a apreciat că toate aceste nelegalităţi reţinute privind sesizarea instanţei atrag nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, cu consecinţa restituirii la procuror conform art. 332 alin. (2) Cod procedură penală.

Referitor la neregularităţile prezentării materialului de urmărire penală prima instanţă a reţinut că procedura prezentării acestuia este reglementată în dispoziţiile art. 250 – 254 C. pr. pen. cu trimitere la dispoziţiile art. 259 - 260 C. pr. pen.

S-a reţinut că prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului constituie o garanţie că acesta poate combate, încă din faza de urmărire penală, inculparea ce i s-a adus, mai ales că la acest stadiu al cercetării nu poate fi împiedicat contactul inculpatului cu apărătorul său, cunoaşterea materialului de urmărire fiind urmată de analiza critică a probelor efectuate împreună cu un avocat.

S-a reţinut de asemenea, că prezentarea materialului de urmărire penală constă din trei operaţiuni  succesive: i se pune în vedere inculpatului că are dreptul de a lua la cunoştinţă de lucrările de urmărire penală, arătându-i-se şi încadrarea juridică a faptei cercetate, i se asigură apoi posibilitatea de a lua cunoştinţă de întreg materialul de urmărire penală; este întrebat, după ce a luat la cunoştinţă de lucrările din dosar, dacă are de formulat cereri sau dacă doreşte să facă declaraţii suplimentare. Se întocmeşte un proces verbal în care se consemnează, pe lângă îndeplinirea operaţiilor arătate şi cererile sau declaraţiile făcute de inculpat.

 Tribunalul a constatat că în speţa dedusă judecăţii, la data de 28.02.2011 în dosarul nr. 567/P/2008 se face prezentarea materialului de urmărire penală inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 144 alin. (2) şi art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, dată la care prejudiciul precizat de partea vătămată era de 1.500.000 euro. Ca urmare a apărărilor formulate de inculpaţi, s-a reţinut că s-a procedat la ascultarea părţilor vătămate la data de 4.04.2011, ocazie cu  care C.S. „estimează” prejudiciul la suma de 1.000.000 euro. Ulterior, prin ordonanţa din 19 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 567/P/2008 se procedează la schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul G.I. din infracţiunile prevăzute de art. 144 alin. (2) şi 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în infracţiunile prevăzute de art. 246 Cod penal, art. 144 alin. (1) şi 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

S-a mai reţinut că prin ordonanţa din 24 octombrie 2011 dată de procuror în dosarul nr. 567/P/2008 s-a dispus declinarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru efectuarea de cercetări faţă de numitul G.V. – avocat – sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal, art. 145 din Legea nr. 85/2006. Prin ordonanţa din 10.11.2011 dată de procuror în dosarul nr. 690/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul G.V., reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. pr. pen., disjungerea şi declinarea la Parchetul Tribunalului Satu Mare pentru inculpaţii G.I., U.V. ş.a.. Urmare acestei declinări dosarul s-a înregistrat sub nr. 923/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

 În aceste împrejurări, s-a constatat că s-a procedat la citarea inculpaţilor G.I. şi U.V., pentru data de 28.11.2011, pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul nr. 923/P/2011.

S-a constatat că, urmare acestei citaţii, la data de 25.11.2011 apărătorul ales al inculpatului V. – avocat G.I.P. a depus o cerere de amânare, motivată cu aceea că la data fixată are de susţinut două cauze la Judecătoria Satu Mare, cu inculpaţi arestaţi preventiv. La această cerere, prim procurorul a răspuns, cu menţiunea că se apreciază că se impune să desemneze o altă persoană care să asigure substituirea.

Totodată s-a reţinut că la data de 28.11.2011, prin fax, apărătorul ales al inculpatului G.I., avocat G.V. a depus un înscris, prin care a arătat că în dosarul nr. 923/P/2011 nu are nici o calitate şi nu cunoaşte conţinutul acestuia, iar G.I. nu are cunoştinţă să fie învinuit în acest dosar, precizând că în dosarul nr. 567/P/2008, acesta are calitatea de învinuit, iar domnul avocat este apărător ales. La aceeaşi dată, respectiv 28.11.2011 inculpatul G.I. s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, refuzând să i-a cunoştinţă despre conţinutul materialului de urmărire penală, în lipsa apărătorului său. Drept urmare, procurorul a procedat la întocmirea referatului în conformitate cu dispoziţiile art. 257 C. pr. pen. raportat la art. 254 şi 259 C. pr. pen.

Prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 254 C. pr. pen., când prezentarea materialului de urmărire penală nu a mai fost posibilă din cauză că inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 C. pr. pen. se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.

Faţă de înscrisurile existente la dosarul cauzei, Tribunalul Arad a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 254 C. pr. pen., întrucât inculpaţii U.V. şi G.I. nu sunt dispăruţi şi nu s-au sustras de la chemarea înaintea organului de urmărire penală, în condiţiile în care aceştia au formulat cereri de amânare pentru apărare, respinse de către procuror, împrejurare care nu este sancţionată cu nulitatea absolută, aceasta nefiind inclusă în enumerarea  limitativă de la  art. 197 alin. (2) C. pr. pen. S-a considerat că aceste aspecte reprezintă o neregularitate de natură a atrage nulitatea relativă, care operează numai în cazul în care inculpaţilor li s-a cauzat o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, iar această încălcare să fie invocată în anumite limite de timp.

Raportând aceste dispoziţii legale la cauza de faţă, tribunalul a constatat că inculpaţilor de mai sus li s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. pr. pen. De asemenea, s-a considerat că vătămarea se apreciază în raport de dispoziţiile art. 3201 C. pr. pen., de a căror aplicare inculpaţii pot  beneficia ori în condiţiile în care se  nu reţine starea de fapt pentru unele dintre infracţiuni, nu se indică cuantumul  prejudiciului şi în procedura stabilită de aceste dispoziţii legale, nu este posibilă administrarea de probe,  acest drept le este îngrădit.

Pornind de la aceste considerente, tribunalul a admis excepţiile formulate de inculpatul G.I. şi în consecinţă, în baza art. 332 alin. (2) C. pr. pen. a dispus restituirea la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, cauza penală privind pe inculpaţii G.I. şi U.V., trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi art. 246 C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 361/17.09.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 10986/83/2011 au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de lângă Tribunalul Arad şi părţile civile C.S.A. şi SC R. SRL, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii la Tribunalul Arad.

Având în vedere recursurile formulate, instanţa de control judiciar urmează a se raporta la motivele reţinute de Tribunalul Arad ca fiind întemeiate pentru a se dispune restituirea cauzei la procuror. Astfel, în speţă, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 263, art. 254 şi 332 C. pr. pen. pentru a dispune măsura restituirii cauzei la procuror, texte legale care însă nu au fost corect aplicate stării de fapt.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 263 C. pr. pen. se reţine că potrivit acestui text legal: „Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată. În rechizitoriu se arată de asemenea numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate.” În accepţiunea acestui text de lege, prin faptă reţinută în sarcina sa nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă. Pe de altă parte, nu trebuie să fie confundată operaţiunea de constatare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 263 C. pr. pen. cu cea de analiză a temeiniciei încadrării juridice dată de procuror în rechizitoriu sau existenţa faptei şi vinovăţiei inculpatului. Astfel, în rechizitoriul nr. 923/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la capitolul destinat încadrării juridice a faptelor au fost descrise faptele imputate de organul de urmărire penală inculpatului G.I., iar în ceea ce priveşte perioada de timp la care se raportează acestea rezultă că este vorba de perioada de vânzare a bunurilor SC L. SA, în special cea de după oferta de cumpărare din 30 iulie 2006 formulată de SC R. SRL.

În ceea ce priveşte lipsa menţiunilor privind prejudiciul şi neefectuarea de către organul de urmărire penală a unei expertize tehnice de specialitate referitoare la infracţiunea de delapidare, instanţa de control judiciar constată că deşi constatarea primei instanţe este întemeiată, aceasta nu atrage restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Astfel, potrivit art. 332 C. pr. pen.: „Când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1). Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa, în urma cercetării judecătoreşti, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare. Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.”; nefiind menţionată între cazurile de restituire şi ipoteza neadministrării de către organul de urmărire penală a unei probe pe care instanţa ar aprecia-o ca fiind utilă cauzei. De altfel, articolul 333 C. pr. pen. care prevedea posibilitatea restituirii cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006, ipoteza neputând fi inclusă în alt text legal, câtă vreme legiuitorul însuşi a dorit să o excludă. Mai mult, în art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2005 nu se condiţionează existenţa infracţiunii de un anumit cuantum al prejudiciului, textul prevăzând că realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare „însuşirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum şi de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”.

În ceea ce priveşte relevanţa întinderii prejudiciului în raport cu competenţa materială a organului de urmărire penală, concluzia primei instanţe este eronată. Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (1 ind. 2) din O.U.G. nr. 43/2002 se arată că : „(1) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii: a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro; ( 1 ind. 2) Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 246, 247, 248 şi 248 ind. 1 din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178 - 181 din Legea nr. 141/1997*) privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”. Din analiza textului legal sus citat se constată că infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu se încadrează în acesta, nefiind enumerată între infracţiunile din alin. (1 ind. 2) şi nefiind nici o infracţiune de corupţie în sensul art. 5 din Legea nr. 78/2000 care menţionează că „sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile prevăzute la art. 254 - 257 din Codul penal, la art. 61 şi 82 din prezenta lege, precum şi infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute la art. 254 - 257 din Codul penal, şi la art. 61 şi 82 din prezenta lege”. Prin urmare, existenţa şi întinderea prejudiciului vizează vinovăţia şi latura civilă a cauzei, neatrăgând neregularitatea actului de sesizare.

Referitor la aspectul neregularităţii prezentării materialului de urmărire penală, se reţine că literatura juridică şi practica judiciară sunt unanime în a considera că neprezentarea materialului de urmărire penală, deşi constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, nefiind prevăzută printre cazurile enumerate în art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu este sancţionată cu o nulitate absolută, ci cu o nulitate relativă. Totodată, potrivit art. 254 C. pr. pen.: „Când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală ori refuză în mod nejustificat să ia cunoştinţă de materialul de urmărire penală ori este dispărut, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării. Dacă până la înaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezintă, este prins ori adus, se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală”. În cauză, în data de 28 noiembrie 2011 s-a întocmit de către procuror un referat în care se constată motivele neprezentării materialului de urmărire penală către cei doi inculpaţi, respectiv inculpatul U.V. şi apărătorul său ales nu s-au prezentat deşi au fost citaţi, iar inculpatul G.I. s-a prezentat, dar a refuzat să ia cunoştinţă de conţinutul materialului de urmărire penală în absenţa apărătorului său, care de asemenea fusese înştiinţat. Chiar dacă în speţă s-ar confirma  ipoteza indicării greşite a numărului de dosar pe citaţia înaintată inculpaţilor pentru prezentarea materialului de urmărire penală, instanţa de control judiciar constată că rechizitoriul a fost emis în data de 30 noiembrie 2011, astfel că luând cunoştinţă de spre obiectul chemării la procuror, inculpatul G.I. avea posibilitatea de a se prezenta şi lua cunoştinţă despre materialul de urmărire penală conform art. 254 alin. (2) C. pr. pen., putând invoca nulitatea înainte de întocmirea rechizitoriului. Pe de altă parte, în speţa de faţă nu se poate vorbi despre o vătămare ce le-a fost cauzată inculpaţilor, instanţa de judecată fiind în măsură să asigure acestora posibilitatea de a lua la cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, iar pe parcursul cercetării judecătoreşti având obligaţia de a le permite să formuleze cereri noi şi să propună noi probe în apărarea lor. 

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c) C. pr. pen  au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi părţile civile C.S.A. şi SC R. SRL Satu Mare împotriva sentinţei penale nr. 361 din 17.09.2012 pronunţată de Tribunalul Arad.

A fost casată sentinţa penală recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Arad.

Domenii speta

Spete similare