Ales local. Condiţiile în care acesta ar putea beneficia de stimulente financiare pentru implicarea sa în gestionarea fondurilor comunitare
Întrucât aleşii locali primesc pentru activitatea desfăşurată dor o indemnizaţie fixă, ce este prevăzută de lege ca fiind unica formă de remunerare a acestora, acordarea altor stimulente precum sunt cele ce ar putea decurge din implicarea lor în gestionarea fondurilor comunitare, nu se poate realiza decât în cazul îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de legiuitor, printre care se numără şi aceea ca sarcinile şi responsabilităţile postului să reprezinte 75% din obiectivele şi atribuţiile sale de serviciu sau minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu. Pentru recunoaşterea dreptului, nu are nici o semnificaţie soluţia ce s-a pronunţat de instanţa judecătorească competentă în cauza privind alte persoane implicate în acelaşi proiect, atât timp cât acesta se acordă în mod individual, funcţie de îndeplinirea condiţiilor legale, iar alesul local are un cu totul alt statut juridic decât cel al restului persoanelor care au beneficiat de stimulente financiare.
Decizia civilă nr. 525/CA din 6 iunie 2011
Curtea de Apel Pitești
Act administrativ fiscal. Lipsa numelui persoanei împuternicite a organului fiscal. Sancţiunea nulităţii
Tribunalul Iași
Anulare act notarial
Tribunalul Bacău
Anulare act emis de autorităţi publice locale
Curtea de Apel Suceava
Refuz eliberare autorizație de construcție urmare a existenței unui litigiu notat în cartea funciară. Obligativitatea plângerii prealabile. Interpretarea art. 46 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991
Tribunalul Bacău
Contencios administrativ si fiscal - obligatia de a face