Litigiu de muncă. Drepturi băneşti

Litigiu de muncă. Drepturi băneşti

 - Legea nr. 330/2009, art. 8 şi art. 30 alin. 5

 - Decizia nr.15/04.11.2009 a Curţii Constituţionale

În esenţă, pârâta a arătat că dispoziţia atacată a fost emisă în conformitate cu art. 8 şi art. 30 alin. 5 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară, prevederi potrivit cărora salariul a fost calculat în raport cu indemnizaţia din luna decembrie 2009, iar sporurile prevăzute în anexe rămân în afara acestui salariu. Dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 330/2009 nu au fost declarate neconstituţionale prin raportare la art. 53 din Constituţia României şi nici nu încalcă principiile fundamentale prevăzute de art.41 din Constituţia României.

 Curtea a apreciat că raţionamentul pe care se întemeiază reclamanţii este unul eronat, deoarece Legea nr. 330/2009 a fost deja supusă controlului constituţionalităţii în integralitatea sa prin Decizia nr.15/04.11.2009 a Curţii Constituţionale. De asemenea, chiar art. 30, la care fac trimitere reclamanţii, a fost cenzurat de Curtea Constituţională şi declarat constituţional prin Decizia nr. 1457 din 8.11.2011.

 Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia Legea nr.330/2009 încalcă prevederile Legii nr. 24/2000, deoarece conform dispoziţiilor art.30 alin.1 şi 5, art.5, 6 şi 7 din O.U.G. nr.1/2010 s-a instituit principiul legal al păstrării drepturilor salariale ale personalului bugetar şi după data de 01 ianuarie 2010, iar aceste dispoziţii nu au avut drept scop repunerea în vigoare a unor dispoziţii abrogate prin art.48 din Legea nr.330/2009.

Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2010, reclamanţii M.G. s.a., prin reprezentant legal SINDICATUL A. TG. MUREŞ, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C. Mureş, anularea Dispoziţiei nr.76/28.01.2010, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la plata de despăgubiri reprezentând diferenţele de drepturi salariale rezultate ca urmare a neaplicării prevederilor art. 13 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, actualizate cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale capitalizate;

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că dispoziţia contestată este netemeinică şi nelegală, deoarece aceasta nu se putea emite în baza O.G. nr. 10/2008, care a fost abrogată prin art. 48 pct. 12 din Legea nr. 330/2009, abrogarea având caracter definitiv, potrivit art. 62 alin. 2 din Legea nr.24/2000.

Reclamanţii au mai învederat că prevederile art. 12 alin. 3 şi art. 30 alin. 5 din Legea nr.330/2009 contravin dispoziţiilor art.15 alin.1, art.1 alin.3 şi 5 şi art.53 din Constituţie, deoarece suspendă punerea în aplicare a drepturilor noi de salarizare, mai favorabile, reglementate de Legea nr.330/2009, care sunt reduse la nişte simple drepturi fără conţinut („nudum jus”), ajungându-se la reglementarea unor situaţii fictive, ceea ce contravine principiului statului de drept şi art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, arătând că drepturile salariale ale reclamanţilor a fost legal stabilită, cu respectarea prevederilor art.8 şi art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, coroborate cu cele ale O.U.G. nr.1/2010, care reglementează păstrarea drepturilor salariale în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2009. aceste dispoziţii legale nu contravin normelor constituţionale.

Pârâta a mai invocat şi excepţia netimbrării capătului de cerere privind plata dobânzilor legale.

Pârâta D.G.A.S.P.C. Mureş a chemat în garanţie Consiliul Judeţean Mureş, solicitând obligarea chematului în garanţie la asigurarea sumelor necesare achitării drepturilor băneşti, conform art.1 alin.2 lit.c din Regulamentul  aprobat prin H.G. nr.1434/2004 şi art.104 alin.1 lit.o din Legea nr.215/2001 raportat la art.60 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, chematul în garanţie Consiliul Judeţean Mureş, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, arătând că natura cauzei este una de contencios administrativ. Chematul în garanţie a invocat şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, deoarece reclamanţii nu au respectat prevederile art.7 din Legea nr.554/2004. Pe fondul cauzei, chematul în garanţie a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, considerând că nu sunt întrunite condiţiile prescrise de art.60 alin.1 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 2144 din 30.11.2011 a Tribunalului Mureş, au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale a instanţei, a netimbrării capătului de cerere privind plata dobânzilor şi a prematurităţii introduceri acţiunii.

Pe fond, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a instanţei, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată. Conform prevederilor art.34 alin.4 din Legea nr.330/2009, persoana, nemulţumită de măsurile dispuse în materie de salarizare, se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei competente potrivit legii. Reclamanţii, fiind personal contractual, nu au instituită o competenţă specială, derogatorie de la dreptul comun în materie de litigii de muncă privind salarizarea. Ca atare, în temeiul art.269 alin.1 din Codul muncii raportat la art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, Tribunalul Mureş este competent material să soluţioneze conflictul de drepturi dedus judecăţii izvorât în urma emiterii dispoziţiei nr.76/28.01.2010.

Instanţa de fond a apreciat ca neîntemeiată şi excepţia netimbrării capătului de cerere privind plata dobânzilor legale. Conform prevederilor art.166 alin.4 raportat la art.253 alin.1, art.278 alin.1 şi art.266 din Codul muncii, pretenţiile privind plata dobânzilor legale pentru drepturile salariale neachitate în termen se încadrează în sfera litigiilor contractuale de muncă. În consecinţă, în temeiul art.270 din Codul muncii, acţiunea dedusă judecăţii este scutită de plata taxei de timbru.

De asemenea, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată şi excepţia prematurităţii introducerii cererii, deoarece reclamanţii au respectat procedura prealabilă prevăzută de art.34 alin.2 din Legea nr.330/2009, depunând contestaţiile împotriva dispoziţiei de salarizare atacate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că reclamanţilor, în calitate de personal contractual angajaţi la unitatea pârâtă, le-au fost stabilite drepturile salariale prin Dispoziţia nr.76/28.01.2010, pentru fiecare reclamant în parte, această dispoziţie fiind emisă în baza prevederilor art.8 şi art.30 din Legea nr.330/2009, coroborate cu cele ale O.U.G. nr.1/2010.

Conform dispoziţiilor art.30 alin.1 şi alin.5 din Legea nr.330/2009, ale art.5 alin.1 - 4 şi art. 6 - 7 din O.U.G. nr.1/2010, s-a instituit principiul legal al păstrării, începând cu data de 1 ianuarie 2010, a drepturilor salariale ale personalului bugetar în cuantumul avut în luna decembrie 2009.

Rezultă că aceste dispoziţii legale nu au ca obiect repunerea în vigoare a actelor normative abrogate prin art.48 alin.1 pct.12 din Legea nr.330/2009, contrar prevederilor art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000. Aceste dispoziţii legale, care au stat la baza emiterii dispoziţiei contestate, au ca obiect de reglementare stabilirea cuantumului drepturilor salariale ale personalului bugetar, cu respectarea dispoziţiilor art.162 alin.3 din Codul muncii, începând cu luna ianuarie 2010. Deci, facultatea legiuitorului de a reglementa, conform art.61 alin.1 din Constituţie, cuantumul drepturilor salariale pentru viitor nu se confundă cu repunerea în vigoare a unor norme juridice privind salarizarea definitiv abrogate.

De asemenea, faptul că prin dispoziţiile art.30 alin.1 şi alin.5 din Legea nr.330/2009 se suspendă implicit aplicarea noii grile de salarizare a reclamanţilor, nu constituie o reducere a drepturilor salariale ale acestora la simple drepturi lipsite de conţinut („nudum jus”), contrară prevederilor art.53 din Constituţie, deoarece reclamanţii se bucură în continuare de drepturile salariale în integralitatea acestora, cu sporurile şi adaosurile aferente, în acelaşi cuantum cu cel avut în luna decembrie 2009, niciun drept de natură salarială a reclamanţilor nefiind eliminat. Aceştia nu sunt lipsiţi efectiv de drepturile salariale garantate de lege printr-o dispoziţie tranzitorie şi temporară, până la punerea în aplicare a unei noi grile de salarizare.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs SINDICATUL A. TÂRGU MUREŞ, solicitând casarea în totalitate a sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureş, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

 În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

 Prin Dispoziţia nr.70/2010, emisă de pârâta D.G.A.S.P.C. Mureş, s-a procedat la reîncadrarea reclamanţilor în noile funcţii prevăzute de Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Potrivit dispoziţiei, s-a avut în vedere, în mod concret, art.8 şi art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 raportate la prevederile O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal bugetar.

 La această reîncadrare, angajatorul trebuia să aibă drept reper salariile de bază corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31.12.2009, la care urmau să adauge sporurile care trebuiau incluse în salariul de bază.

 Construcţia noilor salarii pe care urma să le plătească angajatorul este una total greşită, întrucât salariile de bază corespunzătoare funcţiilor avute la 31.12.2009 sunt cele care au fost stabilite conform O.G. nr.1/2010. O atare referinţă nu putea fi avută în vedere, întrucât art.48 pct.12 din Legea nr.330/2009 a abrogat în mod expres prevederile O.G. nr.10/2008. Aşadar, prin abrogarea expresă a actului normativ sus arătat, consideră că a fost abrogat şi criteriul de referinţă la care face trimitere şi Legea nr.330/2009 şi deci nu mai există nici baza legală care a stat la baza emiterii dispoziţiei atacate.

 Articolul 62 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă stabileşte că abrogarea unei dispoziţii legale are un caracter definitiv, ceea ce face imposibilă repunerea în vigoare a unor dispoziţii legale abrogate.

 Prevederile Legii nr.330/2009 privind sistemul de salarizare din sectorul bugetar a stabilit câteva principii, printre care caracterul unitar al salarizării, supremaţia legii în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin acte juridice de forţa legii, luarea în considerare a sporurilor şi adaosurilor salariale, echitatea şi coerenţa legislaţiei în domeniul muncii.

 Prin Dispoziţia nr.76/2010 se realizează o încălcare gravă a principiilor generale privitoare la salarizare stabilite chiar de către Legea nr.330/2009, mai exact s-a încălcat principiul egalităţii de tratament şi cel al diferenţierii salariilor şi sporurilor numai în raport cu nivelul studiilor.

 Pârâta D.G.A.S.P.C. Mureş a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

 În esenţă, pârâta a arătat că dispoziţia atacată a fost emisă în conformitate cu art.8 şi 30 alin.5 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară, prevederi potrivit cărora salariul a fost calculat în raport cu indemnizaţia din luna decembrie 2009, iar sporurile prevăzute în anexe rămân în afara acestui salariu. Dispoziţiile cuprinse în Legea nr.330/2009 nu au fost declarate neconstituţionale prin raportare la art.53 din Constituţia României şi nici nu încalcă principiile fundamentale prevăzute de art.41 din Constituţia României.

 La rândul său, chematul în garanţie Consiliul Judeţean Mureş a solicitat respingerea recursului arătând că dispoziţia atacată a fost emisă în conformitate cu Legea nr.330/2009.

 Verificând hotărârea atacată, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

 Prin Legea nr.330/2009 legiuitorul a urmărit realizarea unui cadru unitar de salarizare a personalului bugetar, stabilirea unor principii şi reguli comune în baza cărora angajatorul urmează să plătească drepturile salariale ale personalului bugetar. Totodată, ca un principiu general valabil, legiuitorul a urmărit ca drepturile salariale plătite de la 01.01.2010 să nu fie mai mici decât cele din luna decembrie 2009.

 Reclamanţii au contestat Dispoziţia nr.76/28.01.2010 precizând că Legea nr.330/2009 are un caracter ambiguu prin aceea că face trimitere la un act normativ atunci când indică modul de stabilire a salariului, act normativ care, în conformitate cu art.48 pct.12, este abrogat.

 Curtea apreciază că raţionamentul pe care se întemeiază reclamanţii este unul eronat, deoarece Legea nr.330/2009 a fost deja supusă controlului constituţionalităţii în integralitatea sa prin Decizia nr.15/04.11.2009 a Curţii Constituţionale. De asemenea, chiar art.30, la care fac trimitere reclamanţii, a fost cenzurat de Curtea Constituţională şi declarat constituţional prin Decizia nr. 1457 din 8.11.2011.

 Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia Legea nr.330/2009 încalcă prevederile Legii nr.24/2000, deoarece conform dispoziţiilor art.30 alin.1 şi 5, art.5, 6 şi 7 din O.U.G. nr.1/2010 s-a instituit principiul legal al păstrării drepturilor salariale ale personalului bugetar şi după data de 01 ianuarie 2010, iar aceste dispoziţii nu au avut drept scop repunerea în vigoare a unor dispoziţii abrogate prin art.48 din Legea nr.330/2009.

 Aşa cum a reţinut instanţa de fond, dispoziţiile legale criticate de reclamanţi şi care au stat la baza emiterii dispoziţiei atacate au drept scop stabilirea cuantumului drepturilor salariale ale personalului bugetar cu respectarea dispoziţiilor art.162 alin.3 din Codul muncii.

 Faţă de cele reţinute, curtea a respins recursul ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare