Contestaţie la executare; titlu executoriu process verbal de contravenţie

Sentinţă civilă 51 din 20.01.2015


Prin procesul – verbal de contravenţie nr. …. întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, contestatoarea S a a fost sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 20.000 de lei, iar, la data de 15.10.2014, instituţia care a aplicat sancţiunea a transmis Serviciului Fiscal Municipal Mangalia procesul – verbal de contravenţie în vederea executării silite a amenzii, constituindu-se în acest sens dosarul de executare nr. ….

Adresei de înaintare a procesului – verbal de contravenţie i-a fost anexat şi certificatul nr… din data de 07.10.2014 emis de Judecătoria Constanţa, depus probabil de către contestatoare la organul din care făcea parte agentul constatator, în cuprinsul căruia se menţiona că pe rolul acestei instanţe s-a înregistrat dosarul civil nr. … privind pe contestatoarea S şi având ca obiect plângere împotriva procesului – verbal de contravenţie nr. ….

În cadrul dosarului de executare anterior menţionat au fost emise titlul executoriu nr. … din data de 10.11.2014 şi somaţia nr. … din data de 10.11.2014 prin care contestatoarei i s-a pus în vedere să achite, în termen de 15 zile de la primirea somaţiei, suma de 20.000 de lei reprezentând amendă aplicată prin procesul verbal de contravenţie nr. …..

Între timp însă, împotriva procesului – verbal de contravenţie nr. … din 30.09.2014, contestatoarea S a formulat, la data de 07.10.2014, plângere contravenţională care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. …..

Faţă de împrejurarea că, în raport de natura creanţei, executarea silită se derulează în temeiul Codului de procedură fiscală, instanţa constată că orice contestaţie împotriva acestei executări este guvernată tot de dispoziţiile acestui act normativ, care constituie o normă specială faţă de dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (3) din OG nr. 2/2001 plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenţie suspendă executarea sancţiunilor aplicate prin actul administrativ contestat, art. 37 din acelaşi act normativ prevede că „procesul – verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”, iar, potrivit art. 39 alin. (1) din OG nr. 2/2001, „punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel:

a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege;

b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri”.

Totodată, alineatul al doilea al art. 39 din OG nr. 2/2001 prevede că „în vederea executării amenzii organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu organelor de specialitate ale direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi unităţilor subordonate acestora, în a căror rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea (…)”.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia că un proces – verbal de contravenţie poate constitui titlu executoriu, fiind astfel susceptibil de executare silită, numai în situaţia în care nu a fost atacat cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare sau, deşi atacat, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii a respins-o prin hotărâre definitivă.

În cauza de faţă, deşi contestatoarea S a formulat în termenul legal plângere împotriva procesului verbal de contravenţie nr. … din 30.09.2014, care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. …, aşa cum reiese din certificatul de grefă nr. … din 17.12.2014, dar şi, în mod deosebit, din extrasul din sistemul informatic ECRIS al Judecătoriei Constanţa, ataşat din oficiu la dosar (care atestă că plângerea a fost introdusă la data de 07.10.2014, în condiţiile în care procesul verbal a fost încheiat cu numai 7 zile înainte – la data de 30.09.2014), Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a înaintat Serviciului Fiscal Municipal Mangalia, în calitate de organ de executare, procesul – verbal de contravenţie în vederea executării silite a amenzii în sumă de 20.000 lei, măsura fiind luată exclusiv în considerarea menţiunii eronate din cuprinsul certificatului de grefă nr. … din 07.10.2014 emis de Judecătoria Constanţa, care atesta înregistrarea pe rolul acestei instanţe a dosarului civil nr. … având ca obiect plângere împotriva procesului verbal seria …. şi nu a procesului verbal de contravenţie nr. …. din 30.09.2014.

Această menţiune eronată, chiar imputabilă contestatoarei (care a indicat în plângerea introductivă că solicită anularea procesului verbal seria … din 30.09.2014) nu conferă legalitate executării silite efectuate în cadrul dosarului de executare nr. … al Serviciului Fiscal Municipal Mangalia câtă vreme, prin precizările depuse ulterior în dosarul civil nr. …. al Judecătoriei Constanţa, contestatoarea (petentă în acel dosar) a lămurit obiectul cauzei, arătând că plângerea este formulată împotriva procesului – verbal de contravenţie nr. …. din 30.09.2014 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, astfel că, fiind atacat în termen, acesta nu putea avea caracterul unui titlu executoriu în accepţiunea art. 37 din OG nr. 2/2001.

Cum, în aceste condiţii, executarea silită împotriva contestatoarei a început în temeiul unui înscris care nu constituie titlu executoriu, instanţa constată că solicitarea acesteia de anulare a executării silite este întemeiată, motiv pentru care va admite contestaţia şi, pe cale de consecinţă, va anula executarea silită începută în cadrul dosarului de executare nr. … al Serviciului Fiscal Municipal Mangalia.