Liberarea sub control judiciar – condiţii de admisibilitate; „datele” la care se raportează judecătorul în aprecierea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar; caracterul cert al datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe in...

Liberarea sub control judiciar – condiţii de admisibilitate; „datele” la care se raportează judecătorul în aprecierea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar; caracterul cert al datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni; situaţia specială a inculpaţilor minori în cazul cărora menţinerea stării de arest preventiv are un caracter cu totul excepţional.

 Prin încheierea de şedinţă din data de 16.03.2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 8243/245/2011 s-au dispus următoarele:

 „În baza art.1608a alin.2 Cod procedură penală raportat la art.1602 alin.2 Cod procedură penală s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul minor I.A.F., necunoscut cu antecedente penale, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat în formă continuată”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.99 alin.3 din Codul penal şi „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. e) şi g) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.99 alin.3 din codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit. a) din Codul penal (dosarul de urmărire penală nr.14475/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi).

 S-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului minor I.A.F..

 În baza art.1608a alin.3 Cod procedură penală raportat la art.1602 alin.3 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul I.A.F. ca, pe durata liberării provizorii, să respecte următoarele obligaţii :

 - să nu depăşească limita teritorială a mun. Iaşi ;

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de

judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliţia mun. Iaşi, conform programului de supraveghere

stabilit de aceasta şi ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

 În baza art.1608a alin.3 Cod procedură penală raportat la art.1602 alin.31 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul ca, pe durata liberării provizorii, să respecte obligaţia de a nu se apropia de inculpaţii A.I.C. şi P.A.V. şi să nu comunice între ei direct sau indirect .

 S-a atras inculpatului atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

 Copii după prezenta încheiere se vor comunica inculpatului, Poliţiei mun. Iaşi, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră.

 În baza dispoziţiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

 Măsura s-a comunicat administraţiei locului de deţinere, respectiv Arestul IPJ Iaşi”.

 Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut următoarele:

 „La data de 15.03.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub numărul 8243/245/2011 cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.A.F., cercetat în stare de arest preventiv în dosarul cu nr. 1187/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi .

 În cererea de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul a invocat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală în sensul că pedeapsa pentru infracţiunile pentru care estre cercetat nu depăşeşte 18 ani iar lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol social pentru ordinea publică.

 Cererea a fost formulată de apărătorul ales al inculpatului I.A.F., acesta menţionând în cuprinsul cererii că are cunoştinţă de obligaţiile ce îi revin în cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, precum şi de cazurile de revocare a liberării provizorii.

 În scopul soluţionării prezentei cauze a fost solicitat şi ataşat dosarul de urmărire penala nr. 1187/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, dosar in care inculpatul este cercetat alături de alţi doi inculpaţi, sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de dispoziţiile art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.99 alin.3 din Codul penal şi art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. e) şi g) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.99 alin.3 din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit. a) din Codul penal.

 În fapt, s-a reţinut că inculpatul-minor I.A.F., împreună cu alţi doi inculpaţi, dintre care unul minor, împreună, în baza unei înţelegeri prealabile, pe timp de noapte, prin efracţie şi escaladare, având o rezoluţie infracţională unică, în mod repetat, în perioada 15.09.2010 – 16.11.2010, au comis mai multe acte materiale de sustragere de bunuri mobile dintr-un imobil situat în mun. Iaşi, proprietatea părţii vătămate C.C., respectiv: maşină de spălat, două cuptoare cu microunde, cinci brazi artificiali, prelungitoare electrice, becuri economice, şase tablouri, 40 baterii de duş, 50 de prize electrice, un televizor color, 45 de bibelouri, articole de îmbrăcăminte – paltoane, geci, pantaloni bărbăteşti – 4 pneuri auto şi jantele aferente, 30 de pături, 20 de perne din puf, 10 icoane, 5 seturi de pahare, casete audio, video şi DVD-uri, 6 servicii de masă de porţelan, feţe de masă, cuverturi, cărţi, două aparate de aer condiţionat, vaze din sticlă, lut şi porţelan, 10 statuete din bronz, 5 statuete din ghips, două lăzi frigorifice portabile, 30 de oale, cratiţe, tăvi din inox, o maşină de scris, un robot de bucătărie, 3 sfeşnice din bronz, o masă cu planşetă, 5 suporturi din inox pentru şerveţele, bunuri evaluate de partea vătămată la suma de 180.000 lei RON. După sustragerea bunurilor, acestea au fost valorificate de către inculpaţi, parţial, fie prin vânzare la talciocul din mun. Iaşi , fie la diverse cunoştinţe.

 S-a mai reţinut, în sarcina inculpatului, că în perioada 01.02.2011 – 03.02.2011, a săvârşit, pe timp de noapte, în locuri publice, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, două acte materiale de furt calificat deposedând, prin smulgere, genţile pe care părţile vătămate S.F. şi I.T. le aveau în mână.

 Raportat la faptele reţinute în sarcina inculpatului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a formulat propunere de arestare preventivă, aceasta fiind respinsă prin încheierea de şedinţă din 24.02.2011 a Judecătoriei Iaşi.

 Împotriva încheierii anterior menţionate Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a formulat recurs, prin decizia Tribunalului Iaşi dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 19 zile.

 Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.A.F., prima instanţă a reţinut următoarele:

 Cadrul procesual care reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, în faza urmăririi penale, îl constituie dispoziţiile art. 160 ind. 2- 160 ind. 3 Codul de procedură penală, cuprinse în titlul „Liberarea provizorie sub control judiciar”, completate cu dispoziţiile comune din art. 160 ind.6—art.160 ind.10 Cod procedură penală.

 Potrivit dispoziţiilor art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.

 Cu privire la inculpatul I.A.F. a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt calificat în formă continuată”, prev. si ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.99 alin.3 din Codul penal şi art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. e) şi g) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.99 alin.3 din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.33 lit. a) din Codul penal.

 Aceste infracţiuni, care pot fi comise numai cu intenţie, sunt pedepsite cu închisoarea de la 3 la 15 ani, limite reduse la jumătate ca urmare a faptului că inculpatul era minor la data săvârşirii faptelor.

 Cu prilejul audierii în faţa instanţei, asistat de apărător, inculpatul I.A.F., a recunoscut integral faptele imputate, descriind în mod amănunţit modalitatea de comitere a acestora.

 Din probatoriile strânse până în acest moment al urmăririi penale, prima instanţă a reţinut următoarele:

 În perioada 15.09.2010 – 16.11.2010, inculpatul I.A.F., împreună cu numiţii A.I.C. şi P.A.V., împreună, prin efracţie şi escaladare, în timpul nopţii, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, au comis mai multe acte materiale de sustragere de bunuri mobile dintr-un imobil situat în mun. Iaşi, proprietatea părţii vătămate C.C., sustrăgând astfel: o maşină de spălat, două cuptoare cu microunde, cinci brazi artificiali, prelungitoare electrice, becuri economice, şase tablouri, 40 baterii de duş, 50 de prize electrice, un televizor color, 45 de bibelouri, articole de îmbrăcăminte – paltoane, geci, pantaloni bărbăteşti – 4 pneuri auto şi jantele aferente, 30 de pături, 20 de perne din puf, 10 icoane, 5 seturi de pahare, casete audio, video şi DVD-uri, 6 servicii de masă de porţelan, feţe de masă, cuverturi, cărţi, două aparate de aer condiţionat, vaze din sticlă, lut şi porţelan, 10 statuete din bronz, 5 statuete din ghips, două lăzi frigorifice portabile, 30 de oale, cratiţe, tăvi din inox, o maşină de scris, un robot de bucătărie, 3 sfeşnice din bronz, o masă cu planşetă, 5 suporturi din inox pentru şerveţele, bunuri evaluate de partea vătămată la suma de 180.000 lei RON. După sustragerea bunurilor, acestea au fost valorificate de către inculpaţi, parţial, fie prin vânzare la talciocul din mun.Iaşi, fie la diverse cunoştinţe, fiecare dintre inculpaţi obţinând în această modalitate suma de 500 lei. În perioada 01.02.2011 – 03.02.2011, inculpatul minor I.A.F. a săvârşit, pe timp de noapte, în locuri publice, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, două acte materiale de furt calificat deposedând, prin smulgere, genţile pe care părţile vătămate S.F. şi I.T. le aveau în mână.

 Situaţia de fapt, aşa cum a fost descrisă anterior, este dovedită cu probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv:

 - plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate;

 - procese-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice realizate;

 - dovezi de ridicare a unora dintre bunurile sustrase şi de predare a acestora către părţile vătămate;declaraţiile martorilor audiaţi până în acest moment al urmăririi penale;

 - declaraţiile inculpaţilor I.A.F, A.I.C. şi P.A.V., date în faţa procurorului şi în faţa judecătorului, care au recunoscut fără rezerve comiterea faptelor reţinută în sarcina lor, aşa cum a fost acestea descrise anterior, precizând că regretă săvârşirea acesteia şi declarând că au comis fapta pe fondul lipsurilor materiale şi pe fondul teribilismului şi inconştienţei specifice vârstei.

 Potrivit art.1602 alin.2 Cod procedură penală, „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.

 Folosind expresia de „date”, legiuitorul nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privind persoana inculpatului, modul de operare, fapta propriu-zisă, care să îndreptăţească temerea săvârşirii unor noi infracţiuni, ori a încercării de a zădărnici aflarea adevărului în modalităţile arătate.

 În cauza de faţă, prima instanţă a reţinut că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.A.F., nu sunt incidente dispoziţiile art.1602 alin.2 Cod procedură penală, motiv pentru care cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta a fost admisă.

 Prima instanţă a apreciat că, în prezenta cauză, nu există date suficiente că privarea de libertate a inculpatului este în continuare necesară pentru a-l împiedica pe acesta să săvârşească alte infracţiuni.

 În privinţa pericolului concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, a necesităţii de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni, prima instanţă a avut în vedere atât faptele pentru care este urmărit penal acesta, cât şi circumstanţele referitoare la persoana acestuia.

 Din materialul probator administrat până la acest moment, în urma analizei coroborate şi a evaluării sumare a materialului probator existent la dosar, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.

 În condiţiile în care inculpatul nu este recidivist, nu este cercetat în alte cauze, prima instanţă a apreciat că nu se conturează „probabilitatea majoră a săvârşirii de către acesta a unor noi fapte penale”.

 În ceea ce priveşte cealaltă condiţie prevăzută de textul de lege mai sus amintit, de a exista date privitoare la cauză din care să rezulte că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, judecătoria a apreciat că nici această condiţie nu este îndeplinită”.

 A constat prima instanţa, funcţie de datele şi elementele probatorii ale cauzei, că infracţiunile pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului sunt grave, însă în cauză nu există nicio probă certă că, lăsat în libertate, inculpatul a împiedicat buna desfăşurare a urmăririi penale sau a judecăţii, că va comite noi infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în condiţiile în care a inculpatul a recunoscut fără rezerve comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.

 În condiţiile în care toate persoanele implicate în cauză au fost audiate, inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză fiindu-le prezentate toate actele de urmărire penală, inclusiv materialul de urmărire penală, prima instanţă a apreciat că privarea de libertate a inculpatului nu mai este necesară, neexistând date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau părţi .

 În ceea ce priveşte pericolul pe care l-ar reprezenta inculpatul în stare de libertate, prima instanţă a apreciat că circumstanţele personale care caracterizează pe inculpat, precum şi cele reale, privind faptele concrete săvârşite, nu mai justifică privarea de libertate a acestuia prin menţinerea măsurii arestării preventive, durata pe care inculpatul a petrecut-o în stare de arest preventiv, contactul pe care l-a avut în perioada arestului cu alţi inculpaţi, fiind suficiente pentru ca inculpatul să conştientizeze semnificaţia socială negativă a faptelor pe care le-a săvârşit, precum şi consecinţele comportamentului său deviant.

 Toate aceste elemente coroborate creează instanţei convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar mai prezenta un pericol real şi concret pentru ordinea publică, iar o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă este suficientă pentru a se împiedica săvârşirea altor fapte penale de acest gen.

 Împrejurarea în care se presupune că s-au comis faptele, coroborată cu atitudinea sinceră a inculpatului de recunoaştere a faptelor, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că este minor, că faptele imputate acestuia au un caracter accidental, precum şi faptul că inculpatul a manifestat o căinţă reală pentru faptele comise, toate acestea deci nu acreditează ideea că inculpatul va comite alte fapte prevăzute de legea penală şi/sau că buna desfăşurare a procesului penal ar fi împiedicată. De asemenea, prima instanţă a arătat că nu există temeiuri clare, concrete pentru a se presupune că sentimentul de linişte şi siguranţă colectiv al comunităţii în care presupusele fapte s-au comis ar fi perturbat, dacă prezumtivul autor ar fi lăsat în libertate.

 Pentru aceste considerente, prima instanţă a apreciat că cererea formulată este întemeiată şi, în consecinţă, a admis-o.

 Astfel, această măsură, restrictivă de libertate, este în opinia judecătoriei pe deplin justificată atât pentru asigurarea bunului mers al procesului penal, impunând inculpatului prezentarea la orice chemare i se va face, cât şi în considerarea efectelor benefice pe care le-ar putea avea asupra inculpatului supunerea acestuia unei supravegheri periodice de către autorităţile statului.

 Pe cale de consecinţă, în baza art.1608a alin.3 Cod procedură penală raportat la art.1602 alin.3 Cod procedură penală, judecătoria a obligat inculpatul I.A.F. ca pe durata liberării provizorii sa respecte următoarele obligaţii :

 - să nu depăşească limita teritorială a mun. Iaşi ;

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliţia mun Iaşi , conform programului de supraveghere stabilit de aceasta şi ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

 În baza art.1608a alin.3 Cod procedură penală raportat la art.1602 alin.31 Cod procedură penală a obligat inculpatul ca, pe durata liberării provizorii, să respecte obligaţia de a nu se apropia de inculpaţii A.I.C. şi P.A.V. şi să nu comunice între ei direct sau indirect .

 S-a atras inculpatului atenţia că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive”.

 Împotriva acestei încheieri de şedinţă, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

 În motivarea recursului promovat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a arătat că nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.

 În esenţă, Parchetul a invocat faptul că:

a) argumentele referitoare la limitele pedepsei ce i-ar putea fi aplicate

inculpatului şi la împrejurarea că acesta a recunoscut comiterea faptelor imputate, nu pot fundamenta admiterea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, ele fiind, mai degrabă, împrejurări ce ţin de fondul cauzei, eventual de individualizarea unei posibile pedepse, asemenea argumente conturându-se ca o ante-pronunţare cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză.

b) argumentul judecătoriei potrivit căruia nu se conturează probabilitatea

majoră a săvârşirii de către acesta a noi infracţiuni este unul greşit întrucât, inculpatul este cercetat pentru comiterea unor fapte penale în formă continuată, ultima dată sustrăgând bunuri la interval de doar două zile; în plus, întrucât după momentul săvârşirii primei infracţiuni de furt calificat, în perioada 15.09-16.11.2010, inculpatul Ignat a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune, respectiv de furt calificat, în privinţa acestuia s-a reţinut că sunt incidente şi dispoziţiile art. 148 lit.”d” C.p.p.;

c) argumentul judecătoriei referitor la faptul că inculpatul Ignat nu este

recidivist şi nici nu este cercetat pentru alte fapte penale nu poate conduce la concluzia că lăsarea sa în liberate nu ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică şi nici nu poate justifica admiterea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar. Parchetul a insistat pe „uşurinţa cu care inculpatul a reiterat comportamentul infracţional” şi a apreciat că o altă măsură decât cea a arestării preventive (cum ar fi cea a obligării de a nu părăsi localitatea) nu ar fi „eficientă în prevenirea comportamentului delincvent”;

d) faptul că judecătoria nu a ţinut seama şi de faptele pentru care inculpatul

este cercetat (modalitate de comitere, prejudiciu mare), ceea ce denota îndrăzneală infracţională.

 Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi respingerea cererii inculpatului I., apreciind că prin liberarea provizorie a acestuia s-ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare. De asemenea, parchetul a apreciat că simpla îndeplinire a condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. 2 Cod pr. penală nu înlătură şi nici nu diminuează pericolul social pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, dacă se are în vedere şi intervalul scurt de timp ce a trecut de la luarea măsurii arestării acestuia.

 Motivele de recurs ale Parchetului au fost susţinute şi detaliate oral de reprezentantul acestuia, ele regăsindu-se în partea introductivă a prezentei încheieri la care facem trimitere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea de şedinţă criticată, prin prisma motivelor de recurs invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele şi condiţiile prevăzute de art. 3856 alin. 3 C.p.p., tribunalul constată că recursul de faţă este nefondat şi urmează să fie respins ca atare pentru următoarele considerente:

> Nici una din criticile aduse de Ministerul Public nu este fondată, iar

soluţia judecătoriei de admitere a cererii inculpatului I.A.F. de liberare provizorie sub control judiciar este legală şi temeinică, fiind amplu şi pertinent argumentată.

 Astfel, mai întâi, se constată că prima instanţă a făcut o analiză amănunţită atât a motivelor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (necontestate), cât şi a argumentelor ce pledau pentru admiterea cererii inculpatului şi pentru luarea în considerare a oportunităţii unei alternative la detenţia preventivă.

 Motivele de recurs ale Parchetului pleacă de la o premisă greşită şi anume aceea că prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului I. s-ar fi repus în discuţie legalitatea şi temeinicia arestării sale, s-ar fi reanalizat unele condiţii ce au justificat luarea măsurii arestării şi că, prin această măsură de liberare, ar fi afectată ordinea publică.

 Or, de esenţa liberării provizorii sub control judiciar este împrejurarea că, în acest cadru procesual, nu se rediscută legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive. Apoi, potrivit art. 136 alin 2 Cod pr. pen. „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune”.

> În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a cererii inculpatului I.A.F. de liberare provizorie sub control judiciar, în mod corect, judecătoria a constatat că aceasta este admisibilă în principiu. De altfel, nici parchetul nu a invocat contrariul prin motivele de recurs.

> În ceea ce priveşte fondul cererii inculpatului, tribunalul reţine că potrivit art.

1608a alin. 2 C.p.p. aceasta poate fi admisă dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată.

 Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul constată că, în speţă, în mod corect judecătoria a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului I.A.F.

 Într-adevăr, la acest moment procesual (18.03.2011) - când urmărirea penală a fost deja finalizată, iar urmărirea penală nu mai poate fi influenţată - în cauză nu mai există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica inculpat sa săvârşească alte infracţiuni şi nici date din care să reiasă că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În plus, sunt întrunite şi toate celelalte condiţii de admisibilitate, inclusiv cea privitoare la limita de pedeapsă prevăzută de lege.

 Cererea este şi întemeiată.

 Potrivit art. 5 alin. 5 din Codul de procedură penală „în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune”. În speţă, just a reţinut judecătoria că nu mai există, la acest moment procesual, nici un motiv temeinic care să împiedice punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului I.A.F.

 Astfel, tribunalul constată că deşi, în cauză, continuă să existe suficiente indicii temeinice şi chiar probe certe care să justifice puternic bănuiala legitimă, verosimilă, că, într-adevăr, inculpatul I.A.F. ar fi participat la săvârşirea faptelor grave pentru care a fost arestat preventiv şi este cercetat penal, totuşi nu pot fi ignorate o serie de aspecte esenţiale ce trebuie avute în vedere la analizarea temeiniciei acestei cereri de liberare provizorie sub control judiciar şi care au fost corect reţinute de judecătorie. Astfel, în mod corect judecătoria a reţinut că:

 a) deşi nu a trecut foarte mult timp de la momentul luării măsurii preventive (practic se apropie de final durata mandatului de arestare emis iniţial), totuşi urmărirea penală a fost practic finalizată (inculpatul fiind deja trimis în judecată la acest moment – astăzi, 18.03.2011, s-a înregistrat pe rolul Judecătorii Iaşi dosarul nr. 8677/245/2011 în care inculpatul şi alte persoane au fost trimise în judecată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu nr. 14475//2010, adică cel în care este cercetat pentru faptele pentru care a fost arestat), împrejurare care nu poate fi ignorată;

 b) inculpatului a colaborat cu organele de urmărire penală, a recunoscut în întregime faptele penale imputate, împrejurări care de asemenea nu pot fi ignorate, în evaluarea riscului de influenţare a cercetării judecătoreşti; în plus, inculpatul a precizat că regretă comiterii faptelor şi şi-a arătat disponibilitatea de a colabora cu organele judecare în continuare şi de a respecta toate măsurile ce-i vor fi impuse de instanţă; de asemenea, nu pot fi ignorate şi celelalte circumstanţe personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale ş.a.).

 Tribunalul nu poate accepta aserţiunea Parchetului că luarea în considerare a acestor elemente (sau a acelora relative la natura infracţiunilor imputate) la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar ar constitui o antepronunţare. Potrivit art. 136 alin. 2 şi 8 C.p.p. instanţa este obligată ca la analizarea scopului măsurilor preventive şi la alegerea tipului măsurii preventive să ţină seama de „scopul măsurii, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana” inculpatului.

 c) perspectiva unei proceduri care este posibil să se prelungească în timp (date fiind numărul părţilor);

 d) împrejurarea că inculpatul este minor;

 e) posibilitatea reală, prevăzută şi de lege, ca scopurile prev. de art. 136 al. 1 C.p.p. să fie atinse şi altfel, respectiv prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Analiza coroborată a tuturor acestor împrejurări relevă că în cauză, just s-a reţinut de judecătorie, caracterul întemeiat al cererii inculpatului.

Deşi legală şi temeinică la momentul luării şi determinată, mai ales, de natura relaţiilor sociale lezate şi de reiterarea comportamentului infracţional, dar şi de necesitatea bunei desfăşurări a procesului penal şi de impactul produs, la acea dată, în sânul comunităţii, măsura arestării preventive, nu mai apare la acest moment ca fiind justificată a fi menţinută, în această formă, în ceea ce îl priveşte pe inculpat. Este adevărat că faptele de care acesta este acuzat sunt unele grave, şi că inculpatul a reiterat comportamentului infracţional, însă pericolul pentru ordinea publică nu este unul sine die în cazul unor astfel de fapte., iar reiterarea conduitei infracţionale s-a făcut cu mult înainte de a se propune arestarea preventivă şi în condiţiile în care după primele fapte faţă de acesta nu se luase nici o măsură preventivă. Apoi, de la data comiterii ultimelor acte materiale (03.02.2011), inculpatul-intimat nu există indici că inculpatul ar mai fi reiterat conduita infracţională.

 Prin urmare, împrejurarea necontestată că inculpatul a comis mai multe acte materiale/infracţiuni similare, anterior arestării - ce a constituit şi unul din cazurile de arestare preventivă – nu îl împiedecă pe inculpat, ca ulterior luării măsurii arestării preventive, să beneficieze de liberarea provizorie sub control judiciar. Faţă, de cele anterior menţionate, tribunalul constată, asemeni judecătoriei, că argumentul Parchetului referitor la „probabilitatea majoră a săvârşirii de noi infracţiuni de inculpatul I.” nu are fundament în actele dosarului, în care nu se regăsesc indicii în această privinţă. Faptul că anterior arestării sale preventive, inculpatul-intimat a comis mai multe fapte de natură penală similară nu constituie o probă şi nici măcar o prezumţie că dacă ar fi lăsat în libertate sub control judiciar şi-ar reitera comportamentul infracţional. În această materie, nu se poate da valenţă probatorie unor presupuneri.

 Tribunalul apreciază – asemenea judecătoriei - că perioada detenţiei preventive a reprezentat un semnal suficient pentru inculpat pentru ca acesta să conştientizeze: gravitatea faptelor imputate lui şi, mai ales, consecinţele acestora, atitudinea sa de regret sincer fiind un început important în acest sens, precum şi faptul că organele judiciare nu pot şi nu rămân indiferente la comiterea unor asemenea fapte, având întotdeauna reacţii ferme.

 Pe de altă parte, măsura arestării preventive nu are în nici un caz un rol coercitiv.

Apreciază tribunalul că, în acest sens, nu pot fi ignorate nici disp. art. 5 paragraf 3 teza a II a din C.E.D.O., ratificat prin Legea 30/1994, ce consacră şi dreptul persoanei arestate de a fi pusă în libertate, în aşteptarea desfăşurării în continuare a procesului.

Potrivit art. 136 al. 1 C.p.p. măsura arestării preventive poate fi luată pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal sau pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată, ori de la executarea pedepsei. În cauza de faţă nu există date certe din care să rezulte presupunerea că lăsarea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului şi cu obligarea sa la respectarea unor măsuri restrictive precise (şi anume cele stabilite de judecătorie), ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal sau că acesta ar încerca să se sustragă de la judecată.

 Într-adevăr, aşa cum s-a arătat mai sus, potrivit art. 136 alin 2 Cod pr. pen. „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune”. În plus, menţinerea măsurii preventive, fără evaluarea unei alternative la aceasta, se poate transforma în detenţie anticipată, ceea ce nu este permis.

Din alt punct de vedere, măsura arestării preventive constituie o excepţie care pentru a fi menţinută în continuare trebuie să fie temeinic justificată şi absolut necesară în cadrul procesului penal pentru buna sa desfăşurare. Acest lucru este cu atât mai mult valabil în cazul minorilor, în privinţa cărora Codul de procedură penală prevede că arestarea preventivă şi menţinerea acestei măsuri se face numai în cazuri excepţionale. Regula fiind, deci, judecarea în stare de libertate, drept de care inculpatul se bucură în virtutea art. 5 al. 1 C.p.p. şi art. 5 al. 1 din CEDO şi constatând că cererea de faţă este întemeiată, tribunalul constată că, în mod corect judecătoria a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.A.F.

 Pentru toate considerentele mai sus prezentate, apreciind că toate criticile

Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi sunt nefondate, tribunalul urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 385 ind. 15, pct. 1, lit. b Cod proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat şi să menţină încheierea criticată.

Domenii speta

Spete similare