Litigiu de muncă. Personal contractual. Indemnizaţie de dispozitiv şi indemnizaţie de hrană. Natură juridică

Decizie 2023/R din 06.12.2012


Litigiu de muncă. Personal contractual. Indemnizaţie de dispozitiv şi indemnizaţie de hrană. Natură juridică.

Legea nr. 330/2010, art. 1, alin. 2

Potrivit art. 1 alin.2 din Legea nr.330/2010, începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a acestei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege. De asemenea, potrivit art. 3 din Anexa 1, salariile de bază şi indemnizaţiile pentru personalul contractual din aparatul propriu al consiliilor, primăriilor şi din serviciile publice din subordinea acestora sunt prevăzute în anexa nr. I/3 şi la stabilirea coeficientului de bază s-a luat în calcul sporul de dispozitiv. Din această perspectivă, nu pot fi primite susţinerile recurenţilor referitoare la greşita calificare a naturii drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă şi achitate acestora ca fiind drepturi salariale. În acest sens recurenţii au susţinut, fără temei, că acestea sunt drepturi de protecţie socială, pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă şi asigurarea unui climat corespunzător desfăşurării activităţii, fiind excluse limitărilor prevăzute de Legea nr. 330/2009.

Prin Sentinţa civilă nr. 2649 din 18.09.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 1624/102/2012 s-a admis excepţia lipsei de interes a pretenţiilor aferente perioadei 01.01.2008 – 31.12.2010, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Oraşul Sărmaşu, prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii A.F.A., B. D., C. A., P. M.A., P.T., H. S.-I., R. D., H. V., S. M.-I., S. M., O. A., F. V. A., G. N. G., L. G. D., B. A., K. A., U. D., M. I., S. I., T. E. A., S. M. şi s-a dispus obligarea pârâţilor să restituie reclamantului sumele încasate necuvenit cu titlu de sume de reprezentare, indemnizaţie de hrană şi spor de dispozitiv, aferente anului 2011.

Pretenţiile reclamantului, aferente perioadei 01.01.2008 – 31.12.2010 au fost respinse ca lipsite de interes, iar celelalte, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că somaţiile de plată au fost emise pentru sume acordate în baza contractelor colective de muncă pe anii 2008, 2009, 2010, 2011.  Legea nr.84/2012 se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. În această situaţie, s-a constatat că pârâţii nu mai pot fi obligaţi la plata sumelor indicate în somaţiile de plată pe anii 2008, 2009, 2010 intervenind exonerarea de plată în virtutea legii, reclamantul nemaiavând vreun interes în promovarea prezentei acţiuni.

Cu privire la pretenţiile aferente anului 2011, tribunalul a reţinut că prin art.37 din Legea nr.284/2010 s-a stabilit că prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor acestei legi, iar conform art.46 din acelaşi act normativ, respectivele prevederi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. Prin urmare, deşi pârâţii nu mai puteau beneficia de alte drepturi decât cele stabilite de legea cadru a salarizării, li s-au achitat sume aferente altor sporuri decât cele recunoscute de legiuitor.

Având în vedere că pârâţii nu au fost exoneraţi de restituirea sumelor stabilite ulterior intrării în vigoare a acestei legi,  tribunalul a admis acţiunea cu privire la sumele aferente anului 2011 plătite ca sume de reprezentare, indemnizaţie de hrană şi spor de dispozitiv şi a obligat pârâţii la restituirea acestora, în baza art.256 alin.1 din Codul muncii.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în numele membrilor de sindicat, personal contractual din cadrul Primăriei Sărmaşu şi pârâţii T. E. A., S.M., M. I. şi S. I., solicitând modificarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantului privind restituirea sumelor încasate pentru anul 2011 cu titlu de sume de reprezentare, indemnizaţie de hrană şi spor de dispozitiv.

În motivarea recursurilor pârâţii au arătat că pe rolul instanţelor se află cererea de anulare a Deciziei nr. 943 din 12.08.2011, emisă de Curtea de Conturi a României.

S-a mai arătat că instanţa a calificat în mod greşit drepturile negociate prin contractul colectiv de muncă, apreciind că sunt drepturi salariale şi că sunt supuse prevederilor Legii nr. 330/2009. Acestea sunt drepturi de protecţie socială pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă şi asigurarea unui climat corespunzător desfăşurării activităţii, fiind excluse de la aplicarea prevederilor actului normativ menţionat.

De asemenea, s-a subliniat faptul că potrivit Legii nr. 84/2012 pârâţii erau exoneraţi de la restituirea sumelor încasate şi pentru anul 2011.

În drept, recurenţii  au invocat dispoziţiile art. 304 pct.9, art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâţi, arătând că dispoziţiile Legii nr. 84/2012 nu pot fi aplicate veniturilor salariale stabilite ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 943 din 12.08.2011 emisă de Camera de Conturi Mureş  s-a dispus stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin angajarea şi efectuarea unor cheltuieli nelegale din fonduri publice, constând în sporuri salariale acordate fără temei legal întregului  personal din cadrul Unităţii Administrativ Teritoriale a Oraşului Sărmaşu, reprezentând indemnizaţia de dispozitiv, precum şi drepturi acordate, prevăzute fără temei legal în contractul colectiv de muncă 709/2006, prelungit prin actul adiţional nr. 1/8156/2007.

Pentru recuperarea prejudiciului constatat prin decizia menţionată, s-au emis somaţii de plată către pârâţii recurenţi, prin care li s-a pus în vedere să restituie sumele primite cu titlu de sume de reprezentare, indemnizaţie de dispozitiv şi indemnizaţie de hrană în perioada 2008-2011.

Recurenţii au criticat hotărârea atacată sub aspectul obligării acestora la restituirea sumelor încasate pentru anul 2011.

Faţă de aceste critici, Curtea a constatat că prin art.9 şi art.13 din Contractul/ acord colectiv înregistrat la D.M.S.S.F Mureş, sub nr. 986/9.02.2004 şi art.7 şi art.13 din Contractul/acord colectiv nr. 709/27.01.2006 şi prelungit prin Actul adiţional înregistrat la D.M.S.S.F Mureş, angajatorul reclamant şi salariaţii reprezentaţi  prin sindicat, au stabilit măsuri de asigurare a condiţiilor de muncă adecvate, cu stricta respectare a dispoziţiilor imperative ale art.1 alin.1 şi art.2 alin.1 din Legea nr.130/1996, art.6 alin.1 şi alin.2, art.39 alin.1 lit.f şi lit.i, art.40 alin.2 lit. b şi lit. c din Codul muncii şi art.41 alin.2 şi alin.5 din Constituţie.

Aceste contracte şi-au produs efectele până la data de 30.01.2010, în baza art. I din Actul adiţional nr.1 la Contractul/acord colectiv nr. 709/27.01.2006. Ulterior acestei date nu mai exista vreo bază legală pentru acordarea sumelor reprezentând indemnizaţie de masă caldă, de reprezentare şi de dispozitiv, întrucât potrivit art. 1 alin.2 din Legea nr.330/2010, începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a acestei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege. De asemenea, potrivit art. 3 din Anexa 1, salariile de bază şi indemnizaţiile pentru personalul contractual din aparatul propriu al consiliilor, primăriilor şi din serviciile publice din subordinea acestora sunt prevăzute în anexa nr. I/3 şi la stabilirea coeficientului de bază s-a luat în calcul sporul de dispozitiv. Din această perspectivă, nu pot fi primite susţinerile recurenţilor referitoare la greşita calificare a naturii drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă şi achitate acestora ca fiind drepturi salariale. În acest sens recurenţii au susţinut, fără temei, că acestea sunt drepturi de protecţie socială, pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă şi asigurarea unui climat corespunzător desfăşurării activităţii, fiind excluse limitărilor prevăzute de Legea nr. 330/2009.

Prin art.37 din Legea nr.284/2010 s-a stabilit că prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor acestei legi.

Conform art. 46 din acelaşi act normativ respectivele prevederi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. Pin urmare, pârâţii nu mai puteau beneficia de alte drepturi decât cele stabilite de legea cadru a salarizării. Cu toate acestea, li s-au acordat sume aferente altor sporuri decât cele recunoscute de legiuitor.

Inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 84/2012 pentru sumele încasate în cursul anului 2011 a fost în mod legal stabilită de prima instanţă, aceasta reţinând în mod corect faptul că legea în discuţie se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, lege care a intrat în vigoare, astfel cum s-a arătat anterior, la 01.01.2011.

Faţă de considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţi împotriva Sentinţei civile nr. 2649 din 18.09.2012, pronunţată în dosarul nr. 1624/102/2012 al Tribunalului Mureş.