Tâlhărie şi omor deosebit de grav aflate în concurs. Elemente de diferenţiere faţă de infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei

Sentinţă penală 270 din 26.10.2006


Tâlhărie şi omor deosebit de grav aflate în concurs.  Elemente de diferenţiere faţă de infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei

Încheierea penală nr. 270/26.10.2006

Tribunalul Iaşi prin sentinţa penală nr.315 din 10 mai 2006 a condamnat pe inculpatul C.Gh., aflat în Penitenciarul Iaşi, la următoarele pedepse:

- 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b, c, e –  pedeapsă complementară pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1 şi alin.2 ind.1 lit. c Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal;

- 20 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b, c şi e Cod penal ca pedeapsă complementară  pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzute de art.174, 176 lit. d Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal.

În baza art.33 lit. a, art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare pe care a sporit-o cu 2 (doi) ani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 22  ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b, c, e Cod penal.

A aplicat inculpatului disp.art.71 şi 64 lit.a, b, c, d Cod penal.

În baza art.350 Cod procedură penală a menţinut starea de arest a inculpatului iar în baza disp.art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive la zi începând cu 30.08.2005.

În pronunţarea acestei sentinţe instanţa a reţinut următoarele:

În ziua de 16 iulie 2005, în jurul orelor 1700, inculpatul aflat în stare de ebrietate, s-a deplasat la locuinţa surorii sale U.M. pe care o mai ajuta ocazional, la treburile gospodăreşti.

Negăsind pe nimeni acasă, inculpatul a mers la socrii acesteia, care deţin o altă casă în aceeaşi curte.  Fără a striga la uşă, inculpatul a deschis uşa, ce nu era asigurată cu cheia, a pătruns în interiorul casei şi a intrat în camera în care ştia că familia U. ţinea banii.

Inculpatul  s-a îndreptat spre masa din cameră şi de sub faţa de masă a sustras suma de 1.400.000 lei vechi. În timp ce număra banii sustraşi, inculpatul a fost surprins de victima U.M. care i-a pus mâna pe umăr. În acel moment, inculpatul s-a întors a prins-o pe victimă cu mâna de gât şi a strâns-o puternic, după care a îmbrâncit-o peste o ladă de lemn. Întrucât inculpatul scăpase din mână banii, aceasta s-a aplecat pentru a-i strânge de pe jos, moment în care a observat că victima încerca să se ridice în picioare. Inculpatul a prins-o din nou cu mâna de gât, a izbit-o de uşă, după care victima a căzut la pământ şi s-a lovit puternic cu capul de duşumeaua încăperii.

După consumarea acestei agresiuni, inculpatul a părăsit locuinţa luând cu el banii sustraşi. La plecare a fost observat de vecinii victimei, respectiv de familia D. Inculpatul a cerut de la D.I. o ţigară după care şi-a continuat drumul spre casă.

În aceeaşi zi, inculpatul a părăsit localitatea fiind depistat de lucrătorii de poliţie în comuna Vedea, jud. Argeş unde lucra ca ziler.

Din raportul de necropsie rezultă că moartea victimei U.M. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei acute  consecutive unei sugrumări. Pe corpul victimei s-au constatat echimoze ce s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente.

În cauză s-a procedat la reconstituirea faptei inculpatului indicând locul şi modul în care a sustras banii şi a suprimat viaţa numitei U.M.

În drept, faptele reţinute şi descrise anterior, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, prevăzută de art.174-176 lit. d Cod penal şi respectiv 211 alin.1 şi 21 lit. c Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a, 34lit.b şi 37 lit. b Cod penal.

Sentinţa astfel  pronunţată a fost apelată de inculpatul C.Gh., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A susţinut că încadrarea juridică este greşită întrucât fapta inculpatului se încadrează juridic în infracţiunea de „tâlhărie” urmată de moartea victimei, faptă prevăzută de art.211 alin.3 Cod penal.

A arătat, că nu a avut intenţia de a ucide victima, ci de a lua o sumă de bani ce considera că-i aparţin, dar fiind surprins a îmbrâncit-o părăsind locul faptei.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că respectiva critică este nefondată.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţa fondului, este corectă fiind rezultatul coroborării tuturor probelor administrate în cauză.

Astfel, s-a dovedit fără dubii că inculpatul, în data de 16 iulie 2005, în jurul orelor 1700 după ce consumase băuturi alcoolice, a mers la locuinţa numiţilor U.N. şi U.M.

Fără a avea consimţământul acestora a deschis uşa imobilului care nu era încuiată a pătruns în interior, şi cunoscând locul unde victima îşi ţinea banii s-a îndreptat spre masa din camera respectivă, iar de sub faţa de masă a sustras suma de 1.400.000 lei ROL.

A fost surprins de victima U.M. în timp ce-şi număra banii situaţie în care inculpatul a ripostat.

A prins-o cu mâna dreaptă de gât, a strâns-o puternic după care a îmbrâncit-o peste o ladă din lemn.

Întrucât îi căzuse pe jos banii sustraşi şi s-a aplecat pentru a-i lua, a observat că victima U.M. încerca să se ridice în picioare. Astfel, a prins-o din nou de gât cu mâna, a izbit-o de uşă, iar aceasta a căzut pe spate lovindu-se de duşumea, situaţie în care inculpatul a părăsit în grabă locuinţa.

Din raportul de necropsie medico-legală, nr.1074/2005 rezultă că moartea victimei – în vârstă de 73 ani – a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute consecutive unei sugrumări, aspect evidenţiat şi în planşa fotografică – foto nr.2, fila 15, dosar urmărire penală.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, se cere, pe de o parte, realizarea raportului de cauzalitate între fapta de tâlhărie şi moartea victimei, iar pe de altă parte, ca inculpatul care a acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte fapta de tâlhărie să fie totodată în culpă faţă de producerea rezultatului mai grav.

Or, probele dosarului atestă faptul că inculpatul a produs cu intenţie moartea victimei, pe care a sugrumat-o conducând astfel la o insuficienţă respiratorie acută şi ulterior la deces.

Prin urmare, reţinând că victima a fost ucisă cu intenţie (art.176 lit.d Cod penal) nu se poate reţine în acelaşi timp că moartea acesteia s-a produs şi din culpă (art.211 alin.3 Cod penal) astfel că activitatea infracţională a fost corect încadrată juridic, neexistând temeiuri privind schimbarea  acesteia aşa după cum a solicitat inculpatul.