Asigurări civile auto

Asigurări  civile auto obligatorii pe numele şoferului vinovat de accident şi a persoanei pe numele căruia autoturismul figura înmatriculat. Proba transferului  dreptului de proprietate.Condiţii şi consecinţe.

Chiar dacă art. 29 pct. 2 din Ordinul nr. CSA nr. 5/2010 privind valabilitatea asigurării obligatorii RCA  se referă la  înstrăinări prin acte civile sub semnătură privată iar din probele administrate în cauză nu rezultă întocmirea de către pârâţi a unui înscris constatator al transmiterii dreptului de proprietate al autoturismului cu pricina, această transmitere a operat  graţie principiului consensualismului care guvernează raporturile civile  şi  principiului strămutării proprietăţii bunului individual determinat vândut din chiar momentul încheierii acordului de voinţe, ambele consacrate de Codul civil ce reprezintă dreptul comun în materie.

Referirea textului din cuprinsul actului normativ sus-citat la „acte civile sub semnătură privată” se explică prin aceea că, de regulă, în cazul încheierii unor convenţii de înstrăinare a autovehiculelor, părţile obişnuiesc să încheie convenţii constatate prin înscrisuri sub semnătură privată care să servească drept dovadă a contractului lor până la finalizarea procedurii de înmatriculare a autoturismului pe numele noului proprietar. Înscrisul sub semnătură privată nu reprezintă însă o condiţie de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare a unui autoturism – bun mobil – deoarece, conform art.1674 din Codul civil vânzarea este o convenţie consensuală. Potrivit acestui text de lege „cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă.”

Aşa fiind, lipsa unui înscris sub semnătură privată nu echivalează cu nevalabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare intervenită între părţi, singura problemă juridică ce se poate ivi fiind cea legată de dovada existenţei unui astfel de contract ,împrejurare ce rezultă  din coroborarea unor  elemente de fapt incontestabile.

(Tribunalul Arad, secţia civilă, decizia civilă  nr. 173 R /13 februarie 2013,dosar nr. 5933/55/2012)

Prin sentinţa civilă nr. 9789 din 30 octombrie 2012, pronunţată în dosar nr.7831/55/2012 Judecătoria Arad a  admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.F. în contradictoriu cu pârâţii SC A. R. A. SA, SC C. A. SA, Centrul de afaceri S. şi intervenientul forţat C. A. şi a obligat pârâta SC A. R. A. SA să plătească reclamantei  suma de 10.000 de lei, cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata către reclamantă a unor daune moratorii în cuantum de 0, 1% din suma de 10.000 de lei, de la 25.05.2012, până la plata acestei din urmă sume. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a respins cererea pentru restul pretenţiilor formulate, ca nefondată dar a obligat pârâta SC A. R. A. SA să plătească reclamantei suma de 1 414 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la 05.11.2011 între autoturismul proprietatea reclamantei, înmatriculat sub nr. AR 09 RNF şi cel condus de numitul C. A., înmatriculat sub nr. AR 10 ABF, a avut loc o coliziune, cauzată de cel de-al doilea conducător, care nu a respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea”. S-a mai constata că la data producerii accidentului, pentru răspunderea civilă pentru prejudicii rezultate din utilizarea autoturismului înmatriculat sub nr. AR 10 ABF s-au încheiat două contracte de asigurarea, unul de către intervenientul C. A., cu pârâta SC C. A. SA, şi unul de către numitul B.S., cu pârâta SC A. R. A. SA., incidentul fiind adus la cunoştinţa ambelor pârâte, judecătoria reţinând că potrivit estimării prin programul Audatex, daunele cauzate autoturismului reclamantei s-au ridicat la suma de 39 255 lei.

Judecătoria a apreciat acţiunea în parte întemeiată, în ceea ce o priveşte pe pârâta SC A. R. A. SA. În aprecierea primei instanţe, nu este aplicabil speţei art. 52 din Legea nr. 136/1995, întrucât acest text prescrie soluţia suportării egale a despăgubirii doar în ipoteza existenţei mai multor asigurări valabile, încheiate însă de aceeaşi persoană (“pentru acelaşi proprietar de vehicul”), însă chiar şi atunci, primul asigurător sesizat are obligaţia de a achita despăgubirea, neexistând vreun temei să se prevaleze de acest text în raporturile cu persoana prejudiciată.

Pentru ipoteza invocată în cauză, aceea a transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului, fără efectuarea înscrierilor în registrele publice, este aplicabil art. 29 ultima teză din Ordinul CSA nr. 5 /2012, care pune despăgubirea în sarcina asigurătorului ce a contractat cu noul proprietar, chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare pe numele său. Aşa cum s-a relevant însă de către pârâta SC C. A. SA, nu se poate identifica din vreun înscris ori din vreo altă dovadă intervenirea unui contract de vânzare-cumpărare între intervenientul C. A. şi numitul B. S.

Împotriva  acestei sentinţe a declarat recurs .A.R.A.  S.A. Bucureşti, prin Sucursala Arad solicitând admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii formulată de reclamanta S. F. faţă de societatea de asigurare .

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii.

În aprecierea recurentei, instanţa de fond s-a limitat la interpretarea sumară a art. 29, ultima teză din Ordinul CSA nr. 5/2010 strict sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului dar fără a cerceta fondul evenimentului rutier care l-a avut autor pe intervenientul C. A. Reiterând starea de fapt, recurenta a susţinut că din documentele depuse la dosarul cauzei se observă cu claritate că în sarcina intervenientului C. A. se reţin toate elementele răspunderii civile delictuale: fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia iar la data accidentului 04.11.2011 exista încheiată o asigurare RCA pe numele vinovatului C. A. valabilă pentru autoturismul condus în momentul accidentului, poliţa 02660566 la C.A., cu valabilitate 04.11.2011-03.05.2012.

Recurenta a învederat că în cazul de faţă accidentul de circulaţie a avut loc în data de 05.11.2011 iar la data de 14.11.2011 a fost întocmit dosar de daună la S.C. C. A. S.A.  comunicându-se păgubitului S. N. (soţul reclamantei) lista documentelor necesare în vederea plăţii despăgubirii. În aprecierea recurentei, corespunde realităţii că autoturismul în discuţie l-a avut drept proprietar pe numitul B.S., asigurat valabil la societate cu poliţa RCA 005967283 - valabilitate 04.04.2011 - 03.04.2012, transferul de proprietate fiind evidenţiat în documentele autoturismului în data de 07.11.2011.

În acest context, recurenta a susţinut că este incidentă reglementarea stipulată prin pct. 2 din art. 29 - ORD CSA nr. 5/2010, respectiv:

„În cazul înstrăinării unui vehicul în baza unor acte sub semnătură privată pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, aceasta asigurare rămâne în vigoare până la dobândirea calităţii de titular al înmatriculării/ înregistrării vehiculului de către noul proprietar. În cazul în care noul proprietar deţine o asigurare obligatorie RCA pe numele sau aceasta va fi considerată valabilă chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare/ înregistrare pe numele său”.

În acest sens, recurenta a concluzionat că nu poate fi primita ipoteza valorificării pretenţiilor faţă de un asigurat care nu s-a făcut vinovat de producerea unui eveniment, respectiv faţă de B.S., asigurat A.R.A., considerând că pretenţiile reclamantei se impun a fi valorificate faţă de pârâta S.C. C. A. S.A.

În drept a invocat art. 304 pct.7, 9,  art.3041 Cod procedură civilă, Legea nr. 136/1995 privind asigurările în România, OUG nr. 61/2005 de modificare a Legii nr. 136/1995, Ordinul 5/2010 privitor la asigurarea de răspundere civilă auto pentru accidentele din anul 2011.

Intimata S. F. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe.

În motivarea întâmpinării arată că prima instanţă a făcut o judicioasă apreciere a stării de fapt şi o corectă aplicare a normelor de drept incidente în speţă apreciind critica adusă prin recurs ca fiind neîntemeiată, promovarea acestui recurs având ca singur scop tergiversarea achitării indemnizaţiei de despăgubire datorata ei de către recurenta.

Intimata S.C. C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică pronunţată de către Judecătoria Arad.

Reiterând starea de fapt, intimata a subliniat că pârâtul C. A. avea încheiată poliţa de asigurare HR cu nr.02660566 cu valabilitate din data de 04.11.2011 până la data de 03.05.2012 pe acelaşi autoturism, dar proprietar la data producerii evenimentului era domnul B. S. Faţă de acest aspect, a învederat că că autoturismul marca WV Golf a devenit proprietatea domnului C. A. în data de 07.11.2011 la două zile după producerea evenimentului poliţa valabilă la momentul producerii evenimentului rutier este cea încheiată de A.R.A.

Intimata a mai susţinut că în urma verificărilor efectuate în momentul primirii invitaţiei la conciliere,  s-a constatat faptul că atât pe site-ul oficial al CSA-ului cât şi din documentele existente, vinovăţia cade în vina asiguratului RCA al SC A.R.A. În ceea ce priveşte avizarea daunei, intimata a arătat că reclamanta nu a înştiinţat societatea de producerea unei daune aşa cum prevede Ordinul CSA 5/2010 art. 33, singura adresă primită de la reclamant este invitaţia la conciliere cu numărul 1650 din data de 13.04.2012 reprezentând invitaţia la conciliere prin care se solicită achitarea sumei de 10.000 lei de către societate, adresa care nu poate fi nici pe departe o avizare de daună.

În altă ordine de idei, intimata a susţinut că reclamantul avea obligaţia de a înştiinţa în scris SC C. A. SA de producerea unei daune conform  art. 38 însă singura cerere de despăgubire depusă de reclamant este la A.R.A, societatea aflându-se în imposibilitatea de a efectua cercetări amănunţite cu privire la evenimentul rutier.

În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art.29 din Ordinul CSA în vigoare 5/2010 intimata a susţinut că nu există nici un document sub semnătură privată care să poată obliga societatea la plata vreunei sume de bani în baza poliţei de asigurare încheiată la societate, singurul act care le-a arătat cu exactitate cine este proprietarul autoturismului este chiar cartea de identitate a autoturismului neexistând un alt document în acest sens şi că la data producerii evenimentului rutier poliţa valabilă este cea încheiată la societatea de asigurare SC A.R.A  SA, pe numele domnului B.S.

Astfel nu se poate pune problema răspunderii civile a asiguratului societăţii aşa cum reiese şi din art.29 din ordinul CSA în vigoare la data producerii evenimentului rutier cât şi cu respectarea prevederilor legii 136/1995.

În ceea ce priveşte petitul doi al acţiunii referitor la penalităţile de întârziere solicită respingerea acestora deoarece sunt nejustificate ţinând cont de faptul că reclamanta nu poate solicita penalităţii de întârziere atâta timp cât nu a înştiinţat societatea de producerea evenimentului rutier mai sus menţionat, ţinând cont şi de gradul de vinovăţie al asiguratului societăţii.

Analizând sentinţa atacată din prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi ale prevederilor art.304 şi art.3041 Cod proc.civ., tribunalul a apreciat că soluţia judecătoriei este nelegală, fiind consecinţa unei greşite interpretări şi aplicări a legii – art.304 pct.9 Cod proc.civ., cauzată la rândul său de o greşită apreciere a stării de fapt.

Judecătoria a reţinut în mod corect un aspect necontestat de niciuna din părţile din proces: la data producerii evenimentului rutier – 5 noiembrie 2011 – cu privire la unul şi acelaşi autoturism înmatriculat sub nr. AR-10-ABF existau două asigurări de răspundere civilă delictuală valabile. Prima asigurare fusese încheiată anterior de către pârâtul B. S., cu pârâta S.C. A. R. A. S.A., în timp ce a doua a fost încheiată de către autorul accidentului C. A.la societatea de asigurare S.C. C. A. S.A. O altă împrejurare invocată în faţa instanţei de fond şi necontestată decât de către pârâta C. A.S.A. a fost aceea că, anterior producerii evenimentului rutier a avut loc o înstrăinare a autoturismului cu nr. de înmatriculare AR – 10 – ABF de la pârâtul B.S. la pârâtul C. A.

Prima instanţă a invocat prevederile Ordinului CSA nr.5/2012, deşi în mod evident acesta nu putea să se aplice retroactiv la un eveniment rutier petrecut la finele anului 2011. Totuşi, norma de drept invocată de către instanţa de fond se regăsea şi în cuprinsul Ordinului nr.5/2010 la art.29 alin.2 conform căruia „În cazul înstrăinării unui vehicul în baza unor acte civile sub semnătură privată, pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, această asigurare rămâne în vigoare până la data dobândirii calităţii de titular al înmatriculării/înregistrării vehiculului de către noul proprietar. În cazul în care noul proprietar deţine o asigurare obligatorie RCA pe numele său, aceasta va fi considerată valabilă chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare/înregistrare pe numele său”.

Este adevărat că textul de lege se referă înstrăinări prin acte civile sub semnătură privată iar din probele administrate în cauză nu rezultă întocmirea de către pârâţii B.S. şi C. A. a unui înscris constatator al transmiterii dreptului de proprietate al autoturismului cu pricina. Sensul legii este însă în a da eficienţă contractului de asigurare încheiat de cel ce a devenit proprietar graţie principiului consensualismului care guvernează raporturile civile şi a principiului strămutării proprietăţii bunului individual determinat vândut din chiar momentul încheierii acordului de voinţe, ambele consacrate de Codul civil ce reprezintă dreptul comun în materie.

Referirea textului din cuprinsul actului normativ sus-citat la „acte civile sub semnătură privată” se explică prin aceea că, de regulă, în cazul încheierii unor convenţii de înstrăinare a autovehiculelor, părţile obişnuiesc să încheie convenţii constatate prin înscrisuri sub semnătură privată care să servească drept dovadă a contractului lor până la finalizarea procedurii de înmatriculare a autoturismului pe numele noului proprietar. Înscrisul sub semnătură privată nu reprezintă însă o condiţie de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare a unui autoturism – bun mobil – deoarece, conform art.1674 din Codul civil vânzarea este o convenţie consensuală. Potrivit acestui text de lege „cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă.”

Aşa fiind, lipsa unui înscris sub semnătură privată nu echivalează cu nevalabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare intervenită între părţi, singura problemă juridică ce se poate ivi fiind cea legată de dovada existenţei unui astfel de contract. Or, în aprecierea tribunalului, în afara faptului că părţile însăşi nu au contestat intervenirea între ele a unui act juridic de înstrăinare cu titlu oneros, translativ de proprietate, existenţa unei convenţii de vânzare-cumpărare a autoturismului AR-10-ABF, intervenită anterior producerii evenimentului rutier între pârâţii B.S. şi C. A. rezultă din coroborarea următoarelor elemente de fapt incontestabile:

- la data accidentului autoturismul se afla deja în posesia pârâtului C. A. care s-a făcut vinovat de producerii evenimentului rutier; 

- noul proprietar a încheiat o asigurare de răspundere civilă autor cu S.C.  C. A. S.A., contract a cărui încheiere se explică tocmai prin dobândirea de către C. A. a calităţii de proprietar asupra autoturismului şi a dobândirii posesiei şi folosinţei asupra acestuia;

- autoturismul a fost înmatriculat pe numele noului proprietar la data de 7 noiembrie 2011, adică la două zile după producerea evenimentului rutier, în condiţiile în care procedura de înmatriculare durează câteva zile de la data depunerii dosarului la organul de poliţie competent a realiza radierea vechiului proprietar şi înmatricularea celui subsecvent.

Or, în raport de aceste elemente de fapt incontestabile, împrejurarea că la dosarul cauzei nu s-a depus un înscris sub semnătură privată întocmit de către părţile contractului de vânzare-cumpărare este lipsită de orice relevanţă juridică, câtă vreme celelalte elemente probatorii converg toate înspre o singură concluzie, aceea că, la data accidentului, proprietarul autoturismului AR-10-ABF era pârâtul C. A., adică persoana vinovată de producerea evenimentului rutier şi care, la acea dată, avea încheiată pe numele său şi cu privire la acest autoturism o asigurare de răspundere civilă auto cu pârâta S.C. C. A. S.A.

Constatând aşadar că noul proprietar al autoturismului – pârâtul C. A. – a respectat dispoziţiile art.48 din Legea nr.136/1995, încheind o asigurare de răspundere civilă auto şi că el se face totodată vinovat de producerea evenimentului rutiere şi de prejudiciul cauzat reclamantei S. F., tribunalul apreciază că în virtutea contractului de asigurare încheiat de persoana vinovată de accident şi a dispoziţiilor art.49 din Legea nr.136/1995, pârâta C. A. S.A. este asigurătorul ce este obligat potrivit legii să repare prejudiciul astfel cauzat, soluţia judecătoriei fiind din această perspectivă nelegală.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art.312 alin.1 şi 3 Cod proc.civ. tribunalul a admis recursul declarat de recurenta A. R. A. S.A., prin Sucursala Arad, în contradictoriu cu intimaţii S. F., C.A. şi C. A. S A prin Sucursala zonală Timişoara, împotriva sentinţei civile nr.9789/30 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr.7831/55/2012, având ca obiect despăgubiri şi a modificat în parte hotărârea primei instanţe în sensul că:

- a respins cererea reclamantei S. F. formulată împotriva pârâtei A. R. A. S.A. ca nefondată;

- a admis cererea reclamantei S. F. formulată în contradictoriu cu  pârâta C.A. S.A. şi a obligat această pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 10.000 de lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata daunelor moratorii în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la creanţa de 10.000 de lei, începând cu data de 25 mai 2012 şi până la achitarea efectivă şi integrală a debitului,menţinând restul dispoziţiilor instanţei de fond privind respingerea celorlalte pretenţii ale reclamantei.

Domenii speta

Spete similare