JUDECĂTORIA MANGALIA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 652/C DIN DATA DE 20.03.2008
Partaj bunuri comune. Datorii comune ale soţilor.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia reclamanta I.I. l-a chemat în judecată pe pârâtul I.V. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa şi pe calea ordonanţei preşedinţiale, să dispună partajarea bunurilor mobile şi a obligaţiilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei, în cote egale de 50 0/0 fiecare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 807/C din 13.04.2007 a Judecătoriei Mangalia, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi. În timpul căsătoriei, acestea au achiziţionat împreună un singur bun mobil, respectiv un autoturism în valoare de 7.000 de euro, şi au contractat un credit la Banca X în sumă de 22.000 de lei.
Reclamanta a mai arătat că este de acord cu atribuirea bunului mobil către pârât şi cu obligarea acestuia la plata unei sulte corespunzătoare cotei sale şi că, dat fiind că suma de 22.000 de lei reprezintă o obligaţie comună, solicită obligarea pârâtului la plata unei cote de 1/2 din rata lunară stabilită de B.X.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Codul familiei şi ale art. 581 din Codul de procedură civilă.
Cererii i-au fost anexate, în copie, fişă fiscală, factura nr. 0304543 din 16.11.2004, actul de identitate al reclamantei, extras de cont şi contractul de credit.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii în privinţa primului capăt de cerere şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată întrucât singurul bun mobil dobândit în timpul căsătoriei, autoturismul, a fost vândut tot în timpul căsătoriei, împreună cu reclamanta, iar banii obţinuţi din vânzare au fost cheltuiţi de ambele părţi.
La termenul de judecată din 22.06.2007, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de modificare a acţiunii introductive, solicitând judecarea cauzei potrivit dreptului comun şi nu pe calea ordonanţei preşedinţiale, cerere pe care instanţa, pentru motivele arătate în practicaua încheierii de şedinţă de la acel termen, a admis-o.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului, a probei testimoniale şi a probei cu expertiza tehnică mobiliară, iar instanţa a admis proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba cu martori, apreciind că acestea sunt pertinente şi utile, însă a prorogat pronunţarea asupra probei cu expertiza tehnică mobiliară după administrarea celorlalte probe şi după stabilirea masei partajabile pentru a se putea verifica pertinenţa acesteia.
Pentru administrarea probei cu înscrisuri, reclamanta a mai depus la dosarul cauzei, în copie, extrase de cont eliberate de B.X şi sentinţa civilă nr. 807/C din 13.04.2007 a Judecătoriei Mangalia.
În combaterea acţiunii, pârâtul a propus proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonială, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost încuviinţate de instanţă, iar pentru administrarea probei cu înscrisuri a depus la dosarul cauzei, în copie, factura fiscală nr. 5473780 din 13.08.2006.
Instanţa a administrat proba cu interogatoriile părţilor şi după punerea în discuţia părţilor, a luat acestora declaraţii în conformitate cu dispoziţiile art. 6733 din Codul de procedură civilă, pentru a lămuri aspecte cu privire la achiziţionarea autoturismului, folosinţa acestuia şi locul unde se află în prezent, precum şi aspecte legate de întreaga masă partajabilă, şi a procedat la audierea martorilor.Întrucât părţile nu s-au învoit asupra masei bunurilor comune şi a valorii acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 6735 şi ale art. 6736 din Codul de procedură civilă, instanţa s-a pronunţat prin încheiere interlocutorie motivată asupra acestor aspecte.
Astfel, prin încheiere, instanţa a admis în principiu şi în parte cererea de partaj, a constatat că masa partajabilă se compune din suma de 7.000 de lei, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 13.08.2006, şi datoria comună de 30.247 de lei, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind includerea în masa partajabilă a autoturismului şi a constatat că părţile au avut o contribuţie de 1/2 fiecare la dobândirea masei partajabile.
Totodată, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza contabilă având ca obiectiv actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 7.000 de lei, începând cu data de 13.08.2006 până la data efectuării expertizei, şi a respins ca neconcludentă proba cu expertiza merceologică.
S-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă.
Procedând la sistarea stării de codevălmăşie, instanţa constată că, aşa cum a reţinut motivat prin încheierea de admitere în principiu, masa partajabilă se compune din suma de 7.682,5 lei (ce reprezintă preţul de vânzare al autoturismului– 7.000 de lei, actualizat cu indicele de inflaţie începând cu data de 13.08.2006 şi până la data efectuării expertizei contabile) şi datoria comună de 30.247 de lei, care cuprinde valoarea debitului, dobânda la acesta pe perioada de creditare şi comisionul în sumă de 550 de lei.
În ceea ce priveşte suma obţinută de părţi din vânzarea maşinii, tot astfel cum a arătat în încheierea de admitere în principiu, instanţa constată că reclamanta nu a beneficiat în niciun fel de suma obţinută din vânzare, iar pârâtul nu a dovedit că a utilizat această sumă pentru acoperirea unor datorii comune, motiv pentru care va reţine că suma de 7.682,5 lei a fost folosită de pârât în folosul său exclusiv.
Or, în aceste condiţii şi ţinând seama de cota de contribuţie la dobândirea bunurilor comune recunoscută fiecăreia dintre părţi, instanţa îl va obliga pe pârât să achite reclamantei jumătate din suma încasată de el cu titlu de preţ al autoturismului vândut (actualizată cu rata inflaţiei), respectiv 3.841,25 lei.
Cât priveşte datoria comună de 30.247 de lei, aceasta a fost contractată de părţi în baza contractului de credit încheiat cu B.X, în cuprinsul căruia s-a menţionat că reclamanta I.I. are calitatea de client, iar pârâtul I.V. are calitatea de garant.
Totodată, s-a stipulat că rambursarea ratelor lunare se va face prin debitarea de către bancă, la fiecare scadenţă, a contului curent al clientului – reclamanta I.I., care este şi angajata Băncii, astfel cum reiese din fişa fiscală depusă la dosar.
Pentru perioada aprilie 2006 (când a fost încheiat contractul de credit) şi august 2006 (când a intervenit separaţia în fapt a părţilor), rambursarea ratelor, făcându-se în modalitatea menţionată în contract, a vizat exclusiv sumele de bani obţinute de reclamantă cu titlu de salariu.
Cu toate acestea, instanţa reţine că nu se impune efectuarea unei operaţiuni de regularizare între părţi a sumelor achitate cu titlu de rată lunară în acea perioadă din moment ce, la acea dată, acestea locuiau împreună, veniturile din salarii ale ambilor soţi aveau natura unui bun comun şi ratele achitate lunar de acestea erau componente ale unei datorii comune.
După separarea în fapt a părţilor (intervenită în luna august 2006) şi până la ultima rată scadentă înainte de pronunţarea prezentei hotărâri (luna martie 2008), reclamanta a continuat să achite ratele lunare în aceeaşi modalitate, respectiv prin debitarea contului său curent deschis la B.X.
Înmulţind cuantumul sumei datorate lunar cu titlu de rată contractuală (494,95 lei) cu numărul de luni scurse în această perioadă (19), instanţa reţine că reclamanta a achitat în perioada septembrie 2006 – martie 2008, în temeiul obligaţiei comune asumate de părţi prin contractul de credit, suma totală de 9.404 lei.
Pârâtul a afirmat că, în perioada vizată, i-a înmânat reclamantei în fiecare lună jumătate din cuantumul ratei plătite de aceasta, însă reclamanta a negat contribuţia pârâtului la achitarea ratelor în această perioadă, iar acesta nu a făcut dovada susţinerilor sale cu alte mijloace de probă.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că, în perioada septembrie 2006 – martie 2008, ratele lunare datorate de părţi Băncii x în baza contractului de credit, în sumă totală de 9.404 lei, au fost achitate exclusiv de reclamantă, motiv pentru care îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 4.702 lei reprezentând jumătate din valoarea acestor rate.
Pentru aprilie 2008 – aprilie 2011 (perioada de derulare, în continuare, a contractului de credit), faţă de clauza stipulată în contract conform căreia rambursarea ratelor lunare se va face prin debitarea de către bancă, la fiecare scadenţă, a contului curent al clientului, de modul de achitare până în prezent a ratelor de credit şi de împrejurarea că reclamanta este angajata Băncii X (unitatea bancară care a acordat creditul), instanţa constată că operează prezumţia simplă potrivit căreia achitarea ratelor lunare se va face tot în modalitatea prevăzută în contract.
Pentru aceste motive, dat fiind că datoria contractată de părţi este comună, că instanţa a recunoscut părţilor o cotă de contribuţie egală atât la dobândirea bunurilor, cât şi asumarea obligaţiilor, şi că reclamanta este cea care urmează să achite ratele până la expirarea termenului de rambursare prevăzut în contract, instanţa a obligat pe pârât să plătească acesteia, în perioada aprilie 2008 – aprilie 2011, în ziua de 13 a fiecărei luni (data scadentă a fiecărei rate lunare), suma de 247,48 lei reprezentând jumătate din rata datorată de părţi Băncii X în baza contractului de credit.
Văzând dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură civilă şi faţă de împrejurarea că pârâtul este partea căzută în pretenţii în accepţiunea acestui text de lege, instanţa a obligat pe acesta să plătească reclamantei suma de 720,5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, timbrul judiciar în valoare de 0,5 lei, onorariul pentru efectuarea expertizei contabile în cuantum de 300 de lei şi onorariul apărătorului ales în valoare de 400 de lei.
Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse atât în cuprinsul prezentei hotărâri cât şi al încheierii interlocutorii, instanţa a admis în parte acţiunea, a constatat că masa partajabilă se compune din suma de 7.682,5 lei şi din datoria comună de 30.247 de lei, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind includerea în masa partajabilă a autoturismului şi a constatat că părţile au avut o contribuţie de 1/2 fiecare la dobândirea masei partajabile.
Totodată, instanţa a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 3.841,25 lei reprezentând jumătate din valoarea autoturismului înstrăinat de acesta şi suma de 4.702 lei reprezentând jumătate din valoarea ratelor de credit achitate de reclamantă în perioada septembrie 2006 – martie 2008, a obligat pe pârât să plătească reclamantei, în perioada aprilie 2008 – aprilie 2011, în ziua de 13 a fiecărei luni, suma de 247,48 lei reprezentând jumătate din rata datorată de părţi Băncii X în baza contractului de credit şi a obligat pe pârât să plătească acesteia suma de 720,5 lei cheltuieli de judecată.