Tentativă la omor calificat

Sentinţă penală 265/2013 din 24.09.2013


Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul F.L.V., trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. .../P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i C.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns inculpatul F.L.V., asistat de avocaţi aleşi U.E. şi U.C. şi partea vătămată C.M., lipsă fiind părţile civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că s-au depus la dosar adresele cu nr. ..../10.09.2013 a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj şi nr. ..../05.09.2013 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, privind cheltuielile ocazionate de transportul şi spitalizarea părţii vătămate, cu care înţeleg să se constituie parte civilă în cauză, după care;

Potrivit art. 323 C.pr.pen. combinat cu art. 3201 alin. 3 teza a II-a C.pr.pen., s-a procedat la ascultarea inculpatului F.L.V., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosar. Inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare şi a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi nu propune alte probe în apărarea sa.

În baza art. 326 C.pr.pen., s-a procedat la ascultarea părţilor vătămate C.M., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Avocat U.E., pentru inculpat, faţă de probele administrate în cursul urmăririi penale, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din art. 20 C.pen. raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i C.pen. în art. 182 alin. 2 C.pen., întrucât inculpatul a aplicat o palmă şi un singur pumn în zona abdomenului părţii vătămate, cu intenţia de a-i aplica o corecţie şi nicidecum de a suprima viaţa acesteia. Totodată, a solicitat reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 73 lit. b C.pen., apreciind că încadrarea juridică corectă ar fi cea prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 73 lit. b C.pen., întrucât inculpatul nu a folosit un corp dur, lovitura de pumn nu a vizat o zonă vitală şi nu a existat o repetabilitate a loviturilor.

Se pune în discuţie cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului.

Reprezentanta Ministerului Public, faţă de probele administrate în cursul urmăririi penale, actele medico-legale, declaraţiile martorilor şi declaraţia părţii vătămate, a apreciat că cererea este întemeiată, solicitând admiterea acesteia şi schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i C.pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen.

Cu privire la starea de provocare, a apreciat că nu sunt întrunite în totalitate condiţiile art. 73 lit. b C.pen., nefiind de acord cu reţinerea circumstanţei atenuante în favoarea inculpatului.

Cu privire la cererea formulată de inculpat privind judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 3201 C.pr.pen., a solicitat admiterea acesteia, apreciind că este întemeiată, întrucât inculpatul şi-a însuşit starea de fapt descrisă în rechizitoriu iar cererea de schimbarea a încadrării juridice a fost făcută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpatul F.L.V. a arătat că-şi însuşeşte cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorul ales.

Partea vătămată C.M. a arătat că este de acord cu schimbarea încadrării juridice, aşa cum s-a solicitat.

În continuare, nemaifiind alte cereri de formulat şi constatând terminată cercetarea judecătorească, instanţa a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public a arătat că inculpatul F.L.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. ..../P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 -175 alin. 1 lit. i C.pen., a recunoscut fapta, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu şi a solicitat judecarea cauzei potrivit art. 3201 C.pr.pen., precum şi schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C.pen. raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i C.pen., în art. 182 alin. 2 C.pen.

După ce a expus starea de fapt, a solicitat admiterea cererii inculpatului de judecare a cauzei potrivit art. 3201 C.pr.pen., în baza art. 334 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C.pen. raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i C.pen., în art. 182 alin. 2 C.pen. şi condamnarea acestuia pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, cu aplicarea art. 3201 alin. 1 şi 7 C.pr.pen., iar la individualizarea pedepsei să se ţină cont de gradul de pericol social şi consecinţele deosebit de nefaste ale faptei. De asemenea, în baza art. 88 C.pen. să se deducă reţinerea şi arestul preventiv de la 13.08.2013 la zi şi să fie menţinută starea de arest a inculpatului, potrivit art. 350 C.pr.pen. Pe latură civilă, a solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, conform adreselor de la dosar, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile solicitate de către partea vătămată, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Partea vătămată C.M. a solicitat să fie despăgubită de inculpat cu suma de 20.000 lei.

Avocat U.E., pentru inculpat, apreciind că starea de fapt a fost corect reţinută, a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 74-76 C.pen., cu aplicarea art. 3201 alin. 1 şi 7 C.pr.pen., având în vedere şi atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, acesta acordând ajutor şi sprijin material părţii vătămate şi fiind de acord să plătească despăgubirile civile solicitate de aceasta.

Ca modalitate de executare, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C.pen., apreciind că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere este suficientă, întrucât perioada de detenţie şi-a atins scopul, inculpatul conştientizând pe deplin gravitatea faptei comise şi urmările acesteia.

Inculpatul F.L.V., având ultimul cuvânt, şi-a însuşit concluziile apărătorului ales.

TRIBUNALUL

Asupra procesului penal de faţă;

Prin rechizitoriul nr. .../P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F.L.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i C.pen.

În fapt s-a reţinut că la data de 08.08.2013, organele de urmărire penală din cadrul I.P.J. Gorj au fost sesizate de către partea vătămată C.M. din municipiul Tg-Jiu, judeţul Gorj, că în data de 05.08.2013, în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla în apropierea blocului în care locuia a fost agresată de către fostul ginere, inculpatul F.L.V., fiind lovită de acesta în abdomen şi la faţă.

Inculpatul F.L.V. a fost căsătorit cu martora C.A.M., fiica victimei C.M., din relaţia celor doi rezultând minora C.E.L., în vârstă de 8 ani.

În data de 05.08.2013, în jurul orelor, 19:00, partea vătămată C.M. se afla cu nepoata sa, C.E.L., în spatele blocului unde locuiau, într-un loc amenajat pentru joacă. La un moment dat pisica familiei C. a urcat într-un copac, împrejurare în care victima C.M. a încercat să o coboare cu ajutorul unei corp contondent (boată), situaţie în care nepoata sa C.E.L. a început să plângă.

Inculpatul F.L.V. a fost anunţat de cele întâmplate de către martorul C.A.D., care se afla într-o maşină în apropierea locului de joacă împreună cu un alt bărbat, cei doi relatându-i inculpatului că fiica sa a fost lovită în cap cu o coadă de undiţă de către bunica sa. În scurt timp inculpatul F.L.V. a sosit la în locul unde se afla partea vătămată C.M., împreună cu minora C.E.L., s-a apropiat de victimă şi a lovit-o de două ori, o dată în zona capului şi a doua oară în partea stângă a abdomenului. După ce a fost lovită de către inculpat, acesta a plecat cu minora C.E.L. la domiciliul său, iar partea vătămată a urcat în apartament unde se afla fiica sa C.A.M.

Momentul în care a fost lovită partea vătămată de către inculpatul a fost surprins de către martorul C.A.D., care a declarat că inculpatul F.L.V. a lovit de două ori victima, o dată la cap şi a doua oară la umăr sau abdomen, neputând preciza cu certitudine, iar după ce a fost agresată partea vătămată a intrat în scara blocului.

Ajungând în apartament, victima a relatat fiicei sale C.A.M. că a fost lovită de către fostul ginere, F.L.V., cu palma peste faţă, dar şi cu pumnul în partea stângă a corpului.

Ulterior victima C.M. a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Tg-Jiu, fiind internată în Secţia chirurgie II în seara zilei de 05.08.2013, cu diagnosticul traumatism toraco-abdominal. Ruptură de splină. Hemoperitoneu. Fractură C8 stg. arc lateral. Şoc hemoragic. Urmare a leziunilor suferite, s-a intervenit chirurgical, practicându-se splenectomie.

Din certificatul medico-legal nr. ....28.08.2013, întocmit de S.M.L. Gorj, rezultă că numita C.M. prezintă leziuni traumatice prin lovire cu corp dur şi comprimare pe plan dur, acestea pot data din 05.08.2013 şi necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei, în lipsa unui tratament medico-chirugical aplicat în urgenţă putând surveni decesul acesteia.

Starea de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerii, proces-verbal de conducere în teren, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor C.A.M., C.I. şi C.A.D., concluzii preliminare emise de S.M.L. Gorj, raport de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj.

În drept, fapta inculpatului F.L.V. de a lovi într-un loc public, cu intensitate, cu pumnul partea vătămată C.M., într-o zonă vitală producând o ruptură de splină şi şoc hemoragic, leziuni care puteau conduce la decesul victimei în situaţia în care nu se aplica un tratament medico-chirurgical de urgenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i Cod penal.

S-a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, având în vedere intensitatea cu care a lovit-o, producându-i o fractură costală, zona vitală în care i-a fost aplicată lovitura (abdomen), partea vătămată suferind o ruptură de splină, fapt de natură să conducă la decesul acesteia, în lipsa unui tratament medico-chirurgical aplicat de urgenţă.

Prin ordonanţa nr. ..../P/2013 din 13.08.2013 s-a dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore, începând cu orele 17:25, până la data de 14.08.2013, orele 17:25.

Prin încheierea nr. .... din 2013 pronunţată în dosarul nr. ..../95/2013 al Tribunalului Gorj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F.L.V., pe o perioadă de 25 de zile.

Cauza a fost înregistrată la această instanţă sub nr. .../95/2013, fiind repartizată aleatoriu la termenul de 24.09.2013. S-a acordat termen intermediar la data de 03.09.2013 pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv al inculpatului.

La acest termen instanţa, verificând din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3001 C.pr.pen. temeinicia şi legalitatea arestului preventiv a inculpatului a reţinut că se impune menţinerea arestării preventive a acestuia, pronunţându-se în acest sens prin încheierea nr. ..../03.09.2013.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Gorj a trimis la dosar cererea prin care se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.240 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea şi tratamentul părţii vătămate C.M..

A fost depusă, de asemenea, cererea Serviciului de Ambulanţă Gorj de constituire parte civilă cu suma de 510,00 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea autosanitarei şi transportul părţii vătămate C.M..

În şedinţa publică din 24.09.2013 a fost ascultat inculpatul, care a solicitat judecarea cauzei conform procedurii prevăzute de art. 3201 C.pr.pen.; a recunoscut fapta comisă şi a precizat că-şi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală.

În aceeaşi şedinţă publică a fost ascultată partea vătămată C.M., aceasta precizând că doreşte să fie despăgubită de inculpat cu suma globală de 20.000 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea medicamentelor şi asistenţei medicale.

Tribunalul, analizând ansamblul probelor administrate în cauză, constată că inculpatul F.L.V. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i Cod penal.

Starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului, constă în următoarele:

La data de 08.08.2013, organele de urmărire penală din cadrul I.P.J. Gorj au fost sesizate de către partea vătămată C.M. din municipiul Tg-Jiu, judeţul Gorj, că în data de 05.08.2013, în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla în apropierea blocului în care locuia a fost agresată de către fostul ginere, inculpatul F.L.V., fiind lovită de acesta în abdomen şi la faţă.

Inculpatul F.L.V. a fost căsătorit cu martora C.A.M., fiica victimei C.M., din relaţia celor doi rezultând minora C.E.L., în vârstă de 8 ani.

În data de 05.08.2013, în jurul orelor, 19:00, partea vătămată C.M. se afla cu nepoata sa, C.E.L., în spatele blocului unde locuiau, într-un loc amenajat pentru joacă. La un moment dat pisica familiei C. a urcat într-un copac, împrejurare în care victima C.M. a încercat să o coboare cu ajutorul unei corp contondent (boată), situaţie în care nepoata sa C.E.L. a început să plângă.

Inculpatul F.L.V. a fost anunţat de cele întâmplate de către martorul C.A.D., care se afla într-o maşină în apropierea locului de joacă împreună cu un alt bărbat, cei doi relatându-i inculpatului că fiica sa a fost lovită în cap cu o coadă de undiţă de către bunica sa. În scurt timp inculpatul a sosit la în locul unde se afla partea vătămată C.M., împreună cu minora C.E.L., s-a apropiat de victimă şi a lovit-o de două ori, o dată în zona capului şi a doua oară în partea stângă a abdomenului. Ulterior inculpatul a plecat cu minora C.E.L. la domiciliul său, iar partea vătămată a urcat în apartament unde se afla fiica sa C.A.M..

Momentul în care a fost lovită partea vătămată de către inculpat a fost surprins de către martorul C.A.D., care a declarat că inculpatul a lovit de două ori victima, o dată la cap şi a doua oară la umăr sau abdomen, neputând preciza cu certitudine, iar după ce a fost agresată partea vătămată a intrat în scara blocului.

Când a ajuns în apartament, victima a relatat fiicei sale C.A.M. că a fost lovită de către fostul ginere, F.L.V., cu palma peste faţă, dar şi cu pumnul în partea stângă a corpului.

Partea vătămată C.M. a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Tg-Jiu, fiind internată în Secţia chirurgie II în seara zilei de ....08.2013, cu diagnosticul traumatism toraco-abdominal. Ruptură de splină. Hemoperitoneu. Fractură C8 stg. arc lateral. Şoc hemoragic. Urmare a leziunilor suferite, s-a intervenit chirurgical, practicându-se splenectomie.

Din certificatul medico-legal întocmit de S.M.L. Gorj, rezultă că numita C.M. prezintă leziuni traumatice prin lovire cu corp dur şi comprimare pe plan dur, acestea pot data din ...08.2013 şi necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei, în lipsa unui tratament medico-chirugical aplicat în urgenţă putând surveni decesul acesteia.

Starea de fapt mai sus expusă este dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerii, proces-verbal de conducere în teren, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor C.A.M., C.I. şi C.A.D., concluzii preliminare emise de S.M.L. Gorj, raport de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă fără dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Tribunalul apreciază că în mod corect s-a reţinut prin rechizitoriu că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, având în vedere intensitatea cu care a aplicat lovitura, producându-i acesteia o fractură costală, zona vitală în care a fost aplicată lovitura (abdomen). În urma loviturii primite partea vătămată a suferit o ruptură de splină, fapt ce ar fi condus la decesul acesteia în lipsa unui tratament medico-chirurgical aplicat în urgenţă.

Inculpatul este un bărbat cu o constituţie robustă, atletică, iar partea vătămată are o constituţie firavă, aceste aspecte reliefându-se în urmările deosebit de grave ale loviturii aplicate, care au fost în măsură să producă leziuni de natura celor mai sus prezentate.

Faptul că inculpatul a aplicat numai o lovitură părţii vătămate nu este de natură să creeze instanţei convingerea că acesta ar fi vrut să-i aplice victimei numai o „corecţie”, aşa cum susţine apărătorul inculpatului.

Rezultă fără dubiu că fapta inculpatului a fost comisă cu intenţie, aspect dovedit cu probele administrate în cauză, în special actele medicale şi medico-legale.

Prin urmare, tribunalul apreciază că încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanţei este corectă, urmând să se dispună respingerea cererii formulate de inculpat, prin apărătorul ales, de schimbarea a încadrării juridice a faptei comise din art. 20 C.pen. raportat la art. 174-175 alin. 1 lit. i C.pen. în art. 182 alin. 2 C.pen.

Tribunalul apreciază că cererea inculpatului prin care solicită judecarea cauzei conform procedurii prevăzute de art. 3201 C.pr.pen. este întemeiată, urmând să fie admisă.

Apreciind că vinovăţia pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în faza de urmărire penală, coroborate cu recunoaşterea inculpatului, care a fost ascultat în şedinţă publică, instanţa va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere limitele de pedeapsă, care vor fi stabilite conform dispoziţiilor art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.

Se apreciază că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C.pen., întrucât fapta comisă de inculpat prezintă un pericol social deosebit, având în vedere şi împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă.

Prin urmare, se va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, aplicându-se şi pedeapsa complementară pe lângă pedeapsa principală, se va aplica pedeapsa accesorie şi va fi dedusă reţinerea şi arestul preventiv.

Pe latură civilă, pretenţiile unităţilor sanitare au fost dovedite cu adresele ataşate la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte cererea părţii vătămate de constituire parte civilă, tribunalul o apreciază întemeiată, având în vedere suferinţa provocată părţii vătămate, zilele de îngrijiri medicale, precum şi faptul că partea vătămată în urma loviturilor aplicate a pierdut un organ.

Inculpatul va fi obligat la despăgubiri civile către unităţile spitaliceşti şi către partea vătămată, precum şi la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de inculpatul F.L.V. privind judecarea cauzei conform procedurii prevăzute de art. 3201 C.pr.pen.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărătorul ales.

În baza art. 20 raportat la art. 174 -175 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 1 şi 7 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul F.L.V., cu antecedente penale, la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.

Deduce reţinerea şi arestul preventiv de la data de ...08.2013 la zi.

Menţine starea de arest a inculpatului.

Obligă pe inculpat la 510,00 lei, cu dobânzile legale aferente la data plăţii, către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de transportul părţii vătămate la spital.

Obligă pe inculpat la 3.240 lei, cu dobânzile legale aferente la data plăţii, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate C.M.

Obligă pe inculpat la 20.000 lei despăgubiri civile către partea vătămată.

Obligă pe inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru faza de urmărire penală se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj.

Cu apel.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.09.2013 la Tribunalul Gorj.