Contestatie la executare. Reprezentarea convenţională a persoanelor juridice

Prin Decizia nr.9/2016 pronunţată de ÎCCJ - referitoare la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 84 alin.1 Cod procedură civilă ce reglementează reprezentarea convenţională a persoanelor juridice, la pct.43 din considerente, instanţa supremă arată că „în măsura în care situaţia concretă din speţă va releva existenţa în cauză a unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţia reprezentării nu mai este guvernată de prevederile art.84 alin.1 Cod procedură civilă, care constituie norma generală în materia reprezentării convenţionale în faţa instanţelor de judecată a persoanei juridice, ci de dispoziţiile speciale ale art.810 din Codul civil, care instituie un caz de reprezentare legală, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia”. O astfel de situaţie se regăseşte şi în cazul unei persoane juridice, care figurează ca administrator chiar în contractul de cesiune a creanţei, astfel că putea introduce inclusiv cererea de executare silită.

Dosar nr. X/315/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA - SECŢIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 252

Şedinţa publică din data de 16 martie 2017

Instanţa compusă din:

Preşedinte : CC

Judecător : CC

Grefier : CC

Pe rol fiind pronunţarea asupra apelului civil declarat de apelanta intimată CC S.a.R.L cu sediul social în  CC, prin reprezentant legal  CC S.R.L cu sediul în CC, împotriva sentinţei civile nr. 1226 din data de 26.X.2016 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. X/315/2016, în contradictoriu cu intimatul contestator CC, CNP  CC cu domiciliul în CC, cu domiciliul în CC,  la  Cabinet de Avocat  CC şi cu intimata S.C.P.E.J CC cu sediul în  CC, având ca obiect contestaţie la executare.

Prezenţa părţilor şi dezbaterile susţinute, au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 09.03.2017, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, în temeiul prevederilor art. 396 (1) Cod Procedură Civilă, a amânat pronunţarea la data de 16.03.2017, când, deliberând, a pronunţat următoarea decizie:

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1226/26.X.2016, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr.X/315/2016 s-a admis excepţia lipsei calităţii de creditor prin lipsa titlului executoriu şi s-a respins excepţia prescripţiei dreptului de a obtine executarea silita, admiţându-se contestaţia la executare formulată de  contestatorul  CC,  în contradictoriu cu intimatele S.C.P.E.J  CC şi  CC S.a.R.L, prin reprezentant legal  CC S.R.L.

S-a dispus anularea executarii silite si a tuturor actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 5627/2014 al SCPEJ CC, iar în baza art. 453 NCPC a obligat pe intimata CC S.a.R.L. la plata catre contestator a sumei de 210 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că în baza disp. art. 248 NCPC, instanta se va pronunta in prealabil asupra excepţiilor invocate in cauza, unite cu administrarea de probe.

In privinţa excepţiei prescripţiei dreptului de a obtine executarea silita, instanta a apreciat-o ca fiind de soluţionat dupa exceptia lipsei calitatii de creditor prin lipsa titlului executoriu, fiind esential de stabilit daca intimata avea sau nu in posesie un titlu executoriu, aspect in functie de care se poate stabili data începerii curgerii termenului de prescriptie.

Sintetizand motivele invocate in cuprinsul contestatiei, instanta a analizat in mod prioritar existenta in patrimoniul intimatei a unui titlu executoriu impotriva contestatorului, conditie esentiala in declansarea procedurii potrivit art. 632 alin. 1 NCPC: „Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”. Lipsa titlului va duce automat la anularea intregii proceduri declansate impotriva debitorului, interpretand „ a fortiori” disp. art. 643 NCPC: „Dacă s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la întoarcerea executării”.

Prin cererea datata 05.09.2014 înregistrata la SCPEJ CC, CC sub nr. de dosar 5627/2014, intimata CC S.a.R.L. prin reprezentant legal CC a solicitat punerea in executare silita a titlului executoriu contract de credit nr. 2007202649 din 13.12.2007 emis de CC, pentru suma de 126.364,79 lei reprezentând debit restant, dobânda aferenta şi comision bancar restant.

Contractul de credit nr. 2007202649 din 13.12.2007 a fost incheiat intre CC si debitorul CC, coplatitor fiind CC si potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006 este titlu executoriu.

Potrivit inscrisului - contract de cesiune de creante nr. J 918  incheiat la data de 08.10.2010 intre CC - cedentul, CC S.a.R.L. - cesionarul si CC SRL – administrator de patrimoniu( fila 128 si urm. dosar Vol. II), cedentul cesioneaza, vinde si transfera in favoarea cesionarului creantele cesionate.

Potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil coroborat cu art. 6 alin. 2 Cod civil, „ contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa”.

Contractul de cesiune de creante a fost incheiat la data de 08.10.2010, fiind aplicabile disp. art. 1396 vechiul Cod civil : „ Vinderea sau cesiunea unei creante cuprinde accesoriile creantei, precum cautiunea, privilegiul si ipoteca”.

Interpretarea acestui text nu poate fi facuta prin extindere in sensul ca transferul creantei implica si transmiterea valorii sale de titlu executoriu intrucat caracterul de titlu executoriu al creantei nu este un aCCesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevazut expres sau nu pentru acest contract.

Pe de alta parte, pentru contractul de cesiune de creanta, ce are un caracter de sine statator, nu exista o prevedere legala care sa ii conferea calitatea de titlu executoriu, astfel cum impune art. 632 alin. 2 NCPC.

In acest context, a retinut instanţa ca, cesionarul CC S.a.R.L. nu a dobandit prin cesiune si un titlu executoriu. De asemenea, acest cesionar care a si solicitat executarea silita impotriva debitorului, nu a facut dovada obtinerii ulterior a unui titlu executoriu impotriva acestuia.

A concluzionat instanta ca, executarea silita in dosarul executional nr. 5627/2014 al SCPEJ CC s-a realizat in lipsa unui titlu executoriu.

In privinţa excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silita, indiferent de legea aplicabila, esentiala este dovada detinerii unui titlu executoriu ce da nastere dreptului de a obtine executarea silita.

Cum in prezenta cauza intimata nu se afla in posesia unui titlu executoriu, pe cale de consecinta nu s-a nascut niciun drept al acesteia de a cere executarea silita si cu atat mai putin ar fi inceput sa curga vreun termen de prescriptie.

Prin urmare, a fost respinsa aceasta exceptie.

In baza art. 632, art. 643, art. 704 si art. 720 NCPC a fost admisa contestatia si s-a dispus de către instanţă anularea executarii silite si a tuturor actelor de executare efectuate un cadrul dosarului de executare nr. 5627/2014 al SCPEJ CC

In baza art. 453 NCPC a fost obligată intimata CC S.a.R.L. la plata catre contestator a sumei de 210 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ( transa din taxa de timbru) fiind singura dovedita a fi fost platita ( chitanta aflata la fila 34 dosar vol. II).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel CC S.a.R.L., solicitând admiterea apelului şi pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei la executare pentru următoarele motive:

În data de 08.10.2010 a fost încheiat contractul de cesiune creanţe între CC, în calitate de cedent şi CC SaRL în calitate de cesionar, iar ca efect al cesiunii a operat transferul creanţelor din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, împreună cu toate drepturile accesorii acestor creanţe, inclusiv dreptul de a urmării bunurile şi veniturile împrumutatului pentru recuperarea creanţelor rezultate din acordarea creditului, instituţia cesiunii de creanţă purtând blazonul operaţiunilor translative asupra creanţelor.

Notificând cesiunea de creanţă debitorului cedat, acesta devine obligat faţă de cesionar, pentru valoarea nominală a creanţei.

Procedura încuviinţării silite nu are caracter contencios, iar motivarea Tribunalului Specializat Cluj privind practica neunitară nu este sustenabilă, deoarece nu corespunde situaţiei de fapt existente la nivelul instanţelor din ţară, apreciindu-se că nu cesiunea de creanţă este ceea ce se pune în executare, ci contractul de credit, astfel încât nu este necesară investirea contractului respectiv cu formulă executorie şi dobândirea unui nou titlu executoriu, debitorul cedat putând plăti în mod valabil cedentului conform art.1395 vechiul Cod civil.

Apelanta a mai arătat că în baza art.1568 alin.1 şi 1574 din Noul Cod civil, prin cesiunea de creanţă se transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, din interpretarea dispoziţiilor art.120 din OUG 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.227/2007, coroborat cu art.1396 Cod civil vechi, reieşind că poate fi dispusă încuviinţarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanţei, legea stipulând că executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, fără a distinge între deţinătorii titlului executoriu.

Contractele de credit au caracterul de titlu executoriu, conform Legii 58/1998 privind activitatea bancară, aprobată în prezent prin OUG nr.99/2006, care a consacrat de asemenea caracterul de titlu executoriu pentru contractele de credit, aşa cum s-a dispus şi prin Decizia XIII/20.03.2006 pronunţată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii.

Prin urmare, poziţia pe care se află cesionarul este aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, modificarea părţilor originare ale actului juridic neafectând substanţa titlului executoriu, iar atâta timp cât legiuitorul a acordate contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie.

S-a mai arătat că dreptul de creanţă este cuprins în noţiunea autonomă de bunuri, intrând sub protecţia art.1 al Primului Protocol Adiţional la CEDO, fiind aplicabil şi art.6 din Convenţie, natura civilă a unui drept determinându-se la momentul la care el îşi găseşte realizarea efectivă, indiferent de natura titlului executoriu care îl constată(cauza Perez de Rada Cavanilles contra Spaniei şi cauza Baroana contra Portugaliei).

Apelanta a invocat jurisprudenţa Curţilor de Apel Galaţi, Târgu Mureş, Piteşti, Suceava, Constanţa, care au încuviinţat executarea silită a unui contract de credit la cererea asigurătorului subrogat în drepturile creditorului instituţie bancară, precum şi a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.

S-a depus întâmpinare de către contestatorul CC, care a solicitat în temeiul dispoziţiilor art.480 Cod procedură civilă respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei primei instanţe, cu cheltuieli de judecată de la fond, întrucât prima instanţă a reţinut în mod temeinic şi legal că nu sunt întrunite cerinţele unui contract executoriu, contractul de cesiune creanţă neavând acest atribut.

S-a mai arătat că apelanta face trimitere la  dispoziţiile Codului civil vechi, însă din actele dosarului rezultă că această procedură nu a fost respectată de apelanta intimată, care nu a notificat debitorul, iar contestatorul a denunţat ca fals procesul verbal şi dovada de înmânare întocmite la 03.11.2014, angajamentul de plată datat 4.05.2011 pe prima pagină şi 03.05.2011 pe ultima pagină, obligaţia sau dovada de acceptare a cesiunii nefiind îndeplinită, instanţa înlăturând toate înscrisurile denunţate ca false de către debitor, intimata nedovedind îndeplinirea condiţiile prevăzute de art.1395 Cod civil vechi,  cu corespondent în Noul Cod civil în prevederile art.1566-1586.

Din actele dosarului a rezultat că cererea de executare silită înregistrată la 05.09.2014 la SCPEJ CC, CC a fost formulată şi semnată de mandatarul cesionarului, CC SRL, creditoarea neavând un titlu executoriu, fiind aplicabile şi dispoziţiile Deciziei 9/2016 a ÎCCJ ce statuează că reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică.

Apelanta a depus la 14.02.2017 răspuns la întâmpinare, arătând că prevederile art.84 alin.1 Noul Cod de procedură civilă se referă strict la reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată, iar art.664 alin.2 din acelaşi cod statuează că cererea de executare silită se depune, prin reprezentant legal sau convenţional la biroul executorului judecătoresc competent.

Aşa cum reiese din actele depuse CC SRL are calitatea de mandatar al intimatei, fiind administrator al activelor acesteia, sens în care depune procura încheiată între cele două societăţi, art.792, 795, 976 şi 797 din Codul civil dând dreptul administratorului de a efectua orice acte de administrare a bunurilor şi de a încasa creanţele aferente acestora.

S-au mai reiterat, de asemenea, susţinerile din apel şi s-au depus în copie: informaţii cu privire la credit, notificarea creditului către contestator.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

În legătură cu motivul de apel referitor la existenţa unui titlu executoriu în patrimoniul creditoarei CC SaRL, cesionar al creanţei ce face obiectul contractului de credit bancar nr.2007202649/2007, tribunalul reţine că acesta este fondat, întrucât contractul de credit a fost încheiat între contestatorul CC, în calitate de împrumutat şi BCR, iar ulterior a intervenit cesiunea creanţei prin contractul de cesiune creanţe nr.J918/08.10.2010 încheiat între CC, CC SaRL şi CC SRL, administrator de patrimoniu(fila 128 fond, vol.II).

Această cesiune a fost notificată contestatorului de către cedent şi cesionar, la 15.10.2010, împreună cu valoarea creditorului, dobânda şi penalităţile(74.197,50 lei)- fila 139, 140, 189, vol.II fond. Potrivit art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, coroborat cu art.6 alin.2 Cod civil „contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”.

Prin urmare, sunt aplicabile dispoziţiile art.1396 din vechiul Cod civil, conform cărora „vinderea sau cesiunea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea, privilegiul şi ipoteca”.

Instanţa de fond, deşi a reţinut aceste dispoziţii legale, le-a interpretat eronat în sensul că transferul creanţei nu implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, acesta din urma nefiind un accesoriu al creanţei.

În opinia tribunalului, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, executorialitatea devenind o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune şi nu un aspect de drept procesual.

Totodată, aşa cum a menţionat şi apelantul, dispoziţiile art.120 din OUG nr.99/2006 nu au conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea semnatarilor acestor contracte, ci a naturii contractelor.

Aşadar, raţiunea avută în vedere de legiuitor se menţine şi în situaţia transmiterii prin cesiune a  creanţelor constatate de acestea, modificarea părţilor iniţiale ale actului juridic care constituie titlu executoriu neafectând substanţa titlului executoriu, cesionarul fiind un  veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

Tribunalul mai reţine, că în legătură cu problema de drept în cauză există o practică de largă majoritate în sensul păstrării caracterului executoriu de către creanţa cedată.

Totodată, în acelaşi sens a apreciat şi Înalta Curte de casaţie şi Justiţie-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în considerentele Deciziei nr.3/2014, deşi a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Cluj privind pronunţarea un ei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.120 din OUG nr.99/2006, coroborat cu art.1396 din Codul civil de la 1864, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanţei, motivat de faptul că problema de drept nu are caracterul de noutate cerut de dispoziţiile art.519 Cod procedură civilă.

Reţinând ca întemeiat motivul de apel invocat, tribunalul conform art.477 alin.1 Cod procedură civilă, trebuie să procedeze la „rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Rejudecând fondul, se constată că prioritară, după ce s-a stabilit transmiterea caracterului de titlu executoriu al contractului de credit prin cesiunea creanţei, este excepţia lipsei calităţi de reprezentant a CC SRL, soluţionată greşit de prima instanţă prin încheierea din 29.06.2016.

Astfel, tribunalul reţine că prin Decizia nr.9/2016 pronunţată de ÎCCJ-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 84 alin.1 Cod procedură civilă ce reglementează reprezentarea convenţională a persoanelor juridice, la pct.43 din considerente, instanţa supremă arată că „în măsura în care situaţia concretă din speţă va releva existenţa în cauză a unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţia reprezentării nu mai este guvernată de prevederile art.84 alin.1 Cod procedură civilă, care constituie norma generală în materia reprezentării convenţionale în faţa instanţelor de judecată a persoanei juridice, ci de dispoziţiile speciale ale art.810 din Codul civil, care instituie un caz de reprezentare legală, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia”.

O astfel de situaţie se regăseşte şi în cazul CC SRL, care figurează ca administrator chiar în contractul de cesiune a creanţei, astfel că putea introduce inclusiv cererea de executare silită.

Prin urmare, vor fi înlăturate susţinerile din întâmpinare ale intimatului CC, în legătură cu interpretarea şi aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art.84 alin.1 Cod procedură civilă şi a Deciziei nr.9/2016 a ÎCCJ.

Astfel, va fi păstrată dispoziţia din hotărârea fondului privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, faţă de faptul că soluţia instanţei de fond nu a fost atacată de contestator sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât avea deschisă şi calea unui apel incident, prevăzut de dispoziţiile art.472 Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, tribunalul observă că debitorul a efectuat în contul intimatei CC SaRL mai multe plăţi voluntare, înainte de începerea executării silite, ultima la 17.02.2012, încheind şi un angajament de plată cu CC, la data de 04.05.2011(fila 108, vol.I), prin care s-a stabilit şi un grafic de rambursare a creditului, iar cererea de executare silită a fost formulată la 05.09.2014, în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani de la data ultimei plăţi(17.02.2012), aceasta întrerupând termenul de prescripţie ce curgea de la data încheierii contractului de credit, conform art.709 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Se vor aprecia ca neîntemeiate susţinerile intimatului din apel în sensul că prima instanţă a înlăturat înscrisurile denunţate ca false inclusiv angajamentul de plată, întrucât nu au existat demersuri la fond în ceea ce priveşte procedura prevăzută de art.304 Cod procedură civilă referitoare la denunţarea înscrisurilor ca false.

Pe acelaşi argument al neatacării sentinţei şi încheierii interlocutorii din 29.06.2016 va fi păstrată şi soluţia respingerii excepţiei perimării executării silite invocată de contestator, motivată în mod judicios de către prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor art.697 Noul Cod de procedură civilă care statuează că „în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept”, ori în cauză nu există nici o solicitare scrisă trimisă de executorul judecătoresc către creditor în legătură cu obiectul executării silite.

Susţinerea contestatorului, în sensul că în încheierea de încuviinţare a executării silite nu au fost trecute datele de domiciliu exacte ale soţiei contestatorului, este nefondată, în condiţiile în care aceasta nu a înţeles să formuleze contestaţie la executare, nefiind parte în dosar, cum, de asemenea sunt nefondate şi nedovedite şi susţinerile referitoare la cuantumul debitului, nefăcându-se dovada că altul ar fi acest cuantum, printr-o expertiză de specialitate, probă care nu a mai fost solicitată, în final de către contestator,  deşi sarcina probei îi incumba conform art.249 Cod procedură civilă, şi cele referitoare la existenţa unei clauze abuzive, în art.2t din condiţiile generale de creditare-anexă(sau art.13 din contractul de credit), art.2 lit.t neexistând în condiţiile generale de creditare şi art.13 din contractul de credit referindu-se la data intrării în vigoare a contractului de credit, nu la clauzele esenţiale ale acestuia.

Mai mult, tribunalul constată că în contestaţia la executare nu s-a invocat în sensul art.4 din Legea nr.193/2000 care era în mod precis clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care ar trebui constatată abuzivă, de natură să creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contestaţia la executare fiind neîntemeiată în întregul ei.

Faţă de considerentele expuse, apelul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis în conformitate cu dispoziţiile art.480 Cod procedură civilă va fi schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că se va respinge excepţia lipsei calităţii de creditor pentru lipsa titlului executoriu şi pe fond va respinge contestaţia la executare, păstrându-se dispoziţiile privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de apelanta intimată CC S.a.R.L cu sediul social în  CC, prin reprezentant legal  CC S.R.L cu sediul în CC, împotriva sentinţei civile nr. 1226 din data de 26.X.2016 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. X/315/2016, în contradictoriu cu intimatul contestator CC, CNP  CC cu domiciliul în CC, cu domiciliul în CC,  la  Cabinet de Avocat  CC şi cu intimata S.C.P.E.J CC cu sediul în  CC.

Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că respinge excepţia lipsei calităţii de creditor pentru lipsa titlului executoriu şi pe fond respinge contestaţia la executare.

Păstrează dispoziţiile privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.03.2017.

Domenii speta

Spete similare