Penal – Contestaţie la executare – Mandat emis pentru executarea unei pedepse ce fusese anterior executată

Sentinţă penală 200 din 27.09.2011


Penal – Contestaţie la executare – Mandat emis pentru executarea unei pedepse ce fusese anterior executată

Prin Sentinţa nr. 200/27.09.2011 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea NV şi în consecinţă, s.a constatat că pedeapsa aplicată numitei NV prin sentinţa penală 339 din 15 decembrie 2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc modificată parţial sub aspectul laturii civile şi rămasă definitivă sub aspectul laturii penale prin Decizia Penală 122 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava a fost executată în totalitate şi a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 449/2010 din 14.02.2011 şi implicit mandatul european de arestare nr.2 din 10 martie 2011 şi mandatul de urmărire internaţională nr.1 din 24 martie 2011 emise la solicitarea IPJ Suceava şi Parchetului Câmpulung Moldovenesc pe numele condamnatei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în anul 2005, contestatoarea a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare, a fost extrădată în vederea executării pedepsei din Italia la 09 august 2007, a fost încarcerată la Penitenciarul Târguşor, pedeapsa fiind începută ca executare la 09 august 2007 şi urmând să expire executarea la 08 august 2010.

În ianuarie 2008 se admite contestaţia la executare formulată de condamnată şi se deduce din pedeapsa aplicată perioada din condamnata a fost arestată în Italia în vederea extrădării, respectiv mai 2006 – august 2007, astfel încât expirarea pedepsei urma să aibă loc la 18 mai 2009.

La 27 mai 2008 se dispune liberarea condiţionată a condamnatei cu un rest de executat de 356 zile.

Distinct de cele mai sus arătate, în temeiul art.522 ind.1 Cod pr. Penală, coinculpatul SCAD a obţinut rejudecarea după extrădare pentru aceleaşi fapte, context în care instanţa a procedat şi la rejudecarea contestatoarei şi în decembrie 2010 contestatoarea este din nou condamnată pentru aceleaşi fapte prin sentinţa penală 339/15.12.2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc definitivă sub aspectul laturii penale prin dec. pen. 122/14.02.2011 a Curţii de Apel Suceava, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Prin aceiaşi hotărâre se deduce din pedeapsa aplicată perioada executată 17 mai 2006 – 06 august 2007 şi 09 august 2007 – 27 mai 2008; se anulează sentinţa penală nr.80 din 25 februarie 2005 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, mandatele de executare emise în baza acestei sentinţe şi se emite un nou mandat de executare a pedepsei închisorii şi la solicitarea IPJ Suceava şi a Parchetului C-lung.Mold. se emite un mandat european de arestare nr.2/10 martie 2011 şi mandat de urmărire internaţional nr.1/24 martie 2011, pe numele contestatoarei.

Instanţa în raport de cele sus menţionate constată că prin sentinţa penală nr.339 din 15 decembrie 2010, contestatoarea a fost condamnată pentru fapte pentru care suferise o condamnare anterioară şi pe care o şi executase, întrucât la data de 15 decembrie 2010 condamnata – contestatoare executase pedeapsa menţionată în sentinţa penală nr.80 din 2005, fusese liberată condiţionat şi expirase şi data la care se considera executată pedeapsa,  mai 2009, aşa încât potrivit art.461 lit.c Cod penală penală, instanţa a constatat întemeiată contestaţia la executare formulată, a constatat împiedicarea executării potrivit sentinţei pronunţate în anul 2010, context în care a constatat că pedeapsa aplicată numitei NV prin sentinţa penală 339 din 15 decembrie 2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc modificată parţial sub aspectul laturii civile şi rămasă definitivă sub aspectul laturii penale prin Decizia Penală 122 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava a fost executată în totalitate.

În consecinţă, a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 449/2010 din 14.02.2011 şi implicit mandatul european de arestare nr.2 din 10 martie 2011 şi mandatul de urmărire internaţională nr.1 din 24 martie 2011 emise la solicitarea IPJ Suceava şi Parchetului Câmpulung Moldovenesc pe numele condamnatei.