Radierea societăţilor dizolvate în temeiul Legii nr. 314/2001.

Decizie 1370 din 14.12.2010


Conform art. 5 alin.1 si 2 din Legea nr. 314/2001, lichidarea patrimoniului societatii dizolvate are loc cel mai târziu în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, adica pâna la data de 29.03.2002, iar daca lichidarea a fost declansata la cererea unui creditor, formulata în conditiile art. 3 alin. 6, se va face cel mai târziu în termen de 1 an de la data hotarârii de numire a lichidatorului.

Legea  are aplicabilitate temporara si prevede o procedura speciala de dizolvare, lichidare si radiere a societatilor comerciale care nu si-au majorat capitalul social, legiuitorul limitând întreaga etapa de lichidare a patrimoniului societatii dizolvate, inclusiv radierea, la 9 luni de la intrarea în vigoare a Legii 314/2001 sau 1 an de la hotarârea de numire a lichidatorului în conditiile  art. 3 alin. 6 din acelasi act normativ.

Nedesemnarea lichidatorului  în termenul prevazut de lege, face imposibila demararea  operatiunilor  de lichidare a  patrimoniului societatii dizolvate, încât se  impune radierea din registrul comertului, din oficiu, în temeiul dispozitiilor art.4 alin.1 din Legea nr. 314/2001 si  art.3 alin.5 din OUG nr. 116/2009,  aprobata si  modificata  prin Legea nr. 84/2010,  care prevede expres ca societatile comerciale aflate sub incidenta Legii nr. 314/2001  se radiaza din registrul comertului,  indiferent daca sunt în stare de dizolvare sau de lichidare.

Art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001, ce prevede ca radierea este nula de drept în toate cazurile privitoare la societati comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, la datoria publica interna, precum si fata de alti creditori cu care au litigii aflate pe rolul instantelor judecatoresti, nu îsi gaseste aplicarea în cauza, deoarece textul sanctioneaza exclusiv  radierea efectuata în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea 314/2001, pe data încheierii operatiunilor de lichidare, si nicidecum radierea dispusa fara lichidare.

Prin sentinta nr. 94 din 6.10.2010 pronuntata de Tribunalul Olt - Sectia Comerciala, în dosarul nr.3069/104/2010, s-a admis cererea formulata de reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE  LÂNGA TRIBUNALUL OLT si s-a dispus radierea pârâtei SC A. SRL Slatina din registrul comertului, efectuarea înregistrarii mentiunii, îndeplinirea formalitatilor de publicitate si comunicarea hotarârii catre DGFP OLT - Administratia Finantelor Publice Slatina.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea DGFP OLT care a invocat nelegalitatea si netemeinicia  si a sustinut ca s-a facut o gresita aplicare a legii.

Examinând actele si lucrarile cauzei, prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozitiile art. 304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Art. 1 din Legea nr. 314/2001, publicata în Monitorul Oficial nr.338 din 26.06.2001, prevede ca societatile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a acestei legi nu îsi vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 sunt dizolvate de drept si intra în lichidare pe aceasta data.

Conform art. 5 alin.1 si 2 din Legea nr. 314/2001, lichidarea patrimoniului societatii dizolvate are loc cel mai târziu în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, adica pâna la data de 29.03.2002, iar daca lichidarea a fost declansata la cererea unui creditor, formulata în conditiile art. 3 alin. 6, se va face cel mai târziu în termen de 1 an de la data hotarârii de numire a lichidatorului.

Ca urmare, aceasta lege are aplicabilitate temporara si prevede o procedura speciala de dizolvare, lichidare si radiere a societatilor comerciale care nu si-au majorat capitalul social, legiuitorul limitând întreaga etapa de lichidare a patrimoniului societatii dizolvate, inclusiv radierea, la 9 luni de la intrarea în vigoare a Legii 314/2001 sau 1 an de la hotarârea de numire a lichidatorului în conditiile  art. 3 alin. 6 din acelasi act normativ.

Întrucât în speta nici un creditor nu a solicitat numirea unui  lichidator în termenul prevazut de lege, iar dupa expirarea acestui termen nu mai pot fi demarate operatiuni de lichidare a  patrimoniului societatii dizolvate, se impune radierea din registrul comertului, din oficiu, în temeiul dispozitiilor art.4 alin.1 din Legea nr. 314/2001, conform carora daca nu s-a declarat recurs sau recursul promovat împotriva încheierii judecatorului delegat prin care s-a constatat dizolvarea de drept a fost respins, societatea comerciala dizolvata se radiaza din oficiu, fara nicio alta formalitate.

De altfel, art.3 alin.5 din OUG nr. 116/2009,  aprobata, modificata si completata prin Legea nr. 84/2010,  prevede expres ca societatile comerciale aflate sub incidenta Legii nr. 314/2001  se radiaza din registrul comertului,  indiferent daca sunt în stare de dizolvare sau de lichidare.

Art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001, ce prevede ca radierea este nula de drept în toate cazurile privitoare la societati comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, la datoria publica interna, precum si fata de alti creditori cu care au litigii aflate pe rolul instantelor judecatoresti, nu îsi gaseste aplicarea în cauza, deoarece textul sanctioneaza exclusiv  radierea efectuata în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea 314/2001, pe data încheierii operatiunilor de lichidare, si nicidecum radierea dispusa fara lichidare.

Fata de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedura civila.