Cadrul legal de instituire a unor taxe speciale aferente activităţilor desfăşurate de serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor

Decizie 386/R din 14.02.2012


Cadrul legal de instituire a unor taxe speciale aferente activităţilor desfăşurate de serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor.

- O.G. nr. 84/2001, art. 21 şi art. 22

Prin sentinţa civilă 1828 din 22 iunie 201, Tribunalul Harghita a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de Prefectul Judeţului Harghita în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Harghita având ca obiect constatarea art.1 şi 2 din Hotărârea Consiliului Judeţean Harghita nr.45/2011 de stabilire a unor taxe speciale aferente activităţilor desfăşurate pe linie de stare civilă de D.J.E.P. Harghita pe anul 2011că sunt nelegale şi în consecinţă, anularea acestora. Reclamantul a invocat prevederile art.6 alin.3, 20 alin.1, 21 şi 22 din O.G. nr. 84/2001 precum şi cele ale Legii 119/1996 republicată şi O.G. nr. 41/2003.

Instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea 45 din  6 februarie 2011, Consiliul Judeţean Harghita a aprobat stabilirea unor taxe speciale pentru soluţionarea dosarelor de schimbare a numelui pe cale administrativă-70 lei iar pentru avizarea prealabilă transcrierii certificatelor de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine-50 lei. S-a ţinut cont de faptul că posibilitatea instituirii de consiliile locale sau judeţene a unor taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice este reglementată de art.30 din Legea nr. 273/2006 şi că prin Hotărârea 117/2007 a fost aprobat Regulamentul de stabilire a procedurii de adoptare a taxelor speciale pentru serviciile publice de interes judeţean. Analizând activităţile pentru care pârâtul a stabilit cuantumul unor taxe speciale şi a instituit noi taxe de urgenţă, instanţa a constatat că acestea se aplică unor servicii înfiinţate în interesul persoanelor fizice şi juridice şi ele se încasează numai de la contribuabilii care solicită servicii care nu sunt indispensabile persoanei. Ţinând cont şi de Nota de fundamentare, instanţa a reţinut că existenţa acestor taxe dă posibilitatea compartimentelor de specialitate să asigure servicii prompte şi în plus s-a avut în vedere şi Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg în 15 octombrie 1985.

Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs Prefectul Judeţului Harghita solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii sale, deoarece, în esenţă, funcţionarea serviciului public de evidenţă a persoanelor, inclusiv finanţarea acestuia este reglementată prin lege specială respectiv O.G. nr. 84/2001 în raport de care Consiliul Judeţean sau după caz, D.J.E.P. nu au competenţa de a institui nici un  fel de alte taxe care să constituie venituri proprii ale serviciului fiind instituită o procedură legală specială.

S-a mai învederat că taxele speciale stabilite de Consiliul Judeţean Harghita prin H.G. nr. 45/2011, au mai fost anterior stabilite şi prin Hot. Nr. 93/2010 abrogată prin art.3 al hotărârii atacate, ocazie cu care D.E.P.A.B.D. din cadrul M.A.I., prin adresa 2110958/14.06.2010 a sesizat Prefectul asupra nelegalităţii acestora.

Intimatul Consiliul Judeţean Harghita a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului subliniind că instanţa de fond a exercitat un control pertinent asupra situaţiei de fapt şi de drept din cadrul Hotărârea nr.45/2011 şi că susţinerea recurentei că serviciile de evidenţă a persoanelor s-au înfiinţat prin O.G. nr. 84/2001 este aberantă, făcându-se o vădită confuzie între o obligaţie stipulată imperativ în sarcina intimatului şi actele juridice, materiale întreprinse de acesta pentru executarea sarcinilor şi gestionarea serviciilor publice.

S-a precizat că legiuitorul nu a efectuat nici o distincţie la art.30 din Legea 273/2006 sau la art. 282 din Legea nr. 571/2003 republicată în funcţie de motivarea înfiinţării serviciului public ca o iniţiativă proprie a autorităţii administraţiei publice locale sau ca urmare a aplicării unui act normativ cu forţă juridică superioară, singurele criterii pentru instituirea taxelor speciale sunt acelea ca serviciul public să fie înfiinţat de către autoritatea administraţiei publice locale (H.C.J.H. nr.3/2005) să fie în subordinea acestei autorităţi şi ca activitatea ce se prestează pentru colectivităţile locale şi pentru care se instituie taxa specială, să fie de interes public.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art.3041 Cod procedură civilă instanţa a constat că recursul este fondat.

Prin Hotărârea 45/6 februarie 2011, Consiliul Judeţean Harghita la art.1 şi 2 a aprobat stabilirea unor taxe speciale3 aferente activităţilor desfăşurate de D.J.E.P. Judeţului Harghita pe anul 2011, taxe ce vor fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor curente de întreţinere a acestui serviciu public.

Nu se contestă posibilitatea instituirii de pârâtul intimat a unor taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, potrivit art.30 din Legea nr. 273/2006 şi nici faptul că există un Regulament de stabilire a procedurii de adaptare a acestor taxe speciale, dar, instanţa de fond nu a avut în vedere incidenţa unor dispoziţii legale imperative cuprinse în O.G. nr. 84/2001. Este adevărat că Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 117/2007 a stabilit cadrul juridic al etapelor şi modalităţilor ce trebuie îndeplinite în procedura de instituire şi percepere a taxelor speciale însă la art.16 din Regulament se menţionează că prevederile acestuia se completează cu dispoziţiile legale în vigoare.

Fiind vorba despre Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Judeţului Harghita, devin incidente prevederile O.G. nr. 84/2001.

Potrivit acestui act normativ, serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor se înfiinţează în subordinea consiliilor judeţene (art.6) în cazul dedus judecăţii fiind depusă la dosar Hotărârea nr. 3/2005.

Potrivit art.21 din O.G. nr. 84/2001, veniturile proprii ale acestor servicii provin din sumele încasate din activităţile de eliberare a documentelor  prin valorificarea formularelor utilizate în procesul de eliberare a acestora şi furnizarea, în condiţiile legii, a datelor referitoare la persoană, precum şi din donaţii şi sponsorizări.

În art.22 din acelaşi act normativ se prevede că baza de calcul pentru stabilirea taxelor pentru eliberarea documentelor şi pentru furnizarea datelor din  registrele administrate de acest serviciu, se avizează de Consiliul Concurenţei şi se supune aprobării Guvernului de către M.A.I. pe baza propunerilor Direcţiei.

Instituirea unor taxe speciale în afara cadrului legal stabilit printr-o lege specială aşa cum este cazul în speţă, atrage anularea hotărârii organului deliberator care a nesocotit prevederile O.G. nr. 84/2001, astfel că, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, văzând şi prevederile art.312 alin.2 Cod procedură civilă instanţa a admis recursul Prefectului Harghita şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea în contencios administrativ formulat de Prefectul Judeţului Harghita a anulat Hotărârea 465/06.02.2011 emisă de Consiliul Judeţean Harghita pct.1 şi 2.