Legea nr. 10/2001. Legea nr. 33/1994. Limitele aplicării

Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate de stat prin expropriere, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai pot constitui temei pentru acţiunile prin care se solicită retrocedarea unor imobile expropriate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În speţă, imobilul a cărui retrocedare a solicitat-o reclamantul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi, ca atare, acesta avea posibilitatea de a-şi valorifica dreptul de restituire în natură a acestui imobil în condiţiile reglementate de această lege, neputând să opteze între aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi calea prevăzută de Legea nr.10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 3645/09.10.2012, pronunţată de Tribunalul Harghita în dos. nr. 3737/96/2011 s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, Municipiul Topliţa, prin Primar şi Consiliul Local Topliţa şi în consecinţă s-au dispus următoarele:

- retrocedarea pe seama reclamantului a terenului situat în municipiul Topliţa, str. 1 Decembrie 1918, fără număr administrativ, judeţul Harghita, în suprafaţă de 259 mp, expropriat în baza Decretului nr. 28/1969, astfel cum a fost identificat prin Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de expert tehnic judiciar I. T.;

- obligarea reclamantului la plata sumei de 7.764,82 lei în favoarea pârâtei Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, reprezentând preţul aferent terenului.

Prin sentinţa atacată s-a reţinut în primul rând că prin încheierea din 27.03.2012, instanţa a respins motivat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei acţiunii, invocate de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Braşov. Totodată prin aceeaşi încheiere s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Harghita, dispunându-se scoaterea din cauză a acestei părţi.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că în baza Decretului nr. 28/1969 a fost expropriat terenul în litigiu, proprietatea antecesorilor reclamantului, situat în municipiul Topliţa, str. 1 Decembrie 1918, fără număr administrativ, judeţul Harghita, în suprafaţă de 259 mp, scopul exproprierii reprezentându-l amenajarea canalului de scurgere a apelor pluviale de pe drumul naţional DN-15 Topliţa - Borsec.

Ulterior, prin HG nr. 154/2008, drumul naţional DN-15 a fost trecut din administrarea Consiliului Local Topliţa în administrarea Ministerului Transporturilor, respectiv a pârâtei Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.

Instanţa de fond a mai reţinut că din probele administrate rezultă că  scopul pentru care s-a realizat exproprierea nu subzistă în prezent, nefiind efectuată de către pârâtă nicio lucrare pentru amenajarea apelor pluviale de pe drumul naţional DN-15 Topliţa - Borsec.

Astfel, terenul în cauză se află situat în spatele casei reclamantului, iar din planşele foto depuse la dosar de reclamant, necontestate de pârâtă, se poate constata că nu a fost efectuată vreo lucrare privind amenajarea canalului, terenul prezentând aspectul unui imobil abandonat.

Totodată, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic judiciar I. T., terenul din litigiu este situat în spatele casei reclamantului şi în prezent categoria acestuia este fâneaţă în intravilan. Expertul nu a identificat nicio lucrare efectuată pe acest teren, în sensul amenajării vreunui canal de scurgere a apelor pluviale şi nici din planul de situaţie nu rezultă că ar exista o asemenea lucrare pe acest teren. 

În speţă, fiind vorba de un teren expropriat încă din anul 1969, nefiind utilizat de atunci în scopul exproprierii, respectiv execuţia acostamentelor, amenajarea canalului de scurgere a apelor, tribunalul a constatat că sunt incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, acţiunea reclamantului prin care s-a solicitat retrocedarea terenului în litigiu fiind întemeiată şi prin urmare, în temeiul art. 36 din acelaşi act normativ a dispus admiterea acesteia.

 În conformitate cu prevederile art. 36 alin.2 din Legea nr. 33/1994, s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 7.764,82 lei în favoarea pârâtei, reprezentând preţul aferent terenului, astfel cum a fost stabilit prin expertiza tehnică judiciară.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, în numele Statului Român şi a solicitat modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii civile promovată de reclamant.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând incidenţa deciziei în interesul legii nr. 6/27 septembrie 1999, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a susţinut de către recurentă că problema aplicării dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, în cazul acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care au ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu a fost soluţionată prin decizia nr. 6/1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această decizie fiind pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Recurenta pârâtă a arătat că problema de drept sus-menţionată a fost dezlegată prin decizia nr. LIII/4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin această decizie stabilindu-se că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, această decizie fiind obligatorie conform art. 3307 alin. 4 cod procedură civilă.

S-a invocat, de asemenea, incidenţa în cauză a principiului neretroactivităţii legii, precizându-se că Legea nr. 10/2001, prin dispoziţiile sale a suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare a imobilelor naţionalizate şi a adus perfecţionări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special. În acest cadru legislativ s-a susţinut că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai pot servi ca temei în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reglementarea din art. 11 din Legea nr. 10/2001 oferind cadrul juridic complet pentru restituirea în natură, respectiv acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele expropriate.

Recurenta pârâtă a mai arătat că în contextul în care acţiunea introductivă a fost formulată de reclamant după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru un imobil expropriat în anul 1969, prin hotărârea atacată s-a reţinut în mod greşit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în cauză.

S-a relevat totodată că pentru terenul expropriat au fost acordate despăgubiri în valoare de 29.676 lei şi lucrarea de utilitate publică a fost realizată, iar reclamantul nu şi-a exercitat în termenul prevăzut de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 dreptul de a formula notificare pentru a solicita restituirea în natură a imobilului.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă.

Reclamantul nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise depuse la dosar a precizat că se opune admiterii recursului.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin prisma motivelor invocate, precum şi în raport de prevederile art. 3041 şi art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea introductivă reclamantul A. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, Consiliul Judeţean Harghita, Municipiul Topliţa, prin Primar şi Consiliul Local Topliţa, să se dispună retrocedarea  în favoarea sa a terenului în suprafaţă de 259 mp situat în Topliţa, str. 1 Decembrie 1918, fără număr administrativ, care a fost expropriat în baza Decretului nr. 28/1969, acţiunea fiind întemeiată în drept pe prevederile art. 35-36 din Legea nr. 33/1994.

Conform prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, invocate de reclamant, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică.

Faţă de obiectul acţiunii introductive formulate de reclamant trebuie avut în vedere că s-a solicitat  retrocedarea unui imobil  expropriat în anul 1969 şi cu privire la imobilele preluate de stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, ulterior adoptării Legii nr. 33/1994, privind exproprierea  pentru cauză de utilitate publică, a fost adoptată o lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001, care prevede în ce condiţii aceste imobile se pot restitui  în natură persoanelor îndreptăţite.

Legea nr. 10/2001 se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât şi la imobilele preluate fără titlu valabil stabilind, inclusiv pentru imobilele expropriate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, cadrul juridic pentru restituirea în natură a acestor imobile ori acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă.

În acest sens trebuie subliniat că art. 11 din Legea nr. 10/2001 se referă expres la situaţia imobilelor expropriate, iar prevederile acestui articol, precum şi ale articolelor următoare din Legea nr. 10/2001 asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire şi respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada de referinţă stabilită de Legea nr. 10/2001.

În contextul în care Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate de stat prin expropriere, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai pot constitui temei pentru acţiunile prin care se solicită retrocedarea unor imobile expropriate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin decizia în interesul Legii nr. LIII/4 iunie 2007 a statuat că dispoziţiile art. 35 din  Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În speţă, imobilul a cărui retrocedare a solicitat-o reclamantul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi, ca atare, acesta avea posibilitatea de a-şi valorifica dreptul de restituire în natură a acestui imobil în condiţiile reglementate de această lege, neputând să opteze între aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi calea prevăzută de Legea nr.10/2001.

Având în vedere că în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea generală şi legea specială se rezolvă în favoarea legii speciale şi, totodată, ţinând seama de dispoziţiile art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept în urma  soluţionării recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, Curtea a reţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că, prin prisma art. 35 din Legea nr. 33/1994, acţiunea introductivă este întemeiată.

Pe parcursul judecării cauzei reclamantul a invocat o altă decizie în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 6/27 septembrie 1999, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. Curtea a apreciat că această decizie nu este incidentă în speţă, având  în vedere că este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar ulterior intrării în vigoare a acestei legi a fost pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia în interesul legii nr. L III/2007, la care s-a făcut referire mai sus, care interpretează dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 în contextul noului cadru legislativ stabilit prin Legea nr. 10/2001, lege care vizează inclusiv situaţia imobilelor expropriate.

În condiţiile în care imobilul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, iar reclamantul nu a utilizat procedura prevăzută de această lege, acesta nu se mai poate prevala, în prezent, de prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi, în consecinţă,  instanţa de fond în mod greşit a făcut aplicarea în cauză a acestor prevederi.

În acest context nu se mai impun a fi analizate argumentele formulate de reclamant în susţinerea cererii de retrocedare şi care vizează situaţia terenului ce a făcut obiectul exproprierii.

Având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în materie, respectiv a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi a prevederilor Legii nr. 10/2001, Curtea a reţinut în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Recurenta pârâtă a invocat şi motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 Cod procedură civilă, însă instanţa de recurs a apreciat că aceste motive nu sunt incidente în speţă, în  contextul în care hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi pe de altă parte  obiectul judecăţii nu l-a constituit un act juridic unilateral sau bilateral, căruia instanţa să-i fi schimbat înţelesul.

Faţă de cele ce preced,  pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul dedus judecăţii şi a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant.

Domenii speta

Spete similare