Anulare act administrativ

Prin sentinţa civilă nr. 6313 din 11.12.2012 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 3878/108/2012, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, pentru constatare refuz nejustificat al pârâţilor de concesionare directă către reclamantă a imobilului cu datele de identificare indicate în acţiune, proprietatea privată a Statului Român, cu titlu de preluare ca bun părăsit şi să oblige pârâţii la emiterea actelor administrative necesare derulării procedurilor de concesionare a imobilului.

În considerentele hotărârii, tribunalul a statuat mai întâi că în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ recunoaşterea sau realizarea unui drept/interes legitim vătămat sunt condiţionate de existenţa unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 850 din 09.02.2007, publicată în „Jurisprudenţă” 2007 I ) şi că acestea fiind spuse, s-a precizat în continuare că poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere cu care a fost sesizată (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4647din 19.12.2006, nepublicată).

Totuşi, a fost reamintit de către tribunal, chiar în condiţiile sus enunţate că soluţionarea unei cereri în defavoarea petiţionarului sau contrar aşteptărilor sale nu reprezintă automat un refuz nejustificat, acest caracter reieşind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradicţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 850 din 09.02.2007, publicată în „Jurisprudenţă” 2007 I ).

Mai mult decât atât, faptul că răspunsul autorităţii publice nu îl satisface pe petiţionar deşi prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat nu constituie refuz nejustificat de soluţionare a cererii deoarece stabilirea conţinutului răspunsului constituie, în toate cazurile, o prerogativă a autorităţii publice care se exercită însă cu respectarea dispoziţiilor legale (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4834 din 11.10.2005, publicată în „Jurisprudenţă” 2005).

În concret, în cauza de faţă este dincolo de orice dubiu că independent de modul în care propriu-zis au fost formulate petitele cererii introductive de instanţă astfel cum acestea au fost nuanţate ulterior pe parcursul judecăţii, reclamantul vizează prin demersul judiciar iniţiat în faţa instanţei de contencios administrativ sancţionarea unui refuz al pârâţilor în soluţionarea cererii sale pe care l-a apreciat ca fiind unul nejustificat în sensul legii de bază în materie.

Or, în condiţiile edictării de către legiuitor a normelor de drept invocate de către părţile litigante din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, în cauza de faţă nu se relevă potrivit lucrărilor dosarului existenţa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor care să poată şi să trebuiască a fi sancţionat în mod corespunzător de către instanţa de contencios administrativ, adică o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, respectiv a reclamantului.

Dimpotrivă, probaţiunea cu înscrisuri administrată în cauză demonstrează temeinicia apărărilor în fond ale pârâtului în sensul că destinatarul cererii adresată de reclamant a formulat un răspuns negativ acestuia din urmă, iar nu un refuz nejustificat în sensul legii, în condiţiile în care s-a învederat prin adresa amintită deja pe parcursul considerentelor sentinţei de faţă că nu se pot organiza licitaţii publice întrucât procedura de soluţionare a notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001,privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu este finalizată, şi tocmai din acest motiv nu poate fi soluţionată în mod favorabil cererea ce i-a fost adresată.

S-a amintit de către tribunal şi împrejurarea că interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale aplicabile nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor şi modul cum sunt ele aşezate şi legate în frază, ci şi teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părţile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificaţia ce trebuie atribuită textelor şi care să fie cât mai apropiată de intenţia presupusă a legiuitorului, dar şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretată în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe, şi nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se ţină seama şi de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină.

Or, în această situaţie, apare ca fiind pertinentă apărarea pârâtului cum că, pentru a se discuta despre existenţa unui refuz nejustificat ca cel pretins în cauza de faţă ar fi trebuit ca reclamanta să indice în concret, să precizeze şi chiar să dovedească prejudiciul pe care îl încearcă ca urmare a răspunsului primit, cât şi temeiul de drept în conformitate cu care pârâţii ar fi fost obligaţi să concesioneze direct imobilul în litigiu căci astfel s-a cerut fără licitaţie publică în pofida faptului că art. 123 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 statuează fără niciun echivoc privitor la vânzarea, concesionarea sau închirierea care trebuie realizate prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii şi raportat la alin. 1 al aceluiaşi text legal enunţat.

Domenii speta

Spete similare