Anulare transferuri patrimoniale

Sentinţă comercială 354/2014 din 17.03.2014


Dosar nr. ………….

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa nr.  354/2014

Şedinţa publică de la 17 Martie 2014

Completul compus din:

Judecător sindic ……………

Grefier Şef ……………..

Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată de ......................, desemnat  lichidator pentru debitoarea ......................, împotriva pârâtei .......................

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns practician în insolvenţă D I, pentru lichidatorul judiciar ......................, lipsă fiind pârâta .......................

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care constatând acţiunea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul;

Practician în insolvenţă DI solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Asupra acţiunii de faţă;

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Gorj-Secţia a II-a Civilă, ......................”, numit lichidator judiciar al debitoarei ...................... prin încheierea nr. 279/09.08.2013 pronunţată de Tribunalul Gorj in dosarul nr. …………., a chemat în judecată pârâta ......................, solicitând  anularea transferurilor patrimoniale efectuate între debitoare şi pârâtă în baza facturilor fiscale nr. 702/07.08.2012, 761/17.09.2012, 865/31.12.2012, 850/30.11.2012 şi restituirea către averea debitoarei a autovehiculelor ce au făcut obiectul tranzacţiilor, respectiv;

- Autoutilitară ………….., nr. de identificare JDA00F30000068435 , serie motor 0262811, cilindree 1589, culoare gri, cu valoare de inventar 13.862,95 lei a fost vândută conform factură fiscală 850/30.11.2012 în valoare de 5.000 lei inclusiv TVA.

- Autoturism ……………., nr. de identificare JMBXNCU2W3U006560 , serie motor HY9220, cilindree 1997, culoare negru cu valoare de inventar 36.290,32 lei a fost vândută conform factură fiscală 865/31.12.2012 în valoare de 10.000 lei inclusiv TVA.

- Autoturism …………., nr. de identificare 4S4WXELU57S008801 , serie motor 0229537, culoare negru cu valoare de inventar 115.193,35 lei a fost vândută conform factură fiscală 761/17.09.2012 în valoare de 5.000 lei inclusiv TVA.

- Autoturism ……………, nr. de identificare VF35CWJYF60465085 , serie motor 6001249 cu valoare de inventar 6.451,61 lei a fost vândută conform factură fiscală 702/07.08.2012 în valoare de 5.000 lei inclusiv TVA.

S-a mai solicitat şi obligarea pârâtei la restituirea autovehiculelor ce au făcut obiectul acestor vânzări frauduloase.

În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că, prin încheierea nr. ………… din 09.08.2013 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. ………….., s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei ......................, lichidator judiciar fiind numite cabinetele noastre asociate.

In urma analizării documentelor financiar - contabile depuse de debitoare, a identificat mai multe transferuri patrimoniale, respectiv vânzarea unor autoturisme, efectuate de debitoare în baza facturilor fiscale emise în anul 2012 către pârâta .......................

Se susţine că, aceste transferuri au fost efectuate cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage de la urmărire de către creditori a bunurilor debitoarei, care în luna august a anului 2013 a intrat în procedura simplificată a falimentului, iar sumele încasate din vânzarea acestor mijloace de transport sunt cu mult sub valoarea de înregistrare în contabilitatea, fapt ce atrage nulitatea conform dispozițiilor art. 80 din legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Intenţia de sustragere de la urmărire al acestor bunuri şi caracterul fraudulos al transferurilor aparţine atât debitorului cat si celeilalte părţi implicate în tranzacţie şi este dat de faptul că societatea pârâtă care a beneficiat de bunuri are ca asociat unic pe FLA, fiica numitului FC, fost asociat fondator majoritar şi director economic al debitoarei, cu o influenţă majoră asupra activităţii acesteia.

Valoarea de înregistrare în contabilitate a celor 3 autosanitare era de 171.798 lei, iar preţul obţinut din vânzări a fost de numai 25.222 lei, fiind stabilit în mod arbitrar fără a se întocmi un raport de evaluare care să stabilească valoarea reală de piaţă a autoturismelor în raport de starea tehnică şi gradul de uzură a fiecăruia.

 Aceste transferuri se încadrează în categoria operaţiunilor prevăzute la art. 80 alin. 1, lit. b) din Legea 85/2006, respectiv:”operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuată în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii”.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 79, art. 80 alin.1 lit. b) si c), art.81 si art.83 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

 In temeiul art. 223 Cod proc. Civ, s-a solicitat judecarea si in lipsa.

 În dovedirea cererii, lichidatorul a depus la dosar  în copie următoarele documente:

-facturile fiscale nr. 850 din 30.11.2012, 865 din 31.12.2012, 761 din 17.09.2012, 702 din 7.08.2012, ;extras de la ORC Gorj privind lista administratorilor şi asociaţilor ......................;adresa nr. 26200 din 22.08.2013 a Primăriei ..........cu privire la mijloacele de transport înstrăinate de debitoarea ......................;lista imobilizărilor pe conturi ieşite în perioada 01.01.2012-31.12.2012(cont 2012).

La data de 3.02.2014, lichidatorul judiciar a depus la dosar precizare la cererea principală, arătând că, a fost contactat de domnul FC reprezentantul părătei ......................, cu care s-a convenit ca în data de 23.01.2013 să fie predate către ...................... două dintre cele două autoturisme, respectiv : Autoutilitară ……………., nr. de identificare JDA00F30000068435 , serie motor 0262811(poziţia nr. 1) şi  Autoturism ……………., nr. de identificare 4S4WXELU57S008801 , serie motor 0229537(poziţia nr. 3).

 Referitor la transferurile celorlalte două autoturisme, a căror anulare şi restituire se solicită, s-a menţionat faptul că acestea nu se mai află în proprietatea ......................, fiind înstrăinate conform facturilor nr. 15/05.06.2013 şi nr. 8/25.03.2013. Astfel, autoturismul ………………, nr. de identificare JMBXNCU2W3U006560 , serie motor HY9220(poziţia nr. 2) a fost vândut cu factura nr. 15 din 05.06.2013 către B Vdin Tg-Jiu la preţul de 9.052 lei, inclusiv TVA, care l-a vândut, la rândul său, unei alte persoane fizice, iar autoturismul ……………, nr. de identificare VF35CWJYF60465085 , serie motor 6001249(poziţia nr. 4) a fost vândut cu factura nr. 8/25.03.2013 către SC P SRL cu sediul în satul ...., municipiul Motru la preţul de 4.500 lei, inclusiv TVA.

Lichidatorul judiciar a solicitat anularea transferurilor autoturismelor de la poziţia nr. 1 şi 3, respectiv : Autoutilitară ……………. şi Autoturism …………….., fără ca pârâta să mai fie obligată la restituirea lor  întrucât ele au fost predate din proprie iniţiativă.

Celelalte 2 autoturisme (poziţia 2 şi 4), respectiv : …………….. nr. de identificare JMBXNCU2W3U006560 , serie motor HY9220 şi ………………, nr. de identificare VF35CWJYF60465085 , serie motor 6001249, care au fost înstrăinate conform facturilor nr. 15/05.06.2013 şi nr. 8/25.03.2013, nu mai pot fi restituite de pârâtă deoarece nu se mai află în proprietatea sa. În această situaţie devin aplicabile dispoziţiile art. 83 alin. 3 din Legea 85/2003 potrivit cărora :

,,Terţul dobânditor cu titlu  gratuit de bună-credinţă va restitui bunurile în starea în care se găsesc, iar în lipsa acestora, va restitui diferenţa de valoare cu care s-a îmbogăţit . În caz de rea-credinţă, terţul va restitui, în toate cazurile, întreaga valoare, precum şi fructele percepute’’.

În speţă, diferenţa dintre valoarea de inventar actualizată(calculată ca diferenţa dintre valoarea de inventar şi valoarea amortizată) şi valoarea de vânzare reprezintă, de fapt, o prestaţie gratuită a debitoarei şi se calculează diferenţiat pentru cele două autoturisme după cum urmează:

-Autoturismul ……………. - Valoarea de inventar la data transferului = 36.290 lei ; Valoarea amortizată = 5.443 lei ;Valoarea de inventar reactualizată = 36.290 lei – 5.443 lei = 30.847 lei ;Valoarea  de vânzare = 10.000 lei. Diferenţa de valoare solicitată = 30.847 lei – 10.000 lei = 20.847 lei

-Autoturismul ……………. - Valoarea de inventar la data transferului = 6.451 lei ;Valoarea amortizată = 0 lei, Valoarea de inventar reactualizată = 6.451 lei ; Valoarea  de vânzare = 5.000 lei. Diferenţa de valoare solicitată = 6.451 lei – 5.000 lei = 1.451 lei

Total diferenţă de valoare solicitată a fi restituită de către pârâtă = 22.298 lei.

Faţă de cele precizate mai sus, lichidatorul judiciar solicită anularea transferurilor autoturismelor de la poziţia nr. 1 şi 3, respectiv : Autoutilitară …………… şi Autoturism ……………. şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 22.298 lei către averea debitoarei ......................, reprezentând diferenţa dintre valoarea de inventar actualizată şi valoarea facturată a autoturismelor care nu se mai află în proprietatea pârâtei.

În dovedirea cererii, lichidatorul judiciar a depus la dosar: procesul-verbal încheiat în 16.01.2014; procesul-verbal de predare-primire încheiat în 23.01.2014, facturile fiscale nr. 15/05.06.2013 şi nr. 8/25.03.2013.

Judecătorul sindic, analizând actele şi lucrările dosarului, va admite parte  acţiunea,cu precizările ulterioare, va dispune anularea transferurile patrimoniale  efectuate între debitoare şi pârâtă, cu referitor la  şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 22.298 lei, către debitoare – reprezentând diferenţa dintre valoarea de inventar actualizată şi valoarea facturată a autoturismelor, având în vedere următoarea motivare.

Prin încheierea nr.279 din 9.08.2013, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul ……………, s-a deschis procedura simplificată a insolvenţei faţă de debitoarea ......................, la cererea debitoarei, întrucât aceasta se află în insolvenţă şi este în încetare de plăţi, fiind desemnat lichidator judiciar ......................

La data de 14.10.2013, lichidatorul judiciar ......................, a depus la dosar raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu nr. 737 din 4.10.2013, raport aprobat prin  sentinţa nr.1613 din 25.11.2013.

În raportul amănunţit, lichidatorul a arătat că, din analiza documentelor contabile prezentate de debitoare s-au identificat în anii 2012 şi 2013 anteriori deschiderii procedurii insolvenţei: acte frauduloase încheiate de ...................... în dauna drepturilor creditorilor respectiv operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, precum şi acte încheiate cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori, respectiv vânzarea mijloacelor de transport în anul 2012.

Transferurile patrimoniale frauduloase din anul 2012, analizate mai sus, au fost efectuate către societăţi deţinute de membri ai familiei domnului FC, respectiv fiica acestuia FLA. Sub rezerva de a fi furnizate elemente noi de către colaboratorii/creditorii societăţii, s-a concluzionat că insolvenţa se datorează, în principal, unor factori de natură obiectivă corelat cu activitatea şi influenţa fostului director economic FC (fondator al societăţii).

Operaţiunea de transfer a dreptului de proprietate al celor patru autoturisme, între ...................... şi pârâta ......................, este premergătoare întocmirii facturilor emise în anul 2012, a căror anulare se solicită şi se încadrează în categoria de operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii prevăzute la art. 80 alin. 1, lit. b), text de lege ce constituie temeiul juridic al acţiunii.

Atâta timp cât transferurile patrimoniale s-au efectuat între societăţi deţinute de membrii ai familiei ……….., se prezumă intenţia comună de a sustrage bunurile de la urmărire în favoarea creditorilor prin încheierea actului, la care se adaugă şi condiţia de a fi fost valorificate bunuri la un preţ inferior valorii reale a acestora – bunurile nefiind evaluate printr-un raport de evaluare, ceea ce implicit duce la prejudicierea creditorilor.

Acţiunea formulată fiind dovedită, va fi admisă în parte, cu precizările ulterioare, în temeiul prezentelor considerente şi a dispoziţiilor legale menţionate –art. 79., art. 80 alin. 1 lit b şi c, art. 81 şi art. 63 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea, cu precizările ulterioare, formulată de lichidatorul judiciar  ......................, cu sediul în Tg.Jiu, ………………… judeţul  Gorj, CIF ………….., pentru debitoarea ………………, cu sediul în Motru, ……………, judeţul Gorj, CUI ……………., număr de ordine în registrul comerţului J 18………….., în contradictoriu cu pârâta ......................, cu sediul în Motru, strada ………….., judeţul Gorj, CUI ……………, număr de ordine în registrul comerţului J18……….

Dispune anularea transferurile patrimoniale efectuate între debitoare şi pârâtă, cu referire la mijloacele de transport :

-  Autoutilitară …………., nr. de identificare JDA00F30000068435 , serie motor 0262811, cilindree 1589, culoare gri, cu valoare de inventar 13.862,95 lei a fost vândută conform factură fiscală 850/30.11.2012 în valoare de 5.000 lei inclusiv TVA.

-  Autoturism ……………., nr. de identificare 4S4WXELU57S008801 , serie motor 0229537, culoare negru cu valoare de inventar 115.193,35 lei a fost vândută conform factură fiscală 761/17.09.2012 în valoare de 5.000 lei inclusiv TVA.

Obligă pârâta la restituirea sumei de 22.298 lei către debitoare, reprezentând diferenţa dintre valoarea de inventar actualizată şi valoarea facturată a autoturismelor.

Cu apel.

Pronunţată în şedinţa publică din 17 martie 2014,  la Tribunalul Gorj. 

Judecător sindic,

  Grefier Şef,

Domenii speta