Caracterul devolutiv al căi de atac a apelului. Stabilirea cadrului procesual dedus judecăţii şi a căii de atac ţinând cont de efectele Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Caracterul devolutiv al căi de atac a apelului. Stabilirea cadrului procesual dedus judecăţii şi a căii de atac ţinând cont de efectele Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

-Cod procedură civilă, art. 129, art. 282 ind. 1 şi art. 312 alin. 3

-Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Competenţa materială de soluţionare a unei acţiuni patrimoniale şi stabilirea căii de atac, în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată. Incidenţa textului art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă.

 Omisiunea instanţei de a analiza toate capetele de cerere şi de a se pronunţa asupra acestora.

Prin Decizia 10/22 noiembrie 2011Tribunalul Specializat Mureş a admis apelul declarat de reclamantele M.M. şi M.L.D. împotriva Sentinţei 4772/14 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, în dosarul 10.697/320/2009, a modificat parţial hotărârea atacată în sensul că a admis  acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA Târgu Mureş şi a obligat societatea pârâtă să încheie cu reclamantele contracte individuale ca şi consumatori individuali de apă rece, condiţionat de îndeplinirea prealabilă de către reclamante a condiţiilor tehnice impuse de art. 30 alin. 7 din Legea 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, Instanţa a menţinut soluţia de respingere a acţiunii în ce priveşte capătul de cerere referitor la încheierea contractelor individuale pentru serviciile de canalizare.

Instanţa de apel a precizat în considerente că nu găseşte necesar să ridice problema necompetenţei materiale a instanţei  de fond dat fiind caracterul neevaluabil în bani al obiectului litigiului în raport de dispoziţiile art.2 pct.1 lit.”a” Cod procedură civilă în vigoare la data sesizării şi judecării cauzei şi care ar fi atras atunci competenţa Tribunalului în primă instanţă având în vedere şi introducerea art.1591 Cod procedură civilă prin Legea 202/2010.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, a reţinut că instanţa de fond a concluzionat în mod eronat că nu ar fi îndeplinite condiţiile legale în privinţa celor două reclamante, confundând condiţiile tehnice prealabile încheierii contractului de furnizare a apei reci cu consumatori individuali (persoane fizice) şi condiţiile legale care trebuie să se suprapună celor tehnice.

A constatat astfel existenţa cadrului legal pentru încheierea contractului art.30 alin. 7 din Legea 241/2006, acceptată şi de A.N.R.S.C.U.P., dreptul subiectiv fiind recunoscut reclamantelor, pârâta având obligaţia corelativă de a încheia contracte de furnizare apă rece individuale în momentul în care reclamantele vor îndeplini condiţiile tehnice.

În privinţa capătului de cerere referitor la serviciul de canalizare/salubrizare, s-a reţinut imposibilitatea punerii în aplicare a unor astfel de instalaţii.

Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs de reclamante şi pârâtă, reclamantele solicitând casarea şi admiterea acţiunii aşa cum au formulat-o, adică încheierea contractelor individuale de furnizare a apei potabile şi a serviciilor de canalizare, daune morale şi materiale pentru perioada în care a fost sistată integral furnizarea apei potabile şi a  furturilor masive de apă de-a lungul anilor.

Recurentele reclamante au subliniat că cele două aspecte, furnizarea apei reci şi serviciile de canalizare, nu puteau fi disociate din moment ce Legile 51/2006 şi 241/2006 prevăd acest lucru, citând şi denumirea contractului nr.207322/01.03.2006, „de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare”.

S-a invocat şi faptul că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra petitului referitor la plata daunelor morale şi materiale în cuantum de 5000 lei solicitat în primă instanţă şi apel, precum şi că Încheierea de şedinţă din 15.11.2011 nu a fost consemnată ca făcând parte integrantă din sentinţă.

Pârâta recurentă SC C.A. SA Târgu Mureş a solicitat modificarea în parte a Deciziei 10/A/2011 în sensul completării ei cu lit.”a” a art.30 alin.7 din Legea 241/2006 deoarece contorul de branşament este singurul aparat de măsurare a volumului de apă, potrivit definiţiei date de art.3 lit.”v” din Legea 241/2006, în speţă aplicându-se art.30 alin.,7 lit.”a” pentru că în cazul blocului în care domiciliază reclamantele , există distribuţie interioară verticală.

În întâmpinare la recursul reclamantelor, pârâta a invocat în esenţă aceleaşi argumente pentru menţinerea aplicabilităţii art. 30 ali. 7 lit.”a2 din Legea 241/2006.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art.3041 Cod procedură civilă instanţa constată că recursurile sunt fondate dar pentru alte aspecte decât cele care vizează fondul cauzei.

Acţiunea reclamantelor M.M. şi M.L.D. a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 12 octombrie 2009 şi avea ca obiect obligarea pârâtei la încheierea contractelor individuale de furnizare a apei reci şi a serviciilor de canalizare şi daune morale şi materiale pentru debranşarea abuzivă pe o perioadă de 7 zile.

Prin sentinţa civilă 4772/14 mai 2010, Judecătoria Târgu Mureş a respins cererea reclamantelor şi, în pofida faptului că nu era vorba despre o acţiune neevaluabilă în bani, deoarece petitul de obligare la încheiere contract are conţinut economic, poate fi cuantificat şi al doilea petit  priveşte daune morale şi materiale precizate la suma de câte 5000 lei, a omis aplicarea art.2821 Cod procedură civilă indicând calea de atac a apelului. La data la care a fost sesizată şi s-a pronunţat, instanţa de fond, în situaţia in care ar fi fost vorba despre o acţiune cu obiect neevaluabil în bani, ar fi fost incidente prevederile art.2 alin.1 pct.1 lit. „a” Cod procedură civilă iar dacă ar fi fost competentă în funcţie de valoarea obiectului acţiunii, cuantumul valoric ar fi implicat analiza incidenţei art.2821 Cod procedură civilă pentru stabilirea căii de atac.

Reclamantele au atacat cu apel sentinţa pronunţată de judecătorie la 25 mai 2010 iar Tribunalul Mureş – Secţia civilă şi-a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Comercial Mureş, considerând aplicabile prevederile artr.1, art.4 şi 56 Cod comercial, prin Decizia 126/14 aprilie 2011.

Tribunalul Specializat Mureş a soluţionat cauza în calea de atac a apelului, fără a pune în discuţie o eventuală recalificare a căii de atac şi, admiţând apelul a modificat parţial sentinţa, admiţând în parte acţiunea reclamantelor, fără însă a se pronunţa asupra petitului de daune morale şi materiale , petit de sine stătător, cuantificat la suma de câte 5000 lei pentru fiecare reclamantă şi motivat de sistările pretins a fi ilegale, de furnizare a apei potabile şi de pierderile masive de apă plătită de-a lungul anilor”.

Chiar dacă prin incidenţa prevederilor art.1591 Cod procedură civilă necompetenţa materială nu mai putea fi invocată decât în faţa primei instanţe, nemaiputându-se invoca în calea de atac, instanţa de apel a avut în vedere, analizând acest aspect, strict „obligaţia de a face” şi a reţinut caracterul neevaluabil în bani al obiectului litigiului dedus judecăţii, făcând astfel o greşită interpretare a legii, deoarece faţă de Decizia 32/2008 a Î.C.C.J pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, trebuia să analizeze în cadrul devolutiv al căii de atac a apelului şi să stabilească cadrul procesual dedus judecăţii şi calea de atac legală. Pentru stabilirea caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani, aşa cum rezultă şi din considerentele Deciziei 32/2008 a Î.C.C.J., acţiunile patrimoniale sunt cele cu un conţinut economic iar cele extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului; ori de câte ori se tinde spre protejarea unui drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară.

În cazul dedus judecăţii, fiind vorba despre o acţiune patrimonială, valoarea obiectului cererii determină competenţa materială şi căile de atac. Instanţa de apel, analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a ignorat natura patrimonială a litigiului dedus judecăţii şi implicit caracterul evaluabil în bani, a soluţionat ca instanţă de apel o hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie fără a verifica dacă hotărârea este susceptibilă de calea de atac a apelului sau a recursului şi schimbând hotărârea primei instanţe în considerarea caracterului devolutiv al apelului, a omis a se pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere, ceea ce echivalează practic cu o necercetare a fondului cauzei.

În contextul celor arătate, devine incident motivul de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art.312 alin.3 Cod procedură civilă, pentru ca Tribunalul Specializat Mureş să analizeze calea de atac exercitată împotriva Sentinţei 4742/14 mai 2010 prin incidenţa textului art.2812 Cod procedură civilă deoarece obiectul cererii dedus judecăţii nu poate fi considerat neevaluabil ci poate fi cuantificat patrimonial.

Domenii speta

Spete similare