Acţiune în tăgada paternităţii. Termen de prescripţie

Potrivit art. 55  alin. 1 din Codul familiei, modificat prin Legea nr. 288/2007, termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în tăgăduirea paternităţii este de 3 ani şi curge de la naşterea copilului în cazul formulării acţiunii de către mamă.

 Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 755/2008 a Curţii Constituţionale în ipoteza copiilor născuţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007, statuându-se că ele încalcă principiul neretroactivităţii legii.

 În speţă, instanţa de fond şi cea de apel au omis să observe că, raportat la data naşterii minorilor C. K.-I. şi C. J., ambii născuţi la data de 25 august 2004, dreptul reclamantei de a formula acţiune în tăgăduirea paternităţii este imprescriptibil, în condiţiile în care reglementarea termenului special de prescripţie de 3 ani, instituită de dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Codul familiei, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, nu poate avea aplicare retroactivă  asupra acţiunilor în tăgăduirea paternităţii copiilor născuţi sub imperiul legii vechi.

 Prin cererea înregistrată la data de 08.03.2011, la Judecătoria Târgu-Mureş, reclamanta T. B. a chemat în judecată pe pârâţii C. P. şi K. J., solicitând instanţei să se constate că pârâtul C. P. nu este tatăl minorilor K. J. şi K. K. I., să se ia act de recunoaşterea paternităţii efectuată de K.J. în ceea ce îi priveşte pe cei doi minori şi, pe cale de consecinţă, să se dispună rectificarea actului de naştere.

 În motivare acţiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul C. P., iar prin sentinţa civilă nr. 724/10.02.2005, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, s-a dispus desfacerea căsătoriei.

 Reclamanta a mai arătat că tatăl minorilor K.J. şi K. K. I. este pârâtul K. J., cu care este căsătorită în prezent şi care a recunoscut paternitatea faţă de cei doi copii.

 Pârâtul C. P., prin declaraţia autentificată la data de 06.01.2005, a declarat că nu este tatăl gemenilor K. K. I. şi K. J.

 Reclamanta a mai arătat că a fost despărţită în fapt de pârâtul C. P. încă din anul 1998, fiecare refăcându-şi viaţa cu alte persoane. La data concepţiei minorilor, locuia împreună cu tatăl natural al acestora, în Ungaria.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 54 – 55 din Codul familiei.

 Prin sentinţa civilă nr. 6611 din 6 septembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, s-a respins ca fiind prescrisă acţiunea promovată de reclamanta T. B. în contradictoriu cu pârâtul C. P. şi, de asemenea, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta T. B. în contradictoriu cu pârâtul K. J.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei în tăgăduirea paternităţii este prescrisă. S-au avut în vedere prevederile art. 55 alin. 1 şi 2 din Codul familiei şi s-a reţinut că, raportat la data naşterii minorilor C. K.-I.  şi C. J. (ambii născuţi la data de 25.08.2004), acţiunea înregistrată la data de 8 martie 2011 a fost depusă după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani.

 De asemenea, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă faţă de pârâtul C. P., având în vedere că cei doi copii au stabilită filiaţia faţă de pârâtul C. P.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta T. B., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul de a se lua act de recunoaşterea de paternitate făcută de intimatul K. J. şi, pe cale de consecinţă, schimbarea numelui de familie al copiilor în acela de „Kristof”.

 Prin decizia nr. 96 din 27 martie 2012, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul reclamantei pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul art. 55 alin. 1 şi 2 din Codul familiei reiese clar că suntem în prezenţa unui termen de prescripţie, iar reclamanta nu a invocat nicio împrejurare care să  justifice o întrerupere sau o repunere în termenul de prescripţie. Oricum, circumstanţele cauzei conduc la concluzia că cei doi copii sunt copii născuţi în timpul căsătoriei mamei (reclamanta) cu intimatul C. P.. Prin urmare, se aplică prezumţia legală de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei (art. 53 Codul familiei), iar această prezumţie legală se aplică indiferent care au fost relaţiile dintre soţi în perioada concepţiei celor doi copii.

Pe cale de consecinţă, aşa cum a reţinut instanţa de fond, copiii au stabilită filiaţia faţă de tată (pârâtul intimat C. P., soţul mamei), motiv pentru care o recunoaştere a paternităţii faţă de o altă persoană este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T. B., solicitând casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii în sensul de a se constata că pârâtul K. J. este tatăl celor doi copii minori.

 În motivarea recursului, reclamanta a invocat că este căsătorită cu pârâtul K. J., care a recunoscut paternitatea faţă de cei doi minori, aceştia din urmă locuiesc împreună cu ea şi cu tatăl lor natural, astfel că se justifică schimbarea numelui de familie al copiilor în acela de „K.”.

 Pârâtul K. J. a fost de acord cu admiterea recursului declarat de reclamantă în sensul solicitat.

 Verificând hotărârea atacată, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

 Atât instanţa de fond cât şi cea de apel şi-au întemeiat hotărârile pe dispoziţiile art. 54 – 55 din Codul familiei, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 288/2007.

 Potrivit art. 55  alin. 1 din Codul familiei, modificat prin Legea nr. 288/2007, termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în tăgăduirea paternităţii este de 3 ani şi curge de la naşterea copilului în cazul formulării acţiunii de către mamă.

 Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 755/2008 a Curţii Constituţionale în ipoteza copiilor născuţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007, statuându-se că ele încalcă principiul neretroactivităţii legii.

 În speţă, instanţa de fond şi cea de apel au omis să observe că, raportat la data naşterii minorilor C. K.-I. şi C. J., ambii născuţi la data de 25 august 2004, dreptul reclamantei de a formula acţiune în tăgăduirea paternităţii este imprescriptibil, în condiţiile în care reglementarea termenului special de prescripţie de 3 ani, instituită de dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Codul familiei, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, nu poate avea aplicare retroactivă  asupra acţiunilor în tăgăduirea paternităţii copiilor născuţi sub imperiul legii vechi.

Curtea a apreciat că prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, soluţie confirmată în apel, atât prima instanţă cât instanţa de control judiciar au pronunţat hotărâri nelegale, acestea fiind date cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit au procedat la soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului.

 Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de reclamantă, a casat integral hotărârile atacate şi a dispus trimiterea cauzei, spre judecare pe fond, Judecătoriei Târgu Mureş.

 Cu ocazia judecării pe fond a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, instanţa va proceda la administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare pentru dezlegarea pricinii şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

Domenii speta

Spete similare