Cerere de suspendare a executării hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor. Condiţii
Pentru a se dispune suspendarea - pe calea ordonanţei preşedinţiale - a hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, trebuiau întrunite cumulativ cerinţele enumerate în alineatul (1) al articolului 581 din Codul de procedură civilă: existenţa unui caz grabnic (urgenţa), necesitatea păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara ori înlăturarea pierderilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări şi existenţa unui litigiu asupra fondului.
(decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2011)
Judecătoria Orșova
Stabilire locuinţă minor. Obligare restituire minor de către pârât
Tribunalul Maramureș
ORDONANTA PRESEDINTIALA. Stabilire program vizitare minor. Interesul superior al minorului
Curtea de Apel Timișoara
Ordonanţă preşedinţială. Accesul asociatului la evidenţele şi registrele societăţii comerciale. Admisibilitate
Tribunalul București
Ordonanţă preşedinţială-suspendare executare hotărâre AGEA
Tribunalul Teleorman
ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ