Art. 32 raportat la art.188 Cod penal

Sentinţă penală 8 din 19.10.2017


Dosar nr. XXXX/40/2015 Art. 32 raportat la art.188 Cod penal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI-SECŢIA PENALĂ

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

Completul constituit din:

PREŞEDINTE:

Grefier:

Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani

Procuror

SENTINŢA PENALĂ NR.

La ordine pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul M. I. G., trimis în judecată prin rechizitoriul din xx.xx.xxxx dat în dosarul nr.XXX/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”, prevăzută şi pedepsită de art.32 raportat la art.188 alin.1 Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, când,

Deliberând,

T R I B U N A L U L,

 Asupra cauzei penale de faţă;

 Prin rechizitoriul nr.XXX/P/2014 din xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani inculpatul M. I. G. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”, prevăzută şi pedepsită de art.32 raportat la art.188 alin.1 Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de xx.xx.xxxx, în jurul orelor 22,30, aflându-se pe o stradă din oraşul Bucecea, judeţul Botoşani, a lovit-o pe persoana vătămată D. R. I. cu un cuţit în zona omoplatului drept, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

Procedura în camera preliminară

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de xx.xx.xxxx, iar la data de xx.xx.xxxx i-a fost comunicată inculpatului copia certificată a rechizitoriului, aducându-i-se la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Totodată a fost desemnat un avocat din oficiu, care a fost încunoştiinţat despre termenul prevăzut de art.344 alin.3 Cod procedură penală.

În termenul stabilit, nu au fost formulate cereri şi excepţii şi nici din oficiu nu au fost invocate.

La termenul de judecată din xx.xx.xxxx a fost pusă în discuţie legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr.XXX/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, constatându-se că instanţa a fost legal sesizată cu rechizitoriul din data de xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, privind pe inculpatul M. I. G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”, prevăzută şi pedepsită de art.32 raportat la art.188 Codul penal.

 Totodată s-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei ce face obiectul acestui rechizitoriu.

Procedura în cursul judecăţii

Aducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor art.374 Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din xx.xx.xxxx, instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art.374 alin.4 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoaşterii în totalitate a faptelor reţinute în sarcina sa, iar inculpatul, în prezenţa apărătorului angajat, a arătat că nu doreşte să beneficieze de judecata potrivit procedurii simplificate, prevăzute de art.374 alin.4 Cod procedură penală.

Ascultarea inculpatului

În temeiul art.378-379 Cod procedură penală, după ce i s-au adus la cunoştinţă învinuirile, potrivit art.374 alin.1 Cod procedură şi drepturile şi obligaţiile pe care le are, potrivit dispoziţiilor art.374 alin.2 raportat la art.83 şi 108 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost audiat în cursul judecăţii la aceeaşi dată (filele 41-42 dosar instanţă).

Constituirea de parte civilă

La termenul din xx.xx.xxxx a fost audiată şi persoana vătămată D. R. I. (fila 43), care a formulat pretenţii civile încă din cursul urmăririi penale şi, audiat în calitate de parte civilă, a arătat că solicită ca inculpatul să-l despăgubească cu suma de 9.500 lei daune materiale, reprezentând spitalizare, transport şi medicamente necesare pentru vindecarea leziunilor şi cu suma de 5.000 lei daune morale, reprezentând suferinţa cauzată în urma leziunilor suferite.

Inculpatul nu a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma pretinsă.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani s-a constituit parte civilă cu suma de 1010,65 lei, reprezentând transport şi asistenţă medicală (filele 40-41 dosar), Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani s-a constituit parte civilă cu suma de 201,042 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi dobânda legală calculată până la achitarea integrală a debitului (filele 37-39), iar părţii civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 2663,92 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi dobânda legală, calculată până la achitarea integrală a debitului (filele 34-35).

Poziţia părţilor cu privire la probele administrate în cursul urmăririi penale

La termenul din xx.xx.xxxx, instanţa a pus în discuţie readministrarea probatoriilor testimoniale administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere poziţia inculpatului, de nerecunoaştere a infracţiunii pentru care este trimis în judecată, procurorul şi părţile fiind de acord.

La termenul din xx.xx.xxxx, instanţa a constatat imposibilitatea audierii martorului P. C. V., dispunând ca aceasta probă să nu mai fie administrată, urmând ca la judecarea cauzei să se ţină seama de declaraţia dată de martor în cursul urmăririi penale, conform art.383 alin.4 Cod procedură penală.

Administrarea probelor solicitate de părţi

La termenul din xx.xx.xxxx, inculpatul  a solicitat audierea martorilor A. C. şi A. V., în circumstanţiere, iar ulterior a depus la dosar , prin apărător o cerere prin care a solicitat audierea în calitate de martor a numitului M. O., pentru a dovedi că martorul P. C. V. este în relaţii apropiate cu persoana vătămată. La termenul din xx.xx.xxxx, inculpatul a revenit la această teză probatorie, solicitând audierea acestuia tot în circumstanţiere, instanţa respingând cererea de audiere a acestui martor.

Ulterior, inculpatul a renunţat la audierea martorilor solicitaţi.

Inculpatul a arătat că zona unde a avut loc conflictul din data de xx.xx.xxxx există camere de luat vederi şi a solicitat  a se cere de la Primăria Bucecea înregistrările camerelor de luat vederi din data respectivă, instanţa admiţând această cerere, însă din relaţiile comunicate la dosar a rezultat că nu există copii ale acestor înregistrări, care se păstrează doar 30 de zile.

Partea civilă a solicitat termen pentru a depune acte în dovedirea pretenţiilor civile, însă nu a mai depus aceste documente, susţinând că a fost în imposibilitate să le procure.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine ca fiind temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:

Persoana vătămată D. R. I. locuieşte împreună cu familia în satul Călineşti, lângă oraşul Bucecea, jud. Botoşani, iar în ziua de xx.xx.xxxx,  împreună cu fraţii săi, martorii D. C. R. şi D. C. G. şi cu prietena sa, martora E. I. A., s-a deplasat la T. M., sora sa, care locuieşte în oraşul Bucecea.

Seara, după orele 22.00, toţi patru au plecat  pe jos către domiciliu. Martorii D. C. R. şi D. C. G. mergeau în faţă, iar persoana vătămată şi prietena sa mergeau la câţiva metri în spate. La un moment dat, în zona Primăriei Bucecea, în timp ce se deplasau pe str. Alecu Rallet, din spatele primăriei, persoana vătămată D. R. I. a mers în spatele unui camion parcat pe marginea carosabilului, dorind să-şi satisfacă nevoile fiziologice, iar prietena lui îl aştepta, pe partea opusă a străzii, în timp ce ceilalţi fraţi se îndepărtaseră la câţiva zeci de metri.

În timp ce persoana vătămată se afla în spatele camionului, a apărut inculpatul M. I. G., care s-a apropiat de E. I. A. şi a tras-o de mână. Martora s-a speriat şi l-a strigat pe D. R. I., iar între acesta şi inculpat a avut loc o altercaţie verbală. La acel moment, prin zonă trecea şi martorul P. C. V., care, auzind cearta dintre cei doi şi recunoscându-l pe unchiul său, M. I. G., s-a apropiat. Inculpatul a strigat către acesta să lovească persoana vătămată, iar P. C. V. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona frunţii. Persoana vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut, iar când s-a ridicat sau încerca să se ridice, inculpatul a înţepat-o în spate, în zona interscapulovertebrală dreapă, aplicându-i o singură lovitură cu un cuţit, după care a fugit.

Când a constatat că prietenul său sângerează puternic în zona spatelui, martora E. I. A. i-a strigat pe fraţii acestuia, care au auzit-o şi s-au întors, dar nu i-au mai găsit pe agresori. Văzând că starea fratelui lor se deteriorează şi că nu mai poate vorbi şi respira normal, fraţii au solicitat o ambulanţă, care a transportat persoana vătămată la Spitalul Judeţean Botoşani, de unde a fost direcţionată la Spitalul de Pneumologie Iaşi.

Persoana vătămată a fost internată în perioada xx-xx.xx.xxxx la  Spitalul de Pneumologie Iaşi, unde a suferit şi o intervenţie chirurgicală. La internare i s-a stabilit diagnosticul „Pneumotorax drept post plagă înjunghiată penetrantă interscapulovertebral drept. Hemopneumotorax drept posttraumatic. Plagă înjunghiată interscapulovertebrală dreaptă. Heteroagresiune cu armă albă”.

La data de xx.xx.xxxx, persoana vătămată a fost examinată în cadrul SJML Botoşani, în certificatul medico-legal nr. XXX/D1/xx.xx.xxxx (fila 21) menţionându-se:

„1. La examinarea medico-legală a numitului D. R. I.s-au constatat plăgi şi o cicatrice.

2. Din documentaţia medicală rezultă diagnosticul: Hemopneumotorax drept posttraumatic. Plagă înjunghiată interscapulovertebrală dreaptă.

 3. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi prin lovire cu corp dur tăietor/înţepător şi pot data din xx.xx.xxxx.

4. Necesită 25-30 zile îngrijiri medicale.

5. Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei.”

În urma solicitării procurorului, SJML Botoşani a făcut următoarele precizări (fila 23):

„1. Plaga din zona scapular drept, superior s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor-înţepător, iar plaga hemitorace drept, lateral este consecinţa unei manevre chirurgicale (pleurotomie) pentru drenarea sângelui din cavitatea pleurală,

2. Cicatricea  din zona frontal suprasprâncenos median s-a putut produce prin lovire cu corp dur;

3. Plaga scapulară dreaptă fiind o plagă înjunghiată cu interesarea plămânului, a necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale; cicatricea frontală suprasprâncenos a necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale;

4. Plagă scapulară dreaptă, superioară interesând toate planurile anatomice, inclusiv plămânul ce a determinat hemopneumotorax necesitând pleurostomie şi drenajul sângelui din cavitatea pleurală în perioada xx-xx.xx.xxxx, a pus în primejdie viaţa victimei.”

Situaţia de fapt expusă  mai sus este stabilită pe baza declaraţiilor persoanei vătămate (filele 14-15, 18-19  dup şi 43 dosar instanţă şi a martorilor E. I. A. (filele 25-30 dup şi 51 dosar instanţă), D. C. R. (filele 32-33 dup şi 108 dosar instanţă şi D. C. G. (filele 36-37 dup şi 52 dosar instanţă, care se coroborează în privinţa principalelor aspecte referitoare la împrejurările săvârşirii faptei. Între declaraţiile acestor martori există unele neconcordanţe, atât în ceea ce priveşte expunerea situaţiei de fapt, cât şi în ce priveşte relatări diferite de cele de la urmărire penală, însă aspectul esenţial rezultă cu certitudine, respectiv că, pe fondul unei discuţii contradictorii legate de atitudinea inculpatului, care s-a legat de prietena persoanei vătămate fără nici un motiv, inculpatul l-a îndemnat pe nepotul său, cercetat în calitate de făptuitor pentru lovire, să-l lovească pe D. R. I., acesta aplicându-i o lovitură cu piciorul în cap. Imediat, profitând de faptul că persoana vătămată căzuse ca urmare a loviturii primite, inculpatul a scos un cuţit cu care a lovit o singură dată, apoi a plecat, lăsând victima căzută la pământ.

În cauză au mai fost audiaţi martorii G. P. L. (filele 39-41 dup şi 66 şi 68 dosar instanţă) şi P. C. V. (filele 43-45 dup), care se aflau în seara respectivă împreună cu suspectul P. C. V. şi mergeau la discotecă. Aceştia au arătat în timpul urmăririi penale că, în timp ce se deplasau pe stradă, au văzut la distanţă un grup de persoane care ţipau, fără a-şi putea da seama, din cauza întunericului, dacă sunt în stare de ebrietate, se ceartă sau se bat. Martorul G. P. L. a susţinut că, la un moment dat, dinspre acel grup au auzit pe cineva strigând „C.!”, iar martorul P. C. l-a recunoscut după glas pe unchiul său şi s-a îndreptat către acel grup. Martorul P. C. V. declară că a auzit o voce de femeie strigând „Ionuţ, Ionuţ!”, ceea ce corespunde şi declaraţiei martorei E. I., care arată că a strigat pers. vătămată când a fost acostată de inculpat. Cei doi martori au plecat în continuare la discotecă, iar, după o perioadă de 30 -60 min. a ajuns acolo şi suspectul, care le-a spus că s-a bătut cu fraţii D., fără a le oferi alte detalii.

Fiind audiat la data de xx.xx.xxxx (filele 50-52), în calitate de suspect, P. C. V. a declarat că, în timp ce se îndrepta către discotecă împreună cu martorii G. P. L. şi P. C. V., a văzut că unchiul său, M. I. G., se bătea cu fraţii D. şi a decis să-l ajute. Astfel, s-a îndreptat către D. R. I., pe care l-a lovit cu piciorul la întâmplare, nimerindu-l în frunte, iar apoi a fugit. Uitându-se în spate, l-a văzut pe inculpat că a scos din buzunar un briceag cu lama desfăcută, cu care a făcut un gest către pers. vătămată, ca şi cum ar fi înţepat-o”, fără a putea preciza dacă a înjunghiat-o sau nu. În declaraţia din data de xx.xx.xxxx (filele 67-68), suspectul a precizat că, în aceleaşi împrejurări descrise mai sus, i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu piciorul în zona capului şi „tot atunci M. I. G. a scos din buzunar un briceag cu care l-a lovit pe D. R. I. în zona omoplatului drept”.

P. C. V. a fost audiat şi în cursul judecăţii (fila 67 dosar), când a confirmat că a văzut momentul când inculpatul a scos un briceag cu lama desfăcută, cu care „a înţepat” persoana vătămată. De asemenea, martorul G. P. L., audiat în cursul judecăţii a negat că P. C. V. le-ar fi spus când a ajuns la discotecă faptul că unchiul său „l-a înţepat” pe D. R. I., însă reaudiat a recunoscut acest aspect, susţinut de P. C. în aceeaşi şedinţă de judecată, fiind astfel evident că a încercat în declaraţia iniţială să denatureze adevărul.

În declaraţiile sale (filele 69-72, 78, 82-85), inculpatul menţionează că în seara respectivă fraţii D. l-au acostat când a trecut prin dreptul lor pe stradă, l-au doborât la pământ şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele, iar el, în timp ce era căzut, a găsit pe jos o sticlă de 0,5 l, a spart-o şi s-a apărat cu un ciob. La un moment dat, în timp ce era bătut, în altercaţie a intervenit nepotul său, P. C. V., care i-a fugărit pe agresori. Inculpatul mai precizează că se afla sub influenţa alcoolului şi este posibil să-l fi tăiat pe vreunul din fraţii D. cu ciobul de sticlă în timp ce se apăra, fără intenţia de a-l ucide. Inculpatul arată că nu a avut asupra sa nici un cuţit sau briceag.

În cursul judecăţii, cu privire la acest din urmă aspect, inculpatul a arătat că la un moment dat avea în mână o unghieră, care avea o furculiţă şi un cuţitaş mic, care era desfăcut, susţinând însă că aceasta i-a sărit din mână şi că nu a lovit, ci doar s-a apărat de agresiunea fraţilor D..

Instanţa reţine că aspectele prezentate de inculpat cu privire la agresiunea din partea fraţilor D. nu se coroborează cu celelalte probe administrate. Deşi inculpatul a depus a doua zi o plângere la poliţie, acuzând agresiuni exercitate de fraţii D., iar martorii G. P. L., P. C. V. şi P. C. V. au arătat că au văzut cum fraţii D. îl agresau pe inculpat, este evident, în lipsa oricăror semne de agresiune, că aceste susţineri au fost făcute doar în scopul de a diminua gravitatea propriei activităţi infracţionale, fiind greu de crezut că, agresat de atâtea persoane, cum susţine, nu ar fi suferit nici o leziune.

În aceeaşi zi, fiind audiat în calitate de persoană vătămată cu privire la sesizarea făcută (filele 94-96), inculpatul a precizat că a fost lovit de agresori în special în zona capului şi i-a fost ruptă geaca, dar nu a depus plângere şi nu a avut pretenţii materiale, cu toate că i s-a pus în vedere să se prezinte la medicul legist şi să solicite un certificat medico-legal, lucru pe care nu l-a făcut.

Faptul că lovitura aplicată persoanei vătămate a fost efectuată cu un cuţit/briceag este confirmată şi de menţiunile din actele medicale, în fişa UPU de la Spitalul Judeţean Botoşani specificându-se la internare: „Prezintă plagă înjunghiată de 2 cm subscapular drept” (fila 21), iar în concluziile medico-legale se arată că plaga scapulară „a interesat toate planurile anatomice, inclusiv plămânul, ce a determinat hemopneumotorax” (fila 23), ceea ce înseamnă că a fost adâncă. Ori, o plagă de numai 2 cm, cu o adâncime suficient de mare pentru a atinge şi afecta plămânul este specifică loviturii cu un cuţit, nicidecum lovirii la întâmplare cu un ciob de sticlă, în acest caz, plaga de suprafaţă fiind mult mai mare.

De asemenea, aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriu, nu se susţine nici varianta că lovitura ar fi fost dată la întâmplare, întrucât, în situaţia unei altercaţii, cel care vrea doar să se apere loveşte agresorul din faţă, ori lovitura a fost aplicată de inculpat cu forţă, în spatele persoanei vătămate, aspect confirmat chiar şi de martorul P. C. V..

Este cert că inculpatul a lovit victima cu un obiect apt să cauzeze moartea, în spate şi cu o putere semnificativă, ceea ce indică faptul că nu a fost urmarea unui gest de apărare, atât timp cât a străpuns spaţiul intercostal şi a lezat un plămân , astfel încât a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă, putând să prevadă, chiar dacă nu a urmărit acest lucru, că lovind victima cu un cuţit ar putea cauza punerea în primejdie a vieţii acesteia.

 Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile persoanei vătămate vătămate (filele 14-15, 18-19  dup şi 43 dosar instanţă), cu declaraţiile martorilor E. I. A. (filele 25-30 dup şi 51 dosar instanţă), D. C. R. (filele 32-33 dup şi 108 dosar instanţă şi D. C. G. (filele 36-37 dup şi 52 dosar instanţă) şi parţial cu declaraţiile martorilor G. P. L. (filele 39-41 dup şi 66 şi 68 dosar instanţă) şi P. C. V. (filele 43-45 dup), P. C. V. (fila 67 dosar instanţă), precum şi cu actele medico-legale (filele 21, 23, 61-62).

 Aşa fiind, instanţa constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta descrisă mai sus  există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, astfel încât va reţine vinovăţia acestuia şi, cum în drept fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „tentativă de omor”, prevăzută şi pedepsită de art.32 raportat la art.188 Codul penal, îl va pedepsi potrivit acestor texte de lege.

 La individualizarea judecătorească a pedepselor, instanţa va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, gradul concret ridicat de pericol social şi urmarea periculoasă produsă, respectiv punerea în primejdie a vieţii persoanei vătămate, precum şi persoana inculpatului, care este divorţat, are studii 11 clase  + şcoală profesională, nu are loc de muncă, prezintă antecedente penale, suferind două condamnări pentru infracţiuni contra patrimoniului, dar care nu atrag starea de recidivă, iar în anul 2011 a fost sancţionat cu amendă administrativă în cuantum maxim pentru o faptă de lovire sau alte violenţe.

În raport de toate aceste elemente, instanţa constată că nu se pot reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea unei pedepse situată puţin peste limita minimă prevăzută de lege, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art.67 alin.2 rap. la art.188 Cod penal, aplică inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe timp de 3 ani.

În temeiul art.65 Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată, inculpatul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal.

În ce priveşte latura civilă, se reţine că persoana vătămată D. R. I. (fila 43), a formulat pretenţii civile încă din cursul urmăririi penale şi, audiat în calitate de parte civilă (fila 44) a arătat că solicită ca inculpatul să-l despăgubească cu suma de 9.500 lei daune materiale, reprezentând spitalizare, transport şi medicamente necesare pentru vindecarea leziunilor şi cu suma de 5.000 lei daune morale, reprezentând suferinţa cauzată în urma leziunilor suferite.

Inculpatul nu a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma pretinsă., situaţie în care i s-a pus în vedere acesteia să-şi dovedească pretenţiile, însă până la încheierea cercetării judecătoreşti nu a depus la dosar acte şi nu a solicitat probe testimoniale.

 Cu toate acestea, din actele medicale şi medico-legale depuse la dosar rezultă că partea civilă a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, acesta fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, unde a fost examinat şi direcţionat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, unde a stat internat în perioada xx/xx.xx.xxxx, cu diagnosticul arătat în descrierea situaţiei de fapt, fiind externat cu recomandarea de a evita efortul fizic, iar la data de xx.xx.xxxx au fost suprimate firele de sutură. Toate aceste elemente, chiar în lipsa altor probe cu acte sau testimoniale, dovedesc faptul că partea civilă a suferit un prejudiciu material şi moral ca urmare a leziunilor cauzate prin fapta inculpatului, ce se impune a fi reparat.

În ce priveşte cuantumul acestui prejudiciu, având în vedere şi intervalul mare de timp care a trecut de la producerea acestuia, se apreciază că suma de 5.000 lei este în măsură să acopere daunele materiale suferite, respingând restul pretenţiilor ca nefondate, nefiind dovedite. Pretenţiile privind daunele morale, în cuantum de 5.000 lei, se justifică în totalitate, având în vedere natura leziunilor suferite, care i-au produs suferinţe fizice şi care au afectat profund sănătatea şi viaţa normală a părţii civile o perioadă lungă de timp.

Prin urmare, în temeiul art.19-20 şi 23 alin.2 şi 3 raportat la art.397 Cod procedură penală, art.1357 şi 1381 Cod civil, se va admite acţiunea civilă în parte şi inculpatul va fi obligat să plătească părţii civile sumele arătate.

De asemenea, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani s-a constituit parte civilă cu suma de 1010,65 lei, reprezentând transport şi asistenţă medicală (filele 40-41 dosar), Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani s-a constituit parte civilă cu suma de 201,042 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi dobânda legală calculată până la achitarea integrală a debitului (filele 37-39), iar părţii civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 2663,92 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi dobânda legală, calculată până la achitarea integrală a debitului (filele 34-35).

Din actele depuse la dosar rezultă cheltuielile făcute de părţile civile cu îngrijirea sănătăţii părţii civile D. R. I., victimă a agresiunilor exercitate de inculpat, astfel încât, în temeiul art.313 din Legea nr.95/2006, modificată, inculpatul va fi obligat să plătească acestora sumele solicitate.

În temeiul art.7 raportat la art.4 alin.1 lit. b din Legea nr.76/2008, modificată, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare. 

Cheltuielile privind avocatul din oficiu rămân în sarcina statului, suma de 520 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat, urmând a se achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

În numele legii,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 32 raportat la art.188 Codul penal şi art.67 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul M. I. G., fiul lui O. şi M., născut la data de xx.xx.xxxx, în  municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, domiciliat în oraş Bucecea, strada X, judeţul Botoşani, cetăţean român, studii 11 clase + şcoală profesională, cu antecedente penale, nerecidivist, fără loc de muncă, C.N.P. XXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”, la pedeapsa de pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe timp de 3 ani.

În temeiul art.65 Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate este executată sau considerată ca executată, inculpatul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal.

Admite în parte pretenţiile civile formulate de partea civilă D. R. I. şi obligă inculpatul să plătească părţii civile D. R. I., născut la data de xx.xx.xxxx, CNP XXXXXXXXXXXXX, suma de 5.000 lei, daune materiale şi suma de 5.000 lei, daune morale, respingând restul pretenţiilor ca nefondate.

Obligă inculpatul să plătească părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani  suma de 1010,65 lei, reprezentând transport şi asistenţă medicală, părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 201,042 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi dobânda legală calculată până la achitarea integrală a debitului, iar părţii civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi 2663,92 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi dobânda legală, calculată până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art.7 raportat la art.4 alin.1 lit. b din Legea nr.76/2008, modificată, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare. 

Cheltuielile privind avocatul din oficiu rămân în sarcina statului, suma de 520 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat, urmând a se achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,