Procedura insolvenţei

Atragerea răspunderii administratorului în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 intervine în cazul în care se poate demonstra că prin săvârşirea unora dintre faptele enumerate la art.138, administratorul a cauzat ori a favorizat intervenţia stării de insolvenţă. Din întreg materialul probator administrat de către judecătorul sindic, în condiţiile unei pasivităţi totale din partea creditorilor, nu rezultă nici măcar un minim indiciu că, în lipsa oricăror bunuri ale debitoarei, continuarea procedurii ar fi totuşi oportună deoarece scopul acesteia ar urma să fie îndeplinit prin alte mijloace  decât valorificarea bunurilor debitoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 215/15 iulie 2013, pronunţată în dosar nr. 8113/108/2012, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis cererea lichidatorului E. SPRL şi, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC ELC SRL şi radierea acesteia din registrul comerţului; în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, a descărcat pe lichidatorul E. SPRL de orice îndatoriri şi responsabilităţi; în baza dispoziţiilor art. 4, alin. 4 din Legea nr. 85/2006, a dispus plata onorariului lichidatorului în sumă de 3.000 lei + TVA, pe toată durata procedurii insolvenţei, precum şi a cheltuielilor de procedură în sumă de 24,5 lei, din fondul de lichidare; în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus notificarea sentinţei debitoarei, creditorilor, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul-sindic a constatat că la data de 17 decembrie 2013, prin sentinţa civilă nr. 3349, a fost deschisă procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea SC ELC SRL, fiind desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei administrator judiciar E. SPRL Arad, iar la data de 11 martie 2013, prin Sentinţa civilă nr. 1072, s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei, fiind desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei lichidator E. SPRL Arad.

S-a reţinut că în ciuda eforturilor depuse de lichidator nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societăţii, iar pe baza documentelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, lichidatorul a întocmit raportul de cauze şi împrejurări care au dus societatea debitoare în starea de insolvenţă, prin acestea nereţinând motive care să atragă incidenţa art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu privire la fostele organe de conducere ale acestei societăţi.

Judecătorul sindic a constatat că creditorii nu au formulat obiecţiuni la Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă înregistrat la dosar la data de 28 februarie 2013.

Faţă de lipsa bunurilor şi faţă de imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societăţii debitoare, lichidatorul a convocat adunarea creditorilor având pe ordinea de zi discutarea oportunităţii formulării unei acţiuni de atragere a răspunderii organelor de conducere în temeiul art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006 şi discutarea propunerii de avansare de sume necesare continuării procedurii, cu menţionarea faptului că, în caz contrar, lichidatorul va propune judecătorului sindic închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, însă la şedinţă nu s-a prezentat nici un creditor.

Ca urmare a imposibilităţii identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii şi stingerii pasivului societăţii insolvente, a probării elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul a solicitat să se dispună închiderea procedurii.

Judecătorul sindic a constatat că lichidatorul nu a putut să identifice legătura de cauzalitate dintre orice faptă dintre cele prevăzută la art. 138 din Legea insolvenţei şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, reţinându-se că este justificată atitudinea acestuia de a nu promova o acţiune de atragere a răspunderii fostului administrator, acţiune pe care şi creditorii o puteau promova, cu atât mai mult cu cât au fost informaţi despre starea societăţii.

Mai mult, s-a constatat, astfel cum rezultă din adresa nr. 13026/31.01.2013 emisă de Primăria municipiului Arad prin Direcţia Venituri, că debitoarea nu deţine în patrimoniu bunuri.

Constatând că s-au întocmit şi comunicat notificările în condiţiile art. 61 din lege, precum şi faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deţine bunuri valorificabile în patrimoniul său, iar o acţiune de atragere a răspunderii fostelor organe de conducere ale societăţii debitoare nu a fost formulată datorită lipsei probelor care să dovedească săvârşirea uneia sau unora dintre faptele prevăzute la art. 138 din legea insolvenţei, cu vinovăţie, în condiţiile în care este imposibilă dovedirea raportului de cauzalitate dintre aceste presupuse fapte şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat recurs creditoarea AFP a Municipiului Arad, solicitând modificarea acesteia, în sensul continuării procedurii insolvenţei debitoarei cu măsuri care să conducă la acoperirea pasivului.

În susţinerea recursului, creditoarea arată că, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii îl reprezintă instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, situaţie care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri şi diligenţe specifice; că numai dacă, în pofida acestor iniţiative, nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidenţele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum şi dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvenţă, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.

În opinia recurentei, procedura nu putea fi închisă, atâta timp cât actele contabile ale falitei nu au fost supuse analizei lichidatorului judiciar; că în lipsa acestor acte, lichidatorul judiciar nu a făcut nici un fel de demersuri pentru identificarea elementelor de activ ce ar rezulta din indicatorii bilanţieri. Or, se apreciază că lichidatorul judiciar trebuia să analizeze eventualitatea unor acţiuni oblice, pentru realizarea unor creanţe ale debitoarei şi să efectueze investigaţii privind bunurile personale ale foştilor administratori, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat creditorilor; că astfel de acţiuni erau imperios necesare, cu atât mai mult cu cât, din analiza actelor contabile pot fi identificate elemente, cum ar fii creanţe neîncasate de la terţi, împrumuturi sub forma unor avansuri de trezorerie nerambursate, etc.; în fine, că faţă de prevederile  art. 1542 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar era în termen pentru exercitarea acţiunilor de reîntregire a patrimoniului debitoarei cu sumele sau bunurile identificate.

Recurenta mai arată că şi dacă aceste fapte nu ar prezenta gravitatea necesară pentru a justifica antrenarea răspunderii patrimoniale a foştilor administratori – potrivit legislaţiei insolvenţei, lichidatorul judiciar, în calitate de reprezentant al debitoarei falite, avea la îndemână mijloace alternative pentru a asigura integritatea patrimoniului societăţii, ştiut fiind faptul că administratorii societari răspund faţă de societate, în baza unei relaţii de mandat, pentru lipsurile din gestiunea lor,  fiind obligaţi să readucă în patrimoniul societăţii, fie bunul dispărut, fie contravaloarea acestuia.

Pe de altă parte, se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 2 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de lege, precum şi realizarea, în condiţiile legii, a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi.

Concluzionând, recurenta susţine că, în mod obligatoriu, lichidatorul judiciar trebuia să elucideze situaţia patrimoniului debitoarei si să ia măsurile ce se impun, fie că este vorba de acţiuni civile pentru recuperarea bunurilor, fie plângeri penale, dacă se conturează elementele unor infracţiuni prevăzute de legislaţia comercială; că, în atare situaţie, folosirea fondului de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006 are o bună justificare, acesta având şi alte destinaţii, nu numai pe aceea a acoperirii onorariului practicianului în insolvenţă.

Faţă de aceste considerente, recurenta apreciază că închiderea procedurii insolvenţei, în temeiul prevederilor art. 131 din Legea 85/2006, este de natură să gireze fraude sau o neglijenţă gravă a administratorilor -  incompatibile cu obligaţiile legale instituite în privinţa societăţilor comerciale;  că procedura insolvenţei nu este  o  formă  de  amnistie, în urma  căreia administratorii sociali să devină liberi de orice îndatorire, indiferent de modul în care au administrat societatea.

În final, recurenta arată că nu a fost promovată o acţiune în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, în vederea atragerii răspunderii patrimoniale, apreciind că se impunea şi aplicarea prevederilor art. 147 din Legea insolvenţei, ca o modalitate prin care exista posibilitatea recuperării sau refacerii evidenţei contabile.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 2, 1542 din Legea nr. 85/2006, art.5 alin. 2 din Legea nr.85/2006, art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea 31/1990, republicată, art. 73 alin. 1 lit. e) din Legea 31/1990, republicată, art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 3041  Cod procedură civilă. 

Debitoarea intimată SC ELC SRL, legal citată prin lichidator judiciar E SPRL Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală, pentru următoarele considerente.

S-a arătat că din rapoartele depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că lichidatorul judiciar a întocmit Raportul prevăzut de art. 59 din legea nr. 85/2006, raportul final fiind întocmit pe baza documentelor contabile al societăţii debitoare.

S-a mai arătat că atât din documentele contabile ale debitoarei cât şi din adresa nr. 96384/22.04.2013 a Direcţiei Venituri a Primăriei Arad a rezultat faptul că societatea debitoare nu figurează cu bunuri mobile sau imobile. S-a mai arătat că practicianul în insolvenţă a notificat creditorii în acest sens şi pentru ca aceştia să avanseze sume pentru continuarea procedurii. Având în vedere că niciun creditor nu  s-a arătat dispus să avanseze sume pentru continuarea procedurii, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

În ce priveşte promovarea acţiunii de atragere a răspunderii împotriva fostului administrator al debitoarei, s-a arătat faptul că este necesar ca această acţiune să aibă şi motive să fie promovată, întrucât implică nişte costuri de promovare.

Având în vedere că niciun creditor nu s-a arătat dispus să avanseze sume pentru continuarea procedurii, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Examinând recursul declarat de creditoarea AFP a Municipiului Arad prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, cât şi din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reţine că recursul este nefondat, urmând să fie respins.

Judecătorul sindic a stabilit în mod corect şi indubitabil că sunt îndeplinite cerinţele din art.131 al Legii insolvenţei în ce priveşte inexistenţa bunurilor mobile sau imobile în averea debitoarei, disponibilităţi băneşti sau creanţe care să poată fi supuse lichidării judiciare şi recuperării creanţelor, iar pe de altă parte, creditoarele nu au înţeles a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative de procedură.

Dispoziţia legală invocată este imperativă în ce priveşte necesitatea avansării cheltuielilor de către creditori ca o condiţie pentru continuarea procedurii, iar în situaţia contrară, judecătorul sindic este îndreptăţit a reţine această cerinţă complementară şi a dispune măsura închiderii procedurii, fără a considera că prin aceasta nu s-a realizat scopul declarat al legii, cât timp însăşi legea reglementează situaţiile de închidere a procedurii de insolvenţă între care şi cea din articolul 131.

În condiţiile în care scopul procedurii, aşa cum este acesta configurat de art.2 din Legea nr.85/2006, nu a fost atins, principala critică a creditoarei este legată de neexercitarea de către lichidatorul judiciar a unei acţiuni în atragerea răspunderii foştilor administratori ai debitoarei şi nerecuperarea ce către acesta a actelor contabile ale societăţii.

Critica formulată nu poate fi primită, deoarece nu se poate pretinde lichidatorului judiciar a formula o astfel de acţiune, în lipsa oricăror indicii privind existenţa unuia din cazurile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, atâta vreme cât răspunderea reglementată de acest text de lege este o răspundere civilă patrimonială specială, care nu poate fi antrenată decât în cazurile şi condiţiile strict enumerate în cuprinsul normei citate.

Pe de o parte judecătorul sindic nu are prerogativa de a impune lichidatorului un astfel de demers judiciar iar pe de altă parte creditoarele au avut posibilitatea, potrivit art. 138 alin.3 din Legea 85/2006 astfel cum a fost modificată prin Legea 169/2010, să hotărască în cadrul adunării creditorilor promovarea unei asemenea acţiuni, iar într-o altă ipoteză, acţiunea în răspundere patrimonială putea fi introdusă de creditorul care deţine mai mult de 50 % din valoarea creanţelor înscrise la masa credală. Nici una dintre aceste posibilităţi de exerciţiu a acţiunii în răspundere nu a fost exercitată de către creditoarea recurentă.

Atragerea răspunderii administratorului în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 intervine în cazul în care se poate demonstra că prin săvârşirea unora dintre faptele enumerate la art.138, administratorul a cauzat ori a favorizat intervenţia stării de insolvenţă. Din întreg materialul probator administrat de către judecătorul sindic, în condiţiile unei pasivităţi totale din partea creditorilor, nu rezultă nici măcar un minim indiciu că, în lipsa oricăror bunuri ale debitoarei, continuarea procedurii ar fi totuşi oportună deoarece scopul acesteia ar urma să fie îndeplinit prin alte mijloace  decât valorificarea bunurilor debitoarei. Este de observat că nici recurenta însăşi nu indică vreun argument de fapt ori un alt element probator care să justifice continuarea procedurii, speculând doar, la modul generic, asupra necesităţii formulării unei acţiuni în atragerea răspunderii administratorilor, fără însă a indica care anume ar putea fi faptele ilicite şi culpabile ale acestora,  care este încadrarea lor juridică şi în ce măsură acestea au fost de natură a cauza starea de insolvenţă. Or, nici continuarea procedurii şi nici iniţierea unei acţiuni în atragerea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei nu pot fi fundamentate juridic pe aprecieri generale, supoziţii, speculaţii şi presupuneri lipsite de orice suport probator.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ., Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.2215/15 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.8113/108/2012, având ca obiect închiderea procedurii insolvenţei, potrivit Deciziei nr.1554/R/15.10.2013.

Domenii speta

Spete similare