Prin Ordonanta civila nr.6418 din data de 07.05.2012 (DOSAR NR.8482/197/2012), Judecatoria Brasov a dispus declinarea competentei materiale de solutionare a cererii prin care creditoarea SC.TM.SRL în contradictoriu cu debitoarea SC.AI.SRL. a solicitat emiterea ordonantei de plata pentru suma totala de 2.937.352,50 RON compusa din 978.367,50 RON(echivalentul a 225.000 euro) reprezentand contravaloarea facturii serie TRM nr. 00486 din 08.02.2012 si 1.958.985,00RON (echivalentul a 450.000 euro) reprezentand contravaloarea facturii serie TRM nr. 00487 din 21.02.2012, cu cheltuieli de judecata, în drept fiind invocate dispozitiile O.U.G.nr.119/2007,.
Asupra exceptiei mai sus aratate, exceptie care primeaza asupra timbrajului, instanta deliberand a constatat ca este întemeiata.
Astfel, potrivit art.2 pct.1 lit.b C.p.c., în acord cu care delimitarea competentei de prima instanta a tribunalului, de cea a judecatoriei, se face în materie civila, dupa criteriul valorii obiectului litigiului, cererile în materie civila, cu caracter patrimonial, avand o valoare de peste 500.000 lei sunt în competenta de prima instanta a tribunalelor.
Din acest punct de vedere, formuland cererea sa, creditoarea a solicitat ca si debit principal, suma de 2.937.352,50 RON cu titlu de facturi neachitate.
Corespunzator art.5 alin.1 din O.U.G.nr.119/2007 republicata, „cererea privind creanta de plata a pretului se depune la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei în prima instanta”.
Ca urmare, în aplicarea art.159 pct.2 C.p.c., retinand ca pricina este în competenta materiala a tribunalului fata de valoarea aratata în cerere, instanta a admis exceptia invocata în cauza si a trimite cauza spre solutionare Tribunalului Brasov.
Tribunalul Dolj
Competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror în faza de urmărire penală
Judecătoria Roșiori de Vede
COMPETENŢĂ TERITORIALĂ
Tribunalul Dolj
competenta teritoriala in actiuni formulate de sindicat in numele membrilor sai dupa modificarea legii contenciosului administrativ
Curtea de Apel București
Competenta teritoriala. Competenta în caz de schimbare a calitatii inculpatului. Conflictul de competenta
Tribunalul Prahova
competenta teritoriala-conflict negativ de competenta