Anulare certificat moştenitor. Lipsă calitate procesuală activă. Neacceptarea moştenirii în termenul de prescripţie prevăzut de art. 700 Cod civil.

Prin sentinţa 4722/17.06.2013, Judecătoria Bacău a respins excepţia litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu ca rămasă fără obiect, a respins excepţia lipsei calităţii active şi excepţia lipsei de interes ca nefondată, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.M.D. în contradictoriu cu pârâţii P.M., P.M.G., a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 21/15.09.2011 după def. P.I., emis de BNP T.O. în dosarul notarial nr. 24/2011 şi comunicarea către BNP T.O. a unei copii de pe prezenta hotărâre, rămasă definitivă şi irevocabilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

„Analizând cu prioritate excepţiile lipsei calităţii procesual active şi a lipsei de interes, invocate de pârâta P.M., instanţa constată că aceasta nu sunt incidente în cauză, pentru următoarele motive:

La data de 15.09.2011 a fost emis de către BNP T.E.O. certificatul de moştenitor nr. 21/15.09.2011, ataşat la dosar la fila 79,  prin care se constata că de pe urma defunctului P.I., decedat la data de 23.06.2011, au rămas ca moştenitori pârâţii P.M.-în calitate de soţie supravieţuitoare şi P.M.G.- în calitate de fiu, nefiind renunţători sau străini de succesiune.

Din cuprinsul sentinţei civile nr. 2533/1968 a Judecătoriei Bacău pronunţata in dosarul nr. 3474/1968 şi a certificatului de naştere al reclamantului(fl.9-10 ds.), rezultă că def. P.I. este tatăl reclamantului P.M.D. născut la data de 27.03.1968.

Potrivit declaraţiei autentificata sub nr. 100/2.02.2012 (fl. 11 ds.), reclamantul a acceptat succesiunea după def. P.I. la data de 2.02.2012, deci după expirarea termenul de opţiune succesorală ce s-a împlinit la data de 23.12.2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, in vigoare la 15.09.2011  ,, (1) cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Astfel, faptul că reclamantul nu a acceptat moştenirea în termenul de opţiune succesorala de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, nu conduce la lipsa calităţii sale procesual active sau a lipsei de interes în promovarea acţiunii, ci sunt aspecte ce trebuiesc analizate pe fondul pricinii, instanţa urmând a analiza dacă acceptarea după împlinirea termenului este în măsură să-i confere reclamantului vocaţie utilă la moştenire.

Fata de aceste considerente, instanţa urmează să respingă excepţiile lipsei calităţii procesual active al reclamantului şi a lipsei de interes, invocate de pârâta P.M..

Excepţia litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu urmează, de asemenea să fie respinsă motivat de faptul că, acesta s-a judecat in contradictoriu cu toţi moştenitorii defunctului P.I.. Astfel cum rezultă din cererea introductivă, reclamantul a arătat că înţelege să se judece şi cu fiul  pârâtei, insă, necunoscându-l, l-a indicat după ce la dosar a fost înaintată o copie a certificatul de moştenitor nr. 21/15.09.2011 de către BNP T.E.O.

Pe fondul acţiunii, din susţinerile părţilor şi probatoriul administrat, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză si interogatoriul părţilor, rezultă că reclamantul nu a ţinut legătura cu defunctul, că familia acestuia nu cunoştea de existenţa sa, precum şi că reclamantul a aflat de decesul tatălui său in luna octombrie 2011, dar efectiv a intrat în posesia unui certificat de deces la sfârşitul lunii ianuarie 2012.

În drept, reţine că în cazul moştenirii legale, transmiterea patrimoniului succesoral se realizează din momentul deschiderii succesiunii, însă nimeni nu e obligat a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine, conform art. 686 C.civ.

Succesibilul are dreptul de opţiune succesorală, în sensul acceptării sau renunţării la moştenire, în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, potrivit art. 700 C.civ.

Termenul de exercitare a opţiunii succesorale trebuie considerat a fi un caz de prescripţie a dreptului la acţiune, iar nu de prescripţie a dreptului material. Astfel, acest termen este susceptibil de întrerupere, suspendare şi repunere in termen, fiindu-i aplicabile regulile care guvernează materia prescripţiei extinctive.

Potrivit art. 700 alin 2 din C.civ, „în cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea”.

În speţă,  având în vedere că acceptarea moştenirii s-a produs în termenul de o lună de la data când reclamantul a intrat în posesia certificatului de deces, iar acesta a făcut dovada că împrejurările ce l-au împiedicat să-şi exercite dreptul de opţiune sunt întemeiate şi de neînlăturat, instanţa constată că reclamantul are vocaţie utilă la moştenirea după defunctul P.I.

Cum în certificatul de moştenitor a cărui anulare se solicită, nu a fost cuprins şi reclamantul în calitate de fiu al defunctului, instanţa constată certificatul de moştenitor este lovit de nulitate absolută.

Potrivit dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995  ,,  (3) În cazul anulării certificatului de moştenitor total sau parţial, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătoreşti definitive. În acest scop, instanţele judecătoreşti au obligaţia să trimită la biroul notarului public competent în soluţionarea cauzei o copie de pe hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, dacă acesta a fost cerut în timpul judecăţii.”

În temeiul art. 88 din Legea nr. 36/1995, instanţa va dispune admiterea acţiunii şi va dispune anularea certificatului de moştenitor nr. 21/15.09.2011.”

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii au formulat în termen legal recurs, motivat prin cererea de recurs şi legal timbrat.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

1.Sentinţa civilă recurată nu este motivată, cu respectarea art. 261, al. 1 pct. 5 c.pr.civ., nefiind reţinută motivat situaţia de fapt şi nefiind analizate probele administrate, aspect de natură să încalce şi dispoziţiile art. 6 din CEDO.

De-asemenea, în cuprinsul sentinţei atacate există aspecte reţinute de instanţă, care nu sunt clar motivate şi care dau naştere  la interpretări, creând confuzie. Astfel, instanţa aminteşte de motive întemeiate de înlăturat care l-au împiedicat pe reclamant să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală, fără a le enumera şi fără ca acestea să rezulte din motivare.

2. Prin sentinţa civilă recurată, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul nu a cerut prelungirea termenului de opţiune succesorală, însă instanţa a reţinut în motivare dispoziţiile art. 700, al. 2 c.civ., fără a pune în discuţia părţilor acest aspect. Singura solicitare a reclamantului a fost în sensul de se constata că termenul de prescripţie curge din octombrie 2011, când a aflat de decesul defunctului. Reclamantul ar fi putut fi repus în termenul de prescripţie, dacă ar fi făcut o cerere de repunere în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie, însă nu a cerut niciodată acest lucru.

3. Sentinţa atacată nu este temeinică

Astfel, prescripţia dreptului de opţiune succesorală curge de la data deschiderii moştenirii faţă de toţi succesibili, indiferent dacă vocaţia lor este concretă sau eventuală, în speţă acest drept fiind prescris la data de 24.12.2011, iar pârâtul şi-a concretizat intenţia de a moşteni abia la data de 02.12.2012.

Succesibilul poate fi repus în termenul de prescripţie de către instanţa judecătorească, dacă se constată ca temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit,cu condiţia sa fi cerut repunerea în termen în termen de o lună de la încetarea acestor cauze. Recurenţii arată că instanţa de fond a reţinut că există astfel de cauze dar nu le nominalizează, iar problema repunerii în termenul de prescripţie a fost creată artificial deoarece la momentul la care a aflat de deces, potrivit recunoaşterii reclamantului, acesta se afla în termenul de opţiune.

Întrucât dreptul de opţiune nu a fost exercitat în termen, mai arată recurentul, se stinge ex lege atât acest drept cât şi titlul de moştenitor.

Se solicită modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii, iar în subsidiar, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 şi 3041 c.pr.civ.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare, însă au fost reprezentaţi de avocat care a solicitat respingerea apelului ca nefundat.

La termenul de judecată din 09.12.2013, instanţa a calificat calea de atac promovată în cauză ca fiind apelul.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul apreciază că apelul este fondat, pentru considerentele ce succed.

În ceea ce priveşte nemotivarea sentinţei apelate, instanţa reţine pe de o parte, faţă de calificarea căii de atac, că art. 304, pct. 7 c.pr.civ., nu este incident în cauză  (şi oricum ar fi determinat reţinerea cauzei spre rejudecare, fiind un caz de modificare a sentinţei recurate şi nu casarea cu trimitere spre rejudecare). Pe de altă parte, în cauză de faţă, acest motiv de apel nu subzistă, neputând conduce la anularea sentinţei apelate, pe considerentul că instanţa nu a analizat fondul, deoarece motivarea nu lipseşte în totalitate, ci este o motivare deficitară, care conduce la netemeinicia sentinţei apelate.

În acest sens, cel de-al treilea motiv de apel apare ca fondat.

Potrivit art. 700, al. 1 c.civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni ce curge de la data deschiderii succesiunii, respectiv a decesului celui a cărui succesiune se dezbate.

Întrucât legea nu prevede nicio excepţie, având aplicabilitate generală, astfel cum a arătat şi apelantul, în cauză, în raport de data decesului defunctului P.I. (23.06.2011), termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală s-a împlinit la data de 23.12.2011.

Or, din declaraţia autentificată sub nr. 100/02.02.2012 rezultă  că reclamantul a acceptat succesiunea după expirarea acestui termen, aspect pe care l-a reţinut şi prima instanţă, sens în care se poate spune că prima instanţă nu a avut în vedere solicitarea reclamantului, reiterată şi în apel, de a se considera că termenul curge de la data la care a aflat de deces (octombrie 2011) şi de a aprecia, astfel, că acceptarea din 02.02.2012 a avut loc în termen şi care, faţă de considerentele de mai sus, nu poate fi primită.

În pofida acestei constatări, motivarea ulterioară a instanţei este confuză şi contradictorie.

Astfel, deşi este adevărat că reclamantul are o vocaţie eventuală la moştenire, ce derivă din calitatea de fiu al defunctului, această vocaţie devine utilă doar prin acceptarea în mod legal, în termen, a succesiunii.

Împrejurarea că, din cauze temeinic justificate, actul de opţiune succesorală nu a putut fi efectuat în cadrul termenului prevăzut de lege, poate conduce la repunerea în termenul de prescripţie, dacă o astfel de cerere este adresată instanţei judecătoreşti, în termen de o lună de la încetarea pretinselor cauze care au dus la depăşirea termenului de prescripţie, instanţa urmând să aprecieze motivat temeinicia întârzierii, conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

În cauză nu s-a făcut o astfel de cerere de către reclamant, cu menţiunea că, chiar dacă ar fost inserată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta ar fi fost tardivă.

Astfel, deşi  reclamantul a aflat de deces, potrivit propriei sale recunoaşteri,  în luna octombrie 2011, iar această dată se plasează înăuntrul termenului de prescripţie, este adevărat că, doar la momentul la care a intrat în posesia certificatului de deces (ianuarie 2012), reclamantul putea în mod real să facă declaraţia de acceptare notarială, deoarece notarul nu putea autentifica declaraţia de acceptare fără a fi dovedit decesul lui de cujus, şi că, în intervalul octombrie 2011-23.12.2011, o cerere de repunere în termen ar fi fost lipsită de interes. Cu toate acestea, apreciind că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada decesului şi în faţa instanţei de judecată, momentul intrării în posesia acestui certificat, în ianuarie 2012, apare a fi şi momentul la care au încetat cauzele care l-au împiedicat pe reclamant să efectueze actul de opţiune succesorală. Ca atare, cererea de repunere în termen trebuia formulată şi adresată instanţei cel mai târziu în luna februarie 2012, independent de momentul la care reclamantul a aflat că s-a dezbătut succesiunea, deoarece reclamantul ar fi trebuit să ştie, neputând fi invocată necunoaşterea legii (eroarea de drept), că acceptarea succesiunii în faţa notarului, după expirarea termenului de prescripţie succesorală, nu poate nici un efect, dacă nu s-a admis de către instanţă cererea de repunere în termen.

Deşi reclamantul nu a făcut o cerere de repunere în termen, chiar tardivă, prima instanţă, în motivare, reţine dispoziţiile art. 700, al.2 C.civ., care vizează posibilitatea prelungirii de către instanţă a termenului de opţiune succesorală şi care au fost considerate în mod unanim în doctrină şi în practica judiciară ca fiind abrogate implicit după adoptarea Decretului-lege nr. 167/1958. Cu toate acestea, chiar făcând abstracţie de acest aspect, acest text de lege a fost aplicat în mod greşit, deoarece prelungirea termenului prevăzut de art. 700, al. 1 c.civ. este guvernată de principiul disponibilităţii, fiind necesară învestirea instanţei de către moştenitor cu o cerere în acest sens.

Or, prima instanţă, fără a fi învestită, constată că acceptarea a avut loc în termen de o lună de la data la care reclamantul a intrat în posesia certificatului de deces, că împrejurările care la-u împiedicat să accepte peste termen sunt de neînlăturat şi, ca atare, are vocaţie utilă la succesiune, cu consecinţa anulării certificatului de moştenitor în care nu figurează în această calitate. Raţionamentul primei instanţe este fundamental greşit, deoarece inversează ordinea logică, din punct de vedere cronologic, a operaţiunilor juridice pe care presupune atât art. 700., al. 2 c.civ, cât şi art. 19 din Decretul nr. 167/1958). Astfel, în aplicarea art. 700, al. 2 c.civ., actul de opţiune succesorală poate avea loc doar după ce instanţa prelungeşte termenul de prescripţie, ca urmare a constatării temeiniciei motivelor invocate de moştenitor, printr-o cerere expresă, deci nu poate fi anterior, cronologie valabilă şi pentru instituţia repunerii în termen, prevăzută de Decretul-lege nr. 167/1958. Instanţa nu poate valida ulterior o acceptare făcută cu depăşirea termenului de prescripţie.

În lumina celor expuse mai sus, motivul de apel invocat, în sensul că prima instanţă a dat mai mult decât i s-a cerut (încălcarea implicită a  principiului disponibilităţii) apare a fi fondat.

În concluzie, tribunalul reţine că, în lipsa formulării în termen şi admiterii exprese a unei cereri de repunere în termenul de prescripţie formulată de către reclamant, acceptarea  notarială a succesiunii după defunctul P.I., făcută după expirarea termenului de 6 luni, nu este de natură să-i confere acestuia vocaţie utilă la succesiunea defunctului, astfel încât reclamantul, fiind străin de moştenire, nu are calitate de moştenitor, calitate care îi conferă şi calitate procesuală activă în prezenta cauză şi care îi justifică şi interesul în cererea de a se constatata nulitatea absolută a certificatul de moştenitor, în cauza de faţă de cele două condiţii de exercitare a acţiunii civile fiind strâns legate.

Ca atare, prima instanţa a respins în mod greşit cele două excepţii, cu menţiunea că raţionamentul instanţei potrivit căruia „faptul că reclamantul nu a acceptat moştenirea în termenul de opţiune succesorala de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, nu conduce la lipsa calităţii sale procesual active sau a lipsei de interes în promovarea acţiunii, ci sunt aspecte ce trebuiesc analizate pe fondul pricinii, instanţa urmând a analiza dacă acceptarea după împlinirea termenului este în măsură să-i confere reclamantului vocaţie utilă la moştenire.”, este de-asemenea greşit, deoarece constatarea vocaţiei utile este de natură să-i confere reclamantului calitate procesuală activă,  astfel încât chiar şi o soluţie de respingere a excepţiilor trebuia dată după analizarea fondului pricinii.

 Instanţa mai reţine că argumentaţia intimatului-reclamant din cadrul concluziilor formulate în apel, în sensul că în cadrul prezentei cauze nu se poate analiza acceptarea sau nu în termen a succesiunii, ci doar în cadrul unei acţiuni de partaj succesoral este lipsită de suport juridic, deoarece în ambele cauze calitatea procesuală activă este conferită de calitatea de moştenitor a reclamantului.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa va admite apelul, va schimba în tot sentinţa apelată, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi va respinge ca atare acţiunea, apreciind ca inutil a se mai pronunţa asupra excepţiei lipsei de interes.

Domenii speta

Spete similare