Contestaţie la executare- tardivitate

Sentinţă civilă 1828 din 15.09.2011


 SENTINTA  CIVILA  NR.1828/15.09.2011

 Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele :

 La 23.06.2011 contestatoarea C.G. prin  Primar  a solicitat  în contradictoriu cu intimata DGFP Dolj – A.F.P. , anularea somaţiei nr.16/40/2/2011/6541 şi a titlului executoriu nr. 21336/23.05.2011 emise de intimată  si suspendarea executării obligatiei de plată pînă la solutionarea contestatiei .

A motivat că P.G  a fost amendată în mod nejustificat de A.N.R.M.A.P. cu două amenzi  în cuantum de 70.000 lei fiecare  si desi a contestat la vremea respectivă procesele verbale de amendă ,instanţa a respins plîngerile formulate .

 A mai arătat  că aplicarea  sanctiunilor  pecuniare era prescrisă conform dispozitiilor  prev. de art. 13 din  OG 2/2001 care prevede că termenul de aplicare a sanctiunilor este de 6 luni de la data săvîrsirii faptei ,  respectiv de la data  încheierii actului aditional la contractul de achizitie publică , iar aplicarea sanctiunii la data de 8.09.2010 este  peste termenul prevăzut de lege  de 6 luni de la data săvîrşirii contraventiei, adică în cazul de faţă 15.07.2009 data încheierii unuia din cele două acte aditionale.

În drept a invocat dispoziţiile art.399 şi urm. C.pr.civ.

În cauză s-au depus la dosar somaţia nr.16/40/2/2011/6541, titlul executoriu nr. 21336/23.05.2011, comunicarea privind încetarea procedurii de supraveghere, raport de control ,proces verbal  seria AR nr.0200/08.09.2010, proces verbal seria AR nr.0201/ 07.09.2010 întocmite de A N R M A P, contract de lucrări nr.1682/2009, act aditional nr.1/2009 , act aditional nr . 2/2009 , contract de lucrări  nr .1739/2009, chitanţa privind achitarea taxei judiciare de timbru.

 La 04.07.2011 instanţa a solicitat intimatei să înainteze copia dosarului de executare  .

 La 08.07.2011 intimata DGFP Dolj – Administraţia Finanţelor Publice Băileşti ,

 cu adresa nr.44420 din 07.07.2011, a depus  actele de executare si  întîmpinare  prin care solicita  respingerea  contestatiei ca neîntemeiată , invocînd exceptia  tardivităţii  introducerii acesteia  , întrucît a fost depusă peste termenul legal de15 zile de la data  predării silite a bunului în conformitate cu dispoz. art.173 alin . 1 lit . a din cod. pr. fiscală reglementat prin OG 92/2003.

A arătat că actele de executare  au fost  comunicate contestatoarei conform plicului  în care au fost expediate de DGFP Vîlcea  si confirmată primirea  de către Comuna Galiciuica prin Primar  la 27.05.2011 , de primire semnînd un functionar .

 A mai arătat că  la data de 23.06.2011 a fost depusă  contestatia  împotriva actelor de executare  desi ultima zi în care  se  mai putea declara era 13.06.2011, nefiind astfel  respectat termenul legal  de 15 zile în care se poate face contestatia împotriva actelor de executare .

De asemenea a  arătat că  actiunea  formulată  de C.G.  prin  Primar  nu  a fost motivată în fapt si în drept ,  nefiind invocat niciun  motiv  pentru care aceste acte de executare  ar trebui anulate , desi se sustine desfiinţarea acestora .

 In ceea ce priveste  suspendarea executării obligaţiei de plată , a arătat că această cerere nu este întemeiată în drept  si nu se invocă motivele  care ar putea duce la acordarea unei suspendări , nefiind întrunite  si dovedite  cele trei conditii : urgenţa,măsura ordonată de instanţă  să fie vremelnică si măsura  luată să nu prejudece fondul cauzei .

 In final  a solicitat admiterea exceptiei tardivităţii actiunii iar pe fond respingerea actiunii formulate  ca întemeiată si nemotivată  si mentinerea actelor de executare emise de AFP Băileşti ca fiind legale si temeinice .

 In drept a invocat  dispozitiile  art. 115-118 cod pr. civ  si în baza art. 242 cod .pr. civ a solicitat judecarea  cauzei în lipsă .

 La  data de 04.08.2011  instanţa în temeiul art. 403 alin .1 cod pr. civ a stabilit cuantumul cautiunii  pentru capătul de cerere privind suspendarea executării ,la suma de 14.000 lei , contestatoarea fiind citată cu  mentiunea  de a achita cautiunea.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

La data de 23.05.2011 DGFP Dolj-AFP  a emis titlul executoriu nr.21336 şi somaţia nr.16/40/2/2011/6541 pentru suma de 140.000 Ron reprezentând venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale, datorate de debitoarea C.G.

Analizând excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocată de intimată prin întâmpinare instanţa reţine următoarele:

Din actele depuse la dosar respectiv dovada de comunicare (fila 82) rezultă că, contestatoarea a primit titlul executoriu şi somaţia la data de 27.05.2011 aceasta semnând de primire.

Contestatoarea a formulat contestaţie la executare la Judecătoria Băileşti la data de 23.06.2011.

Potrivit dispoziţiilor art.173 alin.1 din Codul de procedură fiscală contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.

Din actele aflate la dosar instanţa reţine că contestatoarea a luat cunoştinţă de actele de executare pe care le contestă la data de 27.05.2011 şi a formulat contestaţia la data de 26.06.2011, deci după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază ca întemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, motiv pentru care o va admite şi va respinge contestaţia la executare ca tardiv introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite  exceptia tardivităţii  formulării contestatiei la executare .

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea  C.G. prin Primar împotriva somaţiei  nr.16/40/2/2011/6541 şi a titlului executoriu nr. 21336/23.052011

 emise de intimata  Directia Generală  a Finanţelor Publice  a Jud. Dolj – A.F.P.

Sentinţă cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică,azi 15.09.2011.