Procedura insolvenţei. Anularea tranzacţiei şi efectele sancţiunii tranzacţiei în procedura insolvenței declaraţiei de creanţă

Procedura insolvenţei. Anularea tranzacţiei şi efectele sancţiunii tranzacţiei în procedura insolvenței declaraţiei de creanţă

Legea nr. 85/2006: art. 3 pct. 14, art. 46, art. 49

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: art. 2278

Debitoarea, la momentul încheierii  tranzacţiei, pentru această operaţiune, deşi s-a aflat în perioada de observaţie, nu se încadrează în prevederile art. 49 alin. (1), dat fiind că încheierea tranzacţiei prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti nu se încadrează în activităţile curente definite de art. 3 pct.14 din aceeaşi lege, nefiind activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii şi operaţiuni financiare în cursul normal al comerţului său.

Ca atare, fiind un act ce depăşeşte condiţiile menţionate la alineatul 1, tranzacţia analizată în litigiu se încadrează în dispoziţiile art. 49 alin. (2) din lege, care reglementează pentru încheierea unor astfel de acte, operaţiuni şi plăţi, condiţia autorizării obligatorii a administratorului judiciar, iar pentru acordarea acestei autorizări se mai stabileşte imperativ că administratorul judiciar trebuie să obţină aprobarea Comitetului Creditorilor într-un termen maxim stabilit de lege.

În atare situaţie şi întrucât nu ne aflăm în cazurile prevăzute la art. 49 şi nici nu au fost autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor, în speţă cele supuse analizei ca urmare a cererii reclamantei,  sunt nule, astfel cum art. 46 alin. (1) din lege stabileşte imperativ. Faptul că tranzacţia a fost încheiată cu bună credinţă din partea pârâtei apelante, aşa cum se susţine în motivele căii de atac, nu este suficient pentru a înlătura motivele de nulitate.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 151/A din 1 martie 2017,

rezumată de judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa civilă nr. 1208/06.10.2016 pronunțată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/30/2014/a4, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în contradictoriu cu pârâtele S.C. A…. S.R.L. – prin administrator special B…, S.C. A… S.R.L. – prin administrator judiciar C… S.P.R.L. Timişoara, S.C. D… S.R.L. E…, comuna F… şi S.C. G… S.A. Bucureşti; a fost anulată tranzacţia încheiată între intimatele S.C. A… S.R.L şi S.C. D… S.R.L, ce a format dispozitivul sentinţe civile nr. 15702/27.11.2014 pronunţată în dosar nr x/325/2014 al Judecătoriei Timişoara; a fost anulată operaţiunea de plată a sumei de 130.000 lei, făcută de debitoarea intimată S.C. A… S.R.L prin administrator special B… către intimata creditoare G…, la data de 16.01.2015; a fost obligată intimata creditoare G… să restituie debitoarei S.C. A… S.R.L, prin administrator judiciar (în prezent lichidator judiciar) C… S.P.R.L, suma de 130.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că potrivit art. 46 alin. (1) din Legea 85/2006,  în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

Potrivit art. 49 alin. (1) din acelaşi act normativ, pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.

Contrar susținerilor intimaților, în sensul că tranzacţia încheiată în dosar nr. x/325/2014 este un act juridic care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, această operațiune nu face parte din categoria actelor enumerate la art. 49 din Legea nr. 85/2006. Aceasta deoarece, prin încheierea tranzacției, debitoarea a renunțat la un drept, respectiv dreptul de a încasa o creanţă cu mai mult de jumătate mai mare (în total 691.862,47 lei), faţă de creanţa acceptată (280.000 lei).

Ori, potrivit art. 49 alin. (2) din Legea 85/2006, această operațiune depăşea condiţiile menţionate la alin. (1) şi trebuia autorizată în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar, în acest scop fiind necesară convocarea unei şedinţe a comitetului creditorilor, în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.

[…]

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC D… SRL F… prin administrator judiciar H… SPRL Timişoara şi administrator special I…, solicitând admiterea acestuia şi anularea în tot a sentinţei apelate.

[…]

Examinând cererea de apel prin prisma motivelor reiterate de pârâtă, Curtea reţine următoarele:

Judecătorul sindic sesizat cu acţiunea introductivă a reclamantei, a dispus prin dispozitivul hotărârii anularea unei tranzacţii încheiate între intimatele pârâte, precum şi a unei operaţiuni de plată făcute de debitoare către creditoarea G… SA  cu consecinţa restituirii de către această creditoare a sumei de 130.000 lei; în contextul argumentării acestei soluţii în considerentele hotărârii, în paragraful 8 de la pagina 11, judecătorul sindic reţine şi datoria pe care apelanta pârâtă ar avea-o faţă de societatea debitoare în baza unei sentinţe a Judecătoriei Timișoara, aspect considerat ca fiind nefondat şi netemeinic de către apelantă, întrucât acest titlu a fost anulat în tot prin sentinţa pronunţată la 27.11.2014 prin intermediul căreia s-a şi consemnat existenţa tranzacţiei.

Cu toate acestea, menţiunea din considerentele sentinţei arătate mai sus nu a  constituit un argument în sprijinul măsurilor dispuse prin dispozitiv în legătură cu anularea actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii de insolvenţă, nu au nici o relevanţă în raport de petitul cu care instanţa a fost sesizată în prezenta cauză, ci judecătorul cauzei s-a limitat a reproduce dispozitivul sentinţei nr. 13494/2014 a Judecătoriei Timişoara, fără nici o altă menţiune aferentă acestei alegaţii, sens în care o astfel de abordare nu poate comporta critici din partea apelantei.

În ansamblul dispoziţiilor din Legea 85/2006, la articolul 49 este reglementată activitatea debitorului în perioada de observaţie, stabilindu-se în primul rând că desfăşurarea activităţilor curente şi plăţile către creditorii cunoscuţi care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, se pot efectua de către debitor prin reprezentantul său legal, fie sub supravegherea administratorului judiciar, fie sub conducerea acestuia dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

Debitoarea, la momentul încheierii  tranzacţiei, pentru această operaţiune, deşi s-a aflat în perioada de observaţie, nu se încadrează în prevederile art. 49 alin.1, dat fiind că încheierea tranzacţiei prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti nu se încadrează în activităţile curente definite de art. 3 pct.14 din aceeaşi lege, nefiind activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii şi operaţiuni financiare în cursul normal al comerţului său.

Ca atare, fiind un act ce depăşeşte condiţiile menţionate la alineatul 1, tranzacţia analizată în litigiu se încadrează în dispoziţiile art. 49 alin. (2) din lege, care reglementează pentru încheierea unor astfel de acte, operaţiuni şi plăţi, condiţia autorizării obligatorii a administratorului judiciar, iar pentru acordarea acestei autorizări se mai stabileşte imperativ că administratorul judiciar trebuie să obţină aprobarea Comitetului Creditorilor într-un termen maxim stabilit de lege.

În speţă, această autorizare a administratorului judiciar există, întrucât practicianul în insolvenţă alături de administratorul special al debitoarei şi-au dat consimţământul la încheierea actului juridic sub forma tranzacţiei, fără însă a exista aprobarea Comitetului Creditorilor, aşa cum s-a menţionat mai sus.

Pe de altă parte, încheierea unei tranzacţii este supusă condiţiei obligatorie a confirmării de către judecătorul sindic, ori în speţă, în procedura de insolvenţă, judecătorul sindic nu numai că nu a dispus o astfel de confirmare, ci mai mult, a înlocuit practicianul în insolvenţă sub al cărui mandat a fost încheiată tranzacţia, tocmai pentru încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea 85/2006.

În atare situaţie şi întrucât nu ne află în cazurile prevăzute la art. 49 şi nici nu au fost autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor, în speţă cele supuse analizei ca urmare a cererii reclamantei, sunt nule, astfel cum art. 46 alin. (1) din lege stabileşte imperativ. Faptul că tranzacţia a fost încheiată cu bună credinţă din partea pârâtei apelante, aşa cum se susţine în motivele căii de atac, nu este suficient pentru a înlătura motivele de nulitate, în sensul că nu pot da valoare acestui act juridic, iar în ce priveşte interesul debitoarei care ar fi fost urmărit cu prilejul încheierii tranzacţiei, aceasta rămâne o simplă afirmaţie a apelantei, fără a fi necesar a fi aprofundată în contextul cauzei.

În motivele de apel se mai menţionează neîntemeiat că instanţa dle fond nu a motivat în vreun fel repunerea părților în situaţia anterioară, apreciind că  în situaţia în care se anulează doar tranzacţia fără o repunere a părţilor în situaţia anterioară, ar constitui o soluţie nelegală.

Cu toate acestea, nulitatea poate fi definită ca sancţiunea ce intervine, dacă legea nu dispune altfel, în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate ale actului juridic, astfel încât acel act nu va mai produce, în tot sau în parte, efecte juridice.

Prin efectele nulităţii actului juridic civil se înţeleg consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate. Aşadar, esenţa efectelor nulităţii este exprimată în chiar definiţia nulităţii şi constă în lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Efectul nulităţii actului juridic civil este exprimat prin adagiul quod nullum est, nullum producit efectum.

Cele menţionate mai sus evidenţiază cele trei principii ale efectelor nulităţilor actului juridic civil, respectiv retroactivitatea efectelor nulităţii, în sensul că efectele nulităţii se produc din momentul încheierii actului juridic; repunerea în situaţia anterioară (restitutio in integrum) care se realizează prin restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat; anularea atât a actului juridic iniţial, cât şi a actului juridic subsecvent.

Prin principiul retroactivităţii efectelor nulităţii se înţelege regula potrivit căreia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, adică efectele nulităţii se produc din chiar momentul încheierii actului juridic civil. Aşadar, vor fi înlăturate şi efectele actului juridic care s-au produs între momentul încheierii acestuia şi momentul anulării efective a actului. În temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil, părţile ajung în situaţia în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi încheiat acel act juridic.

Principiul restabilirii situaţiei anterioare (repunerii în situaţia anterioară) este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Prin urmare, toate aceste efecte sunt stabilite prin lege şi sunt aferente instituţiei nulităţii actului juridic, urmând a se determina în concret, în speţă, urmare a constatării nulității tranzacţiei, iar pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat menţionată de parte doar în notele scrise, fără a fi consemnată ca atare în motivele de apel, nu operează în speţă, în contextul în care şi art. 2278 C. civ. arată că tranzacţia care, punând capăt unui proces început, este constatată printr-o hotărâre judecătorească, poate fi desfiinţată prin acţiune în nulitate sau acţiune în rezoluţiune ori reziliere, precum orice alt contract. Hotărârea prin care s-a desfiinţat tranzacţia, face ca hotărârea judecătorească prin care tranzacţia fusese constatată, să fie lipsită de orice efect.

Pe cale de consecinţă şi în raport dle prevederile art. 480 alin. (1) C. pr. civ, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei D… SRL.

[…]

Domenii speta

Spete similare