Restituirea cauzei la procuror. Nelegalitate.

Dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispoziţiilor procedurale sancţionabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul sau apărătorul său iau cunoştinţă de aceasta (prin încălcare înţelegându-se fie aplicarea greşită a legii de procedură, fie o neaplicare) – cazul în speţă, nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoştinţă organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată şi nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 2011/R din 8 decembrie 2011

Judecătoria Sighetu Marmaţiei prin sentinţa penală nr.451 din 3 noiembrie 2011, în baza art. 332 alin. 2 C.p.p a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în dosarul privind pe inculpatul N.M.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată şi uz de fals prev. de art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit.a C. pen.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, înregistrat pe rolul acestei instanţe, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului N.M.V., pentru infraţiunile de mai sus.

În actul de sesizare s-a reţinut faptul în data de 07.03.2011, în jurul orei 15.30, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Sighetu Marmaţiei, inculpatul a fost oprit în trafic, în timp ce conducea autoturismul marca VW, prezentând permisul de conducere seria -------, pentru categoriile ABC, emis la data de 19.10.2010, de autorităţile ucrainiene.

S-a stabilit că învinuitul nu figurează în evidenţele de la domiciliu ca posesor de permis de conducere pentru nici o categorie. Permisul de conducere emis de autorităţile ucrainiene este fals, inculpatul afirmând că l-a obţinut în Ucraina în luna octombrie 2010, unde a susţinut probe teoretice şi practice şi a dat suma de 600 Euro unei persoane pe care nu o cunoaşte.

La termenul de judecată din data de 08.09.2011, avocatul inculpatului a învederat faptul că în temeiul art. 207, 208 lit. d C. p.p nu s-a făcut nici o cercetare penală de poliţia rutieră ci de către poliţia de frontieră, organ neabilitat în cercetarea infracţiunilor la legea circulaţiei.

În memoriul înregistrat la data de 12.10.2011, inculpatul prin avocatul său a solicitat restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin.2 C.p.p.

În motivarea cererii sale a invocat excepţia necompetenţei materiale a celor care au constatat infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, împrejurările în care a fost stabilită fapta, respectiv prin proces-verbal de constatare încheiat de către  agenţi ai poliţiei de frontieră. S-a arătat că fiind vorba de o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice aceasta trebuia constatată de către poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Române, potrivit Regulamentului de aplicare a Codului rutier (HG nr. 1391/2006), Poliţia de frontieră având competenţă în această materie exclusiv în punctele de trecere a frontierei.

De asemenea, Poliţia de Frontieră a efectuat o seamă de acte premergătoare, iar după declinarea competenţei în favoarea Poliţiei, aceasta s-a limitat doar la audierea în calitate de învinuit a lui N.M.V., fără să mai audieze oficial, pe formular,  martorii asistenţi.

Reprezentantul Parchetului a solicitat prin notele scrise depuse la dosar, respingerea solicitării de restituire a cauzei la procuror.

În motivare s-a arătat că agenţii din cadrul IJPF Maramureş au constatat săvârşirea infracţiunii, încheind proces-verbal în acest sens, după care au audiat făptuitorul şi martorii asistenţi.

Ulterior însă, a fost declinată competenţa în favoarea Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei.

Mai departe rezoluţia cu propunere de începere a urmăririi penale, precum şi actele din faza urmăririi penale au fost efectuate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei-Biroul Rutier. În aceste împrejurări nu se poate susţine necompetenţa organului care a desfăşurat urmărirea penală, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile art. 332 alin. 2 C.p.p.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

În data de 07.03.2011, ora 15, 30 în Piaţa 1 Decembrie din Sighetu Marmaţiei a fost oprit în trafic de către agenţi  din cadrul SPF Sighetu Marmaţiei autoturismul marca Volskwagen.  Prin legitimarea conducătorului auto s-a stabilit că acesta se numeşte N.M.V., acesta prezentând actele maşinii şi permisul de conducere cu seria -------.

Din verificarea bazei naţionale de date a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere eliberat de către autorităţile naţionale, iar în urma  informaţiilor comunicate de către Punctul de Contact Porubne din Ucraina  permisul de conducere seria ------- este fals.

În acest sens a fost încheiat procesul-verbal de constatare, după care au fost audiaţi: făptuitorul, martora P.M.V. şi martorii asistenţi M.V. şi S.A.I. .

Prin referatul din data de 14.04.2011 s-a declinat competenţa în favoarea Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei.

Potrivit art. 28 alin. 2 din OUG nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române “când ia cunostinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante politistul de frontieră este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor de serviciu şi a competenţei sale, pentru încheierea actelor prevăzute în Codul de procedură penală”.

În conformitate cu alin. 3 al aceluiaşi articol  “când situaţia impune să acţioneze în afara competenţei sale poliţistul de frontieră procedează ca şi acea autoritate în a cărei competenţă intră soluţionarea cauzei. Despre acţiunea sa politistul de frontieră informează de îndată autoritatea competentă. Dacă autoritatea competentă nu poate să intervină în timp util, poliţistul de frontieră îndeplineşte toate actele şi faptele prevăzute de lege în competenţa acelei autorităţi. Acţiunea acestuia încetează în momentul în care intervine autoritatea competentă.”

Raportat la prevederile acestui text legal nu se mai poate susţine că agenţii din cadrul poliţiei de frontieră nu aveau competenţa să constate săvârşirea infracţiunii ce se reţine în sarcina inculpatului.

Prin urmare, în speţă nu se poate vorbi despre nerespectarea dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei.

Cu toate acestea, instanţa a constatat în cauză nelegala ei sesizare, motiv pentru care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. 2 C.p.p.

Astfel, s-a reţinut că urmărirea penală în cauză a început prin rezoluţia din data de 04.05.2011. Toate actele procesuale şi procedurale din dosar (declaraţiile martorilor, adrese, etc) au fost realizate în faza actelor premergătoare. După începerea urmăririi penale, organul de cercetare penală nu a mai administrat nici o probă pentru a dovedi vinovăţia sau nevinovăţia acestuia, ci a procedat doar la audierea acestuia, solicitarea fişei de cazier şi prezentarea materialului de urmărire penală.

Faza actelor premergătoare vizează doar strângerea datelor necesare în vederea începerii urmăririi penale, urmărirea penală fiind cea care are drept scop, potrivit art. 200 C.p.p, strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată.

Prin urmare, administrarea întregului material probator în faza actelor premergătoare contravine tuturor regulilor de bază ale procesului penal şi constituie o încălcare flagrantă a drepturilor procesuale ale făptuitorului care este  astfel lipsit de garanţiile pe care legea i le oferă în cursul procesului penal, adică din momentul în care a fost începută urmărirea penală.

Potrivit art. 2 C. p.p, urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal, în cadrul căreia învinuitul sau inculpatul  îşi poate exercita corespunzător toate drepturile procesuale, astfel că lipsa ei duce la o sesizare nelegală a instanţei.

Având în vedere că în cauză nu s-a efectuat faţă de inculpat urmărirea penală în sensul arătat şi definit de legea procesual penală, instanţa a admis cererea avocatului inculpatului de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Împotriva soluţiei instanţei de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei judecătoriei în întregime şi trimiterea dosarului aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii, soluţia fiind nelegală întrucât în luna august 2011 la primul termen de judecată instanţa de fond a constatat că este legal investită prin rechizitoriu, după care la 3 noiembrie 2011 a restituit cauza organelor de urmărire penală, solicitându-le refacerea întregii activităţi, apreciind că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, probaţiunea fiind administrată în faza actelor premergătoare.

Curtea examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Inculpatul N.M.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei din 1 august 2011 cu învinuirea de a fi comis infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 şi uz de fals prev.de art.291 C.pen. cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25.08.2011 s-a reţinut că Judecătoria „a apreciat că este legal investită prin actul de sesizare” ceea ce a condus la concluzia că verificarea regularităţii sesizării instanţei în conformitate cu dispoziţiile art.300 din C.proc.pen.s-a făcut la acel termen de judecată.

Ca atare, constatarea nelegalităţii sesizării la termenul de judecată din 3 noiembrie 2011 contravine dispoziţiilor procedurale anterior relevate care impun obligaţia magistratului de a verifica regularitatea sesizării din oficiu la prima zi de înfăţişare, astfel că după această verificare nemaiputându-se reveni printr-o constatare antagonică.

Raportat la faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, probatoriul administrat în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale în speţă şi în faza de urmărire penală, în dovedirea rechizitoriului întocmit în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, este în principal reprezentat de înscrisuri, acestea putând servi ca mijloace de probă în condiţiile art.89 şi următoarele C.proc.pen.

Astfel, comunicarea din adresa nr.101126 din 25.03.2011 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Maramureş prin care se atestă împrejurarea că inculpatul N.M.V. nu figurează în evidenţe ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie, coroborat cu adresa nr.1868295 din 23.02.2011 a IGPF de unde rezultă că inculpatului nu i-a fost eliberat de către autorităţile ucraniene permisul de conducere cu seria ----- pe care l-a prezentat cu ocazia depistării sale în trafic, constituie ambele, mijloace de probă scrise în înţelesul art.89 C.proc.pen., iar procesul verbal prin care s-a constatat efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, constituie de asemenea mijloc de probă în conformitate cu disp.art.224 alin.3 C.proc.pen.

Potrivit art.90 C.proc.pen.procesul verbal de constatare a infracţiunii din 7 martie 2011, constituie de asemenea mijloc de probă.

De asemenea, în privinţa martorilor P.M.V., M.V. şi S.A.I. propuşi în acuzare prin rechizitoriu, urmează să se reţină că aceştia au calitatea de martori asistenţi în conformtiate cu art.92 C.proc.pen., astfel încât audierea acestora în faza actelor premergătoare cât şi ulterior începerii urmăririi penale, nu era necesară.

Practica judiciară şi doctrina au statuat că „dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispoziţiilor procedurale sancţionabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul sau apărătorul său iau cunoştinţă de aceasta (prin încălcare înţelegându-se fie aplicarea greşită a legii de procedură, fie o neaplicare)  - cazul în speţă – nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoştinţă organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată şi nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect”.

Această neaplicare a dispoziţiilor procesuale nu a fost invocată de apărătorul din oficiu al inculpatului în faţa procurorului, acesta neavând avocat în faza de urmărire penală, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a declarat textual „recunosc şi regret faptele comise”.

Nulităţile invocate de apărătorul inculpatului referitoare la nelegala sesizare a instanţei constând în nerespectarea art.224 alin.1 şi 3 C.proc.pen. şi ca atare încălcarea dreptului la apărare vizează o nulitate relativă, pentru că nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispoziţiile art.197 alin.2 C.proc.pen.

Ca atare, nulitatea invocată pentru prima dată în faţa judecătoriei, fiind relativă, se acoperă prin administrarea de către prima instanţă atât a probelor în acuzare, cât şi a celor în apărare, solicitate de inculpat, nefiind justificată restituirea cauzei la procuror.

Faţă de prevederile din art.197 alin.2 C.proc.pen., potrivit cărora dispoziţiile relative la competenţa după materie sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii care nu poate fi înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stadiu al procesului şi chiar luându-se în considerare din oficiu, se impune a se constata că atât urmărirea penală cât şi judecata, nu au avut loc cu vreo încălcare a legii, iar actele de procedură efectuate sunt valide din punct de vedere material.

Astfel, potrivit art.332 C.proc.pen.când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-au efectuat acte de cercetare penală de către un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului; cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor. Ori, în acest caz dezbaterile în cauză au început la data de 25 august 2011 când la primul termen de judecată cu procedura completă, instanţa fondului a constatat că este legal investită prin rechizitoriu conform art.300 C.proc.pen.

Ca atare, în această situaţie, ne aflăm într-un caz în care legiuitorul derogă de la trăsăturile nulităţii absolute cu care este sancţionată încălcarea normelor referitoare la competenţa materială, în sensul că nulitatea nu poate fi invocată decât până la începerea dezbaterilor în faţa primei instanţe. Bineînţeles, această nulitate absolută poate fi ridicată şi în căile de atac, ea constituind de altfel şi motiv de recurs, însă numai în condiţiile în care a fost invocată la prima instanţă înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, iar instanţa a respins cererea de restituirea cauzei la parchet.

Curtea va retine in speta incidenţa dispoziţiilor Deciziei 126 din 26 aprilie 2001 a Curtii Constitutionale care statueaza in al. 3 al. art. 224 din Codul de procedura penala că „ procesul verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă, prin urmare, că in aceasta faza, cu exceptia procesului verbal mentionat, nu pot fi efectuate acte de procedura care sa constituie mijloace de probă in sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala si care sa vizeze o anumita persoană banuită ca fiind autorul infractiunii”.

La fila 1 din dosarul de urmărire penală este depus procesul verbal prin care s-a constatat efectuarea actelor premergătoare, act care constituie mijloc de probă valid, care consemnează depunerea în probaţiunea vinovăţiei inculpatului a mai multor înscrisuri. (proces verbal de constatarea infracţiunii flagrante, dovada de ridicare a permisului de conducere fals, comunicarea organelor de poliţie din Ucraina a caracterului fals al permisului, adresa Serviciului de Permise Maramureş din care reiese că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Prin Legea 356/2006 s-au abrogat dispoziţiile art.333 C.proc.pen.în concordanţă cu principiile directoare ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care pune accentul pe activitatea de probaţiune efectuată de un tribunal independent şi imparţial, chemat să verifice învinuirea prin probele care se administrează în faţa sa, în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi publicitate. În acest mod, instanţei de judecată îi revine sarcina, să lămurească sub toate aspectele cauza, prin administrare de probe.

Sintetizând, în prezenta cauză, Judecătoria la 25 august 2011 a apreciat că este legal investită cu soluţionarea cauzei, astfel că la 3 noiembrie 2011 nu mai putea reveni asupra art.300 C.proc.pen. şi să dispună restituirea cauzei la Parchet.

În al doilea rând, în cauză există legal încheiat prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale 126/2001 procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, care constituie mijloc de probă. Celelalte înscrisuri depuse în dovedirea vinovăţiei inculpatului constituie mijloace de probă valide conform art.89 C.proc.pen., iar procesul verbal de constatare a infracţiunii constituie de asemenea mijloc de probă conform art.90 C.proc.pen.

În al treilea rând, neregularitatea procedurală observată de către apărătorul inculpatului trebuia invocată în faţa organului de urmărire penală şi să i se solicite aplicarea legii în mod corect. Nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoştinţă organului de urmărire penală, nelegalităţile sesizate.

Pe de altă parte, nulităţile invocate în faţa instanţei de fond fiind relative, ele se acoperă prin administrarea de către Judecătorie a tuturor probelor în acuzare cât şi a celor în apărare cerute de inculpat, nefiind legală, pentru acest motiv restituirea cauzei la Parchet, Codul de procedură penală neindicând în prevederile art.197 C.proc.pen. un asemenea caz de returnare a dosarului la procuror.

Egalitatea procesuală între părţile din procesul penal, se realizează în condiţiile susţinerii unor poziţii contrare, ceea ce reprezintă contradictorialitatea specifică judecăţii penale, prin susţinerea învinuirii de către procuror sau de către persoana vătămată şi inculpat, asistat sau reprezentat de avocat, care îşi exercită dreptul său la apărare- fie singur, fie împreună cu partea responsabilă civilmente.

Reglementarea principială a judecăţii pe baza contradictorialităţii este de esenţa procesului penal echitabil, cu respectarea şi asigurarea egalităţii de arme între acuzare şi apărare (părţi vătămate şi inculpat).

Importanţa deosebită a dreptului la apărare a tuturor părţilor în procesul penal, în viziunea Curţii Europene, rezidă în reglementarea sa detaliată în cadrul principiului procesului echitabil. Curtea Europeană subliniază că nu trebuie confundată „prezenţa personală a acuzatului în instanţă, cu posibilitatea pe care i-o recunoaşte art 6 paragraf 3 lit c de a se apăra singur. Astfel, chiar dacă nu este expres menţionat în art.6 dreptul tuturor părţilor de a lua parte personal la dezbaterile din cauză, acesta decurge din scopul şi din obiectul ansamblului acestui text: dreptul tuturor participanţilor la un proces echitabil”.

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat recursul procurorului, în baza art.385/15 pct.2 lit.c C.proc.pen. se va casa în întregime sentinţa judecătoriei şi se va trimite dosarul aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii, ocazie cu care se va lua declaraţia inculpatului ţinând cont de disp.art.70 şi 323 C.proc.pen. şi art.320/1 alin.7 C.proc.pen. şi se vor administra nemijlocit în faţa magistratului fondului toate probele indicate în rechizitoriul Parchetului, cât şi cele în apărare invocate de inculpat, cu respectarea principiului egalităţii de arme. (Judecător Delia Purice)

Domenii speta

Spete similare