Potrivit art. 78 al.1 Codul muncii „ în cazul în care concedierea a fost efectuată nelegal sau netemeinic, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul
Conform dispoziţiilor art. 78 C.muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat nu numai pentru salariile neprimite de acesta dar şi pentru celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Ori, în mod indubitabil prin concedierile nelegale la care a fost suspus reclamantul, în două rânduri consecutiv, acesta a fost pus în imposibilitatea de a-şi achita creditul pe care ce-i drept, singur l-a contractat, dar, de a cărei imposibilitate de a-l plăti s-a făcut vinovat angajatorul, care l-a concediat pe reclamant nelegal.
Prin urmare, nu are relevanţă faptul că reclamantul a angajat creditul anterior concedierii, ci faptul că datorită conduitei abuzive şi arbitrare a angajatorului, reclamantul s-a aflat, fără voia sa şi doar din culpa exclusivă a pârâtei recurente, care l-a concediat nelegal, în imposibilitatea de a-şi mai plăti creditul, acumulând dobânzi şi penalităţi.
Decizia nr. 233 din 4 martie 2011
Tribunalul Mehedinți
Desfacerea contractului de muncă
Tribunalul Olt
Lipsa elementelor obligatorii prev. in art. 268 al.2 din Codul muncii, sanctioneaza decizia de desfacere a contractului de munca cu nulitate.
Tribunalul Bacău
Angajatorului îi revine sarcina de a proba împrejurarea că după reorganizare, postul ocupat de salariatul concediat în procedura reglementată de art.68 şi următoarele din Codul muncii, nu se mai află în schema de personal
Curtea de Apel Târgu Mureș
Contestaţie împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă. Neacordare preaviz. Individualizarea sancţiunii.
Curtea de Apel Iași
Refuzul angajatorului de reintegrare a contestatorului în funcţia de şef serviciu, în executarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a măsurii de modificare unilaterală a contractului său de muncă. Concedierea salariatului pentru desfiinţarea serv...