Contestaţie la executare

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti sub nr. 1984/270/2012 la data de 12.04.2012 petentul P.M. a chemat în judecată intimatul MUNICIPIUL ONEŞTI, formulând plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare nr. 0002017 din data de 02.04.2012, solicitând anularea acestuia.

În motivare, arată că imobilizarea unui vehicul se dispune şi se efectuează de către poliţia rutieră, neputând fi dispusă de către poliţia locală, anexa la HCL 23/2009 nu prevede blocarea/deblocarea autovehiculelor, ci numai ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea acestora. Susţine că în zona în care a staţionat nu există nici un semn adiţional pentru blocare/deblocare, ci numai indicatorul care reglementează orarul mijloacelor de transport în comun, iar hotărârea de consiliu local menţionată nu prevede ca sancţiune complementară blocarea roţilor. Afirmă că au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 deoarece menţiunile referitoare la ocupaţia şi locul de muncă au fost scrise fără să fi fost întrebat despre acestea, şi consemnate eronat. Afirmă că agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor şi nu a făcut nicio menţiune referitoare la circumstanţele săvârşirii acestora. Susţine că nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii, precum şi buna sa conduită şi lipsa oricăror abateri la regimul circulaţiei.

II. Prin sentinţa civilă nr. 1792 din data de 28 mai 2012 Judecătoria Oneşti a admis plângerea contravenţională şi a anulat procesul-verbal.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin sentinţa civilă nr. 621 din data de 25.07.2011 pronunţată de tribunalul Bacău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 7839/270/2010 s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 4, 6 şi 10 din Anexa la Hotărârea de Consiliu Local Oneşti nr. 23/10.04.2009, soluţie menţinută de Curtea de Apel Bacău prin decizia nr. 111/27.01.2012. A mai reţinut că petentul a fost sancţionat pentru fapta prevăzută de art. 4 alin. 1 şi sancţionată de art.10 din HCL Oneşti nr. 23/2009, dispoziţii constatate ca nelegale prin sentinţa sus-citată, şi a concluzionat că fapta săvârşită de petent nu mai este considerată contravenţie, făcând aplicare art. 12 alin. 1 din OG 2/2001.

III. Împotriva acestei hotărâri intimatul MUNICIPIUL ONEŞTI a declarat recurs solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii plângerii contravenţionale.

În motivarea cererii de recurs recurentul arata ca petentul nu a precizat numele, domiciliul sau reşedinţa intimatului în cerere, fapt ce atrage nulitatea acesteia, în mod inadmisibil instanţa de fond a introdus în cauză municipiul. Afirmă că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că fapta nu mai este considerată contravenţie, deoarece a analizat o sentinţă definitivă şi irevocabilă care a avut ca obiect o excepţie de nelegalitate dintr-un alt dosar, cu alte părţi şi alt obiect, ignorând complet faptul că această sentinţă produce efecte doar între părţile litigante.

IV. Analizând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Critica formulată de recurent în sensul că cererea este informă, fapt ce atrage nulitatea sa, se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ şi nu poate fi reţinută.

Tribunalul reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 33 alin. 1 din OG 2/2001, potrivit cărora „judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei”. Aceste dispoziţii impun instanţei obligaţia ca, în cadrul procedurii plângerii contravenţionale, să dispună citarea organului care a aplicat sancţiunea, astfel încât, în măsura în care partea nu a indicat acest organ în calitate de pârât în cererea introductivă, dar a depus copie a procesului-verbal contestat, citarea organului care a aplicat sancţiunea va fi făcută obligatoriu. Prin urmare, nu poate fi reţinută în cauză sancţiunea nulităţii pentru omisiunea indicării organului care a aplicat sancţiunea în cererea introductivă, atâta timp cât depunerea procesului-verbal contestat permite identificarea şi citarea acestuia.

Critica privind faptul că în mod greşit a dat prevalenţă instanţa unei excepţii de nelegalitate soluţionate în altă cauză se subsumează motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ, vizând pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea legii.

Această critică este întemeiată, întrucât la soluţionarea cauzei instanţa de fond a avut în vedere sentinţa civilă nr. 621 din data de 25.07.2011 pronunţată de tribunalul Bacău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 7839/270/2010 prin care s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 4, 6 şi 10 din Anexa la Hotărârea de Consiliu Local Oneşti nr. 23/10.04.2009, soluţie menţinută de Curtea de Apel Bacău prin decizia nr. 111/27.01.2012, sentinţă depusă la dosar din oficiu.

Prin sentinţa sus-menţionată s-a soluţionat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 4, 6 şi 10 din Anexa la Hotărârea de Consiliu Local Oneşti nr. 23/10.04.2009 invocată de către petentul P.O. în contradictoriu cu intimata SC M.C.T. SRL şi intimatele MUNICIPIUL ONEŞTI; CONSILIUL LOCAL ONEŞTI şi PRIMĂRIA ONEŞTI, în sensul constatării nelegalităţii dispoziţiilor contestate.

Instanţa de fond a pronunţat soluţia recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. 4 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, care prevăd că „în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată”. Aceste dispoziţii consacră un regim particular al excepţiei de nelegalitate, în sensul că admiterea excepţiei şi constatarea nelegalităţii unor dispoziţii legale pe această cale produce efecte doar între părţile din dosarul în care s-a invocat excepţia şi cu privire la instanţa în faţa căreia a fost invocată. Faţă de terţi, actul administrativ constatat nelegal produce în continuare efecte juridice.

Motivând soluţia de admitere a plângerii contravenţionale pe considerentul că nelegalitatea dispoziţiilor ce au stat la baza aplicării sancţiunii a fost constatată într-un alt dosar, cu alte părţi, şi alt obiect, instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. 4 din Legea 554/2004. În măsura în care ar fi considerat că actul administrativ în baza căruia a fost aplicată sancţiunea ar fi fost nelegal, nimic nu împiedica instanţa de fond să pună în discuţia părţilor din oficiu excepţia de nelegalitate în condiţiile art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004 şi să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă în vederea soluţionării acesteia. În lipsa oricărei cereri a părţilor şi fără a fi invocat din oficiu această excepţie, pentru ca efectele actului nelegal să fie înlăturate între părţile litigante, nu se putea înlătura de la aplicare actul administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată în altă cauză.

Dispoziţiile art. 23 din Legea 554/2004 potrivit cărora „Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare” vizează anularea actului administrativ cu caracter normativ în cadrul unei acţiuni în anulare formulate conform art. 8 din acelaşi act normativ, nu constatarea nelegalităţii actului în procedura soluţionării excepţiei de nelegalitate.

Prin urmare, întrucât soluţiile pronunţate de instanţele de contencios administrativ în cauzele având ca obiect excepţii de nelegalitate nu sunt general obligatorii, ci produc efecte doar între părţile litigante şi cu privire la instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia, aceste soluţii nu pot fi avute în vedere în alte cauze, cu alte părţi şi alt obiect decât acelea în care au fost invocate.

Întrucât soluţionând cauza în baza acestei excepţii de nelegalitate instanţa nu a făcut o cercetare a fondului cauzei, respectiv a motivelor de nelegalitate şi netemeinicie a procesului-verbal invocate de petent, tribunalul va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, în baza art. 312 alin. 3 C.proc.civ.

În rejudecare, instanţa de fond va analiza motivele de nelegalitate şi netemeinicie a procesului-verbal în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, având totodată posibilitatea de a invoca şi pune în discuţie din oficiu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor actului administrativ cu caracter normativ în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, în măsura în care consideră că aceste dispoziţii sunt nelegale.

Prezenta decizie este irevocabilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 377 alin. 2 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare