Anularea decizie

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr. 1077/2013

Şedinţa publică din 28 Ianuarie 2013

Completul compus din:

Pe rol judecarea acţiunii formulată de  reclamanta S.C......SRL în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. T şi DGFP G, având ca obiect anularea deciziei nr.106/29.07.2011 emisă de pârâta D.G.F.P. G – B.S.C., a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-GJ nr.1574/21.06.2011, emisă de A.F.P. T şi obligarea A.F.P. T să emită o nouă decizie de impunere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamanta fiind reprezentată de avocat P.A.C., iar pârâta DGFP G de consilier juridic T.I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a  făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care  constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul  apreciază cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul societăţii reclamante, avocat P.A.C. a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată cu luarea în considerare a faptului că ordinul preşedintelui ANAF nu este opozabil societăţii reclamante întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial

Consilier juridic T.I. a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă ;

Prin cererea înregistrată la data de 02.09.2011,  reclamanta S.C......SRL a chemat în judecată pârâţii A.F.P. T, DGFP G , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei nr.106/29.07.2011 emisă de pârâta D.G.F.P. G – B.S.C., a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-GJ nr.1574/21.06.2011,  emisă de A.F.P. T şi obligarea A.F.P. T să emită o nouă decizie de impunere.

În motivarea acţiunii  reclamanta a arătat că : în urma controlului efectuat a fost întocmită decizia de impunere privind obligaţii suplimentare de plată stabilite de inspecţie fiscală nr. F-GJ 1574/21.06.2011.

Prin respectivul act administrativ organul de control a stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 22.906 lei, constând în : 7.121 lei – impozit pe profit ;2.178 lei – majorări de întârziere aferente impozit pe profit ;11.957 lei – taxa pe valoare adăugată ;1.650 lei – majorări de întârziere aferente TVA .

A considerat reclamanta că s-au stabilit în mod eronat obligaţii suplimentare în cuantum de 17.680 lei din care :

1.- suma de 3.992 lei reprezintă impozit pe profit suplimentar provenind din neacceptarea  pe cheltuieli deductibile a facturilor emise  de către SC T G SRL S, furnizor declarat inactiv pe perioada verificată, suma la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 81 lei. Potrivit art.21 alin.4 lit.r din Legea nr.571/2003, următoarele cheltuieli nu sunt deductibile : cheltuieli înregistrate în evidenţa contabilă,  care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului preşedintelui ANAF. Respectiva societate a emis către reclamantă facturi fiscale în perioada octombrie-decembrie 2010 ( în total suma de  24.950 lei ) facturi ce cuprind toate menţiunile prevăzute de lege ( ref. la decizia nr.V/15.01.2007 a I.C.C.J. invocată în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală ), facturi ce poartă ştampila unităţii emitente, respectiv SC T G SRL S. Nu există elemente care să lipsească din fiecare factură pentru care se acordă dreptul de deducere. Reclamanta are în  vedere şi prevederile art.3 alin.1 şi alin.2 al Ordinului nr.575/2006 privind stabilirea condiţiilor şi declararea contribuabililor inactivi, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare începând cu  22.05.2007:

„ (1) De la data declarării ca inactiv contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi,  facturi fiscale, alte documente  sau formulare tipizate cu regim special. Mai mult,  le-a fost comunicat de către aceştia o copie a certificatului de înmatriculare şi a certificatului de înregistrare fiscală, neavând cunoştinţă de faptul  că acesta este sau nu suspendat.

Interpretând prevederile art.21 alin.4 lit.r din Legea nr.571/2003, se poate deduce în mod clar că una din condiţii pentru a nu fi deduse aceste cheltuieli este ca certificatul de înregistrare fiscală să fi fost suspendat în  baza ordinului preşedintelui ANAF, or în nici un moment nu au fost sesizaţi cu acest lucru.

A considerat reclamanta că în mod eronat organele de inspecţie fiscală au stabilit acest impozit pe profit suplimentar în cuantum de 3.992 lei provenind din neacceptarea pe cheltuieli deductibile a facturilor emise de SC T G SRL S, furnizor declarat inactiv pe perioada verificată, suma la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 81 lei. Subscrisa societate are un comportament fiscal ireproşabil şi că nu poate fi răspunzătoare pentru conduita fiscală a altor societăţi comerciale, nu are nici o culpă că societatea furnizoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale şi nici nu avea cum să cunoască împrejurarea că societatea furnizoare a fost declarată inactivă, din moment ce a emis facturi fiscale.

Potrivit art.1 din ordinul nr.1849 din 22.12.2003 facturile fiscale au fost imprimate pe exemplarul original, denumirea emitentului, numărul de înregistrare la Registrul Comerţului, Codul de identificare fiscală, atributul fiscal, sediul social,  contul bancar şi capitalul social. Documentele reprezintă amprenta ştampilei societăţii furnizoare, sunt semnate,  au înscrise datele de identificare ale delegatului şi mijlocul de transport. Potrivit prevederilor art.3 al.2 din O.M.F.P. nr.29/14.01.2003, facturile fiscale au completate numele şi prenumele persoanei care efectuează livrarea, respectiv G.T., precum şi datele de identificare ale acestuia.

Documentele întrunesc cerinţele unui document justificativ aşa cum sunt ele impuse prin art.6 din Legea nr.82/1991 modificată, O.M.F.P. nr.306 din  26.02.2002,  art.155 al.5 din Legea nr.571/2003, acestea fiind ştampilate, semnate, având completate elementele prevăzute de normele legale menţionate. Întrucât bunurile furnizate au fost folosite pentru  obţinerea de venituri impozabile,  cheltuielile ocazionate cu achiziţia lor sunt considerate deductibile. Prin urmare, cheltuielile făcute cu aprovizionarea cu materiale sunt cheltuieli deductibile, făcute în scopul realizării de venituri, operaţiunile sunt reale,  iar înregistrarea în contabilitate s-a făcut în baza unor facturi fiscale ce conţin toate elementele prevăzute de lege şi constituie documente justificative în sensul art.6 din Legea nr.82/1991.

A considerat reclamanta că în mod eronat, organul fiscal a stabilit TVA suplimentar de plată în cuantum de 11.957 lei, din care suma de 5.969 lei, sumă a cărei provenienţă nu ne apare ca fiind justificată. A considerat organele de inspecţie fiscală, că această sumă  reprezintă TVA nedeclarată în perioada 01.07.2007 – 31.12.2010 şi rezultă din compararea datelor din evidenţa contabilă a reclamantei cu sumele declarate prin deconturile trimestriale la organul fiscal şi centralizate în fişa sintetică.

Suma de 5.988 lei reprezintă TVA dedusă în mod eronat la aprovizionările de piese de schimb, conform facturilor emise de  SC T G SRL S, furnizor care era inactiv la data emiterii facturilor.

Mai mult, temeiul de drept invocat de organele de inspecţie fiscală, respectiv ordinul preşedintelui ANAF nu le este opozabil, deoarece respectivul ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial partea I.

În ceea ce priveşte deducerea TVA, dreptul de deducere a TVA este justificat cu factura fiscală care cuprinde informaţiile prevăzute la art.155 alin.5 şi este emisă de un plătitor de TVA. Facturile constituie documente justificative şi, ca atare, pot fi deduse cheltuielile efectuate cu aprovizionarea cu materiale şi sunt valabile şi pentru deducerea TVA.

S-a menţionat de reclamantă că  la cele două sume s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 1.650 lei, însă nu în mod defalcat, cum s-ar fi impus. Totodată, reclamanta a procedat la contestarea deciziei de impunere, parcurgând procedura prealabilă potrivit art.218 din Codul de procedură fiscală coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, prin cererea înregistrată la DGFP G – Serviciul soluţionare Contestaţii sub nr.34671/15.07.2011, contestaţie soluţionată prin decizia nr.106/29.07.2011 emisă de către DGFP G – Serviciul de soluţionare contestaţii.

Având în vedere cele prezentate, s-a solicitat admiterea acţiunii, anularea deciziei nr.106/29.07.2011 emisă de pârâta DGFP G – B.S.C., a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-GJ nr.1574/21.06.2011 emisă de AFP T şi obligarea AFP T să emită o nouă decizie de impunere.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.218 din Codul de procedură fiscală coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004.

În dovedirea celor susţinute, reclamanta a depus la dosar decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-GJ nr.1574/21.06.2011, facturile fiscale emise de către  SC T G SRL S, în perioada  octombrie-decembrie 2010,  contestaţia deciziei de impunere, prin cererea înregistrată la DGFP G – Serviciul soluţionare contestaţii sub nr. 34671/15.07.2011,  decizia nr.106/29.07.2011 emisă de pârâta DGFP G – B.S.C., prin care a fost respinsă contestaţia.

În baza dispoziţiilor art.242 cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Prin întâmpinare, pârâta A.F.P. T a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca fiind netemeinică şi nelegală. După cum se poate observa din vizualizarea  deciziei de impunere de care petenta face vorbire, se poate observa antetul DGFP G nu AFP cum susţine petenta drept pentru care s-a solicitat scoaterea din cauză a Administraţiei Finanţelor Publice T pentru lipsa calităţii procesuale pasive. În speţa dedusă judecăţii calitate procesuală o are D.G.F.P. G.  Pe fondul cauzei  s-a solicitat respingerea acţiunii ca  netemeinică şi nelegală şi menţinerea actelor de control, respectiv decizia de impunere ca fiind temeinică şi legală, întrucât aceasta este act consecvent al raportului de Inspecţie Fiscală şi reflectă creanţele stabilite de către organele de control ce necesită achitate bugetului de stat pe surse de impozitare.

Prin sentinţa nr.166 din 20 ianuarie 2012, Tribunalul G a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C......SRL în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. G şi A.F.P. T .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta  S.C......SRL

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a înlăturat în totalitate concluziile expertizei contabile, deşi, din raportul de expertiză reieşea în mod clar faptul că subscrisa societate nu datorează sumele stabilite suplimentar.

A arătat că instanţa de fond îşi motivează hotărârea în sensul că furnizorul reclamantei nu mai era înscris  în vectorul de TVA, această taxă pe valoare, ce o adaugă furnizorul la ce a vândut reclamantei şi care nu mai putea să fie percepută de furnizor de la reclamantă, cu referire la acele valori adăugate de furnizor pe traseul care îl făcea marfa de la producător la consumatorul final. Însă această taxă  a fost percepută de către furnizor de  la subscrisa societate.

A susţinut că motivarea instanţei de fond se bazează pe faptul că  furnizorul, respectiv SC T G SRL a fost scos din vectorul de TVA la data de 21 iulie 2010, prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr.2130 d in 2 iulie 2010.

Temeiul de drept invocat  de către organele de inspecţie fiscală, respectiv  Ordinul Preşedintelui ANAF, nu este opozabil deoarece  respectivul ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial partea I (privind lista contribuabililor inactivi), însăşi intimata pârâtă susţinând în întâmpinarea depusă la fond că, potrivit Ordinului nr.575/2006 privind stabilirea condiţiilor şi declararea contribuabililor inactivi, cu modificările şi completările ulterioare, art.1 alin.2 prevede faptul că, contribuabili sunt declaraţi inactivi prin Ordin al Preşedintelui ANAF, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, context în care instanţa de fond avea obligaţia să solicite pârâtei intimate să precizeze Monitorul Oficial în care a fost publicat Ordinul al Preşedintelui ANAF nr.2130 din 2 iulie 2010.

 Raportat la dispoziţiile Ordinului 575/2006 pentru Ordinul Preşedintelui ANAF nr.2130/2010 exista obligaţia de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar atâta timp cât această obligaţie nu a fost în mod legal îndeplinită, este evident faptul că nu s-a asigurat publicitatea actului administrativ cu  caracter normativ  în cauză, prin urmare Ordinul a Preşedintelui ANAF nr.2130 din 2 iulie 2010 nu este  opozabil particularilor.

S-a invocat în acest sens şi art.11 alin.1 din Lg.24/2000 privind normele de tehnică legislativă: „În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi Ordinele , instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Absenţa publicării acestui ordin în Monitorul Oficial conduce la consecinţa lipsirii sale de efecte juridice până în momentul publicării, iar intrarea în vigoare este o condiţie indispensabilă, obligatorie pentru intrarea actului în vigoare, condiţie care nu este suplinită de o eventuală aducere a actului la cunoştinţa destinatarilor săi prin alte mijloace.

A solicitat, în baza art.304 pct.8 şi 9, admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii principale aşa cum a fost formulată iar în subsidiar, în baza art.312 alin.5 CPV, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin decizia nr. 4363/2012 din 29 mai 2012 recursul a fost admis, a fost casată sentinţa şi cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut că recurenta reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. F-GJ nr. 1574/21.06.2011  emisă de  către  pârâta D.G.F.P. G şi a deciziei nr. 106/29.07.2011 emisă de pârâta D.G.F.P. G- B.S.C..

Esenţial în dezlegarea pricinii deduse judecăţii este stabilirea calităţii de furnizor inactiv a SC T G SRL S., societate cu care recurenta reclamantă a avut relaţii de natură comercială, aprecierea organului fiscal cu privire la calitatea acestui comerciant, respectiv declararea acestuia ca furnizor inactiv, determinând stabilirea în sarcina recurentei reclamante a obligaţiilor fiscale suplimentare, contestate de aceasta.

 Instanţa de fond şi-a însuşit argumentele expuse în cauză de organul fiscal, reţinând că furnizorul  reclamantei  SC T G SRL S. a fost scos la data de 21.07.2010, conform Ordinului Preşedintelui A.N.A.F nr.2130/02.07.2010 , din  vectorul  de  TVA,  facturile fiscale ce fac dovada relaţiilor comerciale cu acest furnizor fiind emise după această dată, fără a analiza şi a se pronunţa asupra argumentelor reclamantei ce au fost în sensul că Ordinului Preşedintelui A.N.A.F nr.2130/02.07.2010 nu-i este opozabil, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

Procedând de această manieră, instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.p.c. şi exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la motivarea hotărârii. 

Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.p.c. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii trebuie să se refere în concret la motivele de fapt şi de drept formulate de reclamant, nerespectarea acestei obligaţii conducând la nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. 2 C.p.c. În acest context, instanţa de fond nu a analizat susţinerea reclamantului referitoare la nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului Preşedintelui A.N.A.F nr.2130/02.07.2010, aspect esenţial în dezlegarea pricinii deduse judecăţii.

Motivarea hotărârii recurate nu corespunde nici condiţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce consacră dreptul la un proces echitabil aşa cum a fost consolidat în jurisprudenţa Curţii, jurisprudenţă potrivit căreia art. 6 alin. 1 din Convenţie include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Cauza Albina împotriva României).

Faţă de aceste aspecte, Curtea a apreciat că modalitatea în care instanţa de fond a motivat hotărârea recurată echivalează cu necercetarea fondului cauzei, întrucât cercetarea fondului în sensul dispoziţiilor art. 312 C.p.c. presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului cauzei.

Din aceste motive şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. 5 C.p.c. Curtea a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în vederea lămuririi aspectelor menţionate.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. X* cu termen de judecată  la  14.09.2012 pentru cânt părţile au fost legal citate.

Cu ocazia rejudecării cauzei instanţa a pus în discuţia părţilor emiterea unei adrese către pârâtă pentru a comunica natura obligaţiei fiscale, răspunsul fiind remis  pentru termenul de judecată din 28.01.2013.

Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei instanţa reţine că reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale generale pe perioada 01.07.2007 - 31.12.2010, privind modul de calculare, evidenţă şi virare a obligaţiilor datorate bugetului general consolidat, efectuată de către organele de inspecţie fiscală din cadrul Activităţii de inspecţie fiscală a D.G.F.P. G.

Inspecţia fiscală a cuprins perioada 01.07.2007 - 31.03.2011 cu privire  la  activitatea reclamantei , privind  impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.

Prin  Decizia de impunere nr. F-GJ 1574/21.06.2011, emisă pe baza constatărilor din Raportul de inspecţie fiscală nr. F-GJ 777/21.06.2011, organele de inspecţie fiscală din cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală au stabilit în sarcina reclamantei S.C. U.  S.R.L. obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de sumă totală de 22.906 lei , reprezentând : 7.121 lei - impozit pe profit, 2.178 lei - majorări de întârziere aferente impozit pe profit,  11.957 lei - taxa pe valoarea adăugată, 1.650 lei - majorări de întârziere aferente TVA.

Reclamanta S.C. U.  S.R.L. a contestat  suma  de 17.680 lei , reprezentând: 3.992 lei  impozit pe profit, 81 lei - majorări de întârziere aferente impozit pe profit,  11.957 lei - taxa pe valoarea adăugată şi 1.650 lei - majorări de întârziere aferente TVA.

Contestaţia reclamantei, formulată împotriva Decizia de impunere nr. F-GJ 1574/21.06.2011, emisă pe baza constatărilor din Raportul de inspecţie fiscală nr. F-GJ 777/21.06.2011 ale organelor de inspecţie fiscală din cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală din  cadrul DGFP  G. a  fost  respinsă prin decizia nr. 106/29.07.2011 emisă de  către  pârâta D.G.F.P. G.

Raportul de inspecţie fiscală a modificat baza de impunere pentru obligaţia reclamantei cu privire la impozitul pe profit, pentru perioada verificată, obligaţiile fiscale suplimentare stabilite la capitolul „impozit pe profit” au fost stabilite de pârâtă ca urmare a majorării profitului impozabil cu cheltuieli nedeductibile în valoare de 24.950 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale cu mărfuri aprovizionate în perioada 4.10.2010 de la SC T G SRL S, societate declarată inactivă începând cu data de 21.07.2010 conform Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 2130/2.07.2010.

Analizând probatoriul administrat în cauză atât în primul ciclu procesual care a rămas câştigat cauzei, cât şi în cel de al doilea ciclu procesual, instanţa apreciază că nu este întemeiată acţiunea, motiv pentru care va fi respinsă pentru următoarele considerente ;

Prin prezenta acţiune se solicită anularea deciziei nr. 106 din 29.07.2011 emisă de pârâta  DGFP G – B.S.C., a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. 1574 din 21.06.2011 emisă de către AFP T şi obligarea acesteia din urmă să emită o nouă decizie de impunere.

Principalul argument invocat de către reclamantă atât în acţiune cât şi în concluziile scrise cu ocazia celui de al doilea ciclu procesual este acela că temeiul de  drept invocat de către organele de inspecţie fiscală în emiterea deciziei pe care o contestă, respectiv Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 2130/2.07.2010 nu le este opozabil deoarece acest ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial ci a fost doar afişat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Reclamanta susţine că acest ordin trebuia în mod obligatoriu să fie publicat în Monitorul Oficial şi atâta timp cât această obligaţie nu a fost îndeplinită este evident că nu s-a asigurat publicitatea actului administrativ cu caracter normativ în cauză şi prin urmare nu îi este opozabil, invocând în acest sens art. 11 al. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în privinţa actelor cu caracter normativ.

În acest context, instanţa constată că esenţială pentru soluţionarea cauzei este calificarea acestui ordin ca act administrativ cu caracter normativ sau act administrativ cu caracter individual, în raport cu care prevederile art. 11 din Legea nr. 24/2000 sunt sau nu aplicabile.

Criteriile principale în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual sunt, pe de o parte scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise şi, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

Astfel, în ceea ce priveşte primul criteriu, în doctrină este unanim acceptat că actele administrative  cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispoziţiilor legale  în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit întotdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii sau a dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conţin reguli sau norme cu caracter general având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice  erga omnes  faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte  fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Aşadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor cât şi în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor  cărora li se aplică, criterii în raport de care instanţa constată că Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 2130/2.07.2010 prin care au fost declaraţi inactivi anumiţi contribuabili este un act administrativ  individual, întrucât acest ordin nu prevede reglementări de principiu şi nu are o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produce efecte erga omnes ci urmăreşte  stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv contribuabilii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile  de a depune declaraţiile fiscale potrivit codului fiscal şi care au fost declaraţi inactivi, cu posibilitatea de a se reactiva în situaţia în care îndeplinesc obligaţiile legale, astfel că acest ordin îşi produce efectele  numi în raport cu aceşti contribuabili , adresându-se unui număr determinat de subiecte de drept, respectiv contribuabili inactivi.

Odată stabilit faptul că acest ordin ,în temeiul căruia a fost emisă decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală,este un act administrativ individual, în cazul reclamantei, devin aplicabile în cauză dispoziţiile art. 11 alin. 2 lit. b din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României actele normative clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual emise de autorităţile  administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate” precum şi dispoziţiile art. 55 alin. 3 din anexa 1 la HG nr. 561/2009 privind aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea  proiectelor de documente, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente în vederea adoptării potrivit cărora „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual”.

Prin urmare, în ceea ce priveşte opozabilitatea acestui ordin sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, cerinţa publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual cum este cazul ordinului invocat în speţă.

Astfel, se constată că a fost asigurată publicitatea acestui ordin pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, în acest context, referitor la fondul cauzei, obligativitatea calculului impozitului pe profit şi a TVA-ului revine societăţii reclamante care trebuie să aibă în vedere dispoziţiile Codului fiscal,  respectiv art. 21 alin. 4 lit. r, care arată că nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă care au la bază un document emis  de un contribuabil inactiv, al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza Ordinului ANAF.

Prin urmare, societatea reclamantă, în momentul în care a înţeles să deducă cheltuielile înscrise  în facturile fiscale emise de SC T. G. SRL trebuia să dea dovadă de diligenţă în sensul că trebuia să verifice dacă documentele respective erau emise de un contribuabil activ sau inactiv întrucât nu se pot deduce cheltuielile de la societăţi comerciale  care nu sunt active.

Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte deducerea TVA-ului înscris în facturile contribuabilului inactiv întrucât contribuabilului inactiv din prezenta cauză i-a fost retras certificatul de înregistrare în scopul de TVA, astfel că furnizorul nu mai avea calitatea de plătitor TVA.

Instanţa va înlătura susţinerile expertului, consemnate în raportul de expertiză, referitoare la legalitatea înregistrării în evidenţa contabilă,a cheltuielilor care au la bază documente provenite de la S.C. T. G. SRL S., contribuabil inactiv, întrucât aceste susţineri vin în contradicţie cu dispoziţiile legale din codul fiscal ,  respectiv art. 21 alin. 4 lit. r, care arată că nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă care au la bază un document emis  de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza Ordinului ANAF.

În această situaţie, în mod corect, societatea pârâtă a întocmit decizie de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 1574 /21.06.2011 prin care s-a stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 22.906 lei constând în impozit pe profit, majorări de întârziere aferent impozitului pe profit, taxă pe valoare adăugată şi majorări de întârziere aferente TVA, motiv pentru care ca fi respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de  reclamanta S.C......SRL în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. T şi DGFP G.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 28 Ianuarie 2013 la Tribunalul G.

Domenii speta

Spete similare