Apel. Efectul devolutiv al apelului este limitat la criticile părţilor. Instanţa nu poate acorda mai mult decât s-a criticat fără a încălca dispoziţiile art. 295 C.proc.civ.

Apel. Efectul devolutiv al apelului este limitat la criticile părţilor. Instanţa nu poate acorda mai mult decât s-a criticat fără a încălca dispoziţiile art. 295 C.proc.civ.

Potrivit art. 295 C. pr. civ., instanţa de apel este obligată să verifice stabilirea stării de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, numai în limitele cererii de apel. Ca urmare, deşi devolutiv, apelul este limitat numai la criticile formulate prin cerere de către partea nemulţumită de soluţia primei instanţe.

Secţia I civilă  - Decizia civilă nr. 206/21 martie 2013

Prin sentinţa civilă nr. 8092/2011 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 10726/306/2010 s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi s-a admis cererea reconvenţională şi, în consecinţă, pârâtele TM, MBC şi ER au fost obligate să îşi dea consimţământul pentru efectuarea de către reclamanţi, la imobilul construcţie situat în Sibiu, str. G, nr. 36, a următoarelor lucrări de reparaţii: efectuarea hidroizolaţiei întregii case, lucrări de reparaţie a acoperişului prin înlocuirea ţiglelor deteriorate si a structurii de lemn deteriorate. De asemenea, pârâtele au fost obligate să permită reclamanţilor accesul la podul imobilului, prin holul de la etaj în vederea reparării acoperişului, iar în caz de refuz sentinţa să ţină loc de consimţământ şi a respins celelalte pretenţii din acţiunea principală. Instanţa de fond a obligat pârâţii reconvenţionali să-şi dea consimţământul la înlocuirea ţiglelor deteriorate şi repararea coşurilor de fum ale imobilului în litigiu, iar cheltuielile de judecată efectuate de părţi în cadrul acestui litigiu au fost compensate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu este înscris în CF nr. 52651 Sibiu şi este format din corp de clădire cu subsol, parter şi mansardă cu două apartamente situate la parter şi mansardă, având părţi comune indivize : terenul de sub construcţii în suprafaţă de 175 m, împrejmuirile, fundaţiile, zidurile despărţitoare, planşeele, acoperişul, podul, branşamentele până la intrarea în apartamente. Prin raportare la componenţa  imobilului, precum şi la starea de coproprietate a unor părţi ale acestuia respectiv coproprietatea forţată, instanţa de fond a constatat că este admisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să acorde permisiunea reclamanţilor de a intra în holul de la mansarda clădirii, deoarece numai în această modalitate se pot efectua reparaţii la părţile comune indivize iar expertul constructor a indicat pe schiţa din anexa 3 calea de acces spre pod, prin holul de la mansarda imobilului, neexistând altă alternativă. În argumentarea acestei constatări, prima instanţă a invocat prevederile art.1075 C. civ. şi faptul juridic, ca izvor de obligaţie, care dă naştere raportului obligaţional dintre părţi şi  vecinătate. Instanţa de fond a constatat că starea de coproprietate forţată asupra părţilor comune indivize impune obţinerea consimţământului pentru reparaţii, fie pe cale voluntară, fie prin hotărâre judecătorească, de suplinire a consimţământului.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel pârâtele, care au solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii principale, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.

În expunerea motivelor, apelanţii au susţinut în ceea ce priveşte accesul la podul imobilului, prin holul proprietatea exclusivă, că  accesul trebuie limitat la intervalul ferm de efectuare a lucrărilor de reparare a acoperişului. Apelanţii apreciază că instanţa a greşit când prin sentinţă a stabilit printr-o dispoziţie generică şi nelimitată accesul intimaţilor prin apartamentul apelanţilor încălcându-se grav garanţia constituţională şi cea legală a dreptului de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 256/2012, Tribunalul Sibiu a admis apelul pârâtelor şi a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtelor de a permite accesul la podul imobilului prin holul de la etaj pentru repararea acoperişului, cerere pe care a respins-o. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că raportat la art. 44 din Constituţie, la art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 555, alin. 1 din noul C. civ., accesul spre podul imobilului se realizează prin apartamentul apelanţilor, iar această modalitate de acces afectează dreptul de proprietate al acestora. În această împrejurare, dacă repararea acoperişului este imperios necesară accesul la pod şi la acoperiş se poate realiza separat prin exteriorul clădirii fără afectarea dreptului apelanţilor, cu atât mai mult cu cât din examinarea extraselor de CF se poate constata că accesul la pod nu există ca şi parte indiviză. S-a considerat că instanţa de fond a omis să precizeze că holul aflat la etaj este parte componentă a apartamentului apelantelor şi, ca atare, a permite altor persoane accesul la pod prin acest hol fără consimţământul proprietarilor este o încălcare a dreptului de proprietate, drept pentru care această critică a sentinţei apelate este întemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii care au solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă.

În expunerea motivelor, recurenţii susţin că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât a respins cererea de obligare a pârâtelor de a permite accesul la podul imobilului prin holul de la etaj pentru repararea acoperişului, cu toate că apelanta pârâtă a solicitat doar limitarea în timp a acestei treceri.

Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:

Prin criticile formulate în cererea de apel, pârâtele au susţinut că li se încalcă dreptul de proprietate în condiţiile în care sunt obligate să accepte accesul reclamanţilor prin apartamentul lor spre podul comun, printr-o dispoziţie generică şi nelimitată. Pârâtele au arătat că era necesar ca instanţa să se pronunţe cu privire la termenul sau intervalul în care este afectat dreptul exclusiv de proprietate.

Potrivit art. 295 C. pr. civ., instanţa de apel este obligată să verifice stabilirea stării de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, numai în limitele cererii de apel. Ca urmare, deşi devolutiv, apelul este limitat numai la criticile formulate prin cerere de către partea nemulţumită de soluţia primei instanţe.

În cauză, prin motivele de apel invocate, pârâtele nu au criticat faptul că instanţa a permis reclamanţilor accesul prin apartamentul lor spre pod, în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii, ci au susţinut că trebuia stabilit un termen în care dreptul le este afectat de această limitare. Aşadar, chiar pârâtele au recunoscut şi au acceptat că dreptul lor de proprietate este afectat prin accesul permis reclamanţilor de a trece prin holul apartamentului acestora pentru a efectua reparaţiile la pod şi nu au criticat soluţia primei instanţe sub acest aspect. Solicitarea formală din petitul cererii de apel, prin care pârâtele au solicitat  respingerea acţiunii trebuie raportată la motivele de apel dezvoltate de apelante, prin care nu au criticat soluţia primei instanţe decât sub un singur aspect, acela al omisiunii instanţei de a se pronunţa cu privire la devizul de lucrări şi la termenul în care este afectat dreptul său de proprietate.

Prin hotărârea dată în apel, Tribunalul a respins petitul reclamanţilor prin care au solicitat ca pârâtele să fie obligate să le permită accesul prin holul de la etaj, pentru repararea acoperişului, cu toate că, aşa cum s-a reţinut, pârâtele nu au criticat soluţia primei instanţe în acest sens, astfel că instanţa de apel nu era investită să verifice hotărârea sub acest aspect.

Procedând astfel, Tribunalul a încălcat dispoziţiile art. 295 C. proc. civ, pronunţând soluţia cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului.

Pe cale de consecinţă, hotărârea fiind dată cu nesocotirea prevederilor art. 295 C. pr. civ., Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ., admiţând recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a modificat-o în sensul respingerii apelului declarat de pârâte împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a menţinut-o.

Domenii speta

Spete similare