Stabilire program de vizitare a minorului. Condiţii

Programul de vizitare stabilit de către instanţa de fond este suficient pentru a pune bazele relaţiei ce se va dezvolta mai târziu între tată şi fiică, urmând ca pe parcursul evoluţiei fizice şi intelectuale a minorei, odată cu începerea activităţii de educare şi învăţătură, programul de vizitare să fie adaptat.

Prin cererea înregistrată la data de 07.06.2012, reclamanta G. I. G. a solicitat instanţei, ca în contradictoriu cu pârâtul V. C. A., să stabilească domiciliul minorei V. D.-D. la reclamantă,  obligaţia de întreţinere datorată de pârât, un program de vizitare a minorei de către tatăl acesteia şi plata alocaţiei de stat pentru minoră.

 Reclamanta nu a motivat cererile sale.

 Pârâtul V. C.A. a formulat întâmpinare, dar şi cerere reconvenţională arătând că este de acord ca domiciliul minorei să fie stabilit la reclamantă, însă a cerut ca programul de vizitare a minorei să fie stabilit astfel: în prima şi a treia săptămână a lunii, de vineri până duminică, cu preluarea minorei de la domiciliul mamei sale. De asemenea, s-a solicitat ca minora să fie luată de către tatăl său timp de o lună în timpul vacanţei de vară, precum şi o săptămână pe perioada celorlalte vacante.

 Judecătoria Topliţa, prin Sentinţa civilă nr. 1401 din 04.10.2012, a admis în parte cererea reclamantei, precum şi cererea reconvenţională a pârâtului şi drept consecinţă a stabilit ca reclamanta şi pârâtul să exercite în comun autoritatea părintească faţă de minora V. D.-D., a stabilit ca pârâtul să plătească pentru minoră 150 lei lunar cu titlu de obligaţie de întreţinere, a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei cu privire la capătul de cerere vizând plata alocaţiei şi, în fine, a stabilit un program de vizitare a minorei de către pârât astfel: în prima şi a treia săptămână a lunii, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00, cu posibilitatea preluării minorei de la domiciliul reclamantei, cu recomandarea de a se ţine seama de programul specific vârstei minorei.

 În motivarea hotărârii, Judecătoria Topliţa a reţinut următoarele:

 Din relaţia de concubinaj a părţilor s-a născut, la data de 01.08.2011, minora V. D.-D. Cele două părţi au locuit o perioadă de timp împreună, în comuna Sărmaş, judeţul Harghita, însă, din cauza neînţelegerilor dintre părţi, reclamanta s-a mutat la părinţii săi, în municipiul Topliţa, judeţul Harghita.

 Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 272/2004, toate măsurile ce privesc minorii se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, care se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situaţia lor materială, posibilităţile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, legătura dintre părinţi şi copii fiind un element fundamental al vieţii de familie, relaţia acestora putând fi exercitată printr-o multitudine de căi.

 Autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său, putând fi definită ca o putere atribuită părinţilor prin care li se permite acestora să decidă în privinţa întreţinerii, supravegherii şi educaţiei sale, minorul fiind considerat de lege sub autoritatea părinţilor până atinge vârsta majoratului.

 În conformitate cu prevederile  art. 505 alin. 1 Cod civil, „în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc”, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, „dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.”

 Din întregul material administrat rezultă că ambii părinţi pot să exercite toate drepturile care îl privesc pe copil, pentru niciunul dintre ei nedovedindu-se existenţa unui comportament care să constituie un risc pentru minor, ambii putând fi investiţi cu această autoritate.

 Potrivit art. 496 din Noul cod civil, „(1)Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi,  instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.”

Din probele administrate, respectiv înscrisurile existente la dosar, raportat la concluziile anchetelor psihosociale efectuate în cauză de către autorităţile tutelare, rezultă că reclamanta poate asigura condiţii optime pentru întreţinerea, creşterea şi educarea minorei.

 Din întregul complex de împrejurări rezultat, văzând vârsta minorei şi ataşamentul acesteia faţă de mamă, precum şi posibilităţile reclamantei de creştere şi educare, s-a apreciat de către instanţă ca fiind în interesul superior al minorei de a avea locuinţa statornică la mamă.

 Potrivit art. 524 din Noul Cod civil, „are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale”, iar potrivit art. 525 alin. 1 din acelaşi cod, „minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”.

În înţelesul art. 527 din noul Cod civil, „poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloace pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace”, iar la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinere, urmează a se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora, avându-se în vedere şi celelalte obligaţii ale debitorului întreţinerii, starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere, precum şi mijloacele celui care o datorează, putând fi dovedite prin orice mijloc de probă.

Cuantumul întreţinerii, conform art. 529 din noul Cod civil, se stabileşte în raport cu nevoia celui ce o solicită şi cu mijloacele de plată ale debitorului întreţinerii, astfel, când întreţinerea este datorată de părinte, aceasta se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii, cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, neputând depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Constatând că pârâtul nu are calitatea de angajat şi nu are alte persoane în întreţinere, fiind apt de muncă şi văzând înţelegerea dintre părţi, instanţa a obligat pârâtul să plătească pe seama minorei pensie de întreţinere în cuantum lunar de 150 lei, începând cu data pronunţării hotărârii  şi până la împlinirea vârstei majoratului minorei.

Potrivit art. 16 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 272/2004, ,,copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia, ca rezultat a unei măsuri judiciare, are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiilor când aceasta contravine interesului superior al copilului.’’

 În ce priveşte capătul de cerere privind stabilirea unui program de vizitare a minorei, instanţa a stabilit ca pârâtul să aibă legături personale cu minora D.-D. sub forma unui program de vizită în prima şi a treia  săptămână  a fiecărei luni, de sâmbătă ora 10,00 până duminica ora 16,00, cu posibilitatea preluării la domiciliul pârâtului, cu recomandarea de  a se ţine seama de programul minorei, specific vârstei sale.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel pârâtul-reclamant reconvenţional solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acţiunii reconvenţionale, respectiv stabilirea unui program de vizitare a copilului minor în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri până duminică, cu preluarea copilului de la domiciliul reclamantei, precum şi în fiecare vacanţă de vară, timp de o lună, iar în celelalte vacanţe, timp de o săptămână.

 În motivarea apelului, pârâtul-reclamant reconvenţional a arătat că este tatăl minorei şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 pct. 5 din Codul civil, este îndreptăţit să-şi petreacă mai mult timp cu fiica sa.

 Prin Decizia civilă nr. 19 din 05.02.2013, Tribunalul Harghita a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

 Prin hotărârea instanţei de fond s-a stabilit ca pârâtul-reclamant reconvenţional să aibă legături personale cu fiica sa, D.-D., născută la 01.08.2011, sub forma unui program de vizitare de două ori pe lună, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00, cu posibilitatea preluării minorei de la domiciliul mamei.

 Pârâtul-reclamant reconvenţional s-a arătat nemulţumit de durata programului de vizitare, însă ţinând cont de vârsta fragedă a minorei, de doar un an şi jumătate, şi necesităţile speciale ale acesteia, este în interesul superior al minorei ca relaţiile dintre tată şi fiică să se desfăşoare fără a-i afecta programul zilnic al acesteia din urmă.

 În ceea ce priveşte solicitarea privind preluarea minorei pe timpul vacanţelor, acest lucru nu este potrivit în raport cu vârsta mică a minorei. Minora are nevoie de stabilitate, de un sentiment de siguranţă, iar un program de vizitare prelungit, în absenţa mamei, i-ar afecta dezvoltarea.

 În concluzie, hotărârea instanţei de fond este în consens cu principiul interesului superior al minorului reglementat de prevederile art. 263 din Codul civil.

 Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul-reclamant reconvenţional, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a cererii reconvenţionale.

 În recurs, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciindu-se faptul că instanţa de fond şi cea de apel au aplicat greşit prevederile art. 496 pct. 5 Cod civil, stabilind un program de vizitare mai scurt decât cel solicitat.

 Pârâtul-reclamant reconvenţional a apreciat că are dreptul de a-şi petrece timpul alături de fiica sa, de care este foarte ataşat, iar relaţiile tensionate dintre părţi împiedică desfăşurarea programului de vizitare la domiciliul reclamantei-pârâte reconvenţionale.

 În concluziile scrise depuse la termenul de judecată din 18.04.2013, pârâtul-reclamant reconvenţional a reiterat argumentele din declaraţia de recurs.

 Reclamanta-pârâtă reconvenţională nu a formulat întâmpinare.

 Verificând decizia atacată, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

 În fapt, cele două părţi au un copil, V. D.-D., născut la data de 01.08.2011 şi în prezent nu mai locuiesc împreună.

 Prin cererea reconvenţională, V. C.-A., numit în continuare pârât, a cerut în contradictoriu cu G. I.-G., numită în continuare reclamantă, să se stabilească un  program de vizitare a minorei, program care să-i permită să aibă relaţii personale cu propriul copil pe tot parcursul anului, de două ori pe lună, dar şi în perioada vacanţelor.

 Instanţa de fond a admis în parte cererea pârâtului, iar instanţa de apel a menţinut această soluţie constatând că un program flexibil cuprins între ora 10,00, sâmbăta şi până duminică la ora 16,00 este în măsură să satisfacă nevoia pârâtului de a avea legături personale cu fiica sa.

 Instanţa de apel a subliniat în motivarea deciziei sale că acest program de vizitare este în concordanţă cu vârsta minorei, de doar un an şi jumătate, cu nevoile ei speciale.

 Deşi pârâtul apreciază că programul de vizitare al minorei este un drept al său, în realitate, acesta are o dublă conotaţie în sensul că legăturile personale dintre tată şi fiică sunt dezvoltate nu doar în interesul tatălui, dar şi al minorei. Reglementările în materie şi anume dispoziţiile art. 262, 263 Cod civil arată că relaţiile dintre părinţi şi copii trebuie să aibă la bază interesul superior al copilului.

 Aşa cum a subliniat instanţa de apel, minora D.-D. avea la data soluţionării cauzei de către instanţa de fond doar un an şi jumătate. Stadiul incipient al dezvoltării ei presupune nevoi speciale ce ţin de hrană, odihnă, sănătate, etc., o legătură mai strânsă cu mama sa.

 Instanţa de fond a apreciat că programul de vizitare a minorei se poate efectua şi în afara domiciliului reclamantei, dând astfel posibilitatea pârâtului să-şi ia fiica de două ori pe lună, de sâmbătă de la ora 10,00 până duminică la ora 16,00.

 Raportat la vârsta minorei, programul de vizitare permite pârâtului să-şi dezvolte relaţii personale cu fiica sa, fără ca prin aceasta să-i afecteze viaţa cotidiană. Oricum, faptul că minora este luată de la domiciliul mamei timp de mai bine de 24 de ore poate afecta  stabilitatea din viaţa minorei, însă, pe de altă parte, acest program îi permite minorei şi pârâtului, pe cât posibil, dezvoltarea unor relaţii copil-părinte.

 Curtea a apreciat că acest program de vizitare stabilit de către instanţa de fond este suficient pentru a pune bazele relaţiei ce se va dezvolta mai târziu între tată şi fiică, urmând ca pe parcursul evoluţiei fizice şi intelectuale a minorei, odată cu începerea activităţii de educare şi învăţătură, programul de vizitare să fie adaptat.

 Pe lângă argumentele oferite de instanţa de apel referitor la programul de vizitare pe timpul vacanţelor, Curtea a apreciat că, la momentul de faţă, acest program nu este necesar în condiţiile în care minora nu este implicată într-un regim de educaţie şi învăţătură. În practica instanţelor de judecată, în mod frecvent se stabilesc programe de vizitare la care se face trimitere la vacanţe, însă pentru copiii care sunt deja implicaţi în programele de educare preşcolară sau şcolară.

 În concluzie, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiile art. 262, 263 Cod civil, iar recursul pârâtului este nefondat, fiind respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare