Legea insolvenţei. Angajarea răspunderii personale materiale

Legea insolvenţei. Angajarea răspunderii personale materiale

-Legea nr. 85/2006, republicată, art. 138

-Cod procedură civilă, art. 312 alin. 1, 2, 3 teza a III –a

Neclarificarea tuturor aspectelor legate de starea de fapt şi neanalizarea în mod concret a actelor contabile raportat la faptele pentru care se solicită angajarea răspunderii pentru a putea ajunge la concluzia că evidenţa contabilă nu a fost condusă în conformitate cu legea, neverificarea evidenţei faptice a activelor trecute scriptic în Raport şi neanalizarea raportului de cauzalitate cu luarea în considerare a datei dobândirii calităţii de administrator a persoanei vizate echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Prin Sentinţa nr. 1316/28.09.2011 a Tribunalului Specializat Mureş, s-a respins cererea de angajare a răpunderii personale formulată de lichidatorul Judiciar IPURL, în contradictoriu cu pârâtul L.M.A.

În considerentele hotărârii atacate, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Prin cererea formulată de lichidator, la data de 14.04.2011, s-a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâtului L.M.A., pentru suma de 1.075.538,88 lei reprezentând pasivul debitoarei SC C.I.C. SRL.

Lichidatorul a concluzionat că, în cauză sunt incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. a, d din Legea nr. 85/2006, ca urmare a faptului că pârâtul a folosit bunurile persoanei juridice în interesul propriu sau cel al unei alte persoane, ţinând o contabilitate fictivă şi făcând să dispară unele documente contabile sau neţinând contabilitatea în conformitate cu legea.

Pârâtul a dobândit calitatea de asociat, respectiv administrator al societăţii debitoare la data de 27.01.2010, aşa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire încheiat cu fostul administrator al societăţii, numitul S.I.

Societatea nu a mai desfăşurat activitate de la acea dată, din procesul-verbal menţionat mai sus rezultând că debitoarea avea datorii foarte mari, respectiv 30.408 lei la ANAF, 252.613 lei la furnizori, având în derulare şi mai multe contracte de leasing şi bancare, pentru care nu s-au achitat sumele datorate.

Judecătorul sindic a reţinut faptul că, practic, la data încheierii contractului de cesiune, debitoarea nu mai desfăşura activitate, având datorii foarte mari, ceea ce a putut duce la concluzia că se afla în stare de insolvenţă.

Lichidatorul nu a produs dovezi privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale ale pârâtului în cauză şi nici probe concrete ale unor fapte ilicite, săvârşite de acesta de natură a-i antrena răspunderea personală.

În speţă nu au rezultat probe privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale a pârâtului L.M.A., lichidatorul nu a adus probe concrete ale faptei ilicite, şi nu s-a facut nici o probă în sensul vinovăţiei acestuia.

Împotriva acestei Sentinţe, a declarat recurs, în termenul legal, lichidatorul judiciar S.P.J. IPURL, criticând hotărârea atacată ca nelegală, pentru următoarele considerente:

Pârâtul L.M.A. a săvârşit faptele reţinute în cererea introductivă, respectiv cele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a şi d din Legea nr. 85/2006.

Astfel, acesta nu a predat documentele contabile, şi, de asemenea, nu a ţinut o contabilitate conformă cu legea, iar în ceea ce priveşte bunurile societăţii, acestea nu au fost predate administratorului judiciar, nefiind prezentate nici documente justificative referitoare la modul în care acestea au fost folosite, ceea ce conduce la concluzia că au fost utilizate în interesul personal al administratorului statutar.

În acest sens, s-a făcut referire la contractul de leasing financiar, ale cărui bunuri au fost înstrăinate, ceea ce denotă conduita culpabilă a administratorului, care, prin comportamentul său, a condus la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Prin note de şedinţă, intimatul L.M.A. a solicitat  respingerea recursului, făcând o amplă prezentare a stării de fapt, şi, de asemenea, a arătat că a făcut demersurile necesare pentru identificarea autovehiculelor, şi a depus diligenţe pentru recuperarea creanţelor societăţii.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Referitor la starea de fapt reţinută de judecătorul sindic, este de observa că, referitor la actele contabile, în măsura în care acestea se află la sediul societăţii, acestea trebuiau preluate de lichidatorul judiciar, or,  judecătorul sindic nu a depus diligenţele necesare clarificării acestor aspecte, respectiv, dacă aceste acte contabile, ca urmare a verificării lor, ar fi fost de natură să conducă la  concluzia că evidenţa contabilă a societăţii nu a fost ţinută conform cu legea.

De asemenea, în cauză nu au fost făcute demersurile necesare pentru clarificarea situaţiei bunurilor ce au făcut obiectul contractului de leasing, acest lucru impunându-se, cu atât mai mult cu cât, referitor la aceste bunuri, administratorul pârât a arătat că au existat acte de urmărire penală.

Pe de altă parte,  referitor la pretinsele active despre care se susţine că ar fi existat în patrimoniul societăţii falite, şi care au fost cuprinse în Raportul de pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice, se impunea clarificarea situaţiei acestora, respectiv, dacă  au existat în realitate, sau doar au fost trecute scriptic în Raport.

Aşadar, Curtea a apreciat că analiza temeiurilor juridice, pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâtului, se impunea a fi făcută prin prisma aspectelor de mai sus, aceasta întrucât, în considerentele hotărârii atacate au fost expuse unele afirmaţii, cu caracter general, teoretic, care însă, nu reprezintă o cercetare în fond a pricinii.

Astfel, se impunea ca judecătorul sindic să cerceteze împrejurarea că starea de insolvenţă a societăţii se datora strict pârâtului, respectiv, verificarea situaţiei stării de insolvenţă a societăţii, prin raportare la data dobândirii calităţii de administrator de către pârâtul L.M.A.

Şi nu în ultimul rând, este de observat că, referitor la lit. d a art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic nu a intrat în cercetarea fondului, nefiind prezentate argumente care să conducă, în mod firesc, la concluzia inexistenţei acestei fapte în sarcina pârâtului.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că judecătorul sindic nu a intrat în cercetarea fondului, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, soluţia care se impune în această cauză fiind, aşadar, admiterea recursului, potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, şi casarea hotărârii atacate, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare Tribunalului Specializat Mureş, potrivit art. 312 alin. 2, 3 teza a III-a Cod procedură civilă, cu ocazia rejudecării cauzei judecătorul sindic trebuind să cerceteze ambele temeiuri juridice ale cererii introductive, şi, de asemenea, să administreze probatoriul necesar stabilirii unei stări de fapt corespunzătoare adevărului.

Domenii speta

Spete similare